CĂRȚILE VORBESC
Se plimbă cărțile pe etajeră,
eu le privesc retras dintr-un ungher,
îmi spun povești uitate-n altă eră
sub umbre încărcate de mister.
Și gândul se întoarce peste vreme
într-un trecut pe care nu-l zăresc,
dar glasul tău încearcă să mă cheme
pe un tărâm ce-mi pare nefiresc.
Poate că-i vântul care bate-afară
cu frunzele desprinse din copaci,
aduse la fereastră către seară
când te aștept tăcut să mă împaci.
Mâhnirea mă cuprinde deodată,
rafalele de vânt se mai opresc,
mă-ncearcă o senzație ciudată –
pe etajeră cărțile vorbesc!…
Reamintesc despre iubirea noastră
rămasă-ntr-un trecut nedefinit –
privesc mâhnit afară prin fereastră,
poate te-ntorci cu trenul rătăcit.
———————————————–
Corneliu NEAGU
16 decembrie, 2018