Luna decembrie a unui an fast. Şomaj, criză, foame ca la balamuc, promisiuni deşarte… În plus, colac peste pupăză, epidemie de gripă porcină, transformată de reporteri în pandemie ca să sune mai bine în urechile poporului. Dar acesta, poporul deci, cam nepăsător din fire, rămâne indiferent şi la măreţele realizări ale guvernului dar şi la spaimele transmise prin mijloacele mass-media. Marile sale griji erau, la această vreme, porcul, ţuica fiartă, şi ieşirea din post pentru nişte chiolhane temeinice, din zori şi până în noapte, fără să te temi de afurisenia popii sau, şi mai rău, de a nevestei care nu te mai trata cu varză acră ca să-ţi treacă mahmureala.
În zadar se face reclamă disperată la noul vaccin împotriva gripei ucigaşe, degeaba apare pe micile ecrane, seară de seară, un domn doctor de la minister care ne prooroceşte mai ceva decât în Apocalipsă, poporul e cam chior şi o arde pe muzică populară sau lăutărească. Aflată şi asta din belşug, după ce termină de ameninţat don’ doctor. Destul de ofticat şi el fiindcă cumpărase pe bani grei şi cu un comision baban o câteva tone de vaccin şi i se mucegăiau în cămară. Ca să nu mai vorbim că unii, dintre cei care nu puseseră botul la afacere, băgau nişte strâmbe de toată frumuseţea vorbind despre efectele nocive ale vaccinului. Unele mortale pe timp scurt şi deosebit de grave pe timp mediu şi lung. Dar cum poporul este vestit pentru vigilenţa şi înţelepciunea sa, îşi băga picioarele în tratament susţinând sus şi tare experienţa sa milenară. Adică aia bazată pe usturoi, rachiu, lebăr, tobă, cârnaţi, şi năduşeală la aşternut cu nevasta, cu mândra, ibovnica, vecina, cuscra, fina, naşa, soacra, în fine, cu cine se nimerea, deoarece noaptea nu are importanţă, că tot nu se vede nimic. Să nu uităm însă că suntem în ţara tuturor posibilităţilor. Prin urmare…
Cam pe la Sfântul Ion când deja dădeau semne de oboseală până şi cei mai vajnici petrecăreţi, iar în grajduri vitele răguşiseră de atâta zbierat şi cădeau de foame, cel mai bun prieten al oamenilor, televizorul, transmite o ştire zguduitoare. Un mare cântăreţ de manele, până acum necunoscut, moare călcat de tramvai. Era ce-i drept cam beat şi de fapt fusese împins pe şine de concurenţă, însă forurile medicale constată că bietul om era infectat cu virusul noii gripe. Adică aia porcină care bântuia din primăvara trecută şi nu prea reuşise să facă cine ştie ce ispravă.
Poporul este zguduit! Hai, soro, că una ca asta nu se poate! Păi, cum nici chiar artiştii nu au scăpare? Înseamnă că e jale mare şi musai să ne facem vaccinul aşa cum ne anunţa, din nou, cu o figură extrem de tristă, acelaşi don’ doctor. Neamul se repede disperat la făcut injecţii. Mai ales că erau gratis. Primii sunt, ca de obicei, înţelepţii pensionari, bucuroşi nevoie mare că, iată, apăruse un nou prilej de stat la coadă, de schimbat impresii despre încălzirea globală şi aventurile tipei ăleia beton de la emisiunea de duminică seara, aia care nu-i mai ajunge cât are şi o dă la greu prin străini plus multe alte subiecte pasionante, vitale chiar, acum după sărbători.
Unde mai pui că şi panarama e în toi. Medicii şi asistentele bufnesc şi trăsnesc deoarece nu iese nici un folos din toată munca, solicitanţii că acesta e dreptul lor, politicienii din opoziţie că uite, guvernul lasă poporul să moară şi nu mişcă un deget, cei de la guvernare că: noi v-am tot spus, da’ voi nesimţiţilor… Iar televiziunile, fericite, trimit reporteri să aţâţe lumea care atât aşteaptă. Nimeni nu mai vorbeşte despre efectele adverse, detractorii programului sunt înjuraţi pe toate drumurile şi canalele, ca fiind cei care se opun fericirii şi sănătăţii poporului
Eiii, da, dar don’ doctor apare iar pe ecrane şi frecându-i mâinile de fericire nu uită să dea un anunţ:
– Fraţilor, programul de vaccinare s-a dovedit a fi un mare succes al guvernului. Toată populaţia a fost inoculată, iar efecte adverse au existat desigur, însă lipsite de orice importanţă. S-au semnalat mici paralizii, unele disfuncţii cerebrale minore, chiar dacă persistente, un mic procent de cecitate, nu mai mult de 10% afazii, cam tot atâtea hemiplegii, mai puţin de 25% cazuri de pemfigus eritematos, câteva semnalări de parkinsonism, ischemii miocardice, dispepsii şi numai două cazuri de sindroame hiperkinetice.
Dar, daaar, repet, nici unul nu a murit ca urmare directă a tratamentului. Prin urmare, succes pe toată linia!
Poporul, în marea lui majoritate, este mândru de această victorie a medicinii autohtone asupra unei cumplite boli care, iată, vedem tot la televizor, face ravagii până şi la nemţi. Şi, mai ales că habar n-are ce e acela un pemfigus sau o hemiplegie, se pregăteşte serios, prin antrenamente susţinute, de sărbătoarea celor patruzeci de mucenici. Aia mişto cu multe pahare! Este, prin urmare, momentul unui mic triumf, de genul: fraţilor, v-am spart, hai, noroc şi la mai mare!
———————————–
Mihai BATOG-BUJENIȚĂ
Iași, 9 mai 2020