Castelul Blackwings se înălţa sumbru şi maiestuos, părând a pluti peste ceţurile vineţii ale Scoţiei. Era totuşi, în aceste trei zile ale conferinţei pe teme de demografie organizată anual de mai bine de jumătate de secol de către atotputernicul Consiliu Suprem, adevăratul centru al puterii pla-netare. Consiliul fiind acela care decidea soarta omenirii şi se considera că tot ceea ce hotăra el era mai presus de orice lege.
În marea sală de onoare erau aşezaţi în jilţuri cu blazon cei doisprezece mari consilieri. Păreau calmi şi relaxaţi dacă nu l-ai fi privit mai îndeaproape pe lordul Sussex aflat, cel mai probabil, într-o cumplită criză de hemoroizi. Nici nu îndrăznea, dar nici nu-l prea putea privi pe Marele Consilier, lordul Funestian de Blacksoul, care era, de departe, mult mai sumbru decât însuşi castelul. La un moment dat, după tăcerea protocolară, aia care îngheţa sângele în toţi, vocea sa cavernoasă se făcu auzită:
– Băi, neghiobilor, ce mă fac io cu voi!? Dă mai bine dă juma’ dă secol ne câcâim să reducem populaţia amărâtei astea dă planete la jumătate şi ce-am făcut!? Spuneţi, bă, boilor, ce-am realizat după ce am cheltuit ca nebunii pe tot felul dă războaie cumplite, bombe nucleare, boli ca la balamuc, epidemii de te ia groaza, cataclisme care par naturale ori bacteriile considerate letale? Ce-am făcut cu boala vacii nebune care trebuia să omoare cam trei miliarde de oameni şi s-a oprit la bietele vite sau cu gripa aia care urmărea modelul celei spaniole şi a fost receptată doar de găini?
Bă, voi sunteţi sănătoşi la cap? După atâta chin şi risipă de resurse, populaţia a crescut de trei ori! Ce le mai dăm să crape în ei? De unde apă potabilă pentru toţi, haine, combustibili, ca să nu mai spun de case, pământ ori maşini?
Hai, spune băi, Sussex, că doar tu coordonezi sectorul demografie! Ce rezultate ai obţinut? Că o să te pun să plăteşti nota sau, şi mai bine, îmi iau alt colaborator că tu…
Speriat cleşte, fiindcă ştia ce înseamnă dizgraţia mare-lui consilier, Sussex băgă una unsuroasă menită să-i scoată pielea de la argăseală.
– Prealuminate, dacă strădaniile mele nu vor da roadă nici în următorul an, viaţa mea va fi pusă în milostivirea mâinilor voastre…
– Mmm, e o idee demnă de a fi reţinută! Şi am putea începe scăderea demografică chiar cu acest departament…
Deşi vocea lordului Blacksoul suna mai sinistru decât scârţâitul unei uşi de cavou, câţiva consilieri, încântaţi de perspectivă, rânjiră fericiţi în timp ce bietul Sussex luat de călduri încerca să-şi închipuie sfârşitul. Era însă un optimist incurabil şi nu reuşea decât să se vadă sfâşiat de cămile…
Lordul Blacksoul dădu verdictul final:
– Încheind noi astfel lucrările conferinţei anuale pe teme demografice vă propun să ne retra-gem pentru deliberări în cramele acestui minunat castel. Sussex! Tu te duci şi analizezi problema în departament, iar peste două zile vii cu propuneri! Ai mare grijă! Astăzi sunt extrem de bine dispus, însă asta nu este starea mea obişnuită! Marş!
Sussex se retrase ţinând-se ferm de pereţi, iar ceilalţi coborâră în cramă. Acolo urmau să dezbată situaţia în linişte, acompaniaţi doar de licorile vestite ale Scoţiei, însă şi de arta divinatorie a unor prospături bunoace venite din estul sălbatec al vechiului continent, plus nişte balaoacheşi meseriaşi, care le aveau cu scripcile, dar şi cu folclorul de inimă albastră. Tot din nenorocitul acela de est!
