Cele 10 amendamente
- Aștept ziua când o să pot să mă uit iar lung, lung la soare… Soare ce-și face drum printre crengi și frunze și îmi încălzește nările… Atunci un strănut puternic o să-mi umple plămânii… Și nimeni în jur nu va înjura, nimeni în jur nu va fugi speriat. O zi obișnuită… un stränut obișnuit…
- Va veni oare și ziua în care, semnul plus va fi izolat și nedorit. Toată lumea o să-și trăiască negativismul. Cei pozitivi trebuie izolați căci vor fi nedoriți… Pentru mine ca matematician asta ar însemna o rescriere a științei… Dar cui îi pasă de mine!? Cei mai pozitivi vor fi cei negativi… Omenirii îi lipsește doar o zi… O zi obișnuită… O zi în care cei născuți pozitivi să fie din nou, cei buni și iubiți…
- Va veni oare o zi în care nu vei mai avea nici un prieten apropiat. Vei fi obligat să asculți de rugămintea prietenului tău bun, ce te roagă să te ți la distanță… Altfel vom muri cu toții! Omenirii îi lipsește doar o zi… Ziua în care să-ți faci prieteni buni… O zi obișnuită… Un prieten bun, cum îl știm noi…
- Amendamentul 4 este legat de evrei. Îmi pare rău dar la concluzia asta am ajuns eu… Întâi și întâi un fapt important ce vreau să vi-l aduc la cunoștință. Știați ca evreii ultra religioși când fac sex, sunt despărțiți printr-un cearceaf, completamente despărțiți de un cearceaf. Desigur nu se pot face copii prin cearceaf. Deci cearceaful are o gaură potrivită la locul potrivit. Dragi prieteni nu vi se pare că asta e dovada cum că COVID-1 a existat în timpurile alea vechi? Iar asta a fost soluția găsită de comun acord cu cel de sus… De fapt cum văd eu evoluția sexului. La căsătorie, ce va fi oficiată prin calculator, mireasa va primi un set de eprubete cu spermă. Desigur că și un disk on key în care se va explica detailat, ce tată ideal îți oferă computerul. Fiecare eprubetă, desigur cu eticheta ei.. Desigur că proaspeții căsătoriți vor schimba atunci numerele de mobil și vor putea continua relațiile lor sexuale după plăcerea dumnealor… Omenirii îi lipsește doar o zi… Ziua în care fiecare cuplu poate să facă dragoste așa cum făceau bunicii… O zi obișnuită… Oare vor fi amatori…
- Va veni și ziua cănd lumea nu va regreta nimic… Noi ăștia de azi, vom fi istorie. Oamenii cu măști, ochelari și mănuși vor comunica cu alte măști, ochelari și mănuși. Nimeni nu va avea nimic de regretat. Omenirii îi lipsește doar o zi… Ziua în care fiecare își va scoate masca… Ziua în care toți vor regreta. O zi obișnuită… Oare care va fi reacția măștilor descoperite… Vor fugi repede să se acundă sub o mască…
- Va veni o zi când nimeni, dar nimeni nu va avea nevoie de o mână de ajutor! În primul rând e periculos, apoi e nedorit și în ultimul rând la ce bun? Omenirii îi lipsește doar o zi… Ziua în care se va învăța online despre mâna de ajutor din timpurile străvechi… O zi obișnuită… Ce prostie cine are nevoie de așa o lecție și cum se poate știi că asta a fost adevărat, pe vremuri…
- Va veni o zi când omul va fi obosit să se spele de sute de ori pe zi pe mâini. E adevărat, cursurile online vor dezvăța omenirea de scăpinatul în nas, de frecatul la ochii și desigur de mâncatul unghilor. Dar mâncarea, mâncarea va fi adevărata problemă. Și atunci pastila zilnică a astronauților străvechi, va aduce soluția… Omenirii îi lipsește doar o zi… Ziua în care fiecare familie se va întâlni online la un picnic. Tot felul de mâncăruri din străbuni vor fi arătate pe video… O zi obișnuită… Mirosul și gustul mâncării va cuprinde împrejurimile. Toată lumea va fi servită să deguste bunătațile… Aici tare aș vrea să intervin și să propun o gustărică. Doar una. Adevărată! Doar câțiva mici, cu gogonele murate, niște must și dezmățul l-ași termina cu niște sărmăluțe cu o mămăliguță. Poate știu eu și o cafea cu un profiterol… Exagerat nu? Toate lumea se întreabă de unde știe ăsta cuvintele astea. Ce or fi însemnând ele. O zi obișnuită…
- Va veni o zi când luptele pentru putere și supremație, pentru bogație sau între sexe, luptele între popoare sau luptele între religii nu vor mai avea nici un sens. Dar omul bine dezvoltat și învățat să lupte va continua lupta pentru sau contra paticulelor, a moleculelor, a virușilor, a analizelor, a vaccinelor,a atomilor… Va fi o zi obișnuită…
- Va veni o zi când simțurile noastre se vor schimba complet… Un om obișnuit cu mască, mănuși si ochelari, va vedea lumea într-o singură culoare, de o textură complet neimportantă chiar neplăcută la atingere, fără miros… Asta NU va fi o zi obișnuită… Poate DOAR muzică, o muzică nouă să călăuzească omul.
