Perioada sărbătorilor de iarnă este întotdeauna feerică: e timpul miresmei de brad ca în copilărie, este amintirea mirosului de porc pârlit, amintirea lemnului trosnind în foc, a colindătorilor care cântă sub geam, de florile mărului… Crăciunul e fantastic și fantasticul rezultă din împletirea elementelor fabuloase cu cele reale: mai un strop de magie, mai un strop de băutură…
Miracolul sărbătorilor e perceput însă diferit. Să luăm spre exemplu venirea colindătorilor – vestitori ai obiceiurilor creştine strămoşeşti. Aceștia pot stârni o gamă variată de stări sufletești, ei fiind întâmpinați cu sentimente contradictorii.
Vin colindătorii?! Intonația exprimă fie curiozitate, așteptare frenetică, înfiorare, emoție pozitivă fie, dimpotrivă, atitudine plictisită, iritare, mină ostilă, aer revoltat.
Vin colindătorii!! Exclamația poate vădi entuziasm, bucurie sau nemulțumire, dispreţ, enervare.
Spiritul Crăciunului plutește astfel în aer şi în casa familiei Zurgălău, atingând aceeași paletă largă de sentimente.
− Ei, ce-i gălăgia asta? Or fi colindători? tresare curios nea Zurgălău, la zgomotele din casa scării.
− Nu, bre, îi răspunde placid soția, ochiul și timpanul familiei, mereu la datorie, lângă ușa metalică a blocului muncitoresc. E bețivul de deasupra, iar a greșit etajul.
Pe sub ferestrele cu termopan se aud niște strigături cu tropăieli.
-Ce se-aude? Vin colindători? întreabă ușor speriat nea Zurgălău.
− Nu. E o ceată de mascați…. De la antitero… Cred că-l ridică pe fiul vecinului de la parter, ăla cu drogurile.
Timpul se scurge ca vinul din damigeană. Ticăitul pendulei este acoperit de pocnete ascuțite, chicoteli înfundate și râset ca de clopoțel.
-Ce mai e acuma? Vin mascații?!
-Tț. E capra de-alături, aia care stă în gazdă.
Casa scării răsună din nou. Ghiță Zurgălău e vizibil deranjat din ritualul său numit “descântec de buturugă”. Madam Zurgălău nu mai așteaptă întrebarea:
-Niște puradei. Au venit cu Steaua.
-Io-s dinamovist, nu mă interesează… Dă-le un covrig!
− Ce?! Ăștia-s mai avuţi ca noi, pensionarii. Fac venituri ilicite. Ar trebui să-i denunțăm la ANAF pentru evaziune fiscală, că nu plătesc impozite și aduc pagube la buget! Băă, mucoșilor, ia cărați-vă de-aici, că sun la poliție!
− Cerșetori… Hm, obicei strămoșesc. Auzi, cu Steaua… Steaua mamei lor!…
În depărtare se aud voci în tremolo. Îngerii ating harpele nemuritoare. Se apropie. Clinchetul soneriei îi acompaniază
-În sfârșit, colindători?!
-E popa cu icoana. N-avem mărunt, nu-i deschidem!
-Păi, să-l întrebăm dacă are să ne dea rest…
-Șșt! Taci, să nu te-audă!
După o vreme, iarăşi sună la uşă. Madam Zurgălău se uită pe vizor și se crucește.
− Vai de mine! Ăștia-s sectanți. Adu repede tămâia! Ptiu, Doamne, apără şi păzeşte, ce tupeu au, să vină chiar în Ajun de Crăciun! Li s-a urcat democraţia la cap…
Ajun feeric. Adieri de crivăț și zvon de zurgălăi. În scara blocului își face apariția corul bărbătesc al asociaţiei de proprietari, în frunte cu administratorul.
− Hait!
− Ce e? Vin colindători?
− Mai rău. Administratorul! Încasează întreținerea.
− O s-o încaseze el odată… Vezi, dragă? Mai bine-i deschideai popii, că era mai ieftin…
Ajunul trece liniștit în familia Zurgălău. Magia plutește în aer. Damful de buturugă plutește și el. Plutește însă și o întrebare firească: “unde sunt colindătorii de odinioară?”
––––––––
Violeta Cuțurescu-Urdă