Doar bietul Sussex se târî până în salonul de vânătoare unde îl aşteptau colaboratorii: lor-dul Essex, lordul Doorsex, lordul Ambisex, lordul Nosex, lordul Windsex, dar şi ducesa Libertina de Weelsex, cea în care putea avea cu adevărat încredere. Singura, fiindcă ceilalţi erau cam de multă vreme robiţi definitiv licorilor scoţiene.
Când intră în salon avu nevoie de multă stăpânire de sine ca să nu-i omoare pe toţi. Băieţii erau deja bine chercheliţi şi băgau la greu bancuri tematice cu ducesa, iar asta, nici ea vreo abstinentă, le ţinea hangul… Prin urmare, behăielile lor de berbeci excitaţi se auzeau până la cuhnii. Tensiunea îi făcea deja figuri!
– Băăă! Nu vă mai satură dreacu’ da’ nici nu ştiţi ce vă aşteaptă! O belim, bă, dacă nu venim cu propuneri concrete! Ne ia gâţii nenorocitu’ ăla de boşorog smintit!
– Auzi, şefu’, poate lu’ alde matali bre, că noi am avut numai idei bune, da’ tu, lingău cum eşti, ai dat ochii peste cap la orce tâmpenie a lu’ criminalu’ ăla şi dă-i cu banu’ la distrugere pe tot felu’ dă căcaturi cu războaie, cu alea-alea şi ieşi drept un rahat! Păi, bă, şefu’, noi, atenţie foarte mare, la o adică, avem propunerile înregistrate, aşa că fă bine şi ia o gură dă haraşpincă dacă vrei să mai trăieşti ca să auzi ce vorbim noi aici-şa!
Lordul Doorsex era el făcut cam muci, da’ uite că avea dreptate! Prin urmare, Sussex îi luă sticla din mână şi sorbi din ea. Sorbi ca un adevărat scoţian ce era! Adică juma’!
– Vă ascult!
– Şefu’ sper să fii suficient de beat ca să mă şi înţelegi! Fii atent la întrebarea mea: Ce-i place cel mai mult omului?
– Să câştige la poker! Lordul Windsex, un cartofor înrăit care pierduse deja averi la masa verde nu mai era capabil să îşi imagineze altceva…
– Nţţţ!
– Să trădeze! Adevărata fire a lordului Nosex ieşea astfel la iveală…
– Nţţţ!
– Să omoare, să dea în cap, să ardă, să jefuiască, să violeze… Strămoşii piraţi ai umflatului de lord Ambisex vorbeau, prin gura urmaşului, de dincolo de morminte.
– Mmm… Pe-aproape…
– Bă, lua-m-ar dracii, cu ce dovleci m-am înhăitat! Bă! Ce dracu’ aveţi în capete în afară dă băutură?! Oamenilor, cel mai mult, le place să se reguleze, bă, nu tâmpeniile alea pe care le ziserăţi voi ca nişte degeneraţi ce sunteţi!
Lordul Doorsex se ridică şovăielnic din jilţ şi o pupă cam bălos pe ducesă, iar lordului Sussex care privea în gol îi dădu o castană în cap ca să-l aducă pe lumea asta.
– Bă, fiţi atenţi la planu’ mio! Windsex notează că iar uiţi, boule, şi ne bagi în belele!
Peste nici jumătate de oră lordul Sussex alerga la cramă şi-i prezenta Marelui Consilier planul. Acesta, deşi sub influenţa miraculoaselor licori din cramă îşi schimbase culoarea obrajilor din galben-cadaveric într-una mult mai veselă, uşor pământie, îl ascultă cu luare aminte şi spuse scurt:
– Ai mare grijă să mă aflu în consiliul de administraţie, preşedinte, că doar eu bag banu’ şi n-o să-i las pe alţii să mi-l sufle de sub nas.
