Omul are o natură dublă, materială şi spirituală, şi în evoluţia lui urca treptele unei piramide imaginare care se înaltă de la cunoaşterea mediului înconjurător spre lumea ideilor şi în final spre înţelegerea semnificaţiei vieţii. Nu toți oamenii îşi pun problema sensului vieţii, acesta fiind în mare măsură de domeniu ştiinţei, religiei şi filozofiei, domenii care de multe ori se afla în dispută.
Duelul actual dintre ştiinţă şi religie se referă la conştiinţă şi are loc atât la nivel nanoscopic cât şi la nivel cosmic. Ştiinţa refuza să accepte existenţa unei forţe supranaturale în timp ce religia se uita cu blândeţe la cei care caută explicaţii ştiinţifice pentru tot ceace exista în univers. Filozofia încearcă să împace cele două tabere, dar de regulă e respinsă de amândouă. Divergentele dintre tabere lasa însă loc pentru cei care cred în religie, dar care vor să-şi facă propriile investigaţii…
Potrivit cercetărilor, realitatea quanitică consta din energie vibranta care la anumite frecvente se transforma în materie. Aici ar putea fi originea universului. Tot la nivel cuantic, materia se schimbă permanent şi se retransforma în energie. În cadrul acestei refaceri şi prefaceri se petrece însă un proces care constituie o mare enigmă. Fiecare transformare păstrează informaţia trecerii de la o formă la alta. Ce este însă informaţia şi ce reprezintă, în esenţa lui intimă, omul?
Dacă la nivel cuantic materia pare cumva una cu energia, la nivel cosmic, atât materia cât şi energia sunt înghiţite în final de sorburi sau aspiratoare cereşti. (Traduse neinspirat în limba română ca găuri negre; ele nu sunt găuri, ci portale către alte dimensiuni). Iniţial, astro-fizicienii au crezut că în urma absorbirii materiei şi energiei de către marile sorburi se pierde atât materia şi energia cât şi informaţia. Acest lucru ar crea însă un paradox şi ar contrazice legile fizicii potrivit cărora în natura nimic nu se pierde, ci doar se transformă.
Aici trebuie făcută o precizare despre natura umană. În esenţa lui fizică, omul este o undă de energie care are potenţialul să devină materie şi să redevină energie. În esenţa lui metafizică, omul este o scânteie divină; o conştiinţă, iar conştiinţa exista atât în noi cât şi dincolo de corpul nostru fizic.
Revenind la aspiratoarele cereşti cred că acestea reprezintă maşinile prin care o forţă supremă reciclează materia şi energia păstrând însă informaţia şi odată cu ea tot ceace reprezintă Eul fiecăruia dintre noi. În această ipoteză, informaţia de care vorbesc fizicienii ar fi însăşi conştiinţa noastră.
La trecerea printr-un sorb negru ar trebui să se păstreze scânteia divină sădită de Creator în noi, împreună cu întreaga noastră zestre spirituală. Recunosc că recurg la un mare salt pe care nu-l pot dovedi. Spre surpriza mea tot ştiinţa vine însă cu o nouă ipoteza: sorburile cereşti nu sunt numai negre şi reci; ele sunt şi fierbinţi (warm holes) şi s-a emis ipoteza că acestea au capacitatea de a păstra informaţia. Conştiinţa şi zestrea noastră spirituală sunt probabil doar triate şi reciclate într-o altă dimensiune.
Lucrurile se complică atunci când ne referim la conştiinţa. Ştiinţa nu o poate defini şi nu ştie cum să o interpreteze. Unii savanţi au ajuns la concluzia că realitatea, aşa cum o percepem noi, există doar în conştiinţa noastră. Conştiinţă este invizibilă şi nemăsurabila, dar efectele ei sunt vizibile şi vaste. În ultima analiză, conştiinţa însăşi pare să fie adevărata realitate din spatele realităţii fizice. Fără conştiinţă, nimic nu există. Universul este doar o hologramă.
