Motto:
„A spune că lumea modernă se află în criză, înseamnă cel mai adesea a afirma că ea a ajuns într-un punct critic, sau, cu alte cuvinte, ca e iminentă o transformare, mai mult sau mai puţin profundă, că e de aşteptat să se producă, în mod cert şi nu peste mult timp, o schimbare de orientare, de voie sau cu forţa, mai mult sau mai puţin brusc, cu sau fără catastrofe.” (Rene GUENON, La crise du monde moderne, Ed. Galimard, 1946)
Într-adevăr, autorul ne vorbeşte despre o anume stare de nelinişte generală, în care trăim azi, de acel presentiment a ceva pe cale să se săvârşească, care acţionează necontrolat asupra imaginaţiei producând reprezentări dezordonate pe interpretarea exagerată şi manipulatoare a „semnelor” care anunţă Apocalipsa.
Pentru a obţine o imagine cât de cât reală în ceea ce priveşte semnificaţia epocii actuale, ne vom aminti de scrierile lui Rene GUENON care fac referire la doctrina hindusă care împarte durata unui ciclu uman în patru faze ale „unei întunecări crescânde a spiritualităţii umane cunoscută în tradiţia antichităţii occidentale sub numele: vârsta de aur, de argint, de bronz şi de fier. Potrivit tradiţiei hinduse, ne aflăm în cea de-a patra fază a Manvantara (ciclul uman), Kali-Yuga (vârsta sumbră), care începe cu şase mii de ani în urmă, când adevărurile, care erau odinioară accesibile tuturor oamenilor, au devenit tot mai ascunse şi mai greu de atins, fiind cunoscute şi păzite de către elitele unor organizaţii iniţiatice, pentru a menţine controlul asupra mişcărilor lumii.
Dezordinea parţială care tinde să se globalizeze în cel de-al doilea deceniu al Mileniului III, nu este întâmplătoare, ci este consecinţa unor legi naturale şi conţine elemente necesare ordinii totale, deşi este totuşi o deviere ,o anomalie care trebuie judecata după cuvântul Evangheliei: „Sminteală trebuie să fie, însă vai de cel prin care vine sminteală!”
Într-adevăr, lumea de azi parcă este cuprinsă de „frenezia smintelii”, haosul şi decadentă se propagă cu repeziciune ca un virus ce produce o pandemie globală, lumea aşteptând o „oportunitate” pentru a se revolta paşnic sau violent, împotriva actualei forme de guvernanţă la nivel planetar impusă de conducători corupţi de putere, incompetenţi şi plini de aroganţă, simple marionete în mâinile corporaţiilor transnaţionale şi organizaţiilor oculte. Pe acest fond, s-au accentuat şi tind să se accentueze confruntările dintre Orient şi Occident care s-au transformat în războaie şi conflicte militare limitate, care au generat consecinţe tragice pentru milioane de persoane nevoite să-şi părăsească căminele şi să-şi caute un adăpost în occidentul modern şi decăzut, care s-a transformat în ultimul deceniu într-un bazar multietnic şi religios, fragmentat social, cultural şi religios.
O soluţie la situaţia complicată prin care trece occidentul captiv în propria capcană, ar fi reîntoarcerea la propria tradiţie spirituală care ar crea condiţii că opoziţia dintre orient şi occident să dispară treptat, dar pentru aceasta este nevoie de un amplu proces de educaţie pentru a înţelege mai profund spiritualitatea orientală, de o înfrângere a ignoranţei şi a prejudecăţilor de o parte şi de alta, ceea ce ar anihila manifestările de intoleranţa, xenofobie şi extremism de orice fel.
Este timpul ca occidentul să redevină leagănul tuturor civilizaţiilor, să reaprindă luminile spiritualităţii sale, să renunţe la tendinţele sale hegemonice de a cotropi sub diverse forme alte popoare şi de a atrage alte naţiuni în vârtejul aventuros al activităţilor sale geopolitice dezordonate, de a răspândi germenele acaparării şi devorării, ce caracterizează lumea modernă. „Omenirea e de mult învăţată că marile puteri să umble pe la alţii, să le facă ordine, cu sau fără chemare. E cazul cel mai tipic de acaparare şi devorare, de puterile care prin vivacitatea acestui instinct au devenit mari. Ele şi-au întemeiat deopotrivă, teorii care să le confere acest drept considerându-l chiar o obligaţie morală şi combătând în numele lui, niciodată fără un folos material.” Paul Everac, Mic breviar despre politică, Ed. Bren, 2005.
Trezirea popoarelor din comă indusă de promisiunile amăgitoare: dreptate, libertate, egalitate, fraternitate, democraţie devine deja în zilele noastre o realitate tangibilă, odată cu păşirea în era civilizaţiei post-umane guvernată de Inteligenţă Artificială.
De la Revoluţia Franceză, când paturilor sărace, marginalizaţilor sociali, armatei de cerşetori şi prostituate şi puşcăriaşilor, elitele franceze le-a promis că înlăturarea monarhiei corupte şi parazitară, ghilotinarea reginei Maria Antoaneta „austriaca” şi a regelui Ludovic al XVI-lea, va aduce un regim politic nou – Republica – în care drepturile, libertăţile, demnitatea umană vor fi statuate în noua Constituţie, iar inegalităţile de tot felul vor dispare, s-a săvârşit marele păcat de a minţi poporul, nu ca la noi în decembrie 1989 cu televizorul, ci în acordurile Marseillezei.
Este bine să amintim aici, ca regele Ludovic al XVI-lea era înclinat să accepte un regim monarhic constituţional, dar elitele revoluţionare, aparţinând masoneriei, au preferat instaurarea unui „regim democratic” dezlănţuind teroarea şi suspiciunea ca instrumente de control a maselor şi de menţinere la butoanele puterii, o minoritate radicalizată şi coruptă, pentru a dobândi cât mai multă putere.
