Întreaga naţiune română l-a petrecut pe regele Mihai I în ultimul drum. Regii lumii l-au plâns pe suveran. 40 de reprezentanţi ai familiilor regale din întreaga lume (Marea Britanie, Suedia, Spania, Belgia, Iordania, Luxemburg, Liechtenstein, Bahrein, Bulgaria, Grecia, Serbia, Albania, Franţa, Prusia, Italia şi Portugalia. ş.a.) au venit să-şi i-a rămas bun de la suveran. Această săptămână a fost pentru mulţi români un prilej de a fi contemporani cu regele Mihai. Zeci de mii de oamenii au venit în aceste zile la Palatul Regal din Bucureşti pentru a-şi lua rămas bun de la ultimul rege al României, Regele Mihai. „Da, n-am fost un milion în stradă, am fost 23 de milioane, în Ţară, în gări şi peste tot în lume” declară cunoscutul jurnalist român Cătălin Tolontan.
A fost o stare de spirit pe care poporul român nu a mai cunoscut-o de la decesul regelui Ferdinand I în 1927 şi poate a reginei Maria în 1937. Simulările din perioada comunistă nu pot fi luate ca adevărate. Întreaga naţiune a fost la înălţime, a fost ghidată de morala creştină. În aceste momente grele naţiunea română a fost unită ca niciodată (ce bine ar fi ca această stare să perpetueze în timp spre binele naţiunii române care şi-a meritat un alt destin). Televiziunile româneşti (dar nu numai, şi una din televiziunile din Spania!) au transmis integral timp de 12 ore întreaga procesiune de petrecere în ultimul drum a celui care a fost şi va rămâne Regele Mihai: cel care a fost şi va rămâne în inimile românilor „rege fără ţară, dar cu popor”. Oamenii au stat ore în şir la coadă pentru a aduce un ultim omagiu Majestăţii Sale. Sunt sigur că mulţi basarabeni aflaţi în România s-au aflat în rândul celor care l-au petrecut pe Rege în ultimul drum. Este şi cazul basarabenei Rodica Sibova, stabilită de curând la Bucureşti care a stat mai bine de 7 ore pentru a-i spune un adio suveranului său: „Am fost onorată să particip la acest moment istoric, deşi atât de trist. Cu toţii eram copleşiţi de emoţii, cu multe regrete, cu o anumită vină faţă de Regele Mihai. În Curtea Palatului Regal am intrat la ora 21.55. Unii mai făceau poze şi la intrare în Palat, dar eu am oprit telefonul. Am vrut să fiu conectată cu acea atmosferă”, a mărturisit Rodica Sibova. Ea a fost printre cei peste 100 000 de oameni care l-au condus pe Regele Mihai pe ultimul drum. Au fost mulţi care au făcut drum lung pentru fi alături de suveranul lor în aceste clipe. Este vorba de bătrânul de la Suceava, care a făcut un drum lung până la Curtea de Argeş, de mulţi oameni în vârstă, dar şi mulţi tineri care au venit pentru a-şi petrece în ultimul drum suveranul.
M-au impresionat până la lacrimi destăinuirile unui profesor de istorie care îşi cerea scuze, cu lacrimi în ochi, de la Regele Mihai, despre care „…a trebuit să mint în perioada ceauşistă şi să spun minciuni elevilor în legătură cu viaţa Regelui. Despre basarabeni nici nu mai zic, nu s-a ştiut aproape nimic despre Casa Regală a României, despre activitatea Regelui Mihai. A fost o beznă totală în perioada sovietică”. De fapt, întreg poporul român a ieşit atât de mulţi ca să-şi ceară scuze de la Rege pentru ceea ce i s-a întâmplat acum întocmai 70 de ani în urmă, la 30 decembrie 1947, când a fost detronat şi exilat de lepădăturile colaboraţioniste ale regimului sovietic. Iată doar câteva secvenţe din amintirile triste ale regelui Mihai din acele zile: „Am fost urcaţi în vagon. Ostaşii români, înşiruiţi de-a lungul trenului, stăteau cu spatele la mine (aşa fusese ordinul!). La un moment unul din ostaşi a întors faţa spre mine. Lacrimile îi curgeau pe obraji…”. Regele prigonit a dus o viaţă grea pentru a-şi întreţine familia. A fost şi fermier, pilot, tâmplar (adică dulgher!) şi chiar broker la o bursă… A salutat cu speranţă evenimentele din Timişoara de la 16 decembrie 1989 (ce coincidenţă!) care au pus începutul căderii regimului comunist de tip sovietic. A dorit mult să revină în Ţară. A revenit de paşte în 1992 şi de la balconul Palatului Regal alături de Regina Ana şi de Prinţul Nicolae, Regele Mihai i-a salutat pe români aşa cum n-o mai făcuse din 1947. Însă, cu regret de sfintele Sărbători de Paşte ale anului 1992 Regele Mihai I a fost exilat pentru a doua oară, pregătindu-se de către regimul Iliescu o lege, prin care „membrilor Casei Regale să li se interzică pentru totdeauna accesul pe teritoriul României”. Acum Regele Mihai a revenit pentru totdeauna acasă, într-o ţară pe care nu a avut-o, din care a fost izgonit. A fost un rege fără ţară, dar cu un popor. Iată doar câteva cuvinte spuse de suveran, rămase nou, urmaşilor, drept testament; ”Nu putem avea viitor, dacă nu ne respectăm trecutul”; „Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie”; „Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea”; „Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri”; „Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa”; „Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii şi fraţii noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni şi respectaţi”; „Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre”; „Vom avea o şansă în viitor doar dacă ne vom asuma propria noastră răspundere. Nu va veni nimeni de altundeva să ne ofere binele”. Sfaturi demne de urmat stimaţi lideri politici de pe ambele maluri ale Prutului.
