George ROCA: Distinse domn, Ovidiu Creangă, vă mulţumesc pentru acceptarea acestui interviu. Ştiu că sunteţi un „scriitor” ocupat! Scrieţi cărţi şi publicaţi frecvent în multe reviste şi ziare virtuale româneşti. Vă rog să vă prezentaţi pentru a vă cunoaşte mai bine.
Ovidiu CREANGĂ: Stimate domnule George Roca eu trebuie să vă mulţumesc pentru că mi-aţi oferit prilejul să apar în prestigioasa dumneavoastra publicaţie „Romanian VIP” cunoscută în prezent pe toate meridianele mapamondului. Când pronunţă cineva cuvântul „scriitor” eu mă uit împrejur să văd cui i se adresează, căci eu nu sunt decât un inginer, sau mai corect „un fost inginer”, căci dacă mă luaţi „la bani mărunţi” chiar şi ingineria mea este din… secolul trecut. Ştiu că la interviuri trebuie să nu minţi, să nu te „dai mare”… deci, neavând încotro, am să va spun purul adevăr cu toate că uneori nu-mi este favorabil.
M-am născut pe 14 februarie 1921 în satul Vărzăreşti, sat cam la vreo 60 de kilometri de Chişinău. Tata era din comuna Stoileşti, judeţul Argeş şi mama din comuna Gura Nişcov judeţul Buzău. După „alipirea” Basarabiei la Patria Mamă, pe 27 martie 1918, părinţii mei au fost trimişi în Basarabia care ducea lipsă de funcţionari căci mulţi din cei vechi plecaseră în Rusia. M-au declarat la primărie şi m-am botezat în aceiaşi zi, 10 martie din care cauză în actele mele apare această eroare, adică „născut pe 10 martie 1921”. Şi uite aşa, am devenit mai tânăr cu aproape o lună! Dar ce contează o lună la matusalemica mea vârstă de 89 de anişori!
Ca să o scurtez, ca elev de liceu nu am fost prea sârguincios, din contra am fost un chiulangiu culminând cu o trebuşoară ruşinoasă! Când eram în clasa a patra a liceului „Ion Creangă” din Balţi, am fugit de la şcoala la circul lui Ivan Zaikin, deoarece visul meu era să mă fac circar. Am rămas repetent şi atunci mama văzând că nu o scoate la capat cu mine cu vorba bună, a luat un băţ şi m-a bătut la „posterior” de a făcut băţul fâşii-fâşii. Plângeam şi eu… dar plângea şi mama: „te bat la fund sa-ţi vină mintea la cap”. Din bătaia asta „mi-a venit mintea la cap”, am început să învăţ din ce în ce mai bine culminând cu intrarea la Politehnică pe care am terminat-o ca şef de promoţie cu calificativul „Magna Cum Laude”.
Am fost considerat un inginer bun, am luat „Medalia Muncii” şi „Ordinul Muncii”, am scris articole şi tratate ştiinţifice, am predat la Politehnica din Polizu – Bucureşti. Am avut poziţii înalte în timpul lui Ceauşescu, şi am intrat în relaţii de prietenie aş putea spune cu „Savanta de Renume Mondial”. Dar am făcut imprudenţa să-i spun ce greşeli face „partidul” construind uzine imense care sunt energofage şi produc marfuri nevandabile. Ea era directoare la ICECHIM şi eu director în Comerţul Exterior. „Geniul Carpaţilor” a dat cu mine de pământ şi am ajuns în „Cimitirul Elefanţilor” de la Ministerul Chimiei. Din „director genial” m-a pleznit să rămân inginer stagiar până ies la pensie. Dar iaraşi m-am „înpiciorongat” şi în final am ajuns în Canada.
George ROCA: Mi-aţi trimis prin poştă în urmă cu câteva zile o carte minunată, o carte scrisă de dvs. Titlul acesteia m-a surprins: „Cu şi fără securişti” (368 pag. Apărută în 2009 la editura Vicovia, Bacău). Am citit-o pe nerăsuflate mai ales că timpurile descrise de dvs. le-am trăit şi eu în „acel” Bucureşti al anilor 60-70. Am cunoscut chiar unele personaje descrise în carte. Ce v-a determinat să vă puneţi gândurile şi amintirile pe hârtie?