Încurajat de înalta bunăvoinţă a lordului, bietul Sussex îşi pierdu puţin minţile şi întinse mâna după sticlă de whisky. Se dezmetici urgent, dar numai după ce luă o palmă meseriaşă de la întunecatul domn Funestian, care-l şi avertiză, hârâind:
– Bă, adică io te scap de jupuire în piaţa publică şi tu vii cu tupeu să-mi goleşti sticlele? Cred, spre binele tău, că ai avut doar un moment de rătăcire! Marş afară!
Sussex îşi reveni, sărută gheara stăpânului şi ieşi cu spatele. Abia acum îşi dădu seama prin ce trecuse. Doamneee, era totuşi un om de o anumită vârstă, se şi mira cum de mai putea face faţă stresului cotidian. Însă, pe drum, îşi făuri şi el un plan…
*****
Fuckwell Industries scoase pe piaţă un nou model de gonflabilă. Una, doar generic numită astfel întrucât avea performanţe de neînchipuit până atunci. Expunea o piele perfect netedă dotată cu încălzire optimă, evident mai mică decât cea a cavităţilor, era făcută dintr-un silicon care imita perfect textura corpului omenesc, ochi albaştri, era blondă şi chiar rostea câteva cuvinte, nu prea multe, dar absolut necesare momentelor de maximă trăire ale utilizatorului. De fapt reproducea cu multă fidelitate figura şi apucăturile unei actriţe vestite în secolul trecut, una care făcuse vâlvă cu legăturile pe care le întreţinuse în cele mai înalte cercuri.
De asemenea Industria (nom de guerre), în clipurile promoţionale prezentate în toată media, menţiona insistent că era un produs menit să aducă fericirea bărbaţilor, iar preţul, era unul de producător, deci absolut competitiv şi perfect accesibil tuturor buzunarelor.
Nebunie! Milioane de comenzi zilnice! Fabricile reuşiră totuşi să satisfacă toate cererile, fără nici o întârziere, cu livrare discretă, la domiciliu, semn că era o firmă serioasă cu un uriaş potenţial financiar.
După un timp, cam când comenzile scăzuseră puţin, apăru un alt model. De data asta o chinezoaică supersexi gângurea în momentele de extaz ceva pe limba ei, evident de neînţeles chiar pentru chinezi, însă foarte provocator. Ca o noutate în plan comercial, modelul anterior putea fi dat la schimb pentru acesta nou, prin metoda buy-back.
Dar nu prea a fost nevoie. Majoritatea consumatorilor a păstrat ambele modele. Era de înţeles totuşi!
Curând apăru modelul negresă, ceva sălbatec şi mult mai fierbinte! Iar la ce sunete scotea pe timpul folosirii putea fi considerată mult mai atractivă decât serialele leşinate de pe Naţional Geografic, alea cu lei care se împerechează.
Eii, a avea în debara toate modelele era deja o chestiune de rafinament şi bun gust. Şi ce putea fi mai bun decât acest lucru când, iată, nu te mai costa nici un şfanţ rochiile, bijuteriile sau mesele romantice la restaurante cu preţuri mai mari decât o navetă cosmică. Unde mai pui că puteai veni acasă când şi cum voiai, te puteai uita la meciuri fără să te bată nimeni la cap că nu ai dus gunoiul sau că mănânci ca un porc pe canapea. Noo! Acum scoteai fata de după uşă când voiai, o puneai să facă orice-ţi trecea prin cap şi nimeni nu te acuza de perversiuni beţivăneşti aduse de la curvele cu care te bălăceşti în mocirlă sau că nu ţii nici cât un vrăbioi.
Nu! Acum totul era perfect, demnitatea ta de mascul nu era terfelită, puteai povesti orice despre performanţele tale, fiindcă nu te mai putea contrazice nimeni, iar liniştea casei nu era dis-trusă decât arareori de soţiile care nu apucaseră încă să fie mătrăşite din locuinţă pe motive de inu-tilitate.