Cu alte cuvinte, conştiinţa crează lumea materială pe care noi o percepem ca atare. Ba mai mult, savanţii cu deschideri filozofice şi cu puţină credinţă sunt de părere că undeva la nivel cuantic trebui să existe o conexiune, un fel de portal, prin care conştiinţa universală pătrunde în lumea fizică şi în trupurile noastre. Aceasta înseamnă că venim dintr-o lume primordială aflată înafara universului material. Şi fără intenţie, ajungem la Biblie! La început a fost cuvântul..!
Aceiaşi teoreticieni se întreabă care ar fi sensul universului şi scopul vieţii? Şi tot ei răspund că scopul final al universului ar fi să-şi realizeze tot potenţialul; să transforme toată materia în energie; să se recreeze pe sine în forme superioare; şi să ofere o şansă fiecăruia dintre noi să-şi împlinească potenţialul spiritual. Într-adevăr ni se oferă o şansă unică. Omul, şi odată cu el fiecare dintre noi, devine centrul universului.
Şi, făcând încă un salt cosmic pe această Terra Firma conştiinţa noastră are nevoie de o crustă materială prin care să opereze conform legilor pământeşti. În acest scop şi-a croit un corp fizic dotat cu un mic centru nervos numit creier prin care operează. Când nu mai are nevoie de corp, îl trimite la reciclare. Şi când are nevoie de alte forme fizice, prin informaţiile pe care le acumulează încontinuu, conştiinţa îşi gândeşte şi îşi pregăteşte altele noi. Simplu!
Ce este deci informaţia şi unde ar fi înmagazinată ea? Pentru cei care cred în primordialitatea divină, ceace ştiinţa numeşte informaţie ar trebui să fie numită conştiinţa. Este însăşi Divinitatea! Conştiinţa noastră individuală e conectată la cea universală. Conştiinţa preexista în tot universul şi în acelaşi timp în fiecare dintre noi prin scânteia divină pe care o avem în suflete. Pentru conştiinţa noastră Supremitatea a creat spaţiul universal în care să evoluăm şi ne-a oferit timpuri astrale în care să ne transformăm, să ne încărcăm cu energie, şi să creştem spiritual.
Omul este deci o sclipire de conştiinţă şi scopul existenţei pământeşti este să se dezvolte pe sine până la contopirea cu conştiinţa universală. În acest sens, omul se ghidează după un îndreptar valoric impus iniţial de societate şi ulterior de propria sa înţelegere a vieţii. Pentru a putea evolua, omul trebuie să aibă dreptul de a gândi şi alege, liberul arbitru, inclusiv dreptul de a greşi. Erare Umanum Est! În momentul în care e lipsit de aceste drepturi, omul devine un robot fără posibilitatea de a mai evolua şi fără nici un sens. Supremitatea ne-a oferit şansa de a evolua prin încercări, teste şi examene dificile.
Dumnezeu ne-a pus la dispoziţie posibilitatea să devenim ca El. Nu vom fi nici odată El, dar ne vom putea apropia şi contopi cu El. Ne vom întoarce acasă! M-am adresat unui prieten cu preocupări asemănătoare, refugiat în America şi rătăcit prin lume ca şi mine, şi mi-a trimis gândurile sale:
… Întrebarea ta e cum şi în ce fel se înrudeşte fizică cu metafizica. Probabil că există o asemenea înrudire, nimic în natură nu pare să existe degeaba. Peste toate, însă, are efect entropia, toate-s afectate de aceasta fără de excepţie, şi dacă guvernul natural, sau (cu alt nume) El nu ia măsuri, universul se va termina într-o uniformitate infinită şi rece, lipsită de orice şansă. Pentru că o singură scăpare de această soartă, şi deci necesară asigurării supravieţuirii formelor, Ăl de Sus s-a folosit de entropie şi de energiile afectate, pe scurt, prin crearea unui sistem cosmic de reciclare, în care omul reprezintă ultima verigă. De unde noţiunea binelui şi a răului. Binele contribuie şi ajuta procesul, raul duce la destindere, uniformizare şi, în final, la moartea definitivă.
