În timp ce coana Lina trebăluia de zor prin bucătăria luminoasă și a căror pereți erau ornați cu numeroase pînzeturi brodate de mîinile priceputei mele gazde, noi bărbații am șezut pe prispa din apropiere. Doar, dacă coboram cele trei scări puteam pășii spre cărăruia care ducea către spatele casei, unde se afla ,,sectorul legume și fructe”. Cu toate că Nichifor mă tot îndemna să-i vizitez gospodăria,mi-am tot găsit cîte o eschiveală. Privirea mi-am îndreptat-o spre ,,expoziția de lucru de mînă” a gospodinei. Ba chiar m-am ridicat de pe scaunul cu o largă speteză de pe prispă, atras de una din frumoasele broderii care împodobea unul din pereți.
,, -Mi –e o sete nebună…”i-am șoptit, cu vocea stinsă lui Nichifor. Apoi, m-am ridicat și am pașit către peretele unde se afla atârnată o pînză brodată cu fire colorate și care -mi amintise de specificele broderii moldovenești. Pe când privirea –mi cîta spre ornamentele brodate cu finețe de coana Lina, observându-mă îmi spuse: ei, stimate oaspete…e de pe vremea când ochii erau tineri și împunsătura acului îmi bucura sufletul!….Ce mai anii tinereții!…Gospodina îmi vorbea, în timp ce trebăluia, tot învârtind și sucind un melesteu, ba o lingură…Fiecare colț al pânzei avea un buchet de flori. După colorit și mărime, erau flori de liliac, ceea ce-mi aducea aminte de grădinița copilăriei mele sau de broderiile mamei. Se vede că Lina mi-a văzut încordarea cu care urmăream frumoasele broderii, căci lăsase trebăluitul pe lângă plita cu cratițe și oale,iar cu pași mărunți și plină de vioiciune a ajuns în spatele meu.
-Vă pricepeți la de-al de-astea!? N-am apucat să-i răspund când m-a îndreptat spre un alt colț al bucătăriei, unde atârna o pânză brodată în două culori, verde și albastru. De-a lungul unui pârâiaș a cărei ape cu nuanțe albăstrii-verzui se distingeau căpșoarele unor păsări cu penaj, iar ochișori le erau îndreptate către femeia de pe mal ce ținea în poale boabele cu care le hrănea. Priveam fiecare mișcare a valurilor, și mi se părea că vietățile –fie porumbei, rațe s-au adunat în jurul acesteia. Privirea-mi era de-a dreptul cucerită …când s-a făcut auzit glasul celui de pe prispă: păi n-o pornim spre râu?! Aș mai fi zăbovit …nu prea mă înduram să părăsesc frumusețile de pânze atârnate, dar nu voiam ca Nichifor să mă aștepte …că de …eram oaspetele lui!
-N-am apucat să înghit apa din ceașcă, pe cînd privirea mi-a rămas pe una din pînzele brodate…După ce mi-a aruncat o privire șălguită, și-a îndreptat pașii către poarta ce ducea spre uliță. Eram drept lângă Nichifor când de undeva o voce bărbătoasă strigă: încotro jupâne Nichifor?. Vocea venea de peste gardul din apropiere, iar răspunsul era o fâlfâiere de mână. Privirea –i-am simțit-o de parcă ar fi vrut să mă tragă de limbă. Ghicindu-i gândul, i-am spus de îndată: pereții plini de la un capăt la altul cu pânze brodate, mi/-a dat senzația că mă aflu la ,,Galeria de artă,,!!!
Nichifor zâmbea iar pomeții cam brăzdați și ochii tuciuri s-au lumina deodată. ,,Sunt mâinile și priceperea femeii!! Am înțeles, își aprecia nevasta, ba chiar era mândru că eu, orășanul sosit de pe meleaguri îndepărtate, am dat atenție frumoaselor pânze brodate. Am pornit-o la pas, e drept alene, căci Nichifor îmi tot vorbea despre cei doi băieți care sunt plecați la servicii în două orașe. Iar dorul e mare…Cu cât înaintam în direcția pârâului, pășind pe poteca pietruită, iar privirea-mi fugea către arborii a căror ramuri stăteau aplecate, aruncând o umbră plăcută. Cu pași mărunți călcam pe covorul de pietre bine și adânc înfipte. Coloritul de un gri pământiu. Doar ici, colo câteva grămezi cu pământ răscolit-era treaba copiilor care alergau adesea la scăldat. Nichifor, la un moment dat se oprii din mers. Cât priveam, de jur împrejur orizontul era limpede și cu privirea puteai să observi întinsul ce se așternea de jur împrejur. Făcând un semn cu mâna: iată colo se află zona colinară care o constituie bazinul râul Pietroasa. Iar comuna noastră Bordești de jos se găsește, în apropiere de Gura Caliței. Iar de aici și până la Râmnicu Sărat e o palmă de drum. Autobuzul trece pe la Primărie și dacă dorești, apoi putem pleca într-o dimineață, pe răcoare.
Eu eram tocmai în căutarea unor obiective de care citisem în informațiile primite de la prietenul meu. Cu toate că satul Bordești de sud nu se întinde pe o suprafață mare, totuși, n-am reușit, cu toate că aveam privirea concentrată, să observ vreo potecă care ar duce spre Primăria comunei.
-Să nu vă fie cu supărare –m-am adresat lui Nichifor, dar mai întîi aș dori să cunosc satul cu tot școala, biserica…Ba din câte am lecturat sunt pe acest teritoriu câteva monumente istorice.
Din vorbă-n vorbă am ajuns la malul râului. Din sacul pe care-l purta pe umăr scoare cele două scăunele, și după ce le îndreptă picioarele scunde dar solide ne-am așezat. Înainte de a arunca undița, scotocise cu degetele prin prundiș. Câteva pietre, e drept nu prea mari, unele gălbuie, le ținea în palmă și-mi spuse: sunt niscaiva urme ale ceramicei de CUCUTENI!-urmele așezări eneolitice , CUCUTENI,, -o așezare din epoca bronzului . Frămîntam în palmă ,,trecutul adânc înfipt pe acele pământuri, devenite în zilele noastre situri arheologice .
———————————–
Dr. Paul Leibovici
Rehovat, Israel
17 octombrie 2020