ai pălmui pământul cu deltele prea grele
n-a plâns din sălcii forma precum bujor spre scrum
de-a sângerat lucerna din sexul mamei mele
să nu mă uit la tine ce-ţi povestesc de-acum
Am sarcină de la împărăţie să scriu eu azi în jurnalul lui tata, că sărmanu’ de el n-a avut timp, a bătut (şi-a făcut şi băşici la degete) cicncizeci de pagini (la maşină) din roman. A zis că mâine îl dă la tipografie. / Când am venit de la Măriuca (şi de la Dan) l-am găsit pe tata făcând macaroane cu brânză. Seara, la televizor (la telejurnal) au anunţat: Stimaţi telespectatori, astăzi, în ziua de 9-12-1987, tovarăşul director al BIPB a făcut macaroane cu brânză. Acest tovarăş este şi scriitor. Mâine vor apărea pe piaţă volumele sale de poezii şi romanele. La unul din miile sale de romane lucrează şi în prezent. Acum acet tovarăş, care se numeşte George (Gheorghe) Anca se uită la acest telejurnal, iar după aceea va juca un şah cu cineva, că n-a obosit muncind la roman. La ora 22.30 se va uita la filmul italian de la bulgari (de pe programul 2). Macaroanele făcute de tovarăşul Anca au fost formidabile (am spus că AU FOST, pt. că s-au bătut turcii la gura lor şi le-au terminat înainte ca filmaşul nostru să fi ajuns la locul crimei.) / Dacă nu se grăbeau să le mănânce, acum la telejurnal noi vă ofeream cele mai bune macaroane cu brânză. Nici Eminescu, cel mai mare poet român, n-a făcut macaroane mai bune. Călinescu, cel mai mare critic literar român, a făcut odată nişte macaroane… (nici câinii nu le-au mâncat). Mâine seară vă vom prezenta mai multe amănunte, căci acum s-a făcut 10.30 şi vreau să mă uit şi eu la filmul ăla italian. / Comentatorul sportiv (Cornel Pumnea) care a prezentat acest telejurnal (am uitat ce vroiam să scriu, aşa că…) / Tata a vrut să mănânce nişte macaroane (macaroanele nu le mâncase, dar le-a ascuns că să nu le filmeze cei de la televiziune. Căci filmul cu macaroanele, peste 100 de ani, va valora 100 de milioane de dolari). Tata vrea să se îmbogăţească, a cumpărat un aparat de filmat, a filmat macaroanele şi, peste 100 de ani, va deveni milionar. Se apropie filmul italian şi mă duc şi eu să-l văd (ora 10.00 – 10.21 p.m.)
Juma’ de macaroane pe aragaz. Sub grilaj, o scoarţă din mizeria talentului – romanele coapte (când scriai, ningea prima zi, cu fractali). De vreo juma de oră (una întreagă macaroana), trebuia să fiu schiu, sau să schiu fiu, mneata şi toţi baboii, ochii în loc de scrii, da’ acum zâci după acum, after (k)now (că pă bulgăreşte from americăneşte, from italieneşte, dacă mai suntem noi pre limba românească, da’ şi pianistei i-au strivit motocicliştii degetele, revoluţie culturală, şi-a şi spart farfuria pentru macaroane când şi-a adus aminte). Vine seria a doua. Acelaşi scriitor îşi face singur sandwitch, nene, că scriitoarea dintr-a noua doarme hemingwayan (na-ţi-o cultură), n-ar citi şapte genuri pentru teza amânată, de sâmbătă, n-ar antama (cam impropriu) tema şahului (aseară, de nervi macaronari, a luat bătaie şi muta şi damele pe coordonată, nu pe abcisă, şi nici nu mi-a amintit şi mie extragerea rădăcinii pătrate. Te trezâşi, ţâpi, în replică, la Jane, ca-n Eschil (Perşii), ţipaţi când ţip (Xerxes), începe cu ei şi Burkhardt litania şansei-neşansei în istorie. Bye.