- Amendamentul ZECE trebuie lăsat liber. El va fi scris în ceruri și va repara toate celelate 9 amendamente. NICI ASTA NU SE VA ÎNTÂMPLA ÎNTR-O Z! O ZI OBIȘNUITĂ… NU MAI AȘTEPT ZIUA… E ZIUA DE AZI, DA DE AZI ALUNGĂM TEAMA…
***
Când galbenii nu ajută la nimic
Cerul de un albastru deschis promite. Puținii nori își cască gura spre mine, amorțiți în văzduh… Eu stau și mă uit la televiziune. Cu mâna pe inimă vă spun că acesta este ultimul lucru pe care-l recomand cuiva. Oamenii ăștia de la „televizie” vând panica. Panica este produsul final pe care ei încearcă să-l vândă. Dacă e vorba de politică, sper că am destul discernământ să-i înțeleg că încearcă doar înceracă să-și facă datoria. Atunci zâmbesc la panica generată de ei. Dar acum cu molima asta galbenă (a început la chinezi) corona virus, toată media este o pacoste. Pe de o parte trebuie să-i asculți. Mai au și informații importante, prezentate de autorități, pentru binele nostru. Pe de altă parte toate canalele concurează între ele cine e mai cinic, grav, mai morbid, cine poate crea o realitate mai neagră (galbenă!), mai înspăimântătoare în cel mai scurt timp…
Dar acum la televiziune era primul nostru ministru. El este un tip deștept merită ascultat. Chiar și cei care nu l-au votat apreciază inteligența lui. Așa sper. După scurtul lui discurs, m-am simțit un om însemnat. Nu, nu o personalitate. Ci un om, cu un semn pe frunte…
El spunea că toate acțiunile ce se fac, cu îngrădirea circulației, a întâlnirilor, toate restricțiile, sunt de fapt făcute în special pentru noi. Pentru cei între 60 și 80 de ani. Ceilalți scapă, mai mult sau mai puțin ușor din asta. Așa se pare. Problema omenirii azi, e cu noi cu ăștia între 60 și 80 de ani.
Se caută eliberarea spitalelor, a camerelor de gardă, a aparatelor de respirație, numai pentru noi. Să ne poată salva pe noi pe cei în vârstă, când va veni vremea. Noi devenisem acum populația însemnată. Însemnată în ambele sensuri ale cuvântului.
Nimeni deocamdată nu l-a acuzat pe primul nostru ministru că își rezervă un pat de spital. Și el are peste 70 de ani, iar corona virus nu respectă titlurile acumulate în viață…
După primul ministru, parcă nu ar fi fost destul discursul lui, a apărut cancelarul Germaniei. Ea a spus că lumea nu trebuie să se panicheze. 70% din populația globului va fii atinsă. Procentul de morți va fi de 2-3%. În materie de statistici totdeauna îi iau pe nemți în serios. În materie de viață și moarte ăștia au o vastă experiență. Până acum credeam că doar dacă e vorba de viața altora… De când cu imigranții s-au mai schimbat și nemții mi-am zis… Lumea se schimbă…
Am închis televizorul. Mi-am amintit, când pe la vreo 10 ani am mers să văd cu mama filmul „Război și Pace”. Tolstoi e întradevăr mare! Eu n-am înțeles mare lucru. La ieșire mama îmi spune:
– Războiul e ceva groaznic, băiete!
