„Cel mai mare poet român
până la M. Eminescu”
Se împlinesc 200 de ani de la moartea marelui poet Ion Budai-Deleanu. Scriitor al Școlii Ardelene, născut la 6 ianuarie 1760 în satul Cigmău, Hunedoara a fost fiu de preot. A urmat mai întâi Seminarul teologic greco-catolic din Blaj, mai apoi Facultatea de filosofie din Viena (1777-1779) după care își contiună drumul teologiei la Facultatea de Teologie Sf. Barbara din Viena (1780-1783) unde obține și diploma de Doctor în teologie (1787). Se reîntoarce ca profesor la Seminarul din Blaj unde după un conflict cu Episcopul greco-catolic Ioan Bob pleacă definitiv în orasul Lviv, astăzi Lamberg, din Ucraina. În 1815 este invitat ca profesor asociat la Iași de către Mitropolitul Veniamin Costache.
Ion Budai-Deleanu cunoaște foarte bine limba latină, care l-a ajutat să învețe ușor limba italiană și franceză. La Viena a făcut un proiect pentru 10 volume de lexicon, care însă nu le-a finalizat niciodată. In 1788 la Lemberg își redactează cea mai mare parte din creația sa și își începe cea mai renumită operă literară Țiganiada (Tabăra țiganilor) pe care o termina în 1812. Este primul autor de epopee în limba română. Țiganiada tratează un subiect alegoric, cu tendințe satirice antifeudale și anticlericale. Numele personajelor sunt simbolice: „slobozan”, „romândor” sau autentice: Burda, Tandler, Bălăban, Goleman, Corcodel, Parpangel, Drăghici.
Țiganiada este alcătuită din 12 capitole cu multe strofe: primul capitol are 113 de strofe, în capitolele II și III „Cântecele” povestește întâmplări din tabăra țiganilor în drum spre Spăteni, capitolul IV numit „Argument” conține 112 strofe. In capitolul V Ion Budai-Deleanu povestește cum țiganii își cer iertare de la așa presupusul dușman Vlad Țepeș (DRACULA). Dușman care împreună cu o ceată de munteni vroiau numai să pună la încercare fidelitatea țiganilor. Capitolul VI, vine din nou cu un „Argument” de 99 de strofe. Capitolul VII și VIII poetul le numește din nou „Cântece” unde descrie „hărțuielile” de noapte și atacul taberei turcești. Capitolele IX (cu 133 de strofe) și X ( 131 de strofe) „Argument”descrie clerul corupt și critica monarhiei tirane. In capitolul XI scriitorul descrie discuții despre abuzuri, tiranie și guvernare arătând că defapt forma ideală guvernamentală este demo-aritsto-monarhicească. Ultimul capitol al XII-lea se încheie cu 115 strofe.
Și deacă-i hotărât din vecie
Patria să cază fără vină,
Aceași soartă ș-a noastră fie,
Un mormânt ne-astupe și-o țărână!
Vrăjmașului alta nu rămână
Făr` pământul și slava română!
Romândor fârșind, răpști mulțimea
Ș-un zgomot din șireag în șireag
Marsă crescând, iară călărimea
Desfășurând îndată alb-verde steag:
Du-ne strigând măcar în ce parte,
Ori la Slobozie, sau la moarte!”
(Ultimele două strofe)
Acest volum a fost editat mai întâi în 1800 și 1812 de Jacque Byck, iar în 1825 de Gheorghe Cardaș la București.
Continue reading „Dragoș UNGUREANU: 200 de ani de la moartea poetului Ion Budai-Deleanu (1760-1820)”