N-ai mai scris, ai făcut un om de zăpadă, în pervazul de la bucătărie, s-a topit până seara, nu şi pălăria, ochii, nasul. Telefonul cu Plata, şi-al ei nins, îi părea rău de noi. Ce-ai făcut cu al doilea om? Doi bulgări, mai confecţionând unul şi pe balcon. Câinele ni s-a impus, necrolog. Câinele a ros plasticul de pe scaun şi s-a suit pe masa albă, zgâindu-se şi el la zăpadă, că tot e negru (i-a mai şi văzut pe fraţi de-ai lui la tv.) De-atâta frig, mă bucur şi la isterii. Să tot fie minus zece pe lumina dinaintea nopţii. Zăpada asta mai spălăceşte întunericul. Morbiditate cvasinaţionalistă (şi de ce nu-şi dorea sieşi străinătate?). Citeam de nu-mi aminteam cititul, strigaşi-nicaşi, nume deodată familist (noicăreală, Nicasius, noicolatru, noician, noicist, noicoman, noicofil, nicasic). Ai venit, între acestea, văitându-te de cap, ardeai, n-ai terminat omleta, dârdâiai după două pere îngheţate, ai băut ceai, ne-am dus în camera ta, am pus aeroterma-n priză, ţi-am citit discursurile lui Farfuridi şi Caţavencu, ştii definiţiile speciilor, uită-te pe fişă, ai citit un pic din text, la franceză, şi condiţionalul. Eram trist, antrenându-vă pe „mon page, mon beau page”.
După cei 100 de ani. Domnul George Anca (domn pt. că între timp şi-a pierdut reputaţia de director al BIPB, nu de alta, dar biblioteca a fost desfiinţată) acum tocmai a vândut la licitaţie ultimul film cu macaroane, care s-a vândut, spre marea bucurie a Excelenţei Sale, cu 1 000 000 009 dollars. Cumpărătorul a fost Donald McReagan, unul dintre sutele de copii pe care Ronald tatăl i-a făcut cu o târfă de primă clasă, în acest interval de 100 de ani. Primul preţ la care s-a vândut a fost 50 – 50 lei, iar cumpărătorul a fost un italian venit în România, şi pentru că i se făcuse dor de macaroanele de acasă… Din păcate însă, credem că macaronarul va avea mai mult succes la vânzare în următorii 200 de ani.
Peste 200 de ani. În acest interval, domnul G. Anca a reuşit să-l înduplece pe Giovanno Buonarota (macaronarul) să-i dea filmul înapoi, cu condiţia ca G. Anca să-i facă nişte macaroane identice, însă cu sos de tomate. Acum dânsul (Excelenţa Sa, d-nul G. Anca) a vândut ultimul său film cu 770007799840 dollars. Dar ce se aude? Poliţia! Toţi fug speriaţi. Bătrânul servitor se uită supărat la cei ce vin cu trăsura aerodinamică. I-au stricat toată bucuria. Dar nu! Banii erau falşi. Poliţia propune acum scriitorului să-i dea bani adevăraţi în schimbul celor falşi. Plus vreo 7 ani de zdup. / Peste 7 ani. Cu altă ocazie.
Macaroanele respective au existat. A treia zi, am terminat resturile, punând şi sare şi zahăr peste ele, uit în ce ordine. Om mai vedea, om mai înghiţi numai otravă, lumină pe datorie. Mi-a arătat ciornele în creion (i-aş da zece). Prozodia chitului. Molift rimat cu nu-mă-uita nemţească. Aş scrie că nu mai ninge. Transcenderea muzicii, somaţia haosului, pe terminate ardeii, norocul de ceapă. Cine n-ar refuza învierea după viaţa asta? Vaguri congelate, inepţii de drag, târziul duminicii din foame-n somn, n-am nimic de scris, nu pot copia, mi-e dor, mie nu mi-o fi. Tema, la noi în casă, ce se strică nu se mai repară, pernele scaunelor roase de câine, la fel şi noi, poveşti de degradare, temniţa noastră. Slabă speranţă şi pe ziua de azi în ţara românească, poate mâine, câinele negru, telefonul alb, lipitura învierii dinaintea învierii.