Pe mama filmul a impresionat-o.
– Dar voi, îi spun eu, nu ați avut de suferit în război…, referindu-mă la familia noastră…
– E adevărat și nu e adevărat. Mi-a spus mama.
– Uite, întâi chestia cu steaua galbenă. Ai auzit de asta. Auzisem, dar îmi plăcea să-mi povestească mama din nou.
– Povestește-mi, îi spun.
– Nu-i mare lucru de povestit, a spus mama.
Apoi a continuat:
– A ieșit o lege cum că toți evreii trebuie să poarte steaua galbenă pe piept, la vedere. M-am dus la croitoria Rozemberg din colț. Am luat 3 metri de pânză galbenă și am țesut stele galbene pentru toată familia. Era ușor, două triunghiuri suprapuse! Am dat și la prieteni… Fiecare și le-a cusut pe câte o haină.
– Mamă dar la ce bun așa o lege?, o întreb.
Îmi plăcea mult să o ascult vorbind.
– Păi, a continuat mama, nemții au vrut să-i umilească pe evrei, să arate tuturor cum sunt ei, evreii, diferiți de alții. Umiliți credeau ei, evreii vor fi mai ușor de manipulat, de transferat în lagăre, de exterminat…
– Și au reușit în dorințele lor satanice? o întreb cu sufletul la gură. Să ne umilească, da, să ne omoare, da. Să ne ia speranța nu, să ne transforme în neoameni nu…
– Cu umilința au reușit la început. La început toți am fost șocați… Apoi soră-ta de exemplu, care avea 5 ani pe atunci, era foarte mândră că era printre puținii însemnați…
Mie mi-a fost rușine la început, de ce eu, de ce însemnată? a continuat mama.
Mergeam cu capul aplecat, în pământ. După scurt timp nici nu-mi mai păsa. Aveam grijă să nu uit, să-mi atârn cârpa aia pe piept să nu mă omoare cineva. Viața mergea înainte…
– Mamă, zic, dar trebuie să-ți fi fost foarte greu atunci, umilită.
– Nu! zice mama, te obișnuiești. Apoi vine speranța. Știi că într-o zi se va termina… Tu băiete ții minte cireșul nostru din curte? Știam că am să-l văd înflorind de multe, multe ori…
Oh, mă gândesc acum cum pot să uit cireșul nostru… În primăvară, cireșul se orna cu mănunchiuri mici de muguri roșietici. Mănunchiuri azvârlite pe crengi de un ochi îngeresc… Ghiocei roșii ornând majestuos cireșul nostru… Ghiocei delicați, ce-și căutau mâna care să-i mângăie ochiul pe care să-l desfete… După o zi două, fără vreun anunț din senin, mugurii se desfăceau, și tumultos ieșeau pe rând ca bucățelele unui clopot de marmură a cărui limbă de rubin chema la înnoire… Încă o zi și floarea de cireș îi descoperă soarelui iubit rochia-i de mireasă ce tandră ascunde o inimă îndrăgostită… Spre sfârșit deja vezi petalele. Ele devin o rochie mototolită, ascunzând o inimă sângerândă… Înflorirea cireșului trece așa cum vine, ca o surpriză scurtă, a unui vis frumos…
Mama mă scoate din vise:
– Îmi plăcea să stau cu tine sub cireș și să vedem cerul. Cireșul nostru mic din fundul curții, îi oferea cerului o tandră coroană de flori, ții minte?