Timp de aproape două sute cincizeci de ani, toate revoluţiile democratice ce au urmat, s-au folosit de aceste promisiuni amăgitoare şi utopice pentru a-şi dobândi legitimitatea, iar elitele occidentale să creeze instituţii democratice care să le dea măcar iluzia că cei mulţi au puterea, că democraţia reprezentativă le asigura controlul asupra instituţiilor statului şi a modului de organizare spirituală a societăţii.
Cu toate că, Europa şi America au regimuri democratice consolidate care sunt considerate modele de succes în guvernanta popoarelor, totuşi, evoluţiile politice, economice şi sociale la început de Mileniu III, au scos în evidenţă o erodare semnificativă a instituţiilor democratice şi ale statului de drept, o neîncredere accentuată a cetăţenilor în clasa politica şi în conducători, o fragmentare profundă a societăţii, o elită birocratică şi arogantă transformată într-o confrerie parazitară şi aservită intereselor marilor corporaţii.
De asemenea, democraţiile occidentale se confruntă cu o adâncire semnificativă a inegalităţilor sociale, cu reactivarea unor sentimente de ură rasială, cu tendinţe secesioniste, extremiste antimigrație şi xenofobe, care au scos în stradă mulţimi revoltate la nivel planetar pentru schimbarea actualei stări de lucruri, sperând că o lume mai bună ar putea fi construită.
Asistăm la o nouă generaţie de activişti numită „fulgii de nea”, fără ideologie şi angajament social, care protestează pro sau contra a orice, în forme paşnice sau violente, anunţând zorii haosului şi anarhiei şi dispariţia treptată a partidelor politice tradiţionale şi înlocuirea lor cu mişcări şi forumuri civice care îşi vor propulsa proprii candidaţi la alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale.
*
America secolului XXI, declinul unui imperiu, zorii imperiului euro-asiatic (Rusia, China, India)
Măsurile luate de guverne pentru combaterea pandemiei, de izolare şi distanţare socială, de închidere a lăcașelor de cult şi cimitirelor, sunt interpretate ca lovituri directe aplicate de organizaţiile oculte prin reprezentanţii infiltraţi la nivelul guvernelor şi organizaţiilor internaţionale, pentru a semăna neîncredere în corpul ecleziastic al principalelor religii ale lumii şi direcţionarea lor spre o nouă religie universală creată şi controlată de către ocultă internaţională, inclusiv prin folosirea Inteligenţei Artificiale.
America considerată „paradisul oportunităţilor şi libertăţilor”, începe să semene cu „imperiul sălbăticiei” imaginat de Kaplan, unde ura, discriminarea rasială şi de gen, xenofobia, secesiunea, adâncirea inegalităţilor sociale, anunţa declinul, haosul, prăpădul şi distrugerea, putând genera premisele izbucnirii unui război civil devastator.
Ferry de Kerkhove (profesor universitar la Ottawa şi cu 38 ani experienţa în diplomaţia canadiană) publică recent un material în care sublinia că: „Cu cât ne apropiem de 8 noiembrie dată alegerilor prezidenţiale americane, tot mai mult suntem în drept să ne îngrijorăm de riscul unui război civil în SUA. Nu este vorba de dramaturgie. Este mai degrabă refuzul aleşilor Partidului Republican de a restrânge puterile preşedintelui Trump, îndeosebi în domeniul afacerilor externe şi apărării… E de aşteptat ca Donald Trump să fie din ce în ce mai dezlănţuit.. Asta nu cere mare lucru, decât o scânteie, şi nu zic că asta va sosi fără îndoială. Riscul rezidă şi în existenţa celor 300 milioane de arme în circulaţie în SUA (106 milioane de arme de foc automate şi de asalt), ţară este divizată. Nordul şi Sudul ca în timpul Războiului de Secesiune (1861-1865). În SUA, moartea lui George Floyd a accelerat tensiunile care erau deja vii între republicani şi democraţi şi între comunitatea neagră şi restul populaţiei”
Într-un interviu recent acordat ziarului german Der Spiegel, economistul Nouriel Roubini preciza: „10% dintre cei mai bogaţi americani deţin 80% din valoarea pieţei bursiere, iar 75% nu deţin nici măcar o acţiune. Un studiu FED a evidenţiat că 40% dintre americani nu au 400$ bani gheaţă pentru a fi pregătiţi pentru urgenţe, iar urgenţa o trăim acum. Este şi o motivaţie socială pentru actualele proteste din SUA, trei sferturi din manifestanţi sunt albi din categoria celor menţionaţi mai sus. Va fi o vară fierbinte pentru SUA cu 42 milioane şomeri şi cu economia în recesiune, chiar dacă în luna iunie s-au creat 4,5 milioane noi locuri de muncă”.
„Invincibila armată americană”, braţul înarmat al complexului militaro-industrial care înghite anual, din toate timpurile mii de miliarde de dolari, şi-a dovedit din plin incompetenţă şi abuzurile în războaiele duse cu state inferioare din punct de vedere economic şi militar, cu Coreea (1950), apoi Vietnam, până în perioadă recentă în raport cu eşecurile răsunătoare înregistrate în invaziile din Irak şi Afganistan.
Pentru a muşamaliza abuzurile şi crimele de război ale militarilor americani, administraţiile americane, indiferent de coloratură politică s-au opus oricăror încercări de aducere în faţa Curţii Penale Internaţionale a cazurilor semnalate, asigurând militarilor un statut privilegiat în raport cu militarii aparţinând altor state membre NATO, sau cu forţele ONU de menţinere a păcii. Recent, preşedintele TRUMP a dispus sancţiuni împotriva CPI pentru „îndrăzneala” de a cere anchetarea şi punerea sub acuzare a unor militari americani pentru crime de război comise în Irak şi Afganistan. De altfel, este aceeaşi atitudine arogantă şi sfidătoare la adresa organismelor internaţionale care nu sunt pe placul intereselor americane, aşa cum s-a întâmplat şi cu OMS, căreia administraţia Trump i-a retras finanţarea în contextul pandemiei de coronavirus.
