O frunză-n al tău ram…
Nu știu de ce mă mai iubești,
Sunt doar o frunză-n al tău ram,
Uitată-n cartea cu povești,
Pierdută-n fiecare an…
Din când în când îți aduc vești
Din parcul florilor, la geam…
Dar nu pot sta, chiar de-ți dorești,
Plecând… mă pot întoarce iar
În vara dragostei promise,
Privind prin frunzele căzute
Copacii desfrunziți de vise
În iarna dorurilor mute.
Și plec în fiecare toamnă
În dor să-mi regăsesc iubirea,
Să pot visa la tine, Doamnă,
Să-mi fie dragă amintirea…
Și-aștept din nou să pot citi
Pe tâmpla ta iar primăvara,
Să pot simți din nou fiori
În vise, când se lasă seara.
Să înverzească-n al tău ram
Iubirea frunzelor pierdute,
Si-ndrăgostit din nou să am
Din ochii tăi…roua pe frunte…
Dor de-acasă…
Aș vrea să știi că îmi e dor
De apa lină de izvor,
De fetele-mbrăcate-n ie,
De vatra cu miros de pâine…
De un cuptor cu cozonaci,
De câmpul învelit cu maci,
Mi-e dor de strugurii din vie
De tot ce-a fost și n-o să fie…
De ochi-nlăcrimați ce-așteptă
Și de cireșul de la poartă,
De mămăliga din ciaun,
De țurca ce-o jucam pe drum…
De florile de pe terasă
De glia noastră strămoșească,
Mi-e dor să-mi spui că mă iubești
Și seara să mă învelești…
Mi-e dor de plapuma de lână
Mi-e dor să mă mai ții de mână,
Mi-e dor un pic să mă mai cerți,
Să mă săruți și să mă ierți…
Și-aș vrea să știi că ești frumoasă
Cu parul alb ca de matasă,
Când mă aștepți în prag cu dor
Și simt al inimii fior…
Mi-e dor de voi, mamă și tată,
Mi-e dor de casa părintească,
Mi-e dor să fim din nou copii
Și să ne mângâi… să ne-alini…
—————————
Dan MORARU
25 ianuarie 2019