– Te încurajează oameni ca danezii, continua mama. Ăia au comunicat guvernului lor că dacă legea cu steaua galbenă intră în vigoare, ei vor purta toți steaua galbenă ca și evreii. La ei legea asta a ținut 3 zile… Toți deveniseră evrei!!! Și apoi, băiete, speranța, speranța nu ne-o putea lua nimeni. Așteptam să apară cineva undeva care să oprească legea asta murdară, rușinoasă… Noi ne-am născut oameni, am trăit ca oamenii, o să o trecem și pe asta, a încheiat mama…
O doamne mamă, mamă cât dor mie de tine… Speranța atunci era să vină un pământean și să rezolve urgia asta, mă gândesc eu. Legea asta bestială cu steaua galbenă a fost făcută de pământeni, oameni cu picioarele pe pământ și capul între ele. Oameni orbiți de ură…
Molima galbena, de acum, vine din ceruri, nimeni nu o poate controla…
Molima galbenă nu lovește după religii.
Molima e globală…
Copiii de astăzi se pare nu vor fi afectați…
Danezii nu mai sunt relevanți cu virusul corona.
Deși, am văzut totuși tineri cu tricouri pe care scria „și eu am corona virus”…
Noi cei între 60 – 80 ani, ca și ceilalți de altfel ne-am născut oameni. Trăim ca oamenii.
O să le trecem pe toate ca oamenii.
Și nu uitați că noi am inventat speranța…
Speranța acum e să vină un alt pământean și să rezolve și urgia asta, să găsească mult doritul vaccin de COVID19. Eu sunt sigur că așa va fi…
Speranța nu moare niciodată…
Și să nu uităm paradoxul: „Bătrânețea și durerea se-ntâlnesc într-o simfonie de gemete. Asta numai dacă ai fericirea să trăiești destul timp…”
Să nu uităm nicicând să iubim trandafirii…
Iar eu, eu să nu uit nicicând să iubesc și cireșul, cireșul nostru din curte!
Cerul de un albastru deschis promite și se ține de cuvânt. O zi splendidă.
Corona virus ocupă gândurile și simțurile…
***
Între disperare și nepăsare
E o zi obișnuită de vineri. Diminețile când nu mă duc la lucru au farmecul lor. În primul rând am timp să ma uit în sus, să văd cerul. Cu puțini nori, c-un soare vesel și cu o adiere de aer primăvăratec, ziua pare promițătoare…
Așa ca ieșind pe terasă am pus in funcțiune ritualul meu de vineri, pe o zi frumoasă. Întâi o cafea neagră, fără zahăr în paharul meu preferat. Ăla mic cu modele marocane, pictate pe el. Cum nu am nimic, mai nimic de făcut astăzi, îmi pot unge o felie de pâine neagră cu unt și dulceață de cireșe albe(la alea negre amare pot doar să visez). Sigur că asta îmi va aminti de acasă. Sigur nu e același lucru ca atunci, acolo… Dar este totuși maximul care-l pot cere aztăzi…
Și atunci m-am gândit dacă-i ziua așa bună hai s-o stric puțin. Așa că am deschis televizorul. Un group de oameni inteligenți vorbeau desigur de COVID 19. Mi-a reținut atenția un profesor doctor în medicină. Om în jur de 70 de ani, cu mare experiență de viață, probabil și în profesia dumnealui. Avea părul alb tăiat de o cărare perfect aranjată. Avea ochelari și riduri adânci. Individul inspira încredere. Zâmbea și vorbea calm. Am calculat, a spus el, că șansa ca eu să mor învins de COVID 19 este la fel ca șansa să câștig la loto. După cum mi se părea mie tipul n-a jucat la loto în viața lui. Teza domniei sale părea o prostie… Dar eu tare mult aș vrea să cred că are dreptate. Deci COVID 19 nu-i chiar așa periculos!?
