Valeriu DULGHERU – Blocul ACUM: Încotro?

Blocul ACUM a avut o perioadă de existență de cinci luni, în care, chiar fiind în minoritate, a reușit să facă câte ceva, cel puțin a demonstrat că se poate guverna și altfel, fără corupere, cumătrism, pe principii democrate, lucru apreciat chiar de obtuzul Voronin, pe care nu-l poți învinui de mare dragoste față de segmentul centru-dreapta. Oricât de mult ar fi criticat totuși Blocul ACUM a fost groparul oligarhului Plahotniuc, al hoțului clovn Șor, parțial al sistemului corupt al lui Plahotniuc, al unor scheme frauduloase precum Aeroportul, Metal Feros ș.a. Desigur, mulți îi impută Blocului ACUM vina de al fi creat pe marele rău Dodon, ceea ce e absurd. La o simplă analiză a situației din primăvara anului trecut se poate observa că nu a fost o altă variantă decât ACUM+PSRM. În varianta PDM+PSRM am fi avut păstrat în continuare sistemul oligarhic al lui Plahotniuc poate împărțit puțin cu Dodon, i-am fi avut în continuare pe toți cei trei răi absoluți – Plahotniuc, Dodon și Șor. În varianta PDM+ACUM ar fi continuat existența sistemului oligarhic Plahotniuc cu dispariția treptată a blocului ACUM. Deci, cu toate relele varianta ACUM+PSRM a fost unica variantă cât de cât acceptabilă, destinată doar pentru demolarea sistemului Plahotniuc, fără a construi ceva nou împreună cu Dodon. După demolarea sistemului Plahotniuc urmau să fie organizate alegeri anticipate. Greșeala blocului ACUM poate a fost că a durat prea mult această coaliție atipică care, cu toate acordurile semnate, oricum urma să se termine cu trădarea lui Dodon. Această specie, acești urmași ai bolșevicilor, ca și mentorii lor, una spun și alta fac, iar promisiunile lor nu pot fi luate în serios. Chiar dacă divorțul de Dodon a cam întârziat, oricum când s-a întâmplat acest lucru prin trădarea lui Dodon, unii îi învinuiesc tot pe cei de la ACUM (iar Dodon se bucură că altcineva arată poporului cine este vinovatul) că au cedat prea lejer puterea. Părerea mea, dar și a multora, este că momentul ales a fost cel mai oportun pentru Blocul ACUM, aruncând pe socialiști vina de nedorință de a reforma justiția. După pierderea alegerilor locale, inclusiv în Chișinău, Dodon oricum era hotărât să rupă alianța. Faptul că doar la o zi după demiterea guvernului Sandu Dodon și-a instalat noul guvern vorbește despre faptul că el era pregătit din timp și își aștepta momentul.

Ultimul timp fiecare articol îl încep cu fraza că situația social-politică în acest colț de țară (Care numai țară nu este! Este un fel de coadă de șopârlă, care încă mișcă, și la care mulți așteaptă să-i crească capul. N-are cum! E împotriva oricărei legi a naturii!) este drastică. Avem un pseudo-președinte fricos, trădător, mancurt, înfumurat, care una spune și cu totul alta face, pre nume Dadon (așa-l dezmiardă stăpânii lui ruși după numele unui personaj prostănac dintr-o poveste rusească!). Avem o opoziție antidodonistă practic inexistentă: extrem de divizată, cu lideri ranchiunoși, fiecare plasat în țarcul său. O speranță era în Blocul ACUM, dar și aceasta începe să se spulbere. Tot mai îngrijorătoare sunt acțiunile președintelui PPDA A. Năstase, care se consideră desconsiderat, neapreciat la justa valoare, omul care tot timpul a cedat. Îmi vine greu să scriu despre acest lucru, dar o fac din îngrijorare mare că în toamnă kremlinezul Dadon ar putea acapara președinția pentru a doua oară. Tăcând mai mult timp pentru a nu face rău Blocului acum, noi cei din afară, ne putem permite să ne expunem critic asupra unor derapaje în fostul bloc ACUM. Până la urmă păgubașii principali ai acestor războaie fratricide rămânem noi, alegătorul simplu.

