Liliana POPA: Domnule George Anca o pasiune nu foarte des întîlnită, cea pentru indianistică, ce v-a fermecat și ați ajuns mai apoi traducător și eseist privind literatura sanscrită?
George ANCA: Un accident. Karma. Altfel, pasiune ancestrală, via Eminescu. Directorul Pârjol al relațiilor internaționale din Ministerul Învățământului m-a întrebat dacă vreau să merg lector în India. Eu lucram la serviciul Biblioteci, director Mihai Șora. Curând am fost pompat de ministra Suzana Gâdea la Facultatea de Ziaristică, decan Nestor Ignat. Am predat româna la străini și am îngrijit biblioteca de ziaristică, iar la vreun an-doi, prorectorul cadrist de la Ștefan Gheorghiu mi-a intimat că merg în India, că apăruse la Ceceu o anonimă, că vreau să scot un manuscris din România. I-am rspuns că da, scot teza mea de doctorat, să pot preda studenților. Nu, că am fost cercetat (în timpul de la ziaristică). La 33 de ani, în 1977, eram Visiting lecturer în Departamentul Limbilor Europene, româna, a doua (prima fusese rusa, după război). M-am întors în țară după 7 ani. Amita Bhose mi-a spus că soția mea a înțeles mai bine India. Noi ne vedeam fata deja indiancă de la 4 la 11 ani. Am revenit cu soția la un nou profesorat după 1989. Indianizarea ne-o fi fost reromanizare, împreună cu studenți, în compania profesorilor, a zeilor, a treimii de acasă.
„Limba română în India” (după 25 de ani) a devenit proiectul cultural-managerial-didactic de afirmare, cu sprijinul până la devotament al studenţilor, după obţinerea, prin concurs, la Institutul limbii române, în 2002, a postului de profesor-visiting, din nou, la Universitatea din Delhi; predarea limbii materne ca limbă străină a putut fi îmbogăţită cu o cercetare longitudinală asupra apelului limbii române (unii au revenit la învăţarea ei după 20 de ani) în sensiblitatea (indo-europeană?) a tinerilor indieni, altfel interesaţi şi în burse (doi dintre ei, Chitranjan Kumar şi Ashok Kumar Tyagy au primit).
Prestigiul științific și profesional s-a insinuat în India și după. Exemple de contribuţii relevante pentru domeniul „litere”/”filologie”:
ApoKalipsa indiană (9 volume, 1998 – 2004) – Maica Medeea la Paris, Frica de Orient, Budha şi colonelul, Furnici albe, Sanskritikon, La Gioia, Dodii, În recunoaştere, Măslinii din Uffizi. Alternare intertextualistă de eseu, ficţiune, traduceri, e.g. Sanskritikon (vol.V): Atharva, Upanişade, Gitagovinda, Meghaduta, Cântece din piesele lui Shakespeare, Tulsidas, Tagore, Milarepa, Eminescu, Gandhi etc.
Ibsenienii (7 volume, 2005 – 2006, română, engleză): Henrik, Diplomă de sinucidere, Tu, Digital Kali, Finish Romania, Zăpezi hawaiiene, Rechinuri. Pornind de la centenarul morţii lui Ibsen – lansat de noi împreună cu ambasadorul Norvegiei, Sorana Coroamă Stanca, Ovidiu Drimba, Irina Petrescu, Sanda Tomescu – în simetrie cu participarea lui Liviu Rebreanu la centenarul naşterii, 1928, Oslo.
Publicarea în sanscrită şi alte limbi indiene a scriitorilor români – Romanian Classics in Sanskrit, Dyvyagrha/Luceafărul de Mihai Eminescu, First Epistle by Mihai Eminescu, (în hindi:)Memna/Mioriţa, Meşterul Manole, Antologie de poezie română contemporană.
Cărți publicate în engleză: Literary Anthropology, Transbudhvana, Sanskritikon, Gramatica sanscrită în versiunea lui Mihai Eminescu etc., pe lângă peste 50, în majoritate literare Printre comunicări: Cosmologia eminesciană între Veda şi Edda, Ramayana and Journey to the West, Sanskrit studies in Romania. To die for Sanskrit (cazul Eminescu) etc.
Liliana POPA: Ați fost fascinat și de alte domenii, de literatura antropologică , aveți volume privind scriitorii români interesați de literatura orientală. Ați participat la Congresul Mondial de Antropologie și Etnologie din India iar recent, la Conferința Mondială de Indologie,New Delhi, 21-23 noiembrie 2015.
George ANCA: Fascino împletitură. I-am avut oaspeți în Delhi pe Romulus Vulcănescu, Sergiu Al-George, Ion Iuga, Constantin Mateescu, Eric Becescu ș.a., cu care au împărtășit carisma unor scriitori, profesori, muzicieni, pandiți. Invitația de întâlnire cu Salman Rushdi anunța și cartea unei cărți de traducere a poemelor române și idiene. Împreună cu Amrita Pritam și Vinod Seth am întemeiat Academia Internațională Mihai Eminescu. Reviste, printre care Inedited, extinsese publicațiile indo-eminescologice, traducerile din Eminescu, în vârf cu Luceafărul/Diviagrahah, în sanscrită,datorată Urmilei Trikha, transcreatoare în hindi și a Miorițe/Memna. Peter Hook, de la Ann Arbor, profesor de hindi, trcuse și la kasmiri, dar și la română.
