În Istoria artelor se pomenește de perioada mitologică grecească când existau doar NOUĂ muzee. Fiu lui Zeus și Mnemosyne erau încarnarea memoriei și a artelor. Perioada modernă cunoaște aproape în fiecare colț al lumii cel puțin un Muzeu. Fiecare cu particularitățile sale.
Pentru prima dată ,,Ziua internațională a muzeelor” a fost decretată în 1977, de către I C O M . Au trecut de atunci peste 40 de ani.
Această zi are o importanță deosebită nu numai pentru majoritatea muzeelor, dar în primul rând pentru propășirea culturii și artei din numeroasele țări de pe continent. Nu mai puțin pentru noi membrii acestei nobile instituții mondiale. Anul trecut, la sărbătorirea centrală au participat 37000 oaspeți, sosiți din peste 150 de țări. Originea Zilei internaționale a Muzeelor, începînd din 1950 –punerea temeliei ICOM- majoritatea muzeelor lumii s-au integrat, au deschis porțile către marele public din lume,cît și specialiștilor din instituțiile respective. În 1960 ,UNESCO a prezentat o recomandare pentru ca la toate muzeele să fie o nouă linie de conduită,respectiv masele populației ,toate clasele sociale să aibe accesul nu numai la vizitare ci la o participare activă. Vizitarea să fie însoțită de ghid profesional ,iar vizitatorii să cuprindă masele populare și de toate vîrstele. În această perspectivă ,ziua internațională a fost creată pentru a da un imbold unei creativități active ,mondiale.Foarte repede ,acest deziderat a devenit ,pentru majoritatea muzeelor ,foarte important .ICOM-ul ,pe parcursul anilor prezintă tematici precise,iar muzeele coordonează activitățile acestora,pe această linie a subiectului. Se constată că din anul 1977 a intervenit o adevărată evoluție și ziua internațională a căpătat o semnificație pentru majoritatea acestor importante instituții culturale. În anii începutului masele erau departe ,iar instituțiile muzeale nu erau populare. În noua epocă se pot observa schimbări conceptuale cu rezultate practice.Pentru prima dată în 1970 s-a pus și s-a realizat ,,NOUA muzeologie,,
O majoritate a profesioniștilor din muzee au propus schimbări în viața muzeelor tradiționale,cu alte cuvinte obiectele și colecțiile care se află în centrul atenției muzeului să se orienteze după conduita departamentului de muzeologie punîndu-se accent pe societatea ,vizitatori- ca centru de activitate .Vizitatorii să fie antrenați în numeroasele acțiuni și să participe cu propuneri concrete cărora conducerea muzeului respectiv să le pună în practică. Un al doilea fenomen important legătura cu markenting în muzee.
Îîn perioada 1980-1990 în paralel cu desvoltarea economiei mondiale. În această perspectivă ,noi profesioniștii din muzee ,specialiști în markenting și publicitate au participat activ,s-au desvoltat și noi produse au intrat în aria muzeelor :expoziții temporare atractive,noi servicii pentru public,restaurante,cafenele ,buticuri ș.m.altele. Acestea au oferit o desvoltare și o popularitate în masele publice.
În ultimii ani se constată în Europa ,America dar și în țările altor continente a căror muzee s-au integrat în ICOM ,o experiență care a dat roade. Dacă expozițiile temporare continuu să joace un rol important,alte trei evenimente din cadrul muzeului se fac impuse: seri speciale,invitații ale starurilor cinematografiei sau muzicieni;desbateri populare.Expozițiile temporare sunt din ce în ce mai atractive și cercetarea acestui fenomen confirmă prevederile.
ICOM –editează un JURNAL ,în onoarea acestei zile care este răspîndit la toatele muzeele care aparțin instituției centrale. Evenimentele anului muzeistic sunt comentate de specialiști ,fiind menționate nu numai inițiativele ci și rezultatele lor. Desigur că unele muzee ,a căror vechime istorică se cufundă în secole ,iar prezentările lor excepționale atrag turiștii ,amatorii de antichități istorice. Acestora li se rezervă pagini de o valoare istorică,cronici a unor specialiști în divese domenii precum istorie,sociologie ș.a.
Ca vechi membru al ICOMULUI doresc noi și frumoase realizări muzeelor de pretutindeni și îndemn masele să viziteze,să se integreze în diversitatea acțiunilor muzeistice.
—————————–
Dr. Paul LEIBOVICI
16 februarie 2020