„Bat clopote cântând reîntregirea /Și sufletul ia foc în clopotari/
Întâi decembrie ne e unirea/ Și strălucirea României Mari!”
(A. Păunescu. Clopotul reîntregirii).
La 1 decembrie 1918 toată suflarea românească era cu gândul la Alba Iulia, care se transformase într-o adevărată Meka a Reîntregirii Neamului. Din toate colțurile Țării mii de „pelerini” țineau calea spre Alba Iulia cu care, cu trenul, pe jos. „…Au venit frații bucovineni, din Basarabia, de la Iași, au sosit legionarii Blajului, moții de la Abrud, din Țara Bârsei… Sentimentul e prea puternic și prea sfânt. Într’un moment dat însă „Pe al nostru steag e scris Unire” a izbucnit din pieptul mulțimii întregi, iar valul acordurilor mărețe lovea tavanul înalt al gării. Duhul sfânt parcă se coborâse de asupra noastră, a tuturora” scria Organul proclamării unității naționale, ziarul Alba – Iulia. Au venit o delegație inclusiv din Banat care încă se afla sub administrație sârbească, care împiedica participarea bănățenilor la acest important eveniment pentru toată suflarea românească. Este cunoscut un caz inedit că pentru a participa la Alba Iulia un grup de locuitori ai unui sat bănățean au mințit autoritățile sârbești că pleacă în satul vecin la o înmormântare, în realitate sosind la Alba Iulia. Unirea Banatului cu Țara mamă a fost proclamată de facto pe 1 decembrie 1918 la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia însă realizată peste 8 luni, la 3 august 1919.
„Bine ați venit, în sfânta cetate de slavă și durere a neamului nostru. S-a trezit iarăși glasul amuțit de veacuri și, la chemarea lui fermecătoare, au început să răspundă neamului. Ne-am deșteptat!!… Din umbra durerilor ferecate se înalță azi chiotul de bucurie al Dreptății așteptate de o mie de ani… Tresare sub glie Voievodul Mihaiu / Se scoală și Ștefan cel Mare!” a declarat protopopul Vasile Urzică, vicepreședinte al Consiliului Național local.
La 1 decembrie 1918 s-a întâmplat minunea mult așteptată de secole. În pofida opunerii celor trei imperii: Rusia, Turcia, Austro-Ungaria. La 1916, după doi ani de ezitări, România a întrat în război de partea Antantei pentru ași întoarce Transilvania. Luptând alături de ruși nici nu se punea problema Basarabiei. Dar la 1918 toate cele trei imperii, care timp de 400 de ani au tot ciordit din trupul românesc teritorii, s-au destrămat, deschizând ușile românilor pentru a se uni. Tonul acestei întregiri teritoriale l-a dat Basarabia, care la 27 martie prin votul majorității (86 pentru, 3 împotrivă, s-au abținut 36, absenți 13. ) membrilor Sfatului Țării a votat Unirea cu România, atunci când Țara se afla într-o situație critică, cea mai mare parte a teritoriului fiind ocupată de nemți. Dorința de revenire acasă a fost atât de mare încât nici chiar acest moment nu i-a oprit pe românii basarabeni – atât de urât era regimul de ocupație rusesc, care pe parcursul celor peste 100 de ani de ocupație a făcut tot posibilul (prin școala și biserica rusificate, prin administrația rusificată până la refuz) să suprime în basarabeni simțul apartenenței de s-au trezit și au făcut (primii) Unirea!
Ași finaliza cu impresionantele cuvinte ale marelui preot al Neamului Constantin Necula: „Ajută-ne să te recăpătăm ca Țară dincolo de partidele politice ori ura de-acum, dincolo de incredibilele noastre frustrări personale pe care le transferăm, cum altfel, asupra ta. Iartă-ne că nu te mai vedem în toată frumusețea ta. Ajută-ne să te iubim”.
Într-adevăr, să ne ajute DOmnul să ne recăpătăm Țara!
————————
Valeriu Dulgheru
Chișinău