Prin înaintarea la Consiliul Politic Republican drept candidat la prezidențiale din partea PPDA A. Năstase a primit „dezlegare” să nu tacă. Cam așa s-a exprimat el în cuvântul său de răspuns spus în fața membrilor Consiliului, un discurs, după părerea mea, cu prea multe laude în adresa sa. Aici îmi vine în memorie un banc. Mulți știu că pe timpul socialismului dezvoltat al lui Brejnev toată lumea fura. Omul simplu fura cu traista, sacul. Șefii, șoferii – cu camioanele. Ion, șofer în kolhoz, furase un camion de grâu. Pe la orele 2 de noapte a tras mașina în ogradă și descărca sacii. Vecina Maria, văduvă fiind fără somn, l-a observat. Și Ion a observat că a fost descoperit. Atunci Ion o cheamă și-i spune „Marie, n-ați 100 de ruble dar să nu spui nimănui”. Trece o zi, două, o săptămână și, nemaiputând răbda, Maria vine la Ion, zicându-i: „Ioane, n-ați înapoi suta de ruble că nu mai pot”. Ascultându-i discursurile din ultimul timp mi se pare că și A. Năstase nu „mai poate” tăcea.

Privind comportamentul lui A. Năstase din ultimul timp tot mai mult îmi amintește de              V. Filat. Este tot atât de înfumurat, trufaș, lăudăros, vulnerabil, vorbește într-un limbaj sărac sub aspect intelectual, cu șabloane. Filat a avut în spate o susținere majoră a electoratului, în 2010 – tocmai 32 de mandate în parlament. Și ce s-a ales din această susținere populară majoră? Doar praful. Contează mult cum este gestionată susținerea populară. Pe lângă coțcăriile economice comise V. Filat a dezamăgit adânc electoratul astfel că astăzi PLDM este doar umbra celui de altă dată. Mi se pare că și A. Năstase merge pe urmele lui Filat. Având o susținere populară masivă cu sute de mii în Piață în a. 2015-2016, ce s-a ales din această susținere? Mai nimic. Acest lucru vorbește în mare parte despre capacitatea lui A. Năstase de a gestiona sprijinul acordat. A făcut mai multe greșeli. Chiar la începuturi i-a îndepărtat pe unioniști (temându-se, probabil, de a împărți cu cineva gloria), fapt ce unioniștii nu-i iartă nici până acum (drept dovadă au fost ultimele alegeri la primăria Capitalei). De asemenea, i-a îndepărtat pe intelectuali, iarăși din același motiv. Acum se distanțează de Maia Sandu. Însă cu doar 2 -5% A. Năstase se plasează în coadă la capitolul de popularitate.