Antropologie literară: Indoeminescologie, 1994; din 1977, eminescologia şi româno-indologia au fost cultivate împreună în rândul studenţilor şi profesorilor indieni interesaţi, rezultatul fiind un capitol nou, intens,”acknowledgeable” al relaţiilor româno-indiene, dar şi scăderea dozei de fabulos care le înconjoară; dacă indienii aceştia au părut a se căuta pe sine în cultura română (indo-europeană), semenii lor din România par a prefera încă antichitatea mitologică evoluţiilor sincrone; prezentarea la congrese şi intercongrese internaţionale de antropologie, începând din 1978, Delhi, a unor comunicări şi precizarea, împreună cu Romulus Vulcănescu, a unor puncte de vedere din interior faţă de încercări de contrafacere a spiritualităţii şi perenităţii româneşti
La Congresul Mondial de Antropologie și Etnologie din India, am reprezentat (și) India, ca profesor visiting, plătind taxa mult mai mică decât „străinii”. Multă vreme n-am mai lipsit de la aceste congrese, iar la Zagreb, delegația Indiană m-a invitat să moderez secțiunea popoarelor indiene. Dar în drum spre sala respectivă, nemaiavând timp de scuze, dând de sala basarabenilor, nu m-am putut lipsi ca „apărător” al compatrioților, din oficiu. În Mexico, am redactat laudatio la 80 de ani lui Romulus Vulcănescu, citit de președintele congresului. La Lisabona, n-am știut să zic ceva, la respingerea invadatorului Vasco da Gama din partea unei reprezentante indiene. Multă vreme am fost șeful delegației românești la Uniunea Internațională de Antropologie și Etnologie. Am participat în multe țări la Conferințele Ramayana, IFLA bibliotecarilor, Pugwash etc.
După pensionare, țin de zece ani, lunar, Colocviile de Marți, la care au fost prezenți toți ambasadorii perindați în demnitate-România. Prin surprindere, în 2015, președintele de atunci Pranab Mukerjee a invitat indianiști din 21 de țări, printre care și România… în persoana mea. Am dormit în camera Brahmaputra din palatul prezidențial, Rashtrapti Bhavan. Am fost și nominalizat pentru premiul presidențial distinuished Indologist.
Liliana POPA: Care a fost influența lui Mircea Eliade și Constantin Noica asupra stilului dvs și cînd s-a produs ?
George ANCA: Mircea Eliade și Constantin Noica erau prieteni. Eu m-am întâlnit câțiva ani, bilunar, cu Noica și mă vedeam prieten. Când colo, primind încă o scrisoare de la Eliade și arătându-i-o, Nicasius mi-a aruncat că de ce mi-a scris că nu sunt din grupul lor. Și uite că îi visez pe amândoi. Când am publicat a doua carte, Eres, i-am dat-o reflex mentorului meu, totuși: nu ești autor, mult haos, trebuie mai mult haos. Toată viața mi-am magnifiat haosul fractal. Apoi m-am pierdut în India și chiar am dat de Eliade, de mi-a scris mai des, mi-a trimis cărți, l-am invitat la congresul antropologic, mărimi mă întrebau ce face Mircea. I-a mulțumit și Alexandrei, fiica noastră, pentru floarea desenată.
Liliana POPA: Cum ați dus-o în perpetuul directorat ingineresc și, mai ales, pedagogic?
George ANCA: După India, director 5 ani la biblioteca Universitții Politehnice, 20 la Biblioteca Pedagogică Națională. Sunt recunoscător bibliotecarilor, mai multe doamne, din toată țara și lumea, profesorilor, învățătorilor, studenților, cărților, computerelor, pensiei. Ca profesor asociat la diferite universități am predat literatură universală şi comparată, literatură română contemporană, cultură şi gândire indiană, antropologia religiei etc., cu utilizarea experienţei de scriitor şi profesor în străinătate pentru inducerea suplimentară a necesităţii studiului literarturii naţionale ca element de afirmare şi înţelegere a evoluţiilor naţionale şi internaţionale. Proiectul „Bucharest American Corner”, al cărui memorandum, între Statele Unite ale Americii (sic) şi Biblioteca Pedagogică Naţională „I. C. Petrescu”, este semnat, în 2006, din partea română de subsemnatul, în calitate de director general; donaţia de carte şi echipament americană a fost utilizată în programe culturale, ştiinţifice şi didactice sub egida Bibliotecii, în parteneriat, în reţea naţională şi internaţională.
Liliana POPA: Unde se mai vede poetul, prozatorul, eseistul?
George ANCA: Litere. Ca scriitor profesionist: opţiuni tematice realiste şi livreşti, mai de grabă ermetice (dodii etc.), cu o contrapondere în texte şi comunicări orale aproape de oratoric, dacă nu pentru a seduce, mai ales pentru a convinge receptorii de gravitatea celor comunicate, dincolo de filosofia fiecăruia; diversitatea de genuri s-a simplificat într-o exprimare liberă compatibilă poate cu libertatea expresiei; de multe ori este vorba de literatura literaturii, o bună plecare spre cunoaşterea temeiurilor-literare; Didactica românească a literaturii, invadată de postmodernism, se poate reforma interior, armonios, în funcţie şi de orizontul studenţilor; există, din fericire, o diferenţă, de la universitate la universitate, între opţiunile şi sensibilităţile acestora, orice ierarhie putând fi schimbată prin performanţe-surpriză; conştientizarea studenţilor în ceea ce Franco Lombardi numeşte „poziţia omului în univers” poate fi o contribuţie ştiinţifică.
Ambiţiei literare, care ţine cumva de transcendeţă, i se contrapune efortul obiectiv, cuantificabil, fie şi de domeniul lui „making a living”. Dar nu e de neglijat nici ştiinţa de a conferi studenţilor, prin conştiinţa literelor, arta atât de grea astăzi a „making a living”. Neuitând pericolul lui „science sans conscience” al lui Rabelais.
––––––––-
A consemnat,
Liliana POPA