Industria însă nu dormea. Un plan subtil, strecurat şi acesta pe media, insista asupra drepturilor femeilor în această lume în care, iată, de la o vreme, erau în mod criminal nedreptăţite, dar şi pe ideea naşterii şi creşterii unui copil ca fiind plină de riscuri şi extrem de păguboasă. Păi, tu, om care munceşti ca tâmpitul câte opt ore pe zi, cel puţin, în loc să te bucuri de câştigurile tale trebuie să le dai pe hăinuţe, ghetuţe, jucării prosteşti, cărţi, colegii sau universităţi şi toate astea de ce? Ca să vezi că ploşniţa asta mică suge de rupe tot felul de băuturi mai întâi toxice apoi şi din cele care-ţi plac şi ţie, dă la nas ori la venă produse mult mai scumpe decât maşina ta, iar la un moment dat îţi dă în cap ca să te moştenească!
Ideile, în principiu susţinute ferm cu exemple din viaţă prindeau, iar masele obişnuite să li se spună la televizor cum să gândească intrau fericite în jocul Industriei! Perfect!
Concomitent apăruseră şi alte modele special gândite pentru adolescenţi. Erau unele care se puteau personaliza cu figura profei de chimie sau a profei de sport, aia care îţi terfelea dem-nitatea cu ironiile ei acide, atunci când nu puteai să urci pe bara fixă. Acestea erau mai rezistente la loviri şi maltratări însă în registrul sonor aveau efecte complexe, unele de spaimă, iar altele de plăcere intensă, puţin masochistă, ceea ce satisfăcea pe deplin toate fanteziile tinerilor.
Pentru intelectuali fuseseră gândite nişte modele slăbănoage, cu ochelari, care bolboroseau formule matematice ori texte din Kant, funcţie de specialitatea utilizatorului.
Artiştii aveau la dispoziţie modele de diferite forme, de la genul scobitoare până la genul balenă, care răcneau texte din Shakespeare ori cântau diferite arii din opere. Erau prognozate să apară în curând şi unele care sculptau sau pictau cu frenezie în timp ce le posedai înnebunit de pasiune.
Ruralilor le fuseseră livrate modele robuste, îndesate, mai păroase, cu mirosuri de grajd sau crâşmă şi puteau fi folosite în grup ori în condiţii mai improprii precum brazda de la plug, şanţ, pod cu paie sau coceni, în fine după cum voia proprietarul. La capitolul verbalizări erau însă foarte bine dotate şi puteau chiui, dar şi rosti în gura mare toate măgăriile care puteau trece prin capul încins de băutură al fericitului posesor. Ceva de vis, pentru care mulţi gospodari şi-au vândut boii, oile, acareturile sau pământurile. Merita totuşi!
Desigur nu au fost uitaţi nici rafinaţii cercurilor selecte pentru care au fost create modele de lux care arătau precum cele mai celebre manechine din toate timpurile, însă la verbalizare întreceau orice ţărancă, fiindcă veneau implementate cu adevărate dicţionare de profil.
Lumea părea că intră în acea epocă de aur despre care vorbeau de milenii cărţile sfinte şi până acum nu se întâmplase nimic. Părea! Aşa cum am spus, pe canalele de ştiri, bine controlate de Industrie, sămânţa răzmeriţei dădea semne că a încolţit! Mii de mitinguri ale femeilor din toată lumea în care se protesta împotriva discriminărilor de orice fel, dar mai ales ale celor sexuale, con-vingeau, cu multe argumente, că au dreptate, iar trufia masculină trebuia sancţionată drastic.
Aici Industria dădu semne că a înţeles perfect mesajul (sanchi!) şi a dat dovadă că nimic nu o putea lua prin surprindere, mai ales că planul era conceput de cei mai buni strategi de marke-ting. Pe piaţă au apărut imediat modelele masculine! Era un delir total! Oferta răspundea celor mai înalte standarde, dar şi celor mai diferite gusturi. Pentru că se ştie! Femeile au cu totul alte exigenţe în comparaţie cu noi, bărbaţii.
