LITANII
Dorurile-ajunse din trecut
cu năduf, în fiecare seară,
repetau că totul s-a pierdut
când uitate îngheţau afară.
De voiam în casă să ajung,
lângă soba vajnic încălzită,
nu mai auzeam că ele plâng
cu regrete fără recuzită.
Câteodată apăreau discret
pe tavan în cutele lăsate
printre umbre fără epitet
cu penel de flacără pictate.
De acolo mă certau onest
cu un soi de ostoită milă
şi accente calme de protest
din litanii tandre de sibilă.
Le ascult și astăzi răvăşit,
regăsind iubirile trădate,
amintiri venite la sfârşit
cu amar din dulcile păcate.
———————————————–
Corneliu NEAGU
6 noiembrie, 2018