Dacă administraţia Trump aflată sub influenţa ultraconservatorilor va continua să-şi afirme „măreţia” situându-se deasupra legilor care guvernează relaţiile internaţionale prin nerespectarea tratatelor şi acordurilor semnate şi a instituţiilor cu vocaţie universală: ONU, OMS, OMC şi va stârni în continuare nemulţumiri şi neîncredere din partea puținilor aliaţi, o reevaluare a relaţiilor şi termenilor aranjamentelor economico-comerciale şi de securitate vă fi necesară. „Performanţa” administraţiei Trump este că a „reuşit” în plan extern să fie tot mai izolată şi neluată în seamă, iar pe plan intern, să divizeze şi să antagonizeze societatea americană.
O situaţie care putea arunca în aer societatea americană şi să creeze premisele declanşării unui război civil, a fost recentă intenţie a preşedintelui de a desfăşura forţe armate echipate de război, pentru a restabili ordinea în marile oraşe, inclusiv în capitală, prevalându-se de o lege din 1807, care nu a fost invocată de niciun preşedinte în ultimul secol. Situaţia a fost evitată prin decizia fermă a şefului Pentagonului şi ofiţeri superiori ai armatei, care au refuzat să dea curs cerinţei preşedintelui, argumentând că rolul armatei este de-a apăra ţara de inamici externi şi nu de propriul popor. Sunt convins că aceste atitudini vor fi sancţionate de preşedinte aşa cum a procedat şi cu alţi demnitari sau generali care nu i-au împărtăşit opiniile.
Fervoarea demolării şi distrugerii colective practicate cu frenezie sub sloganul „Nu pot să respir” de către protestatarii americani şi din Europa occidentală care s-au revoltat împotriva abuzurilor şi violentelor poliţiei, s-a transformat rapid într-o mişcare internaţională de condamnare a sclaviei, discriminării rasiale, marginalizării sociale, sărăciei şi inegalităţilor sociale, care îşi propune demolarea memoriei colective, a istoriei, culturii, artei şi a tot ce este legat de trecutul istoric întunecat care aminteşte de sclavia negrilor. S-a ajuns astfel la un gen de „revoluţie culturală” care aminteşte de perioada inchiziţiei, a Revoluţiei franceze, a celei bolşevice, revoluţia maoistă şi de cele petrecute în Europa de est în decembrie 1989, când s-au distrus statui, s-au pus la stâlpul infamiei în pieţele publice şi s-au ars opere de artă sau alte produse culturale, s-au înfierat cu mânie proletară „trecutul”, s-a aruncat la coşul de gunoi al istoriei trecutul „compromiţător” şi obsedant.
Academicianul Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Romane, într-un articol intitulat sugestiv: „Fervoarea demolării” sublinia cu amărăciune că: „Astăzi, explicaţia distrugerii memoriei colective este discriminarea bazată pe culoarea pielii şi care, în aproape toate ţările, în timpuri mai mult sau mai puţin îndepărtate, a făcut numeroase victime. O asemenea țara America – oficial SUA – care începând cu perioada colonială şi până în a doua jumătate a secolului XIX-lea, a statuat oficial, prin legi şi reglementări cu putere de lege, sclavia negrilor. Mult mai grav este faptul că, de la interzicerea sclaviei în SUA (1865), au trebuit să treacă o sută de ani până la îndepărtarea ultimelor legi discriminatorii în partea statelor aparţinând Confederaţiei (1963). În practica vieţii cotidiene însă, nici până astăzi discriminările de tot felul, inclusiv cele bazate pe culoarea pielii, nu au dispărut complet, nici în SUA şi nici în alte regiuni. Evident, gradul lor de extindere şi forţa lor de manifestare diferă foarte mult de la continent la continent, de la ţară la ţară, de la comunitate la comunitate.”
Mai recent, valul violențelor a fost direcţionat împotriva unor statui aparţinând unor personalităţi politice, culturale sau religioase „suspectate” de rasism, care se cer a fi demolate, în timp ce statuile lui Marx şi Lenin (amplasate în unele state americane) zâmbesc ironic în barbă, văzând că stră-strănepoții lor din America şi Europa occidentală se întorc în forţă la ideologia neo-marxistă şi la „luptă de clasă”.
Pentru a irita şi încinge spiritele, preşedintele Trump a etichetat public dezordinele civile care au cuprins întreaga Americă, ca fiind provocate de huligani, infractori, bolnavi mintal, iar pentru restabilirea ordinei vor fi trimise trupe bine înarmate de la Pentagon, idee respinsă de responsabilii militari. Cu toate acestea, preşedintele nu s-a liniştit, ci a plecat de la Casa Alba pe jos, însoţit de zeci de membri ai serviciului de securitate, pentru a se deplasa la Biserica Episcopală Evanghelista, Sf. Ioan, cunoscută ca biserica preşedinţilor, de unde, cu Biblia într-o mână a declarat cu emfază: „Țara noastră este mare. Este ceea ce gândesc. Este cea mai mare din lume. O s-o facem şi mai mare şi aceasta nu ne va lua mult timp… Vedeţi ce se întâmplă? Asta revine…Asta revine în forţă. Ţara noastră va fi mai mare ca niciodată.”
Ce a vrut să ne transmită preşedintele? Că ne putem aştepta la un război de anexare a Mexicului ori a unor regiuni din Canada pentru că America să devină şi mai mare?