Pentru doamnele de vârsta a treia, cele mai sofisticate, dar şi cele cu cei mai mulţi bani din-tre toate, apărură modelele de surferi bruneţi cu dotări de excepţie, apţi de dublă penetrare simul-tană, cu baterii performante care puteau funcţiona până la douăzeci şi patru de ore fără între-rupere. La capitolul texte erau cam pe acelaşi nivel cu modelele rurale despre care am vorbit, dar şi asta răspundea perfect solicitărilor pe nişa respectivă.
Pentru domnişoare erau modele mai romantice, dotate cu o şuviţă de păr lăsată pe un ochi, cu texte mai ample, dar fără profunzimi şi cu consumabile de schimb având calibre din ce în ce mai mari pentru a preîntâmpina unele nevoi care apar în timp. Desigur, în oferte apăreau şi modelele personalizate cu figura profului de mate sau a celui de socialism ştiinţific având fiecare dotări corespunzătoare în aşa fel încât visele tinerelor fete să nu fie transformate în decepţii.
Bineînţeles că Industria răspundea tuturor nevoilor, pe zone şi cutume culturale. Astfel în Africa erau modele asemănătoare membrilor tribului Penis, în Asia se vindeau cu precădere modelele de tip Yeti, păroase şi guturale, iar cele de tip Jackie Chan ori Toshiro Mifune erau soli-citate numai la petrecerile cu ştaif ale celor din lumea bună.
În fine, putem spune că Industria adusese raiul pe pământ întrucât făcuse să dispară aproape toate bolile psihice, nimeni nu mai ştia ce este aia o nevroză sau o depresie, violurile deveniseră doar subiecte de filme proaste, la fel ca şi jaful femeilor prin subsolurile super-marketurilor, tot o idee tâmpită a regizorilor, ca să nu mai vorbim de războaie ajunse doar amin-tire urâtă, fiindcă populaţia scădea văzând cu ochii şi nevoile erau din ce în ce mai puţine. Acum era belşug de locuinţe, maşini de fiţe, iahturi, piscine cât un golf din insulele sudului sau haine de firmă. Însă ele erau privite cu detaşare, ba chiar dispreţ, fiindcă nu mai aveau nici un rost. În apro-ximativ zece ani omenirea se redusese cam la o treime din ceea ce fusese. Pământurile precum şi celelalte bunuri rămase de izbelişte deveniseră proprietatea celor ce concepuseră întregul plan, iar bogăţia lor depăşea orice închipuire. Evident cel mai bogat dintre ei, acela care deţinea cam un sfert din tot pământul era lordul Funestian de Blacksoul, considerat a fi părintele omenirii şi bine-făcătorul acesteia.
În mod cu totul neaşteptat însă, acesta surprinse întreaga lume murind la nici şaizeci de ani. Desigur, aşa cum Industria anunţase, nu murise ca orice bleg, de inimă sau ficat, ci rugându-se în capelă pentru fericirea popoarelor.
Normal, imediat a fost sanctificat sub titlul de Sankt Funestianus bene-factor gentes.
Ceremonii grandioase marcară timp de un an acest eveniment care zguduise emoţional toată planeta. Evident, nimeni nu a aflat vreodată că bietul Sussex, sătul să mai ia bătaie ori de câte ori dădea ochii cu nemernicul, îi pusese în sticla de horincă pe care lordul o îndrăgise mai mult ca orice încă de la congresul care schimbase complet viaţa oamenilor, o otravă specială procurată din jungla amazoniană, fără miros, fără gust, fără culoare, dar cu un efect absolut garantat. Lucrurile însă mergeau pe calea cea bună, aceea deschisă de înţelepciunea lordului ajuns acum în rai, aşa cum se spunea în altare, iar omenirea pierdea anual cam cinci zeci de milioane de indivizi consideraţi nişte consumatori inutili. Perfect!