Mă terorizezi să-ţi terorizez răutatea. Nici ucidere, nici sinucidere, nu renunţare, nu neputinţă, nu refuz, nu perplexitate, nu, nu, nu, toate la un loc, moartea ta, întoarce-te vieţii, altei, fragede. Valea Kangra abia însângerată de dragoste. Jumătate lichid, jumătate nimeni, adică tot eu. Războiul de ţesut, cascada, tantra chiriaşei, izvorul nimicului, creste în judecătoria de cenuşă. Implori în dialect fonetica întoarcerii la răscruce, diminuează-te taliei înmuiate la vorbă, încă puţină sanscrită în gând, grija lor ca a voastră. Asanas over, sunase telefonul, ai tăi ştiu că-mi place să vorbesc, leagă-te de mine şi-ţi dau telefon. Mai ştii tropicalitatea, te-am luat la goană pe uşă afară, ce studenţi, ştii de ce-mi aducea cărţi şi-mi căuta compania, află că umblă după slujbă pentru maică-sa. Spre Sicilia, cu soldaţii, fumul Etnei până-n Humuleşti, ochi în ochi, aproape cuplu. Copita adâncă, vagă magie de întâmplări neînţelese în ţara vâlvelor.
De când am renunţat la limbă, fără de voie, comunicăm cu frig şi morţi nepomăniţi pomenirii. Nu sufăr a nu şti cine sunt, ci că nu sunt a şti. Nu e vorba de mine, de tine, de toţi ai nimănui, materialitatea persoanei către persoană. Nu se mai află niciun joc de supravieţuire. Dramatizează hronicul, Nicobar-Andaman-Lancrăm, de-ai accepta puţină Indie, vâlvele orante. Dramatizare imposibilă, preferinţe matematice, afumat replicantul lui Poincaree de prin România, Racoviţă. Consoanele, şi gata cătuşa, pe burta cifrei, totalitatea nimicului. Dinozaurii şi poeţii dispar la schimbarea climei. Călătorule, nu te duce la Sparta.
Aveţi ce mânca, de ce pui întrebări indiscrete, te iubesc, şi eu, o să ne găseşti spirite, darmatism – a sta de vorbă despre orice, la paişpe ani e nervoasă, dacă nu-i iese o linie, face scandal de tragedie, aseară mi-a recunoscut că ce-o fi apucat-o, conversaţie tibetană, orez himalaic, o iubesc, sună, n-aud, ca la tine, ba da, creaţia, am întrebat, pâine, tichete, vitrina albastră, tratează băieţii cu indiferenţă, telepatie, în privire nerăbdare de a pleca, m-am gândit apoi la nepoţica lor leucemică, focuri de stins, se pronunţase, la obiect, mi s-a părut, instituţionalizăm împrumutul, ştiu toţi ce e cu noi, nu s-apucă ei să-mi ceară pe transport, observase că sunt strâmtoraţi şi ei, cât să le crezi, te-ajungi bogat primind de la săraci, asta tot o teorie, şi ăsta că să mă uit la bulgari să văd pe Moş Crăciun, lasă, domnule, mi se face rău, doar nu le mai avem pe astea, uită-te, dă cadouri, tocmai, să-ţi fi cerut vechimea, aseară când ai sunat n-am auzit, Nana era cu Mări, eu ascultam la radio, stăm acasă, jucăm şah să uităm de foame, a luat note bune, sunt mulţumit, acum e la reuniune, se relaxează meritat, nu stai de vorbă, ăştia trag cu miliardele la dispoziţia colegienilor lor, merci, fără de niciunele, m-aş culca, mi-e-frig-mi-e-câine, iar ei mai şi râd, nu se-mping în umeri, secretizate existenţe.