Cu alte cuvinte, pierderile de energie fireşti, datorate entropiei, se refac prin canalizarea şi amplificarea lor inteligenta, înapoi înspre Origine, Marele Sine, într-un proces, se pare, finit în timp. De unde, trebuie ca balanţa intre bine şi rău să tindă firesc înspre bine. Găurile negre reprezintă porţi speciale pentru astfel de reciclări, cum zici, informaţia acumulată în timp, probabil nefiind afectată. Găurile negre au putere numai asupra entităţilor de masă, deci supuse atracţiei gravitaţionale. Spiritul şi informaţia neavând masa, probabil nu-i afectată, astfel informaţia să poată creşte până la autorealizare, adică până la extinderea conştiinţei la întregul Univers. Omul atins de iluminare intra în această dimensiune, şi adăugă procesului de salvare.
… În cercurile Danteşti, diavolul e implantat într-un bloc infinit de ghiată şi condamnat în eternitate să zacă acolo inert. Dar va exista un moment în timp, când procesul trebuie terminat, cei salvaţi admişi în imperiul luminii, răii aruncaţi în hăul nimicului pentru vecie. A doua venire! Pe scurt, eu tind să ader la această explicaţie (deloc a mea, vezi, Blavatski, Gurgieff, Ouspenski, Kabala, Urantzia, Capra, Dante, şi mulţi alţii) pentru că o văd că pe singura capabilă să reconcilieze toate paradoxurile existenţei… Aici, am încercat aproape imposibilul, să comprim într-un singur paragraf o credinţă; a mea. Spor la lucru, şi lumina multă! (Ion Manta, biolog, Maryland).
Un alt prieten dintr-o generaţie mai nouă şi mai tânără, dar cu preocupări asemănătoare mi-a trimis din România următoarele idei:
… Sunt o mulţime de teorii care concura la ceea ce aţi scris. Fiecare atom din acest univers este caracterizat de o vibraţie a electronilor pe orbită. Cu cât vibraţia este mai înaltă (amplitudine şi frecvenţa mare) cu atât atomul respectiv este mai încărcat cu energie. Energia poate fi de două tipuri: pozitivă, adică vibraţie înalta, frecvenţa înaltă, sau negativă, adică frecvenţă joasă, amplitudine mare, cam ca undele acustice. În natura atomul de hidrogen are cea mai simplă structura internă. Ghiciţi cine are cea mai mare energie? Hidrogenul, desigur. Care este elementul cel mai prezent în univers? Hidrogenul, desigur. Din ce materie sunt formate stelele? Hidrogen, desigur. Cam multe coincidenţe într-o lume în care nu exista conceptul de coincidenţă…
La un anumit nivel de vibraţie, materia se transforma în energie. La alt nivel, energia se transforma în materie. Vibraţia poate fi modificată în anumite condiţii. Asceza, dialogul cu Dumnezeu (în gând), emoţia puternică (pozitivă sau negativă) pot crea, modifica, limita sau amplifica diferite frecvente, permiţând omului să aibă acces (limitat desigur) la vibraţia universală (energia universală, unii îi spun iniţială, fundamentală etc.) care este de fapt Dumnezeu. De ce? Pentru că toate au fost create prin această energie care vibrează, adică toate au fost create de Dumnezeu, şi uite aşa, ştiinţa va ajunge într-un final să demonstreze indubitabil, tot ceea ce spune religia într-un mod literar, prin parabole.
