APEL
Către oamenii molipsiți de morbul urii milenare, dar și către cei concesivi care practică ura cu durate mai mici: seculare, anuale, lunare, săptămânale, iar la cei înrăiți: ura zilnică. Rugămintea mea este să se debaraseze de acest impuls penibil, cu speranța că li se vor alătura Papalitatea printr-un Edict istoric, în încercarea de a elimina în totalitate dușmănia de orice natură și de a se instaura armonia între alte popoare și poporul evreu.
UN SIMULACRU DE DEZVINOVĂȚIRE
În lungul, sinuosul și dramaticul său drum în istorie, micul popor evreu a avut de suportat din partea unor popoare: pogromuri, jafuri, distrugeri, cuceriri, înrobiri, exiluri, umilințe și câte altele. Într-un articol apărut în presa de limbă română din Israel, se aduce în discuție cazul urii milenare practicată de unele popoare la adresa poporului evreu, emițându-se părerea că acest impuls dușmănos nu are vreo motivație, vreo cauză, fiind deci… „gratuit” (de parcă există efect fără cauză).
Trebuie să admitem că principalul și cel mai înrădăcinat motiv al urii aflată în discuție, este DEICIDUL, adică omorârea prin răstignire a lui Isus, proorocul presupus divin, întemeietorul religiei creștine. Un rol negativ la statuarea și răspândirea acestei porniri detestabile a avut-o Papalitatea, care, în secolul al VI-lea, prin Edictul de Milan, a pus în cârca evreilor aceasta „crima cea dintâi”. După o perioadă de mai bine de o mie de ani, dându-și seama de aberația învinuirii – spre a se reabilita în lumea civilizata – Papalitatea a admis că evreii contemporani nu sunt vinovați de crima strămoșilor lor.
Mi-am propus să descifrez din documentele sacre sau laice ale timpului, ce motiv au avut evreii de a condamna la moarte pe un concetățean de-al lor – nu un evreu oarecare ci un proroc – și asta în țara care a apreciat și cultivat mereu talentul și inspirația proorocilor. Isus era un astfel de om excepțional, care predicase trei ani în lungul și latul țării, fiind adulat și urmat de gloate întregi.
Și totuși a ajuns să fie crucificat. De ce oare? Ce vină i s-o fi adus? Am intuit că aș putea găsi răspunsurile căutate, sau măcar la o parte din ele, cercetând si analizând „fără ură și părtinire” conținutul predicațiilor, a îndemnurilor și a faptelor sale în timpul celor trei ani, când gloatele îl ascultau extaziate, îl urmau orbește și îl divinizau din mimetism.
CE A PROPOVĂDUIT ISUS?
O IDEOLOGIE APARENT SUBLIMĂ DAR ÎN FOND NARCOTIZANTĂ!
„Nu vă îngrijorați de viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca sau ce veți bea…”
„Uitați-vă la păsările cerului: ele nu seamănă, nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare, și totuși Tatăl ceresc le hrănește.”
„Și de ce vă îngrijorați de îmbrăcăminte? Uitați-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii pe câmp: ei nici nu torc, nici nu țes…”
„Nu vă îngrijorați dar de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși.”
(Biblia. Matei 6:25, 26, 28, 34)
Cât de încântătoare sunt, dar cât de utopice!
Îndeplinirea lor conștiincioasă de către fiecare om ar duce rapid la destrămarea întregii societăți omenești – care este rezultatul unei evoluții îndelungate, la care și-au dat contribuția mii de generații, trăind nu ca păsările cerului sau precum crinii, ci ca oameni în carne și oase.
„Să nu vă împotriviți celui ce vă face rău. Ci oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt.”
(Biblia. Matei 5:39)
Filozofia nonviolenţei este minunată în intenție dar dăunătoare în fapt pentru că are efect contrar celui urmărit: cel care a lovit obrazul drept, știind că nu i se împotrivește nimeni și nimic, va lovi și obrazul stâng, eventual va da și cu piciorul.
„Oricui vrea să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa”
(Biblia. Matei 5:40)
Atitudinea de resemnare a celor nedreptățiți, vizavi de bunul plac și de abuzul asupritorilor, ar amplifica nedreptatea în lume și ar scinda omenirea în despoți și victime.
„Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc.”
(Biblia. Matei 5:44)
Aici aproape că n-am ce comenta. Voi spune doar că e o absurditate sublimă, care depășește ființa și firea noastră omenească. Iată deci care erau cele mai șocante concepții de viață propovăduite de Isus. Dacă ar fi fost transpuse în viața de toate zilele, ar fi putut răspândi înclinații spre supunere, umilință, resemnare, renunțare – toate dăunătoare societății și oamenilor trăitori în ea. În afară că răspândea o ideologie pernicioasă, ridicată la rând de comandament divin, Isus era fără să-și dea seama, un destrămător al bunei organizări sociale, cerând viitorilor adepți, ( numiți „ucenici”), lucruri șocante, antisociale, pe care le voi exemplifica mai jos cu extrase din Cartea Sfântă: