În 1996, Cristinel Cristea a fost ghidul unui grup turc (Hayfem, Haydarpasa folklor) participant la festivalul internațional de dans popular din Piatra Neamț. Managerul grupului, care avea un hotel în Istanbul, i-a propus ghidului să vină să lucreze la ei. Și Cristi s-a dus: „Am zis că pentru un an, dar anul s-a transformat în 22 și două căsătorii cu turcoaice”. Acum lucrează ca manager food & beverage la un hotel de 5 stele în Istanbul. Și scrie… poezie! Cristinel Cristea a publicat recent un volum de poezii intitulat „Arc peste timp”, versuri pline de sensibilitate, inspirate de dorul de casă, familie și meleagurile natale. L-am rugat să ne povestească despre viața unui român la Istanbul, cum s-a adaptat traiului străin și unei culturi atât de diferite de a noastră, iar Cristi povestește…
Reporter: De ce a plecat?
Nimeni nu pleacă de nebun, din țara lui, lăsându-și rudele, vecinii, aerul curat de munte, într-o țară musulmană, să dea piept cu singurătatea. Am plecat ca să lucrez câțiva ani, pentru a îmi ajuta familia de acasă, apoi pentru că aveam speranța ca o să mă întregesc și eu material, cu speranțe și visuri. Cu despărțirea de ai mei mai fusesem învățat, am lucrat patru ani ca miner în România, între 1988 și 1992, departe de casă, în condiții grele. Lovitura de stat din 1989 m-a găsit la Petrila, pe Valea Jiului, aveam 25 de ani și fusesem detașat acolo forțat, printr-un decret al lui Ceaușescu, ce ordona că tinerii până in 25 de ani să lucreze detașați, câte trei luni, la minele de cărbune. Când am ajuns acolo, cu o săptămână în urmă explodase mina de la Vulcan și muriseră 300 de oameni. Acolo am scris poezia „Casa mea” – pentru mine, cea mai frumoasă sau cea mai dragă poezie.
Reporter: Ce l-a impresionat în Turcia
Cristinel CRISTEA: Istanbulul e între primele 4 sau 5 orașe din lume, un megalopolis în care trăiesc în jur de 25 de milioane de oameni, de toate națiile. Un oraș imens, așezat pe două continente, legate acum prin trei poduri și un metrou submarin, ce trece printr-un tunel săpat la 60 de metri sub nivelul mării: Proiectul Marmaray. Acum s-a dat în folosință și tunelul pentru mașini.
În prima noapte, când am terminat munca, am ieșit pe terasa hotelului, de unde, la doar două sute de metri distanță, în Sultanahmet, se vedeau biserica Sfânta Sofia și Moscheea Albastră. Mahomed cuceritorul a transformat Sfânta Sofia în moschee în 1453, iar acum este muzeu, acolo nu se roagă musulmanii. Aceste două monumente, luminate feeric în noapte, cu pescăruși zburând la lumina minaretelor și marea Marmara la 30 de metri de mine, m-au făcut să mă simt cu sute de ani în urmă… Este sentimentul pe care îl are orice turist ajuns la Istanbul.
Reporter: Vorba bună contează
Cristinel CRISTEA: Când am ajuns la Istanbul, am fost nevoit să învăț turca foarte repede, fiindcă lucram în hotel, direct cu clienții. Am propus unui coleg, care era student, să ne dăm lecții reciproce: eu îl învățam pe el engleza, iar el, pe mine, gramatica turcă. Timp de șase luni am învățat gramatica. A fost greu, dar fiind logic, am învățat. Pe urmă, vorbind într-una am învățat și să conversez în limba lor și acum cred că am destule cunoștințe ca să o fac și pe translatorul în mai multe limbi și turcă.
Am început să lucrez în turism, în hotel nu știa nimeni limba franceză, engleza o știau prea puțini, iar eu vorbesc și italiana binișor. Eram singurul român între 130 de turci și turcoaice, personalul hotelului. Rapid mi-am recăpătat cursivitatea în conversație în cele trei limbi, am început să învăț bine și turca, mi-am făcut prieteni în toată lumea. Ați avut ocazia să dați mâna cu İsabela Rosselini, sau Madonna sau David Copperfield? Munca mea a oferit și aceste bucurii. Modul în care am fost primit aici m-a făcut să mă adaptez, să mă simt bine, să îndrăgesc țara, oamenii și munca mea și m-au determinat să rămân.
Știți cât de mult face vorba bună, zâmbetul și amabilitatea? Acestea au fost armele mele – dar din instinct, nu a fost un plan. Așa m-am împrietenit cu turcii, asa i-am câștigat, prin sentimente sincere și gesturi de prietenie și la fel am primit. Nu mi-a spus nimeni, niciodată să plec în țara mea, deși am mai avut divergențe, stresul își bagă coada uneori. Dar le-am respectat întotdeauna simbolurile naționale, religia, cultura și, fără eforturi mari, m-au integrat ei, eu nu am avut nevoie să muncesc prea mult în acest sens. Acum am și cetățenie turcă.
Învățând limba, am început să citesc ziarele, am început să urmăresc filmele. Să ascult și să înțeleg muzica și textele muzicale.Turcii sunt extrem de romantici, sufletiști, sunt popor mediteranean. Au cântăreți și actori extraordinari. Cine nu cunoaște cultura turcă, ar zice că exagerez. Nici pe departe! Nu uitați că acum câțiva ani Orhan Pamuk a luat premiul Nobel pentru literatură, acum doi ani au luat premiul Nobel pentru chimie prin Aziz Sancar. Kemal Sunal a fost un actor poate, de aceeași mărime cu Gheorghe Constantin, Amza Pellea, Birlic. Pe mulți îi cunosc fiindcă veneau la restaurantul pescăresc pe care l-am condus câțiva ani pe malul Bosforului.
Cunoscând bine un popor, ajungi să nu te mai deranjeze diferențele de cultură, faci similitudini, există mereu motivația acumulării și mirarea pentru inedit, iar cel ce câștigă cel mai mult ești tu. Eu merg la teatru frecvent și credeți-mă au actori extraordinari. Am ajuns să reușesc să scriu și poezie în limba turcă. Dacă aș ști turca precum un literat, mi-aș traduce singur poeziile. Le am traduse, unele, dar știu că mai sunt și greșeli.
Sărbătorile noastre dragi, ca nicăieri în lume, acele sărbători pe care le știu eu, când, pentru o clipă, redevenim cu toții aproape oameni buni. De 22 de ani nu am mai petrecut Paștele acasă și sărbătorile de iarnă. Bineînțeles că mă voi întoarce acasă, nici o clipă nu m-am gândit să rămân aici pentru totdeauna, deși m-am căsătorit de două ori, cu turcoaice. Eu sunt atât de legat de țara mea, atât de mândru de trecutul poporului meu și atât de trist de ceea ce se întâmplă acum în țara mea. Mă voi întoarce acasă și voi încerca, așa cum am făcut totdeauna, să-i fac să fie mai buni, măcar pe cei ce trăiesc în preajma mea. Dezbinare, ură, avariție, minciună, promovarea nonvalorii, distrugerea tradițiilor, ponegrirea strămoșilor, terfelirea dascălilor și a oamenilor de cultură – asta văd acum acasă și mă doare. Dar oricât de greu va fi, tot acasă mă voi întoarce și voi construi și acolo colțul meu de Rai. Ataturk spunea „Pace în casă, pace în lume!”
Majoritatea proverbelor turcești își găsesc înțelesul, asemănarea, în proverbele românești. Știu destule proverbe de la noi și când mai spun câte unul, turcii vin cu unul de la ei. E frumos și antrenant. Dacă ești om, ești luat de om și recunoscut ca om, în orice limbă, în orice țară, în orice cultură. Turcii îmi spun mie eniste. Asta ar însemna că am devenit rudă cu ei, fiindcă m-am căsătorit cu o femeie de-a lor. Și, cu toate că, până și autoritățile turcești au recunoscut că o româncă măritată cu un turc au tot văzut, dar român căsătorit cu turcoaică e prima oară când văd, nu am simțit niciodată ură, gelozie sau răutate în comportamentul lor. M-am căsătorit cândva cu o musulmană fiindcă există un singur Dumnezeu și o singură credință, credința în El.
Reporter: Schimbări recente
Cristinel CRISTEA: Îmi place dinamismul omului de rând, turcul muncește într-una, e modest, vesel și glumeț, precum Kadir din Tache, Ianche și Kadir. Lucrez cu turiștii străini dar și cu turci, lumea își vede de treabă, nu ai timp și nevoie să invidiezi, să observi ce fac vecinii, există mii de cafenele de mahala unde lumea joacă remi și batac (un fel de wist turcesc), bea ceai, se uită la meciuri, se discută politică. E o relație interumană permanentă. Lumea iese în fața casei în mijlocul Istanbulului ca să stea de vorbă, vecinii își oferă unii altora feluri de mâncare, vânzătorul ambulant dă orice îți vine pe stradă și cumperi orice la prețuri bune. DNA-ul turcesc nu arestează nici o bătrână care vinde zarzavat, nu se iscă certuri în restaurante, nu își are loc aroganța și, ca persoană publică, moderator tv, deputat sau ministru, nu prea îți poți permite să faci greșeli de pronunție, oamenii râd de tine și iau atitudine pe loc!
Ce afectează pe toată lumea este, într-adevăr, situația politică, dar despre asta nu știu cum să mă exprim, mai potrivit. Doar descriu situația. Din 2002 se află la putere un partid cu statut politic opus partidului democratic al lui Ataturk și populația este, astfel despărțită în două tabere, cu idei opuse, din punct de vedere politic. Situația economică înrăutățită din ultimii ani, a făcut ca alegerile locale din 31 martie 2019 să aducă opoziția la cârma marilor orașe. În 1997, când am ajuns aici, vorbea toată lumea doar despre fotbal și femei. Acum toată lumea face politică.
Timp de 35 de ani am visat la acest volum de poezii și a apărut exact așa cum am visat. E copilul meu acest volum. În el veți găsi sufletul meu, expus deschis, în mod romantic, în zeci de stări, în zeci de întâmplări emoționante. Patroana mea este președinta organizației Turob, organizația celor mai mari 500 de hoteluri din Turcia, călătorește mereu, la expoziții de turism, e mereu deschisă la nou. Mă gândesc că va fi încântată când un angajat al ei îi va oferi un volum de poezii scrise de el. Și poate, sper, să le traduc și în limba turcă. Am început să scriu la17 ani în liceu și ceea ce scriu eu se poate numi poezie romantică. În toți anii copilăriei mele și adolescență am făcut ski alpin de performanță, am fost pe toți munții, în locuri extraordinare din țara noastră. Casa mea se află la baza unui munte, dimineața mă trezeau păsărelele la geam și simțeam mereu miros de flori de liliac și de salcâm. Dragostea mea pentru natură e infinită, iubesc animalele, mereu am avut acasă câini, pisici găini. În majoritate, poeziile mele sunt simțiri și ipostaze ale dragostei, se găsește mult suflet și trăire în versuri. Sper că cine va citi versurile mele se va regăsi în ele, își va aminti din tinerețea proprie, din marile iubiri. Eu am reprezentat, prin acest volum, o parte anume, poate toată generația mea, în tinerețea ei, simplitatea vieții de atunci făcându-mă să creez lumea mea imaginară, emoționantă, visând numai la bine. Parte din versuri sunt frustrări, nemulțumiri față de ceea ce se întâmpla în acea perioadă, comunistă în lume, poezii despre prietenie, amintiri, mulțumiri aduse ființelor deosebite ce mi-au fericit tinerețea.
De Istanbul mă leagă ultimii 22 de ani de muncă dinamică și făcută cu drag și respect, de oamenii comunicativi și calzi, respectuoși, care își văd, cu adevărat, de treaba lor. Sufletește nu mă leagă nimic, sentimental, dar respectul meu pentru Turcia și poporul turc va dăinui mereu. Piatra Neamț este cel mai frumos loc, pentru că e orașul copilăriei mele, perla Moldovei, leagănul sufletului meu, rădăcina volumului meu de versuri și a celor ce vor veni. Știți, dacă ai doar puțină clarviziune și ești legat într-o măsură mai mare de partea spirituală, viața poate fi extraordinar de frumoasă.
–––––––––––
A consemnat,
Mihaela Doina RĂDULESCU
Nota Redacției: Cartea „Arc peste timp” de Cristinel Cristea a apărut la Editura Izvorul Cuvântului și poate fi achiziționată direct de la editură, telefon 073 436 74 47
Sursa: http://24life.ro/cristinel-cristea-de-22-de-ani-la-istanbul/