Ovidiu CREANGĂ: Am avut o viaţă agitată, am oscilat între „talpa societăţii” şi aş putea spune „culmele ei”. Am avut prilejul să fiu în apropierea somităţilor zilei, am lucrat în domenii unde fojgăiau securiştii, adică la „Comerţul Exterior”, am călatorit mult şi în locuri aşi zice „neumblate” de picior de român. Am avut şi mai am mai multe şi variate profesiuni… eu în glumă spun: „numai popă nu am fost până acuma!”.
De la 80 de ani, nemaiavând posibilitatea să-mi exercit profesiune de inginer, am început să scriu literatură. Cuscra mea, doamna Maria Marian, care avea o editură (DALSI – D de la Daniel-nepot, A dela Adrian-fiul dânsei, L de la Luminiţa-noră şi fiica mea, SI de la Simina-nepoata) mi-a spus: „Ovidiule încercă să scrii câteva pagini să dai pe la prieteni, eu ţi le tipăresc pe gratis”. Eu „am încercat” şi am scris prima mea carte de literatură, trădând chimia(sic!). I-am pus titlul „Din sacu’ lui Moş Bodrângă”! M-am inspirat de la scriitorul meu preferat Ion Creangă. Şi în loc de o fiţuică cu câteva pagini a ieşit o cărticică nostimă mai ales că un grafician talentat, Nicolae Ionescu, i-a făcut o copertă haioasă. Aşa am început. Doamna Marian m-a „aruncat peste bord” şi neavând încotro şi am început să înot cu pixul şi cu şi cu hârtia în mână, care hârtie, sărăcuţa, suportă cu stoicism toate năzbâtiile mele.
George ROCA: Am înţeles că aţi mai publicat şi alte cărţi. Puteţi să-mi spuneţi câteva titluri?
Ovidiu CREANGĂ: Am început deci cu „…Moş Bodrângă”, apoi am scris o carte de epigrame „Unde dai şi unde crapă” editată tot de Dalsi. A urmat tot o carte de epigrame numită „Epigrame şi catrene, scrise noaptea printre gene”, editată la Chişinău, la editura Museum, după care, la aceeaşi editură a mai apărut şi „Cu rice risc am să spun adevărul”. Prinzând gust de scris am publicat trei cărţi la editura Anamarol din Bucureşti: „Medicina alternativă văzută de un inginer”, „Cu hipnoza şi tu poţi face minuni” şi (încă) o carte de epigrame (în colaborare) numită „Un zâmbet de peste ocean”. În sfârşit „Cu şi fără securişti”, care este a opta mea carte.
George ROCA: Volumul „Cu şi fără securişti” are o prefaţă scrisă de marele dizident român Paul Goma. Care este motivaţia legăturii dumneavoastră cu acest mare scriitor aflat la Paris?
Ovidiu CREANGĂ: Mă consider un om norocos că sunt prieten cu această mare personalitate. Eu îl consider pe Paul Goma ca fiind cel mai mare scriitor al României. Vă spun de unde „mi se trage” această prietenie? I-am trimis într-o doară domnului Paul Goma prima mea încercare literară – „opera nemuritoare”(sic) – „Din sacul lui Moş Bodrângă” -, şi stăteam cu inima la gură să văd ce reacţie va avea idolul tinereţelor mele. Cred că vă amintiţi când acesta se lua la trântă cu „Secoritatea” şi cu „Jeniul Carpaţilor”, iar noi dârdâiam de frică sub pat şi ne făceam cruce cu limba. Culmea, Paul Goma, mi-a trimis un volum din prima ediţia „Săptămâna Roşie” şi… deh, ca între „scriitori”, cu o dedicaţie fulminantă pe care v-o reproduc „Chimistul Ovidiu Creangă nu e un amintirist, el este un scriitor autentic şi scrie mai bine decât scriitorii consacraţi”. Am rămas fără suflare, „am căzut cu tronc la inima lui Paul Goma!”. Asta mi-a dat aripi, poate că mi „s-a şi urcat niţeluş la cap”, şi astfel m-am apucat de scris (mai) cu nadejde. Paul Goma mi-a scris prefaţa şi la volumul „Cu orice risc am să spun adevărul”, despre care se spune că ar fi o carte „de valoare”.
