Dacă…
Dacă plec cumva, nu plânge.
Mângâie-mi fruntea-ngheţată
ca să simt ultima dată
dulci fiori în trup şi-n sânge
şi când mâna mi-o vei strânge,
ai să fii iradiată
de iubirea necurmată,
căci nici moartea n-o va-nfrânge.
Să mă porţi în amintire.
Am să mă întorc în lume
numai pentru tine-anume,
să te mângâi cu iubire.
Voi veghea ca-n a ta fire
să nu fie frig şi brume,
viaţa ta să se consume
în extaz şi bucurie.
N-am să port în ochi regrete,
ci o dragoste imensă
care-a fost mereu intensă
şi pe suflet e pecete.
Voi avea trăiri concrete,
şi iubirea-mi va fi densă,
o târzie recompensă
pentru când am fost scaiete.
Dacă pleci, voi fi tăcere
de cumplită suferinţă.
Îmi vor arde în fiinţă
mii de ruguri de durere.
Te voi căuta prin sfere
cu sălbatică dorinţă,
plămădind în năzuinţă
fericita revedere.
————————————–
Anatol COVALI
București
6 ianuarie 2019