În credinţa populară românească se spune că în noaptea de Sf. Andrei (29 spre 30 noiembrie) umblă strigoii, spirite ale morţilor care nu ajung în lumea de „dincolo” după înmormântare și îşi vizitează rudele la marile sărbători calendaristice. Strigoii devin foarte periculoşi pentru cei vii: aduc boli, grindină, spaime și suferinţe.
După daunele provocate, ei pot fi de apă şi de uscat, de vite şi de stupi, de ploi şi de foc. Ei călătoresc pe pământ şi pe ape, scoțând strigăte înfiorătoare și având apariții misterioase: călare pe meliță, pe coadă de matură, pe butoi sau în butoi.
Români au o tradiţie frumoasă pentru noaptea de Sfântul Andrei care s-a transmis încă de la daci.
Pentru că tradiţiile poporului român sunt frumoase şi mistice, acestea au dăinuit prin perpetuarea lor de fiecare generație.
Despre sărbătoarea Sfântului Andrei trebuie știut că este numită și ziua lupului, pentru daci, întrucât steagul lor avea înfăţişarea unui balaur cu cap de lup.
De aceea se credea şi încă se mai susține această ipoteză că în ziua de 30 noiembrie lupul devine mai sprinten, îşi poate îndoi gâtul ţeapăn şi nimic nu scapă dinaintea lui. De aici şi zicala „când își vede lupul coada”.
Acesta este unul din motive, pentru care în ziua de Sfântul Andrei nu se lucrează în gospodăriile țărănești, ca „să nu dea lupii iama în vite”.
Primejdia nu este numai pentru vite, ci şi pentru oamenii care îndrăznesc să plece la drum, în ziua când porneşte şi lupăria.
Tot din cauza lupilor nu se mătură toată ziua, nu se duce gunoiul afară, nu se rânesc grajdurile şi nu se dă nimic cu împrumut.
Se mai spune că în această noapte vorbesc toate animalele, dar cine le ascultă este pocit sau moare.
Noaptea vrăjilor și chemarea ursitului
Sf. Andrei este una dintre cele mai importante sărbători din an, cu multe supertiții, în care se fac vrăji şi farmece.
Fetele măsoară nouă ceşcuţe pline cu apă şi le toarnă într-o strachină, care se pune sub icoană. A două zi, în zori, se măsoară din nou, cu aceeaşi ceşcuţă, apă din strachină. Dacă va mai rămâne pe fundul străchinii apă, fie şi câteva picături, atunci vor avea noroc sau, dimpotrivă, dacă ultima ceşcuţă va rămâne neumpluta cum trebuie, atunci nu vor avea noroc şi nu se vor mărită.
În noaptea de Sf. Andrei, că să-şi viseze ursitul, fetele îşi pun sub cap 41 de boabe de grâu şi dacă visează că cineva le ia grâul, înseamnă că se vor mărita.
Unele fete îşi pregătesc turtă, pentru ea aducând apă cu gura. Apa trebuie să fie neîncepută (prima de domineață) iar produsele din care se prepară turtă (făină şi sare) sunt măsurate cu o coajă de nucă. După ce au fost coapte pe vatră, fetele îşi mănâncă turtitele preparate, convinse fiind că ursitii vor veni în vis, cu apă să le potolească setea.
Fetele mai fac un colac din pâine dospită, punând în mijlocul lui câte un căţel de usturoi. Dus acasă, colacul este aşezat într-un loc călduros, unde este lăsat vreme de o săptămâna. Dacă răsare usturoiul din mijlocul colacului, faţă cunoaşte că va fi cu noroc.
TRADIȚII MITOLOGICE
Bogată-n sacralitate,
creștinească sărbătoare,
din timpuri străvechi străbate
şi cu mituri populare.
Se practică adeseori
tradiţii din popor străbun
sau erezii ce dau fiori,
cu vraja nopții de ajun.
Despre ursit se zvoneşte
că vine-n această noapte,
precum erou din poveste,
fetelor să se arate.
Feciorii pornesc prin sate,
în ajun să le fure porţi
celor dragi și adorate,
dorind să le devină soţi.
În vase, lângă ferestre
se pune grâu la germinat.
Într-o lună de va creşte,
va fi un an îmbelşugat.
Din legendele păgâne
se păstrează obiceiuri,
urmând a intra-n destine
precum fantezia-n gânduri.
Din ajun în miez de noapte
se privesc fete-n oglidă,
cu două făclii la spate,
ursitu-n ea să surprindă.
Sau în apa din fântână
privesc singure-n tăcere,
ţinând în fiece mână,
lumânări de la-nviere.
Dacă-n truc nu reuşeşte
ursitul să şi-l zărească,
în oglindă când priveşte,
un alt obicei încearcă.
Înainte de culcare
mănâncă turtă sărată,
gândind că-n visu-i apare
bărbatul menit de soartă.
Busuioc sub pernă-şi pune,
păstrat de la Bobotează.
Apoi face rugăciune
să nu uite ce visează.
Adormind cu sete mare,
vrea în vis dorit să vină
însuşi „Făt-Frumos” călare,
cu-n pahar de apă-n mână.
Dar visu-i dezamăgire,
când june nu a apărut,
fetei spre a-i da de ştire
despre ursit necunoscut.
Feciori de soartă curioși,
la geam pun grâu în pahare
și cred că vor fi norocoși,
de va crește grâul mare.
Cu funie de usturoi,
fereastra-i împodobită
să îndepărteze strigoi,
când casa e bântuită.
Vrăjitoarele își poartă
obiceiuri necinstite,
prin magie chemând soartă
la fete să se mărite.
Ori fac vrăji de răutate,
alungând soartă menită
cu trucuri în miez de noapte
la fântână părăsită.
Lipsit de noroc să îi fie
destinul unei rivale,
femeia cu invidie
plăteşte la vrăjitoare.
Bântuie pe la răscruce,
dar şi prin curţi, sălbăticiuni,
pe vite să le mănânce,
acelor ce nu-s buni creştini.
Dintr-o divină sentință,
fiarele ucigătoare
la cei fără de credință
le aduc pagubă mare.
Sălbăticiuni stau la sfadă,
că limba li se dezleagă.
Lupii reușesc să-și vadă
coada, prin mit ce se-ncheagă.
Ca un schimbător de vreme,
Andrei este „cap de iarnă”,
de care ursul se teme
și-n bârlog stă de prigoagă.
De prin lume adunate
ritualuri populare
pun mit în realitate,
la creștină sărbătoare.
Vin în viață din poveste
să împletească magic har,
ca fus ce se răsucește,
torcând fuiorul legendar.
Mister cu ele revine
la românii ce le poartă,
vrând a şti-n anul ce vine,
cum le va fi a lor soartă.
De-o fi bine să muncească,
norocul să se arate.
Iar de-o fi să-i ocolească,
merg cu lenea mai departe.
Dar cei ce au mintea trează,
nu devin pradă visării,
că norocu-i onorează,
muncind de cum apar zorii.
Iar gândurile mănoase
antrenează-nchipuirea
să dea roade fabuloase
ce fascinează trăirea.
––––––––––-
Maria FILIPOIU
30 Noiembrie 2020