Verişoara Bette – Honoré de Balzac
Traducere în limba română de Eduard Claudiu Brăileanu
Volumul Verişoara Bette (La Cousine Bette, 1847) de Honoré de Balzac, tipărit la editura RAO, Bucureşti, 2017, 656 pagini, în cea mai recentă traducere semnată de Eduard Claudiu Brăileanu, devine o parte înseamnată în palmaresul literar al acestuia.
Cine este autorul acestei traduceri?
Eduard Claudiu Brăileanu, este Profesor de limba franceză; Şef serviciu „Relaţii Publice” la Biblioteca Judeteana „Panait Istrati” Braila; Doctor în bibliologie şi ştiinţa informării 2008, Traducator-interpret din/în limba franceză autorizat de Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale şi de cel al Justitiei; absolvent al Universităţii „Dunarea de Jos” Galati, cu specializarea: limba franceză – limba română, 1997.
Deţine Certificat de compétence linguistique (Certificat de competenţă lingvistică) eliberat de Institutul Francez Bucureşti, 2002; Diplôme de langue (DL) eliberată de Alliance Française din Paris, 2003; Master în management cultural la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Bucureşti, 2004; Master în managementul organizaţiilor culturale, Universitatea Paris Dauphine, Franţa 2007.
În dorinţa perfecţionării profesionale, a urmat diferite stagii de specializare: Procese democratice şi educaţia adulţilor, Education Foundation of Nordals (Danemarca) şi Ministerul Culturii din România, 1999; Conduite de projets en bibliothèques (Conducerea proiectelor în biblioteci), organizat de Maison des Cultures du Monde, la iniţiativa Ministerului Culturii şi Comunicaţiei (Franţa), stagiu desfăşurat la Paris şi la Villeurbaine, la Şcoala Naţională Superioară pentru Ştiinţe ale Informaţiei şi pentru Biblioteci (ENSSIB), 2000; Relaţiile publice şi comunicarea în bibliotecă, organizat de Fundaţia Concept în colaborare cu Ministerul Culturii şi Cultelor din România şi cofinanţat de Uniunea Europeanş prin Programul Iniţiativa Europeană pentru Democraţie şi Drepturile Omului, 2002.
Ca Lector asociat la Centrul pentru Formare, Educaţie Permanentă şi Management în Domeniul Culturii din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor din Romania şi în virtutea profesiei şi a dragostei pentru cultură a susţinut diferite conferinţe şi dezbateri: Elemente de relaţii publice într-o bibliotecă publică. Un posibil studiu de caz: Biblioteca Judeteană “Panait Istrati” Brăila, la Biblioteca Judeţeană “Nicolae Milescu Spătarul”, Vaslui; Managementul proiectelor culturale în biblioteci şi Relaţii publice în biblioteci: Relatia cu mass-media., mai 2004. Bun vorbitor de limba franceză, s-a evidenţiat traducând volumul lui KIM Song Sou Universul operei lui Panait Istrati (teză de doctorat), Editura Ex Libris, Brăila, 2008.
Şi iată, acum, această nouă traducere a celebrului roman balzacian. Este un demers scriitoricesc ce ar putea surprinde cititorul. Ce putem spune despre volumul La Cousine Bette, de Honoré de Balzac, tradus de Eduard Claudiu Brăileanu?
La urma urmei, Verişoara Bette, acest roman de maturitate, ca şi celelalte lucrări ce fac parte din ciclul „Comedia Umană” (La Comédie humaine, ciclu în a cărui componenţă intră 95 de lucrări terminate, nuvele, romane şi eseuri şi 48 lucrări neterminate), a avut răsfăţul numeroaselor traduceri în literatura universală şi în cea română. Acest ciclu poate fi considerat cea mai importantă lucrare, o reproducere a societăţii franceze din timpul său, ilustrând în detaliu peste 2000 de personaje specifice fiecărei clase sociale şi profesii. Printre cele mai importante romane din Comedia umana este şi Verişoara Bette. Autorul romanului, influenţat de Walter Scott, a avut la rândul său influenţă asupra scrierilor lui Eugène Sue, Gustave Flaubert, Émile Zola, Fiodor Dostoievski şi Marcel Proust, determinând o adevărată şcoală balzaciană.
În cultura română a avut doi admiratori de valoare, George Călinescu, cel care, în articolele sale despre teoria literaturii milita pentru balzacianism, exemplificând tehnica acestuia în romanul „Enigma Otiliei”, şi Mircea Eliade, care, în tinereţe şi-a dorit să scrie o monografie consacrată operei lui Balzac.
De ce şi cum a fost făcută această nouă traducere?