Biblia conţine numai şi numai adevăruri, problema este cum sunt spuse aceste adevăruri. Noi nu suntem capabili să înţelegem pe deplin parabolele scrise în Biblie. La fel cum spunea William Shakespeare: „Soarta unei glume nu sta în gura celui care a spus-o, ci în urechea celui care o ascultă”. (Silviu Costachie, Geograf, Bucureşti.)
Un scriitor şi poet de vârsta mea preocupat şi el de sensul vieţii, comentează atât ideile mele cât şi ale confraţilor de mai sus:
Eseul „O călătorie imaginară” este printre cele mai interesante dezbateri cu care cititorii români iau contact, fiindcă aduce informații noi, cu tente nu atât filosofice cât, mai ales, științifice, referitoare la domeniul metafizicii și al fizicii cuantice. Autorul este preocupat să analizeze aceste probleme și să ni le explice în termeni concentrați, expunându-ni-le așa cum le-a înțeles el la un moment dat…
Colegul Cristian citează din eseu şi adăugă alte câteva comentarii proprii… Potrivit cercetărilor, fiecare transformare păstrează informația trecerii de la energie la materie și de la materie înapoi la energie… Transformările de genul acesta devin implicit și o cale de recuperare a iluminării conștiinței, fiind o apropiere de dimensiuni transcendentale necunoscute, iar omul atins de iluminare intră în această dimensiune și se adaugă procesului de salvare. În filosofia creștină, dar nu numai, se atrage totdeauna atenție că forțele binelui sunt într-o continuă luptă cu forțele demonice ale răului.
Şi mai departe:… Prin aceste rânduri, cititorul capătă ideea organicității substanțiale a unor surse considerate esoterice. Este o rapidă traversare a spațiului imaginar transcendental, fiind un concentrat proces de intelecție a fenomenelor fizice percepute de mintea umană. Este o percepție candidă, filtrată și rafinată prin lecturi mai vechi sau mai noi, ceea ce deschide o perspectivă asupra realului cosmic și terestru… Firește, cercetările științifice din acest domeniu nu se vor opri aici, deoarece mai sunt multe detalii de lămurit și ne mândrim că o serie de cercetători români sunt implicați în asemenea studii complexe și necesare.
… Închei cu mărturisirea că o asemenea călătorie imaginară, chiar succintă cum a fost concepută, este o potecă luminoasă a cunoașterii de noi înșine care are derivații absolute spre alte căi universale a căror existență nu mai poate fi respinsă. Ea ne sugerează să pornim încrezători în căutarea lor. (Cristian Bălan, Chicago).
Am trimis eseul şi altor cunoscuţi cu frământări similare, dar puţini sunt cei care au curajul să se aventureze într-un asemenea domeniu. Liderii religioşi cred fără să cerceteze. Oamenii de ştiinţă cercetează şi refuza să creadă. Ce fac însă cei care cred, dar vor să şi cerceteze? Se zbat între ştiinţă şi religie şi sunt respinşi de ambele categorii. Mi-a răspuns totuşi din nou amicul Ion din Maryland:
Okay, nu-i rău, poate să se deschidă astfel un mic schimb de idei pe această temă. Acum, cred eu, ceva totuşi s-a omis din această primă discuţie, anume rolul memoriei. Ea în mod definitiv exista, nu numai la nivel uman, dar, şi asta-i mai important, la nivel cosmic şi chiar material. Faptele, actele, gândurile, până şi cele mai mărunte particule lasa urme. Trecutul n-are cum să dispară, ba chiar condiţionează viitorul. Nimic nu se pierde, şi urmele se reciclează cumva, contribuind la crearea altor realităţi. Dacă omul ar fi conştient întotdeauna de ce face şi drege, şi-ar măsura mai cu grijă paşii, pentru a nu-şi compromite viitorul. A trăi numai din satisfacerea momentului duce aproape sigur pe calea sinuciderii, a pierderii de vreme. Fiecare greşeală pe care o săvârşeşte individul, conştient sau neatent, duce la ruină, şi actele se adună,… (karma). Inteligenţa e o tactică adesea inspirată de diavol, numai înţelepciunea dumnezeiască e strategică, pentru că priveşte mai departe, chiar în infinit. (7 Dec. 2020).