Despre omagiile aduse Regelui Mihai scrie publicaţia franceză Paris Match. „Mii de români de toate vârstele s-au perindat cu flori şi lumânări la Palatul Regal din Bucureşti. Au stat ore întregi la rând pentru a se putea închina în faţa sicriului”., scrie revista franceză. Peste Ocean, ziarul „Times” a publicat un articol în care descrie funeraliile de la Bucureşti: „Mii de oameni îndoliaţi îşi iau rămas-bun de la Regele Mihai al României”, iar ziarul „Christian Science Monitor” scrie că „…moartea ultimului suveran al românilor s-a întâmplat într-o perioadă în care ţara trece prin tulburări politice şi că nu puţini – fac comparaţia între actuala clasă politică şi regele Mihai”.
Şi românii basarabeni au deplâns (şi mai deplâng încă!) moartea Regelui Mihai, care a fost deosebit de apropiat de durerile românilor basarabeni. Regele Mihai a vizitat Basarabia, pentru prima dată, în anul 1941, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar în 2006 Majestatea sa a participat la sfinţirea Cimitirului Românesc de la Ţiganca. Pe parcursul acestor zile triste românii basarabeni „Au adus flori şi au aprins lumânări la sediul Ambasadei României la Chişinău, lăsând mesaje de condoleanţe”, scrie „Ziarul Naţional” din Republica Moldova, sub titlul „OMAGIU pentru Regele Mihai: Basarabenii vin cu flori şi lumânări la Ambasada României şi lasă mesaje în Cartea de Condoleanţe”. „Astfel, s-a stins din viaţă cel mai modest monarh din Estul Europei. Trăia cu nişte lipsuri incredibile, a făcut tot felul de slujbe pentru a-şi întreţine familia… Închei prin a zice că Regele Mihai rămâne a fi un model de demnitate şi care ne îndeamnă şi pe noi, românii, să dobândim identitatea şi demnitatea” spune cu durere în suflet, ca şi sute de mii de români basarabeni distinsa jurnalistă Elena Robu.
În ziua de 16 decembrie de dimineaţă, zeci de oameni au participat la o slujbă de pomenire, dedicată monarhului. Creştinii care au venit la Sfânta Teodora de la Sihla spun că îşi amintesc de Rege doar din ceea ce le povesteau bunicii şi părinţii. În timpul fostei Uniuni Sovietice, ei nu aveau acces la surse de informare. Iată unele destăinuiri spuse din inimă: „Tatăl meu, care era născut în acelaşi an cu regele Mihai şi a făcut serviciul în armata română, toată viaţa ne-a spus -”Regele Mihai, ce personalitate” ; „M-a marcat destinul lui. În ciuda tuturor greutăţilor, mereu a fost cu inima şi cu sufletul faţă de toţi românii de pretutindeni” ; „Am început şcoala cântând „Trăiască regele”. Azi zic eu „Adio, rege””; „Eu îl văd ca pe un tată, de la distanţă ne-a iubit. Ar fi fost bine ca şi conducerea să se comporte corespunzător”; „Şi nu era greu, poate era un onor şi un respect faţă de această personalitate notorie a neamului românesc să fie anunţată o zi de doliu”.
Am avut şi eu două ocazii fericite de a mă afla în preajma Majestăţii Sale. În aprilie a. 1998 mă aflam în componenţa unui grup de inventatori din Republica Moldova la Salonul Internaţional de Invenţii din Geneva. Am fost informaţi că Majestatea Sa Regele Mihai cu regina Ana va vizita doar pavilionul României deoarece reprezentantul guvernului prezent la Salon (o persoană vigilentă care aparent era un democrat!) a refuzat vizitarea de către Rege a Pavilionului Republicii Moldova. Desigur, am fost prezent la pavilionul României la un pahar de şampanie „ciocnit” cu majestatea Sa. În drum spre ieşire din Salon (care trecea pe lângă noi!) Majestatea Sa oricum s-a oprit şi la Pavilionul nostru, ascultând explicaţiile lui unui dintre inventatorii basarabeni, Artur Buzdugan (de altfel rudă cu membrul Sfatului Ţării, unul din fruntaşii mişcării naţionale Ion Buzdugan) de la Academia de Ştiinţe a Moldovei, posterul căruia se afla chiar la margine. Apoi membrii ambelor delegaţii ne-am fotografiat împreună cu Regele Mihai I şi Regina Ana (mă aflam chiar în spatele Majestăţii sale) afară, la intrarea în Salon. A doua oară am participat şi eu la sfinţirea Cimitirului Ostaşilor Români de la Ţiganca (care se află la vreo 15 km de satul meu natal!).
