Azi pare să fie ultima dată când vom face parte din același colectiv. E momentul în care, deși nu se pare, împărțim aceleași sentimente unii cu alții, și lăsând divergențele din trecut, cu toți vom fi un suflet și un trup.

Azi, am terminat un nou capitol din viața noastră. Diminețile nu vor fi la fel, iar plecatul de la ore nu va avea același impact. O să ne lipsească orele pe care le consideram banale, și chiar profesorii pe care nu I-am plăcut vor părea membrii  familiei  noastre. Zile-n șir vom căuta să revenim în căminul nostru unde făceam ore, și să ne revedem diriginta, care ne-a fost o a doua mamă timp de 4 ani.

Azi… auzi lacrima care odinioară nu părăsea ochii, arătându-ne slabi, va prelua comanda. Suntem în centrul atenției, și dorim, doar un ultim zâmbet încurajator de la voi. Deși de multe ori am avut păreri împărțite, ne simțeam nedreptățiți sau chiar acele zâmbete ironice aruncate aievea prin clasă. Acum mai suntem simpli copii, pregătiți de cei mai buni, pentru a ajunge oameni. Poate orele de filosofie nu erau plictisitoare… ci Kant pe noi nu ne fascina, sau poate orele până la două p.m. erau obligatorii și noi nu aveam răbdare să stăm la cursuri!

Oricum, eu azi vreau să mulțumesc colegilor, în primul rând, cu care deși nu ne înțelegeam mereu, eram totuși frați. A… și de playlist-ul bogat, fără el, pauza ar fi fost o pierdere de timp. Și de… hmm, toate propunerile de chiul care au fost acceptate cu bună știință. Toate fazele amuzante, petrecute în clasă, toate ironiile și tot ajutorul.

Poate nu am reușit să fim o clasă model, dar am fost familie modernă. Toată lumea are divergențe, suntem ființe, și putem spune ca nu am pierdut 4 ani fără amintiri. Toate râsetele și toată voia bună, au fost de partea noastră, pentru că noi, am fost a XII C. Ce putea să fie mai frumos decât o clasă ca a mea? Nu pot să îmi închipui alta mai potrivită.

Continue reading „Adda NEAG: Sfârșit de liceu – o încheiere încărcată de emoții” →