În modul meu de a gândi, eu am inclus memoria în conştiinţă, dar comentariul este foarte bine venit. Altfel, prietenii ingineri şi fizicieni au ezitat să comenteze subiectul pe motiv că este extrem de fluid şi de complicat. Unii din ei m-au trimis la enciclopedii, iar cei care cred refuza să-şi complice existenţa cu asemenea preocupări m-au trimis la Biblie. Rămâne ca subiectul să fie dezbătut de filozofi, de poeţi, şi chiar de amatori. Pentru cei care cred, răspunsul e simplu: crede şi nu cerceta!
Religia ne cere într-adevăr să credem şi să nu cercetăm. Ştiinţa de azi evita însă cu orice preţ să pronunţe numele divinităţii. De altfel divinitatea este imposibil de definit în cuvinte. Poate că prin divinitate ne referim la tot ceace exista dincolo de cunoştinţele noastre. Şi deşi omenirea a făcut paşi uriaşi în domeniul cunoaşterii, ceace nu ştim rămâne tot infinit. Savanţii au înţeles probabil din instinct că scopul nostru este să cercetăm şi să căutăm. Şi tot din instinct ei nu îndrăznesc să pronunţe numele Domnului, dar vor să înţeleagă totul şi să fie ca El. El ne permite acest lucru, ne încurajează de fapt căutările şi ne ajută să-L redescoperim şi să ne întoarcem acasă! Întoarcerea la Tatăl creator este o datorie. Ce se întâmplă cu cei care refuză? Există oare iadul aşa cum îl descrie religia?
Eu nu cred că iadul este aşa cum şi-l imaginează oamenii. Iadul exista în om şi este mult mai rău decât cel carnal şi material. Lumea spirituală trăiește numai în pozitiv; ea nu cunoaşte negaţii. Spiritele bune privesc doar înainte şi tind către lumina. Ele se înalţă în sfere de o frumuseţe de neînchipuit la care ajung prin credinţă şi prin energia, înţelepciunea şi iubirea pe care le-au acumulat în timpul vieţii. Un proverb aborigen Australian, popor aflat pe primele trepte ale evoluţiei umane, spune în mod simplu şi înţelept:
Toţi suntem în vizită în acest moment şi loc. Suntem doar în trecere. Am venit să observăm, să învăţăm, să creştem, să iubim şi să ne întoarcem acasă. Acesta ar fi scopul final al vieţii şi datoria celor care îl înţeleg este să-şi atragă semenii pe calea emancipării spirituale ori a mântuirii religioase.
Spiritele bune se îndumnezeiesc şi când sunt absorbite de aspiratoare cosmice trec într-o altă dimensiune. Cei care au făcut fapte plăcute lui Dumnezeu şi s-au îmbogăţit în spirit se înălţa şi ajung în paradis. Cei care şi-au risipit viaţa rămân în mizeria nimicniciei lor şi privesc neputincioşi la cei care se înălţa. O retribuţie cu adevărat poetică! Şi mai cred că trierea se face la intrarea în acele deschideri cosmice care pentru unii sunt porţile raiului şi pentru alţii sunt într-adevăr găuri negre. Alegoric vorbind, şi conform credinţei creştine, acolo sta de pază Sfântul Petru. Problema e că există o singură intrare şi când eşti absorbit de aspiratoare cereşti nu ştii pe ce cale apuci. Deabea când aluneci în tunel îţi dai seama, dar pentru unii e prea târziu…
La Mulţi Ani şi Sărbători Fericite!
Şi să ne revedem într-o nouă dimensiune!
––––––
Nicolae Dima
USA, Decembrie, 2020.