Totuși convins că o știre bună e destul la masa de dimineață am închis televizorul. Am continuat să mă delectez cu cafeaua și dulceața. Singura legătură dintre pâinea de aici și aia de la Fălti (Fălticeni) e că amândouă își spun „negre”. Oare e permis să-i spunem pâinii negre, neagră, nu s-o simți ofensată… Mi-am luat cartea lui Janet Evanovich, „Tricky Twenty-Two”. Tipa scrie cu eroina principală la diferite vârste. Idee frumoasă. Am citit-o de câteva ori. Scrisă cu mult umor îmi face plăcere să o recitesc când sunt mai plouat, mai posomorât…
Am deschis în paralel radioul ca să nu pierd vreo știre. În scurt timp a venit și asta. Un statistician cu bun simț și un dezvoltat simț al umorului explica cum că la noi sunt numai 96 de cazuri de COVID 19. E adevărat și că din cauza unui bun sistem medical n-a murit nimeni deocamdată. Mortalitatea statistică e însă de 4% a continuat tipul când e vorba de COVID. Deci, conclude tipul, sper că în glumă, asta nu înseamnă că, următorii patru bolnavi de corona virus vor muri sigur. Încercarea asta de sper glumă, chiar dacă puerilă. mi-a plăcut și m-a liniștit complet, pentru câteva minute. Sperând că media (radioul și televiziunea) vor să încurajeze populația am deschis iar televizorul. Prefer să-l văd pe vorbitor, e mai plăcut. E mai intim, mai autentic… Tocmai vorbea o doamnă, tot profesor. Tot în medicină. Ăștia se simt datori să aibă răspuns la toate. Doamna șefă în ministerul sănătății cu problemele legate de COVID19. Brunetă, plinuță în jur de 60 de ani era foarte sigură pe tot ce spune. Vorbea accentuând punctele sensibile ale epidemiei. De spaimă, ca nu cumva să petrecem un weekend liniștit a încheiat tot cu o statistică. Deobicei doctorii vin cu rețete, medicamente, vaccinuri. Dacă vin cu statistici probabil că e grav, cu adevărat grav, mi-am spus…
Doamna a încheiat tot cu statistica. Se vor îmbolnăvi în cel mai rău caz 60% din populația globului. După un calcul scurt eu am ajuns la concluzia că victimele în lume vor fi în jur de 240 de milioane de oameni. Desigur toți ăștia cu părinți și copii, cu mame și tați. Un miliard jumătate de oameni loviți sau decedați. Toți cu programele lor de vacanță , cu iubirile lor, cu decepțiile lor …
Știrile astea te pot îmbolnăvi. Mai rău decât corona virus… Neputincios și consternat de grozăvia știrilor, m-am așezat la Pro-TV să vad „Lecții de Viață”. Poveștiri scurte nostime cu mesaj clar. Nimic dramatic. Tocmai bune ca remediu în starea mea… O femeie tânără, căsătorită, primește de la prietena ei cea mai buna un cadou la ziua de naștere. O ședință cu o ghicitoare în cărți. Aceasta îi spune doar atât – ți se va întâmpla ceva grav iar apoi, adaugă ghicitoarea doar o frază: „Ziua nevastă, noaptea amantă!”. Chiar și făra „Lecții de viață” trebuie să recunosc că așa o frază te poate speria pe toată viața… E cam fără noimă fraza asta pentru mine. Se pare că și pentru eroina principală…
În puctul acesta critic al lectiei de viață am ațipit… Se făcea că sunt în Israel, din nou în Israel. Aici luptele politice au incetat, au fost dramatic terminate de virusul COVID 19. În funcția de prim ministru a fost ales un dricar, specialist în pompe funebre. Numirea lui a fost ultrarapidă, din cauză că țara era într-o stare de urgență. Imediat la fiecare bloc mai înalt de 3 etaje, a apărut un reprezentant al guvernului. Acesta cerea tuturor locatarilor să-și schimbe între ei apartamentele, repede. Totul trebuia făcut într-o singura zi. Cei de peste 80 ani treceau în primele 1-3 etaje, cei 70-80 în etajele după 4-6, cei 60-70 în etajele după 7-9 și așa mai departe. Tinerii rămâneau la etajele 28-30…
Am coborât repede până la reprezentantul guvernului, să-i spun că eu sunt în formă bună, fac sport , am mai puțin decât vârsta din buletin. Vreau un etaj mai sus. Ne-am certat vreo 5 minute după care reprezentantul guvernului m-a liniștit că etajele nu specifică cu exactitate ordinea deceselor. Etajele erau doar ca să-i ajute pe reprezentanții guvernului să elibereze mai ușor decedații din fiece bloc. M-am liniștit, dar m-am sculat speriat, șocat. Ce idioțenie am visat, ce vis tâmpit. La „Lecții de viață”, la televiziune tânara plângea. O părasise soțul și toți prietenii. Ea crezuse în ghicitoare… Ea nu-și trăise viața ei. Ea trăise prezicerile altuia. Ce-i al domnului lasă-l domnului ce e al omului e al omului…
Ca să nu-mi pierd toată ziua în calcule și pronosticuri despre ce va urma cu COVID19, m-am decis să merg cu o nepoată la film și apoi la o înghețată. Poate așa să mă întorc la normal… Mai există astăzi normal. Suntem aproape de sfârșitul civilizat al civilizației…? Să bag capul în nisip și să iau în râs ce aud, ce se spune în media nu e o soluție.