George ROCA: Cartea dumneavoastră „Cu şi fără securişti” are nu numai o valoare de document, dar şi una literară fiind scrisă cu mult talent scriitoricesc. Aş recomanda-o spre citire în special celor aflaţi în exil. De unde se poate procura? Se găseşte şi în librariile din România?
Ovidiu CREANGĂ: Cartea a fost editata şi tipărită de editura Vicovia din Bacău. Editorul, domnul Viorel Cucu, a avut o contribuţie esenţială nu numai la partea grafică dar şi la text, ameliorând substanţial valoarea cărţii. Volumul se găseşte de vâzare în librăriile din România la preţul de 30 de lei. Pentru comenzi în Europa vă rog să contactaţi editura Vicovia (vicovia@gmail.com). În America şi Australia se poate procura prin comandă, contactându-mă prin e-mailul personal: (ovid.creanga@gmail.com). Pentru străinătate costul ei este de 25 de dolari US la care se adaogă costul transportului.
George ROCA: Vă gândiţi la o traducere a cărţii în alte limbi?
Ovidiu CREANGĂ: Cred că singura limbă pe care aş recomanda-o ar fi engleza. Engleza mea nu corespunde cerinţelor unei bune traduceri, iar pentru angajarea unui traducător nu am bani…
George ROCA: Ştiu că sunteţi un corespondent ale cărui scrieri apar destul de frecvent în paginile mai multor publicaţii virtuale româneşti. Ce v-a determinat să vă apucaţi de scris… dumneavoastră un ilustru inginer chimist şi totodată un fost as al comerţului exterior românesc!?
Ovidiu CREANGĂ: În Canada am ajuns la 62 de ani, la 64 am căpătat drept de lucru. Nu mă angaja nimeni căci „65” este anul de pensionare. Dupa greutăţi sisifice am reuşit să-mi înjghebez o „făbricuţă” de produs chimicale pentru film de raze x şi film color. Am avut noroc că într-o „locaţie” pe care un chinez ne-a dat-o spre folosinţă degeaba, erau doua closete. Am găsit o găleată de 20 de litri din polietilene la gunoi, am spalat-o luna, am pus o scândură pe tronul unui closet cu găleata deasupra, deci aveam „hală de fabricaţie” şi astfel am „fabricat” primele chimicale… amestecând soluţia cu un făcăleţ de mămăligă. Apoi am făcut un efort financiar şi cu 240 de dolari am cumparat un vas de polietilena de 200 de litri şi un vecin, Costică Noe, m-a cadorisit cu o lopată veche de gunoi, în care a făcut câteva găuri şi am avut primul „agitator”. Ca să nu o mai lungesc, pâna la urmă am beneficiat de hală autentică de fabricaţie, 3 reactore de polietilenă cu o capacitate de 3000 de litri prevăzute cu agitatoare puternice. Dar în 1990 am făcut un infarct – de care am scăpat – şi în 1997 un cancer de colon de care iarăşi… am scăpat! Competitorii, Kodak, Fuji, Konica, 3 M, s-au pus pe capul meu să mă distrugă. Mergeam vertiginos spre falimet! Dar Dumnezeu nu m-a lăsat am făcut o invenţie pe care am vândut-o cu tot cu „instalaţie” firmei „Globus” din Kelowna, British Columbia, cu un sfert de milion de dolari. Mi-am luat repede o căsuţa!
Nemaiavând de lucru, nemaiavând ce face, bani se topiseră… m-a părăsit şi soţia pe 28 aprilie 2000 în Vinerea Mare… Am inmormântat-o a doua zi de Paşti şi m-am apucat de scris. La scris iţi trebuie numai un pix. Dar eu eram şi mai dotat! Aveam şi computer! Deci m-am apucat de scris, hai să-i zicem… „de necaz şi plictiseală”!