Scriind aceste rânduri mi-am amintit de un cântec din copilărie: „Podul de piatră s-a dărâmat,/ a venit apă şi l-a luat;/ vom face altul pe râu în jos,/ altul mai mare şi mai frumos!//” Deci America pe care a luat-o valul protestelor, va fi reconstruită şi i se va reda măreţia sub un nou mandat Trump! Faţă de alegaţia preşedintelui, episcopul Bisericii Sf. Ioan, Marian Edgar Budde, a ţinut să-i dea o replică la CNN: „Sunt revoltat. El a venit nici să se roage, nici să recunoască agonia naţiunii noastre şi în particular a persoanelor de culoare care reclama sfârşitul a 400 ani de rasism sistemic…”
Este momentul să amintim că, într-un secol XX de hegemonie planetară, expansionismul american a sufocat şi spoliat de bogăţii popoare, transformându-le în coloniile marilor corporaţii, prin recurgerea la războaie, lovituri de stat, revoluţii „portocalii”, sau „primăveri arabe”, devenind jandarmul planetei care prin acaparare şi devorare şi-a extins influenţa şi a impus modelul de viaţă american. Dacă secolul XX a fost american, semnele indică că în secolul XXI imperiul american va fi în declin, iar globalizarea influenţei Asiei prin port-drapelul sau, China, va ocupa golurile geostrategice lăsate de SUA şi UE. În aceste condiţii, SUA va fi nevoită să se retragă pe metereze pentru a supravieţui ca o altă superputere în cadrul multilateralismului şi să reziste asalturilor geopolitice, geoeconomice şi geostrategice ale ţărilor membre BRICS, al căror rol şi influenţa va fi în creştere. Relaţiile SUA cu fostul său partener euroatlantic, UE vor cunoaşte noi momente de tensiune şi confruntare generate de măsurile reciproce de mărire a taxelor vamale, de interzicere reciprocă a călătoriilor din SUA spre Europa şi invers, de viziuni diferite privind relaţia cu Rusia, de modul de management a resurselor financiare, umane şi militare în cadrul NATO, în privinţa parteneriatelor economice şi nu numai ale UE cu China, India, Turcia, Israel…
Scăderea influenţei americane în lume şi declinul evident în care se afla, este subliniat cu lux de amănunte şi de fostul consilier pentru securitate naţională, John Bolton în recentă carte: „The room where it happened”, lansată la 23 iunie, în ciuda presiunilor şi piedicilor venite din partea Casei Albe. Autorul prezintă publicului un portret deloc măgulitor al preşedintelui Trump pe care îl caracterizează ca fiind: „Incompetent pe scenă internaţională, ironizat şi luat peste picior de către înalţii responsabili ai propriei administraţii, obsedat să obţină cu orice prilej capital de imagine şi mai puţin preocupat să promoveze interesele ţării.” Un moment important descris de autor, se referă la întâlnirea preşedintelui Trump cu preşedintele Putin la Helsinki (2018), când, John Bolton, pe atunci consilier pentru securitate naţională a făcut tot posibilul pentru a fi prezent la această întrevedere ştiind vulnerabilităţile în materie de politică externă şi securitate, ale preşedintelui american, pentru a preveni eventuale gafe ori interpretări greşite a unor teme supuse discuţiilor. „Putin m-a uimit, relata autorul, prin competența şi calmul său şi încrederea în el, indiferent de problemele economice şi politice discutate privind Rusia. Cunoştea perfect priorităţile Moscovei în domeniul securităţii naţionale.”
Nu întâmplător, analizând comportamentul celor trei personalităţi aflate în prim-planul politicii internaţionale, putem cu uşurinţă să înţelegem în ce măsură, pregătirea, experienţa şi calităţile personale pot influenţa deciziile ce se iau în cadrul negocierilor pe marile subiecte ale lumii contemporane. Pe un plan, avem un preşedinte american narcisist şi capricios, înclinat spre iniţiative şi „gesturi” spectaculoase în politica externă, care merge la cacealma, supralicitând, fiind interesat de propria imagine şi mai puţin de rezultatul negocierilor şi doi preşedinţi, Putin şi Xi, aparţinând unei culturi şi civilizaţii euroasiatice, cu tradiţii în arta negocierii, cu tradiţii în arta negocierii şi diplomaţiei, care abordează cu calm, pragmatism şi fermitate cele mai sensibile teme, promovând însă cu obstinaţie interesele propriilor popoare sau grupuri de state partenere, bucurându-se de respectul şi aprecierea omologilor, chiar şi atunci când poziţiile sunt divergenţe.
Un exemplu recent care demonstrează lipsa de viziune şi coerentă a politicii externe şi de securitate americane, îl constituie anunţul preşedintelui Trump de a relua negocierile cu Rusia în problema „New Start” şi de a include în negocieri la noul tratat şi China, deşi în februarie 2019 s-a făcut mare vâlvă şi un adevărat show mediatic prin începerea procedurilor de retragere unilaterală a SUA din FNI, după ce Rusia a fost acuzată, fără probe că fabrica rachetele 9 M 729 a căror portanta atinge 2500 km, astfel încălcând prevederile tratatului. Retragerea oficială din FNI a fost efectivă la 2 aug 2019. Revenirea administraţiei americane la masa negocierilor pentru un nou tratat este o nouă manevra de campanie electorală pentru a arăta lumii că actualul preşedinte american este „flexibil” în deciziile geostrategice, deşi în realitate, mult trâmbiţatele negocieri bilaterale conduse din partea americană de Marshall Billinglea şi din partea rusă de către vice-ministrul de externe, Serghei Raybkov şi care se vor desfăşura la Viena, vor fi sortite eşecului.
Este aceeaşi reţetă ca în cazul anunţului preşedintelui Trump de a negocia direct un acord cu Iranul, în ciuda presiunilor exercitate asupra statelor şi companiilor europene şi nu numai, de a respecta sancţiunile economice americane la adresa Iranului, în caz contrar vor suferi consecinţele. La 29 iunie a.c., Agenţia iraniană de ştiri (FARS) anunţă că: „Iranul a emis mandat de arestare împotriva preşedintelui Trump sub acuzaţia de ucidere şi terorism prin asasinarea la Bagdad, la 30 ianuarie 2020, a numărului doi în ierarhia conducerii iraniene, Qassem Solimani.” Pentru aducerea la îndeplinire a mandatului, Iranul a solicitat ajutor Interpolului.
O altă decizie de politică externă americană care a stârnit rumoare şi nedumerire în cancelariile internaţionale a fost anunţul preşedintelui de anulare a lucrărilor G-7 pe care urma să le găzduiască în luna iunie, pentru luna septembrie, ţinând însă să precizeze că: „oricum ţările care formează grupul sunt depăşite şi nereprezentative”, dorind să invite la viitoarea întâlnire: Rusia, Coreea de Sud, Australia şi India, G-7 urmând să se transforme în G-10 sau G-11.
