M-am născut în ziua de 10 iunie 1952, în localitatea Scurtu-Mare, judeţul Teleorman, în tânăra şi frumoasa familie Alexandrescu Eugenia şi Anton, care fusese binecuvântată, cu 6 ani în urmă, cu fetiţa Maria-Mioara Alexandrescu. Şcoala generală am făcut-o în satul natal, după care am urmat Liceul Teoretic din Videle şi studiile superioare. Sunt absolventă a Facultăţii de Fizică – Chimie a Universităţii „ AL.I. Cuza“ Iaşi, a mai multor cursuri postuniversitare de specialitate şi de formare didactică şi managerială şi a doctoratului în Fizică.
Cu literatura am fost prietenă dintotdeauna. Dragostea pentru citit şi pentru compuneri, care a fost baza relaţiei mele cu literatura, mi-a fost trezită de unchiul meu patern, învăţătorul Victor Alexandrescu, o permanenţă intelectuală a copilăriei mele, un om pasionat de cultură, de ştiinţă, de citit, un bun rezolvitor de probleme de matematică, un cunoscător al istoriei naţionale, un pedagog şi un patriot desăvârşit.
Curajul plecării spre şcoală cu fruntea sus a fost determinat, în mare măsură, de atitudinea părinţilor mei faţă de învăţătură şi de înţelegerea, din vreme, a multor lucruri, din mediul educativ în care am petrecut „ cei şapte ani de acasă”. Iubită şi primită cu drag printre oamenii mari, printre musafirii permanenţi ai casei, reprezentaţi de intelectualii: Victor Alexandrescu, învăţătorul Ion Măntescu, învăţătoarea mamei mele- Virginia Duţică, preotul Vasile Bădescu, am asistat la discuţiile lor despre oameni de cultură şi ştiinţă, despre eroii neamului, despre scriitori şi opere literare, despre valorile naţionale, despre compozitori, poeţi, pictori, sculptori, despre evoluţia lumii şi rostul şcolii, despre ceea ce mai târziu am realizat că reprezintă valorile morale şi spirituale în care m-am format. Din acele vremuri, stimulată de „doamna învăţătoare”, Valeria Coşniţa, (al cărui portret moral l-am prezentat în eseul „După o jumătate de veac”), am început să fiu atrasă de poveşti şi citit.
Mai târziu, în gimnaziu, am fost pasionată de compunerile literare-tematice, pe care le primeam ca „temă pentru acasă” de la doamna profesoară de limba şi literatura română, Georgeta Măntescu, o îndrăgostită a profesiei de dascăl. Cu demnitate şi dăruire, doamna reprezenta, la catedră, a treia generaţie de dascăli din familia sa. Pe atunci, dar mai cu seamă în anii de liceu, am început să scriu versuri, poezii, eseuri, care au rămas prin caietele mele de „teme individulale”, din care am citit la diferite întâlniri cu prietenii sau cu colegii interesaţi de literatură. La vremea intrării în liceu, urmând „modelul familiei”, (sora mea a devenit profesor de matematică), am optat pentru profilul real. Am valorificat, astfel, metodele de rezolvare a problemelor, înţelese bine în timpul antrenamentului făcut în anii de şcoală generală cu „unchiul Victor”. Am trecut la pasiunea pentru rezolvarea problemelor din culegerile de nivel mediu de dificultate, apoi a celor cu grad de dificultate sporit şi a celor de concursuri şi olimpiade şcolare. Bucuria desluşirii „rebusului matematic” s-a amplificat în anii de facultate cu rezolvarea problemelor de Fizică. În perioada liceului, am citit multe cărţi recomandate de profesorii mei.
Am urmat o facultate care nu era înrudită cu literatura, dar am simtit tot timpul că iubesc scrisul. Prin „anii 80”, încântată de „Flacăra lui Păunescu” şi de invitaţia găsită la o rubrică ce viza dialogul cu cititorii, i-am trimis o poezie. Poetul nu a întârziat, în numărul următor dându-mi răspunsul şi sfatul de a mă strădui să fac aur din gândurile aşternute pe hârtie (alchimie!). După terminarea facultăţii, când m-am căsătorit şi am devenit mămica unui băieţel (Cătălin / 21 iunie 1978), i-am compus poeziile copilăriei. Când Cătălin a început să citească, s-a întâlnit cu primele poveşti pe care le scrisesem pentru el. Devenind bunică, am reluat ciclul. La naşterea Antoniei, nepoţica mea, (10 iunie, 2009), i-am dedicat poezia „Când îngerii vegheau” şi am publicat-o în revista „Repere Educaţionale”.
Deşi o parte din scrierile mele au fost date publicităţii anterior, îmi place să consider că acest moment a fost debutul meu literar. De atunci şi pâna acum, în albumul meu literar au apărut mai multe pagini. Toate îmi sunt dragi, sunt părţi din sufletul meu, sunt „imagini din holograma gândului”. La poarta intrării lor către cititori, am bătut cu sfiala specifică începătorului şi mi-au răspuns doi oameni dragi, cărora le mulţumescu cu orice ocazie: scriitoarea româno-canadiană, Elena Buică şi jurnalistul român stabilit în Australia, George Roca. Ei mi-au întins mâna şi mi-au îmbrăţişat sosirea. Oameni deschişi la minte şi la suflet, cu dragoste de ţară şi de neam, dornici să promoveze creaţiile românilor, cei doi mi-au indicat şi mie, ca multor români-scriitori, revistele de cultură la care publicau, la care erau colaboratori sau fondatori.
Am început, astfel, o colaborare cu multe reviste scrise şi virtuale, publicând ani în şir ce am scris. M-am înscris cu grupaje poetice la mai multe concursuri literare, obţinând premii şi menţiuni, am participat la peste 40 de antologii de poezie şi proză, (4 sunt bilingve) , am devenit membră a Ligii Scriitorilor Români. Am hotărât, după ce am prezentat mai multor critici literari scrierile mele, să trec la volumele personale. Astfel, mi-au apărut cărţile: „Între porţi de Univers” – poezie clasică (Editura „Anamarol”, 2016), „Clonarea lui Jerry” – poezii pentru copii (Editura Dandes Press, 2017) şi „Faţete de cristal” – proză scurtă (Editura Dandes Press, 2018).
Mulţi scriitori teleormăneni, printre care: Romulus Toma, Nicolae Dina, Nicoleta Milea, Gheorghe Olteanu, Gheorghe Pietreanu, Lia Nenciu, Domniţa Neaga, Emilia Stroe, mi-au fost alături în etapele de prepublicare a cărţilor, precum şi la lansarile lor, care au avut loc la Biblioteca Judeţeană „M. Preda” din Alexandria. În acesta an, „Anul Centenarului Marii Uniri”, am avut plăcerea să dau curs invitaţiilor mai multor edituri, care şi-au propus să publice antologii cu această temă. Prin scrierile mele, aduc un mic buchet cu tricolor la mormântul celor care au realizat, cu un secol în urmă, visul milenar al românilor: „Marea Unire”. Mă retrag, astfel, cu gândul spre capitolul „Nemuritorii” din cartea „Între porţi de Univers”, în care i-am slăvit.
Peste trei luni se rotunjeşte secolul unităţii naţionale, iar peste câteva zile este Ziua Limbii Române! Cu gândul la aceste evenimente, ca fiică de veteran, persoană cu profunde trăiri patriotice şi scriitoare, doresc ţării mele: La mulți ani România! Mulți ani în pace, unire și prosperitate, urmași frumoși și demni de înaintașii lor!
––––––––––-
Virginia Vini POPESCU
Alexandria, sfârșit de august 2018