George ROCA: De când sunteţi stabilit în Canada? Ce motive aţi avut să plecaţi din România când „acolo” aţi avut o viaţă bună şi tihnită? Nu cred că aţi mâncat prea des „salam cu soia”!
Ovidiu CREANGĂ: Am plecat din România după o dispută pe care am avut-o cu „Savanta de Renume Mondial”. În ultima vreme, înainte de a „fugi” din România am avut o situaţie materială excelentă, cu mult mai bună decât am aici în Canada. Şi… nu am mâncat deloc „salam cu soia”!
George ROCA: Vă pare rău că aţi plecat la 64 de ani? Ce alte realizări aţi avut pe tărâmul canadian?
Ovidiu CREANGĂ: Când văd cât de tare s-a deteriorat calitatea vieţii în România nu-mi pare rău că am plecat. Când văd corupţie la cel mai înalt nivel, hoţi ordinari – precum mulţi dintre politicienii de azi – care în loc să stea după gratii au poziţii cheie în ţară, mi se face greaţă. Nu am nimic cu biata Românie care a căzut pe mâna unor şarlatani care se gândesc numai la buzunarul lor. După cum am relatat mai sus, în Canada am realizat o invenţie şi pe tărâm literar am scris 8 carţi şi numeroase articole…
George ROCA: De curând aţi împlinit 89 de ani! Sunteţi o persoană longevivă. Ce program de viaţă recomandaţi cititorilor noştri pentru a atinge o vârstă atât de frumoasă?
Ovidiu CREANGĂ: Ce pot să le spun? Să aplice lozinca noastră a basarabenilor: „Nu ti da, nu ti lăsa!”. Nu mulţi din famila mea au atins vârsta de 80 de ani… Eu sper să ating 90. Cred că nu mor, doarece am depăşit cauza deceselor, primul fiind din motive cardiace, am avut infarct şi l-am pus la pământ, a doua cauză este cancerul, am avut cancer şi l-am pus la pământ. Cred că voi muri de un guturai, dar asta hăt mai încolo!
George ROCA: Ce proiecte de viitor aveţi?
Ovidiu CREANGĂ: N-aş vrea să mor* înainte de a vedea Basarabia alipită la Patria Mamă – ROMÂNIA!
––––––––––––––––
* (4 decembrie 2017) Iată ce ne scrie Luminiţa Grigoriu, fiica regretatului scriitor: „Tatata a plecat la peste”: Azi noapte s-a stins din viaţă tata. S-a bucurat de viaţă aşa cum a fost, restrânsă într-o mică colivie, până în penultima zi. Era pregătit de trecerea aceasta de mult şi un singur lucru nu dorea: să sufere! I s-a îndeplinit dorinţa… A fost în spital numai o seară şi a bolit numai o zi. Până la 90 de ani a fost un adolescent, care făcea ce dorea şi când dorea. Îi plăcea să pescuiască şi îmi lăsa câte o notă pe masa din bucatarie: ORA 3 AM. AM PLECAT LA PESTE! Dupa 90 de ani a devenit copilul meu, care făcea în continuare ce dorea, dar cu mai multe restricţii, şi fără carnet de şofer. Tatata, sper să fie mult peşte în viaţa de apoi şi să te bucuri ca şi în această viaţă de ceea ce îţi place!”
Luminiţa
(Monica, Simina, Sandra, Sorin ţi Daniel)
PS: vom reveni cu aranjamentele de vizitare şi înmormantare. Va rog anunţaţi şi pe alţii, dacă puteţi. Voi cei cu facebook, puneţi vă rog această poză cu datele lui: „Nascut 14 februarie 1921, decedat 4 decembrie, 2017. (97 de ani, aproape)”
––––––––––––––––
A consemnat,
George ROCA
Sydney (Australia) – Toronto (Canada)
25 martie 2010 – 5 decembrie 2017