CRISTIAN VASILE ROSKE (n. 2 ianuarie 1931)
– Credincios penticostal din 1947
– Membru în Biserica „Vestea Bună” din 1951
– Pastor în Biserica „Vestea Bună” din 1988
– Redactor-șef la revista Cuvântul Adevărului, organul de presă al Cultului Creștin Penticostal între anii 1986-2011
Tudor PETCU: Pentru început v-aş ruga să îmi spuneţi în ce împrejurări l-aţi cunoscut pe pastorul Contsantin Caraman şi care a fost impactul pe care personalitatea sa l-a avut asupra dvs.
Cristian Vasile ROSKE: L-am întâlnit pentru prima dată pe Constantin Caraman la o evanghelizare în localitatea Crețulești (Buftea), în anii ’50. M-a impresionat profund curajul și devotamentul său în vestirea (în aer liber, atunci) Cuvântului lui Dumnezeu, în ciuda împotrivirilor și amenințărilor autorităților. Acesta a fost începutul prieteniei noastre care a durat timp de peste 50 de ani.
Viața și personalitatea unui slujitor cum a fost Constantin Caraman, neînfricat și întotdeauna pregătit să răspundă cu Cuvântul lui Dumnezeu oricărui om, credincios sau ateu, cu orice risc, m-a marcat încă de la începutul relației noastre de prietenie.
Tudor PETCU: Care a fost motivul principal pentru care Constantin Caraman a fost întemniţat şi care au fost închisorile comuniste prin care a trecut? Se poate spune că pastorul Constantin Caraman reprezenta într-un fel o ameninţare la adresa regimului comunist?
Cristian Vasile ROSKE: Motivul principal al prigonirii, urmăririi, anchetării, perchezițiilor și arestărilor lui Caraman s-a datorat – în mare parte – activității de predicare, de traducere din literatura religioasă (germană și engleză – manuscrisele fiind trimise spre publicare în Germania, apoi introduse clandestin în România), difuzarea de Biblii și cărți creștine, ajutoare pentru familiile nevoiașe, contactul neoficial cu lideri penticostali și baptiști din Occident și din SUA (între alții și politicieni de frunte) și, în ultima perioadă, organizarea unor întâlniri cu grupe de studiu biblic și rugăciune, prin case particulare.
Caraman era urmărit de Securitate de multă vreme, încă din anii ’50-’51. El a fost încarcerat de 3 ori, prima dată (1951-1952) la Jilava și la Canalul Dunăre-Marea Neagră, proces politic, fără legătură cu credința lui. A doua arestare a avut loc în 1963, a treia în 1971, pentru participarea la proteste împotriva restricțiilor impuse bisericilor de către Departamentul Cultelor, precum și pentru uzurparea de calități oficiale.
Tudor PETCU: Pastorul Constantin Caraman este una dintre cele mai grăitoare dovezi ale martiriului penticostal din închisorile comuniste româneşti. V-aş ruga, în măsura în care este posibil, să faceţi o prezentare mai largă cu privire la personalitatea sa, întrucât este un punct de reper al martiriului penticostal şi creştin în general din România comunistă care necesită o atenţie aparte.
Cristian Vasile ROSKE: Constantin Caraman a fost cunoscut și apreciat de credincioși din toate cultele neoprotestante, inclusiv de frățietatea Oastei Domnului. A vizitat și a predicat și tradus de la amvoanele multor biserici misionari și lideri veniți din alte țări. Fiind urmărit de Securitate și amenințat cu arestarea, el era întotdeauna pregătit cu un bagaj pentru pușcărie despre care îmi povestea râzând. Era neînfricat și de neoprit în activitățile clandestine pentru credință, călătorea mult prin țară, avea legături cu alți credincioși, fiind considerat un adevărat lider al bisericii subterane.
În anii ’80, în fiecare miercuri dimineață serveam micul dejun la familia Caraman. Ne rugam împreună și discutam atât subiecte religioase, cât și evenimentele curente din adunările penticostale, și nu numai.
Într-o dimineață de joi, în timp ce mâncam micul dejun acasă, sună telefonul și o voce de bărbat de la capătul celălalt al firului se recomandă: „sunt căpitanul… veniți la Miliția Capitalei, la orele 9 a.m.”.
Am ajuns la ora stabilită și am fost condus într-un birou mic, dar când am văzut cine și cum mă chestiona am înțeles că aveam în față un ofițer de la Securitate, care a început cu cuvintele: „Am făcut o percheziție la fratele dumitale Caraman, la o zi după ce l-ați vizitat împreună cu unul Alecu Iacob din Germania. La graniță, i-am făcut o percheziție lui Alecu și am găsit lucruri suspecte. Ce i-ați dat sau ce v-a dat?”
„Practic, aproape nimic” am răspuns eu, „dar nu m-am întâlnit cu Alecu la Caraman, ci la biserică, unde mi-a dat notele (partitura) la o cântare religioasă – așa cum știți el este un compozitor recunoscut, iar eu sunt dirijorul corului bisericii. Repet, nu m-am întâlnit cu Alecu nici la Caraman nici în altă parte, ci numai la biserică.”
Văzând că nu scoate nimic de la mine, a trecut la alte subiecte.