Peste cinci decenii, Consiliul Suprem aflat în a o suta conferinţă anuală, una festivă, condus
acum de Tristan, cel de-al XXX-lea lord Blacksoul, se afla tot în sala de protocol a castelului Blackwings. Membrii consiliului, moţăiau în jilţuri destul de puţin capabili să audă ce rostea Marele Consilier cu vocea lui gâjâită. Erau ultimii venerabili cu o medie de vârstă în jurul a o sută de ani, posesorii tuturor bogăţiilor pământului devenit acum un fel de paradis deoarece dispă-ruseră cam toate industriile, inclusiv măreaţa Industrie, cea care dominase mapamondul timp de o jumătate de secol şi care acum nu mai avea nici măcar sediu, fiindcă nimeni nu mai avea nevoie de produsele ei. Ciudat! Sexul devenise o amintire la fel ca tulbure precum filmele cu cowboy care fascinaseră generaţia numită: postbelică. Nici nu mai vorbim că oriunde te uitai vedeai modelele mai vechi sau mai noi, părăsite acum şi părând cuprinse de jale, deoarece iubirile înfocate ale anilor de glorie dispăruseră odată cu utilizatorii. Ce păcat că aceste modele nu aveau şi memorie! Ce romane ar fi ieşit, ce filme, ce piese de teatru…
În fine, tristeţea era ultima frontieră a aceste lumi…
Lordul Blacksoul se uită prin ochelarii cu dioptrii uriaşe la cei prezenţi în salon. Spuse cu o voce piţigăiată, întreruptă frecvent de o tuse sâcâitoare:
– Venerabili între venerabili, visul cretin al bunicului meu este înfăptuit! Suntem cei mai bogaţi oameni din întreaga istorie a planetei. Cam totul ne aparţine! Din păcate nu ne foloseşte la nimic, deoarece suntem ultimii din spiţa noastră.
O vreme am mai făcut copii prin metoda mamelor surogat, dar de cam cincizeci de ani nici măcar proastele alea din est, sparte de sărăcie, nu mai doresc să poarte o sarcină. Le este mult mai comod să stea cu mâna întinsă la pomenile guvernelor şi să se crăcească toată ziua cu modelele lumii bune, acelea care între timp au ajuns la gunoi. În lume nu mai nasc decât nişte sălbatici din jungle, pigmeii, o categorie neluată în seamă de Industrie, unii de prin Matto-Groso, ori cine ştie ce triburi pe care încă nu le-am descoperit. Ei vor fi şi cei care vor moşteni toate bunurile noastre. Însă vom fi răzbunaţi de timp! În curând vor descoperi la rândul lor modelele abandonate, vor înţelege imediat la ce folosesc şi apoi nu vor mai supravieţui nici măcar cât să se bucure de bogăţiile pe care le lăsăm în urmă. Vom învinge!
Strigătul de victorie al lordului trecu destul de anost prin aerul rece al salonului. Majo-ritatea membrilor adormise, alţii erau surzi de-a binelea, ba chiar, după cum stătea pe scaun, cam ţeapăn şi cu gura căscată, se putea bănui că lordul Shittwell începuse deja să dea mâna cu glorioşii săi străbuni. Deloc impresionat de tăcerea consilierilor, ultimul lord Blacksoul mai făcu următoarea precizare:
– Şi acum, pentru că ne-am amintit de tâmpeniile făcute de înaintaşi, putem spune că am încheiat lucrările acestei Conferinţe istorice şi ne putem retrage în cramă unde este amenajat un spital modern cu mai multe secţii de terapie intensivă, dar şi cu o morgă excelent dotată.
Vivat, crescat, floreat!
———————————–
Mihai BATOG-BUJENIȚĂ
Iași, 5 mai 2020