Dar ca să fie „tacâmul” de politică externă complet, Donald Trump s-a raliat poziţiei premierului israelian, Benyamin Netanyahu, care la 17 mai a.c., a declarat că „împiedică Haga să deschidă o anchetă pentru crimele de război prezumate a fi fost comise în Cisiordania, Gaza şi Ierusalimul de est”, calificând această intenţie a CPI, drept „o ameninţare strategică pentru Israel”, iar secretarul de stat american, Mike Pompeo (fost şef al CIA), cu ocazia lucrărilor Conferinţei de Securitate de la München, declară că: „SUA va încerca să împiedice deschiderea unei anchete împotriva Israel pentru crime de război, pentru că acest tribunal este corupt”. La fel ca şi şeful său, tot ce nu este pe placul SUA trebuie sancţionat, etichetat ca fiind organisme internaţionale corupte, deci America nu se supune decât propriilor legi, însă toate celelalte state şi organisme internaţionale să se supună capriciilor americane, altfel sunt consideraţi inamici.
Continuând paradoxurile echipei americane de conducere, vorbind despre inamicii SUA, recent, şeful FBI, Cristopher Wray a declarat următoarele: „Partidul Comunist Chinez este cea mai mare ameninţare pe termen lung pentru securitatea americană, la fiecare zece ore autorităţile americane deschid o anchetă de contraspionaj care implică China.” Fără comentarii!
*
Anti-sclavia o nouă mască a crizei
În câteva zile, problema sclaviei şi discriminării rasiale s-a transformat, graţie reţelelor de socializare, în prioritate la nivel planetar, fiind înscrisă pe agenda guvernelor atât în Europa, cât şi în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, făcându-se conexiuni cu traficul de carne vie (o formă modernă a sclaviei) şi cu modul de a muncii al imigranţilor.
Asistăm la o amplă campanie de epurare profesională pe motiv de comportamente şi atitudini rasiale ale unor salariaţi din cadrul companiilor americane, ca răspuns la presiune străzii şi a unor ONG-uri. În ciuda declaraţiilor şi discursurilor pompoase care condamnă rasismul, la nivelul companiilor americane indiferent de profilul de activitate, ori la nivelul instituţiilor publice, se menţin politici nefaste pentru salariaţii de culoare, cărora li se impun un arbitraj intern sau li se cere să atace în instanţă pe funcţionarii suspecţi de comportamente rasiale şi discriminatorii. Dar, ghinion! Nu de rare ori, se întâmplă ca cei care reclama asemenea comportări, să fie concediaţi.
Trebuie menţionat că, rasismul este profund împământenit în cultura corporatistă, cât şi în sistemul judiciar, astfel că sunt numai 4 PDG negri în cadrul celor 500 companii de top, iar din date guvernamentale reiese că numai 3% din posturile de conducere sunt ocupate de negri şi numai 1% în Google, FaceBook, Uber. Preşedintele „Fondation Ford”, Warren Walker declară că: „Lumea antreprenorială americană a abandonat negrii. Chiar după o generaţie de studenţi negri cu diplome la universităţi de prestigiu, hiper dotaţi, care pleacă în luarea cu asalt a lumii întreprinderilor, dar se pare că se lovesc de un zid.” Evelyne Carter, directoarea agenţiei „Paradigm” care ajută să elaboreze strategii în materie de incluziune şi diversitate, a lansat apelul ca: „Negrii să povestească ceea ce au pătimit. Cei care sunt confruntaţi de mult timp cu rasismul, sunt în sfârşit ascultaţi”, iar Stefanie K. Johnson de la universitatea Colorado, concluziona: „Dacă nu faci nimic de-a lungul unui secol pentru ca atitudinile şi comportamentul rasial să se schimbe şi se continuă şi astăzi la fel, oamenii îşi dau seama şi vor protesta la nesfârşit.”
La ora actuală, când mânia şi indignarea împotriva sclaviei şi rasismului explodează în SUA, companii de prestigiu şi cu tradiţie precum Grupul „MARS” care deţine marca de orez, „Uncle Bens”, Grupul ”Quaker Oats” pentru cerealele de ovăz, „Aunt Jemina”, marcă de îngheţată fabricată de Dreyers, „Esquimaux”, au anunţat că îşi vor schimba numele pentru că vehiculează „stereotipuri rasiste.”
Pe un alt plan, celebrităţi din mass-media şi-au anunţat demisia pentru criticile ce le-au fost aduse privind convingerile ori manifestările cu tentă rasistă. Este cazul redactoarei şefe de la situl „Refinery 29”, a redactorului şef al magazinului „Bon Appétite”, Adam Rapoport, a lui James Bennet, directorul paginii de opinie de la „New York Times”, redactoare şefă Claudia Eller, de la „Variety” şi lista poate continua, inclusiv din zona divertismentului.
America corporatistă a ocolit primul amendament al Constituției care se referă la garantarea şi apărarea dreptului la libera exprimare, generându-şi o adevărată poliţie a gândirii corporatiste care nu acceptă scuzele şi cine ştie, poate că în viitor vor înfiinţa departamente de „reeducare” la fel ca în China şi fosta URSS pentru acei salariaţi care vor avea curajul să gândească şi să se exprime liber. Putem concluziona că, asistăm la un colaps mental al occidentului marcat de tensiuni sociale, etnice şi religioase tot mai radicale, atât ca urmare a suprapunerii peste criza sanitară, cea economică şi neîncrederea cetăţenilor în actualul sistem de guvernanţă.
America, ca deobicei în ultimul timp, da tonul la tot felul de nerozii conceptuale, pe care le exporta în lume ca fiind rodul democraţiei funcţionale ce ar trebui luată drept model de întreaga planetă. Astfel, în acest tipar se încadrează recentul incident tragic cu George Floyd, care a pus în mişcare un nou curent aflat la moda-antisclavie şi antirasial, care scăpat de sub control va avea efecte mult mai dăunătoare pentru omenire decât pandemia de coronavirus.
