Simina PĂUN-MOISE: Fior cald din nor cu dor

Fior cald din nor cu dor

Plânge sufletul în mine,
după dorul care vine.
Urlă, țipă, se dezmiardă,
ca frumosu-n el să-şi piardă.
Urlă, țipă şi huleşte,
Că urâtu-n el, domneşte!
De eşti parte din frumos,
de unit eşti cu Hristos,
nu lăsa să fug spre moarte,
când iubirea ne desparte!
Fă-mă funie de ştreang,
fă-mă drac sau fă-mă drag,
fă-mă mâna ta din piept
dar nu mă lăsa s-aştept.
Să aștept cu-nfrigurare,
ce în lume nimeni n-are!
N-are parte de un nor,
de ce-nseamnă moartea-n dor.
N-are parte de tristeți,
morți cuprinse-n dimineți.
Morți cu soarele in ochi,
când cu verde mă deochi,.
Ia-mi vederea, ia-mi trăirea,
lasă-mi mie doar simțirea.
Să mă simt dusă în moarte,
amforă cu două toarte.
Să mă simt plimbată-n lume,
dusă spre îngropăciune.
Fă-mă vena-ți jugulară,
când tristețea-mi mă omoară.
Ia-mă viață, fă-mă moarte,
de nimeni să nu am parte.
Şi de-o fi să vii cândva,
poate lângă steau mea,
să-mi şopteşti în iarna grea,
„te-am iubit și eu, cândva”.