STRÃDANIE
Căutam azi o imagine
și- mi amintisem ce iarnă
e peste sufletul meu,
deschis oarecum…
Da, îmi ripostez, dintotdeauna…
Dintr-odată îmi apar troienele mistice,
groteștile umblete
pe deasupra zăpezii,
urme lapidare
la sfârsit de drum.
Doamne, iartă-mă,
refuz
să nu îmi omor ființa în acest
Anotimp…
„Mi-o omor”-
mi- am zis,
iar în acel faimos spațiu uranic-
developase cineva o fotografie.
Era o Fată care mă îngemănase
arhaic cu șalul alb
și fata acestei fete,
micuță, cât un degețel,
care mă înțelegea
cu de-amănunțitul-
or, voiam să devin albă, albă…
Ea,
Ce uimitoare
privire avea…
S- a uitat in ochii mei
și m-a făcut să surâd…
Nu știu
ce se întâmpla
fără acest surâs
pe vreme de iarnă
nu știu…
mi-am omorât chipul,
să nu pot ști ceva mai mult decât sunt…
———————————–
Lilia MANOLE
Bălți, Republica Moldova
25 ianuarie, 2019