Continuarea acestei politici va adânci şi mai mult ruptura între diversele minorităţi rasiale din SUA şi Europa, va declanşa conflicte rasiale şi religioase ce vor cutremura lumea. Antisclavia şi antirasismul pot fi elemente ale viitoarelor conflicte asimetrice care vor ataca modul de organizare spirituală a societăţii omeneşti, identitatea culturală, istoria şi tradiţiile popoarelor.
*
Să fie acesta semnalul de afirmare a Noii Ordini Mondiale?
Oricum, asistăm la un proces bine gândit de imbecilizare a popoarelor care vor fi obligate prin legi adoptate de minţi bolnave, să se reevalueze istoria umanităţii pentru a fi în acord cu noile tendinţe venite de peste ocean. Semnele deja sunt tot mai vizibile şi cu multă încărcătură emoţională, dacă privim filmuleţele transmise pe reţelele de socializare care ne înfăţişează un grup de tineri albi care spala picioarele negrilor în semn de iertare a păcatelor, ori o tânără albă, care într-un acces de isterie, îngenunchează în faţa unor tineri negri cărora le săruta cu „devoţiune” bocancii, în dispreţul acestora. Mai recent, un grup de congresmeni americani şezând ca nişte ostatici ai „corectitudinii politice”, ipocriziei, a trendurilor dictate mediatic, îngenunchiaţi, un gest religios, pentru ce, nici ei nu ştiu prea bine, sunt prezentaţi de CNN ca pe o ştire de ultimă oră.
Săptămânal vedem la ştiri cum soldaţi şi poliţişti americani, suedezi şi de alte naţii, îngenunchează în fata migranţilor, iar ca regulă generală, albii în fata negrilor. Paradoxul situaţiei este că, dacă eşti alb în occident, devine un „mare drept şi o supremă datorie” să îngenunchezi din cauza vinovăţiei altora, din cauza istoriei şi a unui sistem politic şi de guvernanţă bolnav şi corupt care apăsa asupra viitorului democraţiei occidentale. Oare pentru obţinerea „iertării”, albii vor înfiinţa bordeluri în AMERICA şi EUROPA unde prostituatele albe vor practică servicii gratuite şi exclusive negrilor, bordeluri subvenţionate de stat?
*
Europa va cădea în această capcană geostrategică care o va fragiliza şi dezbina tot mai mult?
Faţă de evoluţiile îngrijorătoare la care America este supusă în ultimele săptămâni, preşedintele Donald Trump, în alocuţiunea să prilejuită de Ziua Naţională, cu ocazia vizitei din 3 iulie la muntele Rushmore, a ţinut să facă unele precizări pe care le vom reda succint în rândurile următoare: „Nu-i vom lăsa niciodată să smulgă Americii eroii de pe propriile monumente şi din inimile noastre… Azi ne arătăm recunoştinţa pentru vieţile şi moştenirile extraordinare ale lui George Washington, Thomas Jefferson, Abraham Lincoln şi Theodore Roosevelt. Ca preşedinte, mă aflu în faţa dumneavoastră şi a lumii pentru a proclama că acest monument nu va fi distrus niciodată, aceşti eroi nu vor fi niciodată insultaţi, moştenirea lor nu va fi niciodată ştearsă şi faptele lor nu vor fi niciodată uitate, iar muntele Rushmore se va înălţa întotdeauna ca un prinos etern părinţilor ţării noastre şi libertăţii noastre. Naţiunea noastră este martora unei campanii înverşunate care vrea să şteargă istoria, să ne defăimeze eroii, să anuleze valorile noastre şi să ne îndoctrineze copiii. Bande furioase încearcă să dărâme statuile fondatorilor, să mânjească monumentele noastre sfinte şi să dezlănţuie valuri de crime în oraşele noastre. Mulţi dintre aceşti oameni nu au idee ce fac, dar unii din ei ştiu foarte bine. Vom demasca aceste mişcări periculoase, vom proteja copiii naţiunii noastre de asaltul radical şi vom proteja felul nostru de viaţă la care ţinem. În şcolile, redacţiile şi chiar în companiile noastre s-a infiltrat un curent de extremă stângă fascistă, care vrea să ne impună supunere oarbă. Ameninţările sunt reale. De aceea, am mobilizat forţele legale federale pentru a proteja monumentele, a aresta participanţii la violente şi a pune sub acuzare pe cei vinovaţi.”
Interesant discurs dar, SUA trăieşte ceea ce a semănat în alte ţări prin încurajarea unor mişcări separatiste, lovituri de stat, revoluţii „portocalii şi primăveri arabe”, destabilizând zone de interes pentru securitatea naţională americană şi a corporaţiilor care impun linia geostrategica a guvernului şi administraţiei prezidenţiale. SUA a semănat vânt, iar acum culege furtună!
O analiză atentă a cauzelor şi a modului în care au evoluat ultimele evenimente care au radicalizat societatea americană, am putea să ne gândim că, actualele mişcări de protest pentru combaterea rasismului şi sclaviei, pot fi considerate opera democraţilor de a tempera tendinţele secesioniste care se manifestă încă în SUD. Să nu uităm că, timp de un secol negrii s-au apropiat de democraţi pe care i-a votat în mod constant, caracteristica socio-economică indică că bazinul electoral al democraţilor este format din clasa de mijloc, inclusiv a migranţilor latino şi afroamericani. În 2015, preşedintele Obama a lansat un proiect de comunicare transparentă cu cetăţenii, sens în care a creat un site pentru preluarea mesajelor şi petiţiilor la Casa Alba. Surpriză a fost mare când, în numai două luni au fost înregistrate peste 200.000 petiţii în care se solicita separarea Sudului de Nord, situaţie ce a creat îngrijorare la nivelul administraţiei prezidenţiale care a dispus închiderea sitului. Lucrurile nu s-au oprit aici, ci au evoluat în sensul că delegaţi ai statelor din Sud au transmis o propunere concretă de a negocia cu Nordul, subliniind că deja au propriul steag, moneda şi imn. La vremea respectivă, administraţia Obama a răspuns că în aceste condiţii Sudul trebuie să renunţe la dolar ca monedă naţională şi să achite mai întâi, toate sumele trimise de guvernul central pentru administraţie şi investiţii în dezvoltarea Sudului. Negocierile au rămas în impas, însă exprima o stare de tensiune tot mai accentuată între Sud şi Nord.
