Dorel SCHOR: Sănătate și noroc (schiță umoristică)

Într-o sâmbătă seara, cam în timpul emisiunii de ştiri de la televiziune, Leopold Gurnişt strănută puternic. Madam Gurnişt, ca şi doamna Brodiciche care intrase de câteva ceasuri pentru câteva minute, i-au spus „sănătate”. Înainte însă de a apuca să mulţumească pentru urări, Leopold strănută încă o dată, atât de energic că dacă cineva l-ar fi auzit fără să-l vadă, ar fi putut crede că e un halterofil. De data aceasta, doamna Brodiciche îşi repetă urarea, dar nevastă-sa preciză: Du-te şi ia-ţi o batistă din sertarul de jos, nu vezi că ai răcit dracului!?

A doua zi dimineaţa, Leopold se sculă cu ochii roşii şi umflaţi, declară că n-a dormit mai deloc, că îl doare capul şi că ar face bine să rămână acasă o zi, două.

– Ai înebunit? îl luă în primire consoarta, nu-ţi ajunge cât ai lipsit cu nevroza aia? Bei un ceai fierbinte, iei vreo două aspirine şi gata, ce mare lucru o răceală?

Se înţelege că Leopold Gurnişt n-a mai scos o vorbă şi s-a dus la datorie. A lucrat conştiincios, folosind pe cât posibil cele trei batiste din sertarul de jos pe care le usca prin rotaţie şi a căutat să strănute cât mai puţin zgomotos.

Marţi, două zile după primul strănut, colega sa Lina, o femeie foarte rezistentă, nu s-a prezentat la serviciu. Miercuri, Leopold a intrat la şeful de serviciu cu rugăminte să i se acorde o anumită păsuire la o lucrare, întrucât în afară de Lina absentau încă doi funcţionari. Şeful îi dădu păsuirea solicitată dar, lucru curios, a doua zi nu se prezentă nici dânsul la birou. În această situaţie, Leopold Gurnişt fu nevoit să intre pentru prima dată în cabinetul directorului. Îşi şterse bine nasul, strănută pe coridor de câteva ori, ca pentru a-şi epuiza stocul, bătu la uşă şi păşi cu dreptul. Directorul îl primi cu bunăvoinţă, îi analiză lucrarea şi, mulţumit, îi strânse mâna. Lucru care urma să-l coste…

Joi lipsiră de la lucru, în cifre statistice, patruzeci la sută din forţa de lucru a instituţiei, iar vineri dimineaţa , Leopold nu-l găsi în poartă nici măcar pe paznicul de serviciu. El, ce-i drept, încercă să lucreze, dar treaba nu mergea de loc din cauza numeroaselor telefoane care ajungeau direct la el. Centralista, cine ştie cum, se îmbolnăvise şi ea.

Sâmbătă, la emisiunea de ştiri de la televiziune, Leopold se simţea deja foarte bine, doar niţeluş slăbit. În schimb, doamna Brodiciche care intrase pentru câteva minute, începu să strănute.

– Ai putea să-mi explici, o întrebă madam Gurnişt, cum se face că eu, care dorm în acelaşi pat cu el, nu am nici pe naiba şi matale, care nici nu ştii bine cum îl cheamă, te-ai molipsit?!?