Motivele ce l-au tentat pe traducător să se oprească la acest titlu au fost desigur originalitatea, marea putere de observaţie şi imaginaţia balzaciană, calităţi ce au însoţit această colecţie de romane şi scurte povestiri, apărute sub pana lui Honoré de Balzac, unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul romanului realist, psihologic şi fantastic. Pentru că, aşa cum arăta Charles Baudelaire: „Toate personajele sale sunt daruite cu acea vitalitate infocată care l-a animat şi pe el însuşi. Toate ficţiunile sale sunt la fel de profund colorate ca şi visele […], pe scurt, în Balzac, toţi, până şi portarii, sunt geniali. Toate sufletele sunt pline ochi de voinţă.” Şi dacă o cităm pe Mioara Izverna: „Dintre toate romanele şi nuvelele lui Balzac, Verisoara Bette este, poate, opera sa exemplară sub raportul dramatismului. […]. «Dramatismul» […] trăirilor acestor personaje ale caror pasiuni ajung până la monomanie este inextricabil susţinut de dramatismul unor evenimente «exterioare», în care sunt implicate mari categorii umane, evenimente pe care ele nu le pot controla, dupa cum nu-şi pot controla, la un moment dat, propriul comportament, mai mult sau mai puţin bine strunit in primele lui date, dar care se dereglează, se deteriorează până la a deveni monstrous şi a ieşi din zona umanului. Procesul acesta, lent la inceput, aproape invizibil, devine tot mai evident, «accelerându-se», «precipitându-se» spre «catastrofa» finală.“ Trebuie să recunoaştem că pentru un cititor se simte necesitatea traducerilor, mai ales atunci când acesta nu are lejeritatea citirii unei opere în original.
Cât este traducere pentru cititor şi cât pentru bucuria personală a autorului?
Aceasta ar fi o chestiune foarte interesantă. Deoarece, atunci când cititorul are o cultură vastă, deci este un connaisseur, lucrurile pot fi mai simple. Traducătorul de bună calitate, care oricum respectă forma originală, apelează la mai puţine note de subsol, realizând o traducere fluentă, agreabilă, nefracturată cu desele întreruperi explicative. Cu atât mai mult cu cât traducătorul, cunoscând bine limba originală a operei respective, rămâne cantonat în arealul ei, citeşte şi gândeşte în interiorul ei. Chiar dacă majoritatea traducerilor parcurge un drum cu hăţişuri lingvistice prin care traducătorul trebuie să treacă fără a le netezi, el reuşeşte să le păstreze intacte prin împletirea lor într-o frumoasă broderie de limbă română.
Atunci când cititorul este din categoria celor care abia descoperă lectura acelei cărţi, sarcina traducătorului devine mai laborioasă. Dacă nu ar fi o traducere de calitate, autorul nu ar putea îmbrăca textul într-un fapt literar, ce-l va invita pe cititor să cunoască opera literară respectivă sau să şi-o amintească de va fi uitat-o cumva. Trebuie să creeze impresia că traducerea curge firesc, fără a permite nuanţa că el, ca un intermediar, s-a înterpus între opera originală şi textul rezultat prin traducerea acesteia.
Prin această traducere, Eduard Claudiu Brăileanu face un astfel de lăudabil gest de a împărtăşi cu cititorii săi bucuria unui text citit. Prin lectura traducerii cu o structură a frazelor, potrivită pentru înţelegerea imediată, cititorul se simte mai apropiat de romanul respectiv. Sigur că numai calitatatea traducerii, prin cunoaşterea perfectă a limbii de origine, dar şi a limbii române, pune în valoare opera respectivă, apropiind cititorul de ea. Altminteri, acesta ar fi definitiv îndepărtat, ceea ce ar fi o triplă pierdere şi pentru cititor, şi pentru traducător, şi pentru nivelul cultural general.
Iată de ce Eduard Claudiu Brăileanu, prin traducerea aceasta, printr-o autocenzură coerentă, în această interpretare lingvistică suficient de bine documentată şi nu foarte analitică, în pagini dense aşa cum cere structura textului original, s-a străduit şi a reuşit să dea o formă proaspătă romanului Verişoara Bette, de Honoré de Balzac, scoţând-l de sub supliciul erodării altor traduceri, fără a minimaliza cu nimic rezultatele lor (dacă am nota numai faptul că între anii 1955-1964, când literatura universală vestică era mai sărac şi mai stângaci prezentată, s-au tradus din opera balzaciană douăsprezece volume), apreciate în timp, lăsând cititorului plăcerea unei lecturi noi, agreabile şi folositoare. Un motiv ce ne îndrituieşte să recomandăm acest nou volum apărut pe plaja traducerilor literare sub semnătura lui Eduard Claudiu Brăileanu.
–––––––––
Lucia PĂTRAŞCU
10 ianuarie 2018
Brăila