Am alocat spaţiu generos analizei situaţiei din SUA, ţinând seama de faptul că România a semnat în 2011 un parteneriat strategic care se întinde până în 2025, cu o puternică componenta militară şi geostrategica pentru frontiera de est a NATO, în contextul în care SUA a anunţat retragerea din Germania a 25.000 militari şi armamentul convenţional care vor fi relocați în Polonia, iar în baza aeriană de la Câmpia Turzii se vor învesti aproape 200 milioane de dolari pentru modernizare, devenind o bază militară importantă pentru NATO şi SUA.
De asemenea, trebuie să reamintim că relaţia UE-SUA şi SUA-Turcia este în continuare tensionată şi s-ar putea răsfrânge negativ şi asupra locului şi rolului României în cadrul UE, existând riscul de izolare şi de a rămâne captiva într-o menghină geopolitică, geostrategică şi geoeconomică a marilor puteri, aşa cum s-a aflat periodic pe parcursul istoriei sale zbuciumate. Pentru a gestiona o asemenea situaţie extrem de complicată, este nevoie de oameni de stat capabili, buni patrioţi, care să pună mai presus de orice interesele naţionale, valorificând cu înţelepciune oportunităţile geostrategice ce rezultă din alianţele politico-militare la care am aderat.
*
Pandemia de Covid-19 ar putea fi semnalul ultim, sau ultima „staţie” pentru războaiele viitorului?
De-a lungul istoriei umanităţii, războaiele au fost caracterizate de: surpriză, dezinformare, păcălirea adversarului. În secolul VI i.Hr., în lucrarea „Arta Războiului”, Sun Tzu sublinia că „pentru a avea succes într-o confruntare militară este nevoie să se recurgă la: mistificare, înşelare şi surprinderea inamicului”, ceea ce a caracterizat inclusiv războaiele din epoca modernă: „Pearl Harbour”, „Blitzkrieg”, „Yom Kipur”, „Războiul din Golf”, „Invazia din Georgia” și „Ocuparea Crimeei”.
Din păcate, războiul împotriva pandemiei putea fi prevenit dacă, se ţinea seama atât în Franța cât şi la nivelul Politicii de Securitate şi Apărare a UE, de prevederile şi avertismentele cuprinse în Carta albă a apărării din 2008 în care potrivit evaluărilor Ministerului Apărări francez se evoca: „posibilitatea izbucnirii unei pandemii şi se identificau vulnerabilităţi noi impuse de elemente determinante pentru adaptarea apărării şi securităţii naţionale.”
Avertismentele s-au multiplicat în 2013, când se descrie riscul: „unei noi pandemii de înalt nivel patogen cu o puternică acţiune letală, rezultând din emergenta unui nou virus care traversează barierele speciilor, sau un virus scăpat dintr-un laborator izolat.” În baza acestor noi informaţii, guvernul francez a înfiinţat o celulă de criză (cu 30 persoane), transformată într-o agenţie cu atribuţiuni în pregătirea pentru a răspunde la urgenţe sanitare (EPRUS) şi să gereze în numele statului stocurile naţionale de produse sanitare, inclusiv de vaccinuri şi produse chirurgicale. În 2016, agenţia în cauză a fost desfiinţată în mod inexplicabil. Ce a urmat în Franța odată cu declanşarea pandemiei de Covid-19, se cunoaşte. Interesant că nici până în prezent nu s-au dat publicităţii rezultatul anchetei şi nu au fost formulate acuzaţii la adresa vinovaţilor!
*
Pandemia de cronavirus, surpriză strategică?
Da, pandemia ne-a arătat că surprizele strategice sunt o certitudine istorică, iar analiza de „caz” a indicat că întreaga arhitectură europeană şi americană de securitate, cu pilonii săi de bază: economia, politica sanitară şi chiar structurile de apărare şi securitate s-au dovedit a fi vulnerabile şi în imposibilitate de a reacţiona coerent şi vizionar pentru a împiedica propagarea virusului, într-o concepţie unitară a NATO şi PESD.
Tari cu puternice şi performante sisteme de urgenţă şi cu economii solide (SUA, Franța, Germania) şi-au dovedit slăbiciunea în faţa unui război biologic, prin lipsa stocurilor de echipamente de protecţie sanitară, a măştilor, testelor, ventilatoarelor şi a unei strategii adecvate pentru a asigura protecţia militarilor aflaţi în misiuni pe portavioane, submarine, nave de război, astfel că un număr mare de militari au fost contaminaţi şi nevoiţi să fie scoşi din dispozitivele de luptă şi carantinați.
În ciuda alocărilor bugetare pentru apărare care au devenit în ultimul deceniu o povară serioasă pentru PIB-ul ţărilor membre UE şi NATO, totuşi inamicul, Covid-19 a reuşit în scurt timp să pună în dificultate occidentul, care nu şi-a îndeplinit misiunea de apărare a popoarelor în faţa unor ameninţări şi provocări asimetrice. Drept urmare, se pune întrebarea justificată dacă şi ce învăţăminte strategice am tras şi cum vor fi concepute noile politici de securitate şi apărare a popoarelor în fata războaielor viitorului?
Personal cred că, dacă aceste politici nu vor fi abordate holistic, riscăm să ne găsim complet nepregătiţi pentru viitoarele confruntări cu inamici văzuţi sau nevăzuţi care îşi vor baza acţiunile pe folosirea nanotehnologiilor şi a Inteligenţei Artificiale. Drept urmare, ar trebui regândita întreaga strategie de securitate şi apărare atât la nivel naţional cât şi în cadrul UE, un rol important revenind serviciilor de informaţii care trebuie să fie flexibile şi să asigure mobilitate şi operativitate în acţiuni, să aibă capacitatea să anticipeze ameninţările şi riscurile de securitate, inamicii şi ţintele, să devină vectori esenţiali ai securităţii naţionale în exteriorul şi interiorul ţărilor şi să reacţioneze profesionist la surprizele strategice.