Mă întreb şi eu ca şi mulţi alţii rămaşi consternaţi de bădărănismul aşa numitului ”preşedinte al întregului popor” Dodon, ajuns printr-un accident politic în fotoliul de preşedinte, care a refuzat să declare zi de doliu naţional în acest colţ de ţară atât de prost guvernat pre nume Basarabia, declarând că „nu consideră că e cazul ca Republica Moldova să declare zi de doliu ca urmare a decesului unui conducător sau monarh al altui stat”. Şi asta declară unul care se pretinde a fi ”al întregului popor”, a fi creştin (cu câtă pompă îşi etalează creştinismul de faţadă!), nemaivorbind de faptul că pentru bunicii lui, Mihai I a fost şi regele lor (cel puţin în perioada 1941-1944). De fapt la ce ne-am aştepta de la un kremlinez, de la o adevărată slugă care-şi ascultă orbeşte stăpânul. În consonanţă, nici puzderia de televiziuni ruseşti (cu excepţia unor scurte informaţii la două din ele!) nu a comemorat-o nicicum pe personalitatea care a ”scurtat războiul cu o jumătate de an”, care prin jertfa poporului său (românii nu au luptat până la urmă cum au făcut ungurii!) „a salvat vieţile a câtorva sute de mii de soldaţi ruşi”, pentru care fapt satrapul sovietic Stalin (care nu era deloc darnic) l-a decorat cu cea mai înaltă decoraţie militară a URSS Ordinul Victoriei (Pobeda). La ce să te aştepţi de la nişte sălbatici din est, care doar mimează credinţa creştină. Doar Alteţa Sa Imperială şi Regală Marea Ducesă Maria a Rusiei (rudă cu regele Mihai) a fost prezentă.
Să ne întrebăm ce făcea atât de ocupatul marele preşedinte de pe Bâc în aceste zile triste pentru întreaga naţiune română? Televiziunile lui (Accent TV şi NTV) se întreceau în difuzarea diferitor programe de distracţii. Chiar în momentul când suveranul era coborât în casa pe veci NTV-ul lui Dodon dădea pe post emisiunea rusească ”Super tanţî” (super dansuri). Adevărată blasfemie. Iar liderul spiritual al acestor satanişti, Dodon, care mai este şi „doctor în economie”, a participat la aşa numitul Forum Economic Internaţional din Sankt – Petersburg din Federaţia Rusă. ”În calitatea mea de Preşedinte al Republicii Moldova vreau să declar, în mod ferm şi răspicat, şi cu această ocazie, că sînt adeptul curentului suveranist de gîndire şi de acţiune”. Ca să vezi! Mai rămâne un fleac: să mai devină cu adevărat unul atare. Deocamdată este doar un pudel fidel al lui Putin, un căţeluş care permanent stă în poziţia de sluj. ”Desigur, Moldova este astăzi o ţară puternic de-suveranizată, fiind afectată de influenţe nu întotdeauna benefice din exterior…”. Nu cred că kremlinezul are în vedere exteriorul din est. Într-adevăr, acest colţ de ţară este „puternic de-suveranizat” de o armată străină aflată ilegal pe teritoriul său, de soiul de lepădături care vin aici când vor, fac ce vor, de tot soiul de embargouri pe parcursul ultimilor 25 de ani, neprimind nici un ajutor, nici măcar cât e negru sub unghie, din partea acestei ”supraputeri” (doar sub aspect militar, în plan economic este un monstru pe picioare de lut gata să se prăbuşească), care a moştenit tot ce ia aparţinut urss-ului, pe când toate fostele republici unionale (inclusiv, Republica Moldova!) a trebuit să-şi reclădească de la ”zero” toate structurile statale (dacă e să vorbim de pe poziţia de suveranist, drept care se prezintă kremlinezul Dodon!). „Închei discursul aşa cum o spunem noi de generaţii: Doamne ajută!” Braşoave. Poate părinţii lor au mai spus cândva aşa ceva (cu toate că ştiind că „surcica nu sare departe de trunchi” mă îndoiesc!), dar ei, adevăraţi pavlici morozovi, spun ”Ilici (satana) ajută !”.
Anul 2018 poate fi momentul când putem scăpa de acest kremlinez, dacă ne vom uni.
Să realizăm în fapte, nu doar în cuvinte, testamentul Majestăţii sale: „Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii şi fraţii noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni şi respectaţi
.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar noi să-i realizăm testamentul!
————————–
Valeriu DULGHERU
Chişinău, Basarabia
17 decembrie 2017