Năstase a spus că nu va mai ceda nici un milimetru. „În 2016 am avut acest exercițiu și am eșuat, iar în rezultat avem ca președinte o mediocritate, iar acest lucru e recunoscut chiar și la Kremlin”, a spus A. Năstase la una din televiziuni. El dă de înțeles că dacă ar fi fost el alesul ar fi câștigat. „Cred că diferența dintre politicieni nu trebuie făcută pe baza vorbelor. Faptele vorbesc despre noi. În luna mai se fac zece ani de când am intrat în bătălia cu Plahotniuc… Am făcut o radiografie și nu am văzut pe foarte multă lume în jurul meu în acea perioadă. În perioada 2015 – 2016 nu am văzut pe multă lume în stradă. Ce să le spun eu oamenilor pe care i-am dezamăgit în anul 2016? Pe mulți i-am dezamăgit. O femeie de la Hâncești, cu lacrimi în ochi, mă întreba de ce am renunțat să candidez în 2016, de ce nu am mers până la capăt? Pentru că astăzi poate nu-l mai avem nici pe Dodon, nici pe Plahotniuc”, a declarat A. Năstase, în cadrul emisiunii „Punctul pe azi”, de la TVR Moldova. Este un fals și el știe despre aceasta. De ce după atâtea „succese” se află în coadă la capitolul „încredere populară”. Până la urmă alegătorul este cel care-ți dă verdictul. În pofida tuturor factorilor, care au lucrat împotriva Maiei Sandu (a avut doar vreo două săptămâni de campanie electorală (din vina lui A. Năstase care              n-o accepta drept candidat unic); Plahotniuc a folosit întreg potențialul administrativ împotriva ei și pentru Dodon, inclusiv aducerea masivă a votanților din Transnistria!; au fost comise mari fraude electorale (în special, în Transnistria), documentate chiar de A. Năstase), ea de facto a câștigat alegerile. A. Năstase nu avea cum  să ia mai mult. De aceeași părere este și ex-candidatul PPDA la alegerile parlamentare în circumscripția din Hâncești dl Mihai Druță: „Nu cred că a procedat rău în a. 2016. Dacă ar fi rămas în cursă pentru el era pregătit un arsenal întreg de compromat… Între cei doi (A. Năstase și M. Sandu – n.n.) se strecoară atacuri reciproce. Nu e bine. Chiar dacă vor participa în alegeri să uite de atacuri reciproce. Toți să bată în Dodon”. Să fie foarte clar că și acum, chiar mai mult decât atunci, arsenalul cu compromat împotriva lui A. Năstase este deja pregătit, pe care Dodon îl va folosi la sigur (se vorbește că Dodon ar fi în posesia unor filmări de preluare de către ministrul de interne A. Năstase a unor scheme de corupție care, cred că sunt un fals dar își vor juca rolul în alegeri). Mai mult, A. Năstase îi sugerează M. Sandu să se retragă din cursa prezidențială: „Eu am făcut-o o dată, poate e cazul s-o facă și altcineva. Se creează impresia că i se cuvine cuiva totul de fiecare dată”. Câtă infantilitate. Se comportă ca un copil. „Eu ți-am dat o data jucăria acum tu trebuie să mi-o dai”.

  1. Năstase dă asigurări că, „orice s-ar întâmpla (chiar și faptul că Dodon va câștiga prezidențialele chiar din primul tur, lucru foarte posibil), dânsul nu va renunța să candideze la prezidențialele din toamnă: „De această dată sunt mai determinat ca oricând că, împreună cu colegii din PPDA, împreună cu cei care vor înțelege că nu mai e timp de improvizații și experimente (într-adevăr, nu mai e timp, dar tocmai el este cel care face aceste improvizații și experimente. Este dna M. Sandu, care este lider pe segmentul de dreapta – centru dreapta în toate sondajele. De ce î-l mai căutăm pe dracul-n.n.), să-l batem pe Dodon. M-am asigurat de sprijinul unor parteneri de-ai noștri, al unor colegi”. Demagogie crasă. „Nu știu de ce uităm, deși noi de două ori am oferit tot suportul nostru pentru alegerile locale pentru primăria Chișinău. Deși am fi putut să mergem și noi cu un candidat, să-l testăm, să-l promovăm. Dar am zis că, de bon-ton, să-l susținem pe Năstase. Trebuie să ții cont de realități, de aspirațiile electoratului, de ce susținere are un candidat sau altul. Nu poți face politică așa cu hai acum tu candidezi, iar acum eu candidez”, a declarat I. Grosu, vicepreședinte PAS la o emisiune televizată. El, care nu a putut câștiga alegerile în Capitală, unde alegătorul este, în mare parte, proeuropean, va câștiga în fața lui Dodon la nordul roșu, în Găgăuzia? „Liderul neformal al PSRM, I. Dodon, știe că nu poate spera la al doilea mandat de președinte al R. Moldova, dacă nu acumulează 50+1 la sută din voturi din primul tur. În turul II, Dodon ar pierde în fața oricărui candidat care va ajunge acolo” declară controversatul R. Usatîi, care face referire la un sondaj secret, despre care „știe foarte bine” Dodon, dar și oamenii săi (merită să atragem atenția asupra acestor supoziții. Așa cum este acest Usatîi, însă unele previziuni de ale lui s-au adeverit în timp). Dar oare cei din jurul lui, printre care sunt foarte buni, nu observă aceste derapaje, care pot să ne coste foarte scump. „Interesul de partid prevalează asupra interesului național” menționează M. Druță (Din păcate, tot așa poate fi catalogată și insistența dnei M. Sandu de a nu accepta candidatul unic al centru-dreptei la Hâncești G. Cobzac).