Odată cu dezvoltarea, perfecţionarea rapidă şi globalizarea nanotehnologiilor şi Inteligenţei Artificiale, confruntările viitorului se vor muta în spaţiul virtual care oferă un câmp de luptă nelimitat atât inamicului dar şi de apărare, de aceea se impune o evaluare rapidă a sistemelor de protecţie antivirus şi împotriva atacurilor cibernetice, ale structurilor proprii de securitate şi apărare, dar şi a infrastructurilor critice şi instalaţiilor sensibile din sânul telemuncii.
*
Pandemia de Coronavirus ar putea fi o etapă intermediară în pregătirea unui atac cibernetic de amploare asupra sistemelor critice la nivel global?
Tot ce este posibil, pentru că războaiele asimetrice se duc într-o societate modernă supertehnologizată, digitalizata, bogată şi sofisticată care a devenit interdependenţă în cadrul globalizării, dar complexă şi fragilă.
De aceea, orice disfuncţie poate bloca întregul sistem în absenţa unor structuri redundante, lucru dovedit de pandemia covid-19, care a scos în evidenţă efectele devastatoare ale unei noi forme de conflict asimetric. La ameninţările cele mai probabile: terorism cu noile sale forme de manifestare; atacuri cibernetice; dezinformare; ameninţări sanitare şi bacteriologice; trebuie să le corespundă răspunsuri adecvate, necesitând adesea înfiinţarea de noi structuri.
Dacă în ultimele două decenii s-au înregistrat unele progrese în combaterea terorismului (aparat juridic specializat, forţe speciale şi structuri informative profesionalizate), pandemia a evidenţiat întinderea riscurilor care ameninţa teritoriile naţionale (război bacteriologic, atacuri electromagnetice etc), ceea ce impune o definire mai clară a misiunilor de securitate internă şi operaţiunile externe, care este dată din ce în ce mai mult de diversificarea ameninţărilor.
Deci, este nevoie de o schimbare profundă a mentalităţilor, pornind de la ideea că dacă nu poţi să prevezi tot, măcar să ai capacitatea de a te adapta rapid la procesele de decizie şi la construirea unor sisteme fiabile care să permită să recunoască în timp real, semnalele slabe de manifestare a ameninţărilor pentru a interveni cu decizii operaţionale punctuale.
Aceasta presupune pe lângă o autonomie decizională specializată şi o abordare multispecializata a ameninţării şi a proceselor decizionale cât mai apropiată de forţele speciale şi mai puţin de structurile noastre militare convenţionale. Totodată, este nevoie de un nou concept al culturii de securitate care să genereze o mai bună cooperare între civili şi militari şi o regândire a lanţului logistic, să se dezvolte procese de alertă pe reţelele de socializare, să se implice marile întreprinderi şi tehnologiile de vârf, într-o strategie de securitate cibernetică naţională. Lumea post-Covid este periculoasă şi instabilă care va afecta şi alocarea de sume importante de la buget pentru apărare, ceea ce va impune parteneriate cu firme a căror activitate ar putea fi orientată şi spre domenii strategice care să fie cofinanţate alături de armată.
În fata creşterii fără precedent a riscurilor strategice, trebuie regândit şi accelerat procesul de modernizare şi eficientizare a structurilor de informaţii şi a forţelor armate, în pas cu noile tehnologii şi cu aplicaţiile cele mai diverse ale Inteligenţei Artificiale. Problema securităţii naţionale în fata ameninţărilor şi riscurilor asimetrice, trebuie să se afle în atenţia întregii clase politice, a societăţii civile şi organismelor cu atribuţiuni, într-o dezbatere publică dincolo de interesele politicianiste, chiar dacă virusul electoral care va domina acest sfârşit de an s-a transformat într-un puternic factor de imagine şi media.
Să sperăm că în România curentul antisclavie şi antirasism va fi tratat cu multă atenţie şi precauţie atât de către Parlament, guvern, preşedinţie şi societatea civilă, pentru a se evita excesele şi declanşarea unor conflicte interetnice. Să sperăm că, noul ambasador american, va avea decența şi eleganța de a fi mai reţinut în a se implica în politica internă românească şi se va abţine să ne impună noul curent aflat la modă în SUA, care deja produce efecte negative, adânceşte haosul şi anarhia.
Pe un alt plan, românii vor fi interesaţi să urmărească evoluţiile politico-economice şi sanitare din SUA în contextul pregătirilor pre-electorale pentru alegerile prezidenţiale, care se anunţă tensionate şi confuze atât prin performanţele personale ale celor doi candidaţi care sunt tot mai confuze şi contradictorii şi luptele de culise care se dau în spatele uşilor închise în cele două tabere.
Pe de o parte avem o situaţie complexă cu care se confruntă preşedintele Trump atât în interiorul propriei familii în contextul dezvăluirilor recente făcute de nepoata sa, Mary Trump în cartea „Too much and never enough” în care face o prezentare deloc măgulitoare preşedintelui arătând că: „Familia mea a creat omul cel mai periculos al planetei” şi acţiunile grupului numit „Proiectul Lincoln” (înfiinţat în 2019) care reprezintă republicanii ostili preşedintelui şi politicii sale, considerând că: „în termen de standard democratic Trump este pe cale să distrugă instituţiile americane, de aceea ei susţin că moral nu pot să-l lase să facă asta.” O altă problemă a celor doi candidaţi căreia trebuie să-i facă faţă este sănătatea lor care sunt convins că va fi o miză serioasă în timpul campaniei electorale.
Vom urmări în continuare evoluţiile de peste ocean, iar în următoarele materiale ne vom opri cu analiza asupra noii puteri globale – China şi a modului în care va influenţa în bine sau rău, viitorul omenirii în cadrul Noii Ordini Mondiale.
––––––––––––––-
Gl.bg (r) Gheorghe DRAGOMIR
Preşedintele Centrului de Etică şi Strategii
București, 20 iulie 2020