Am pornit-o la drum de cu zori când șoseaua e mai liberă, aerul mai proaspăt și razele soarelui încep să se încălzească.
Satele Cozla și culmea Pleșului, ce se află la poalele a două culmi muntoase, din m-ții Bistriței, nu le-am cunoscut nici când. Prin aceste meleaguri trăiește o comunitate de oameni-oieri din tată în fiu,care respectă cu strictețe obiceiurile, tradițiile transmise din generație în generație. Stelian îmi povestise de boțurile de brânză ținute la păstrare în butoaie, de pastrama rumenită în fum de brad sau de înghițiturile de țuică care se scurg lin pe culoarele interioare și fac minuni sus unde se găsește spiritul .
Tot umblând ba pe cărări pietruite, ba pe străzi neasfaltate, am ajuns drept când se simțea parfumul de pâine coaptă, de-abia scoasă din cuptor și care te îmbia la o gustare. Cu toată vâltoarea de omenire care umplea drumul care ducea spre mijlocul așezării, am dat peste Ion a lui Leana roșcata, cioban din tată-n fiu. Omul nostru, cunoștință veche a lui Stelian, atrase atenția prin ceaunul de mămăligă ce bolborosea molcom și în care bădița Ion amesteca încetișor, încetișor cu făcălețul firicelele acelea ca steluțele de un galben-auriu care se transformau sub ochii noștri în mici buburuze. Lângă bădița s-au strâns grămadă de omenire, veniți din toate ulicioarele din jur, ș-acum urmăreau cu ochii ca cepele, mișcările încete ale mâinilor lui nea Ion. Stelian se tot băga, despărțind rândurile și trăgând după el pe orășanul a cărui privire ar fi vrut să imortalizeze, ca într-un foto, tot și pe toți cei adunați în jurul lui nea Ion a lui Leana roșcata. Se făcea, tocmai când eram la un pas de focul aproape domolit, mămăliga din ceaun din care se ridicau valuri de mirosuri îmbietoare ale brânzei de burduf în coajă de brad. Badea Ion ridică privirea spre noi cei care-l înconjuram, scoțând de sub mustața care-i acoperea și partea de jos a bărbiei, un zâmbet. Privirile noastre întrebătoare au găsit răspunsul în mișcările palmelor sale care, cu dibăcie pregătea porțile de bulz, spre satisfacția celor mulți cărora le curgeau balele și dădeau semne de nerăbdare.
-Uite frate-miu, bulz ca la stână!. Stelian îmi șopti: doar pe aici poți mânca astfel de bunătăți! Fiecare din cei ,,cască-gură,, din apropiere au primit câte un boț de mămăligă aburindă. Stelian desfăcu boțul cu îndemânare, iar eu, cu toate că degetele de orășan, mă frigeau, l-am desfăcut mai pe-alene.
Minunea se arătă în sclipitul privirii, care deslușea brânza care începuse să se topească. Stelian se aplecă și-i îmbrățișă corpul acoperit cu o bundiță. Era lucru de mână. Se putea mândri nea Ion, căci mâinile harnice, pricepute ale Ninei, nevastă-sa crease această tradițională și în același timp frumoasă lucrătură, a artistei .
Viața de oier a lui badea Ion o cunoșteau Stelian, precum și unii din cei din jur care ajunseră la târg încă din zori zilei. Gospodarul avea cam 500 de oi mari și câteva sute de cârlani. Oile mai erau pe vârful dealului, la vreo câteva sute de metri de gospodărie. Doru, băiatul ăl mai mic de vârstă dintre cei trei și Jenica, fata care-și câștigase faima prin țesăturile ei, era cel care de abia pe la începutul lui septembrie cobora cireada de oi acasă. Era pentru prima dată, când taică-său, badea Ion, îi încredințase cireada. Așa era tradiția. La împlinirea celor 12 anișori, băiatului –cel mai tânăr din familie, i se încredința cireada. Doru-era mîndru! Taică-său privea zi de zi spre vârful dealului. Iar mamei Nina, i se uscau lacrimile pe vremea ploilor, de grija ,,copilului!!
-Moștenesc oieritul din moși-strămoși și băieții o să mă moștenească.
2
Cu toate că specialiștii în prepararea brânzeturilor au început să dispară, nea Ion mai are succes. Marele secret constă în pășune.
Cei din jurul gospodarului erau numai urechi, ascultându-i vorbele povestirii. Curgeau lin ca apa pârâului care trecea prin mijlocul localității. Ploile cădeau prin aceste locuri ,adesea la vremea lor. Stropeau iarba cu blândețe, iar ea creștea cu firul ca de piatră și mirosul de brad. De aici, și gustul brânzei. Oile creșteau, se înmulțeau prin aceste locuri păstrate, îngrijite generații după generații. Cine aduce oi de caracul de peste hotare, se alege doar timpuriu cu faimă și gologani. Nu la Noi! Să știți că una e oaia casei și alta e cea de peste hotare. Una e oaia crescută la munte și alta e cea de la câmpie! Fiecare își trage seva din pământul care-l calcă.
-Ca și omul! Adăugă unul din jurul lui.
Cât despre oi aduse de pe alte meleaguri…e ca și omul care dacă-l răspământești, îl îmbraci cu aur, dolari…dar sufletul, pielea, ba chiar și obiceiurile le păstrează, până la mormânt.
-Da ce-ai spune nea Ioane dacă apa, care o beau oile colo în pădure, pe munte ți-ar aduce-o la stână cu utilaje moderne, camere igeniezate și tot felul de utilaje electrizate?
-La noi,apa de munte e curată ca mărgăritarul,proaspătă și pe gustul oilor. Am mâncat din brânza olandeză…e bună ,nu zic ba! Dar are alt gust, altă culoare. Ia privește dumneata în albul ochilor unui muntean de-al nostru, și privește în albul ochilor unui neamț..Ambi trăiesc în inima muntelui. Dar una e verdele bradului la ei și altul …Brânza noastră de burduf e căutată pentru gustul, mirosul specific. Noi o facem din lapte natural, nu adăugăm chimicale, mirodenii! Nu o …cum se zice..nu o pasteurizăm, adică nu-i adăugăm vreo chimicală.
Și uite așa, din vorbă în vorbă ne-am așezat pe banca de stejar proptită pe butuci priși zdravăn în pământ. Gospodina Nina a adus paharele, Stelian a scos din geantă o sticlă cu vin și gospodarul Ion cât ai zice Hop! A învârtit cu melesteul făina cu apă și sare, după care a pus în mijlocul mesei o mămăligă din care ieșeau aburii parfumați. Iar noi am frământat în palme brânza și cât ai zice hop!am amestecat-o cu brânza de burduf a lui nea Ion…
S-a întins o masă ca-n povestirile lui moș Creangă! Iar oaspeții, s-au lăsat plecați spre casele lor odată cu apusul soarelui.
—————————–
Paul LEIBOVICI
Rehovat, Israel
8 martie 2019