Acum putem înțelege mai bine circul pornit de A. Năstase cu așa numitul candidat unic apolitic pentru prezidențiale. Pentru orice om treaz la minte este clar că în toamnă în fața lui Dodon poate câștiga doar o persoană de pe dreapta-centru dreapta care are cel mai mare sprijin popular. Și asta, vrei nu vrei, este Maia Sandu, care se află constant în top în toate sondajele.

De asemenea, A. Năstase a sugerat că, din cauza Maiei Sandu, Blocul „ACUM” a ajuns în stradă, deoarece i-a cedat puterea lui Dodon (vorbește în același limbaj ca Dodon, Filip ș.a. dușmani ai noștri). „Văd că unii se dau cu părerea, arată cu degetul la Dodon că e laș, altul spune nu știu ce… Am ajuns în stradă și-i strigăm ăstuia că este nu știu cum. E vina noastră că Dodon a ajuns la butoane…”. Da, e și vina voastră, fiindcă ați procedat mai mult ca racul, broasca și știuca din cunoscuta baladă. Dar să fii atât de naiv să crezi că dacă nu ar fi fost acel „incident” cu asumarea de răspundere ACUM ar fi guvernat și astăzi alături de Dodon, este chiar dovadă de miopie politică. Soarta Blocului ACUM era pecetluită încă din vară anului trecut prin consultările din culise dintre PSRM și PDM. Tot vina voastră va fi și reinstalarea kremlinezului Dodon din nou „la butoane” pentru al doilea mandat. Din prostia voastră. Iar noi, cei mulți, dar… vorba lui Lăpușneanu, vom culege roadele prostiei voastre.

Când A. Năstase spune că „în guvern am avut doar un ministru. Eu” minte. În componența inițială a guvernului erau: 2 miniștri PSRM (V. Șova și V. Voicu); 2 miniștri PPDA (A. Năstase și S. Pavlovschi, care în ultimul moment s-a retras, fiind înlocuit cu independenta O. Stamate); 2 miniștri PAS (N. Gavrilița și L. Nicolăescu-Onofrei); 4 miniștri independenți               (V. Brânzan, N. Popescu, G. Mincu și A. Nemerenco).  A fost respectat un anumit algoritm. Faptul că S. Pavlovschi s-a retras în ultimul moment e vina doamnei Maia Sandu? Și a fost înlocuit cu un independent nu cu un membru PAS!

În final să încercă să vedem ce avem la moment? Avem un președinte trădător, de fapt de facto guvernator al lui Putin în Basarabia I. Dadon, o făcătură de a lui așa numitul guvern Kiku cu brejii lui miniștri, care atacă tot ce se poate de atacat sub aspectul identității de neam (cât face doar ultima declarație a lui Kiku împotriva intelectualilor, în special, a celora din domeniul istoriei). Nu ne-a plăcut Guvernul Maei Sandu pentru că „a fost unul de diletanți” (teză preluată cu plăcere de dușmanii noștri Dodon, Filip ș.a.). Ne-am pricopsit în schimb cu guvernul „tehnocratului” Kiku cu „profesioniștii” Ciocoi, Popovici, Gaiciuc ș.a., care doar în trei luni au făcut atâta rău Neamului. Iar noi, bravii de noi, ne autobiciuim, ne avântăm vitejește în lupte fratricide, în care suntem eroi. Mai puțin eroi suntem în adevăratele lupte contra lui Dadon și a clicii lui,

Oare când ne vor veni mințile la cat?

——————————

Valeriu DULGHERU

Chișinău, Basarabia

9 martie 2020

Lasă un răspuns