Lucrurile nu sunt de râs, sunt lucruri grele, serioase. Dar sunt atât de serioase că nu le poți lua nici în serios. De le ei în serios nu poți rămâne lucid. Măcar puțin lucid… De aceea m-am decis să rămân aproape de lucrurile ce mi-au plăcut din totdeauna. M-ai țineți minte de biofeedback-ul meu… De visele mele. De nostalgia mea. De micile mele plăceri… Poate astea mă vor ajuta să-l accept doar pe statisticianul pozitiv de dimineață. Poate așa voi filtra nenorocirile. Poate așa îmi voi alunga visurile negre… Poate, știu eu, poate speranța, poate e adevărat că speranța nu ți-o poate lua nimeni… Poate știu eu, poate există Dumnezeu…
Am ieșit de la film. Nepoată-mea blondă, cu ochi mari albaștri și păr blond, încă lingea înghețata, se delecta cu iubirea-n ochi. În pauze îmi povestea filmul, ce i-a plăcut ei… Chicote de copii veseli îți mângăie urechile… Cât exită copiii, cât există nepoți, cât există iubire, cât există înghețată…
***
Noutăți Corona…
Vreau să vă liniștesc puțin! Vreau să vă citesc știri de printre rânduri… Un mare profesor laureat Nobel, a descoperit că deși vindecată, Corona lasă sechele, urme pe plămâni, ca niște ștampile. O veste grea, desigur… Trecută în umbră doar în câteva minute de un alt laureat Nobel, care a descoperit că bolnavii de Corona nu devin imuni, ei nu-și capătă imunitatea după îmbolnăvire… O veste tristă, desigur…
Altă somitate în imunologie a conclus (nu știu dacă a fost deja premiat cu Nobel, pentru asta), că cele două studii menționate mai sus sunt adevărate, însă nici o grija plămânii umani deși mici, pot înmagazina 3-4 ștampile… O veste încurajatoare, desigur!
Imediat decum ce-i trei profesori emeritus și-au publicat studiile, ministerele de interne din toată lumea au decis ca pe fiecare pașaport să se adauge o pagină numită CORONA pe care să se pună o ștampilă de câte ori un fost îmbolnăvit de Corona trece vreo granița. După multe discuții aprinse între experți, pe noua pagină s-a lăsat loc doar pentru 4 ștampile… Asta e o veste informativă, doar ca să se știe… Eu nu știu dacă laureații premiului Nobel se pensionează vreodată, nici când și nici cât v-a ține epoca CORONA.
În sfârșit o veste bună… La Natiunile Unite s-a votat în secret o lege! Nu, nu împotriva Israelului! O lege care spune că expresia „Viață de câine” e scoasă automat din toate dictionarele lumii. Asta după ce s-a doverit, că deh, câinii nu se pot îmbolnăvii de CORONA. Mai e o problemă! Ce oare va rămâne din artă, din poezie, după trecerea coronei…
O prietenă de-a mea, poetă serioasă,
Nevrând să dea într-o angoasă,
A ieșit după zile din casă…
Cu mare dipreț pentru avizii
Ce-și adună cu tona provizii…
S-a gândit în sfârșit,
să-și cumpere și ea de ale gurii…
Să n-ajungă cumva la cerșit…
Și-a cumpărat mai tot cea dorit!
Doar la „varză” ea nu s-a oprit,
Căci o rimă ca lumea la „varză”
E greu de găsit!
––––––-
Raul ANCHEL
Petach Tikva, Israel
5 aprilie 2020