Spaţiu-cuvânt-muţenie. Surioară cu pojar. Mamă! Tată! Bere este, sodă nu-i, şi zlotu’ l-am chiert. Fulgerătura mută a vâlvelor, ceasul cântă două melodii vieneze. Mamă, ştii c-a murit Rafira? Lulu Popii, Lulu, Lulu Popii! În împărăţia nisipului – bolţi, woodoo, catacombe. Popă cu ochii de clacă. Iarăşi cu toţii pe grămada de nisip. Sub arini, cu gâştele, fonfilor, tonţilor, botează cinsprezece gâşte, ia-le de unde nu-s, apelul nominal, tata – haid’ cu mine, la călăstură, gloabă (trifoi şi varză pe Valea Pierdută), pentru gloaba ce-ai plătit, încaltea de-ai fi murdărit cum se cuvine pajiştea vitelor, da’ ce, numai vitele să aibă iarbă mare, gâştele nu?
Mama – nu care cumva să ieşi din casă, de ce, a trecut prin sat un câine de aiurea, turbat, mare cât un viţel. A muşcat, sub arini, câţiva copii. Acu’ e-n satu’ de jos. Un ţăran răpune hiara, o aduce pe umăr în sat – la Budapesta pentru lecuire. Ei, proştii, eu unu’ nu plec în dricu’ verii, de m-aşteaptă tot lucrul câmpului. O babă spală rana lui Vasile, am văzut căţei în rana ochiului, zău lui Dumnezău de n-am văzut ca nişte căţei mici în rană. Ţăranul îşi bagă vârful gol al piciorului în gura câinelui. Hai, muşcă, mă! Nimeni nu-l opreşte, i se umplu degetele şi talpa de sânge – vechi – o zgârietură, şi el să plece la Budapesta.
Încercarea cerului, mergea cerul cu tine, şi cu mine mergea, atunci de ce nu crapă-n două. Scuipatul cucului, Lulu’s gone away, dramatizare de jucat în holul liceului, unde aţi avut reuniunea aseară, Mări a stins lumina, n-aţi dansat, proastelor, tot ea s-a dat colindătoare în autobuz, şi numai pe drum aţi cântat Beatles, ăştia mergeau în troleu (dacă n-a vrut Nana?) Bătaie la uşă, salut, iar v-aţi căptuşit. S-a terminat torpila. Cine ştie câte pagini aş fi scris azi, ca duminica trecută, dar Lulu & Blaga. De pus în engleză (de jucat cu studenţii, la Londra).
Herr Lehrer Roth. Românii tăceau. Reprtenţii, în primele două bănci. Ajunge erster (cinci creiţari, în loc de doi). Fraţii Blaga – Liciniu, Longin, Lucian. Au ieşit din mama ca dintr-o şcoală. Orele de silenţiu. Barbă de argint, minte de aur. Urmutter, substanţa activă. Farmecul bastard al urbei Sebeş-Alba. Sunetul de orgă. Bildung is Freiheit, cultura e libertate. Un pumn de ţărână străvezie (cf. statuia lui Ladea).
Bistra, uliţi pline de guşaţi olari. Era cam transparent, că şi brotăceii (d-aia nu mor). Masa Jidovului este Masa Uriaşului. La picioarele cailor. Mama a avut şi ea cânva 17 ani. Ochiul de mare, ca şi cum marea ar avea ochi în vârful muntelui. Hans Wolf, mâncător de valahi. Blajinul deocheat de spaţiu şi timp. P. 77: Trecând adineauri pe lângă mormântul lui Andrei Mureşanu auzisem ca un zăvor de coşciug ce se deschidea, şi-un clinchet de candele aprinse de cineva în mers nevăzut. Spectrul îl urmărea încă. Otrăvirea câinelui Nero. Pasiune pentru doi swami. Din neamintire în amintire, cultul părinţilor morţii ocolul jocului sorţii. Hai, la vară, la Ipoteşti şi la Lancrăm, lasă tabăra internaţională, rămâne mama cu animalele, le scriem în fiecare zi, ne-om simţi, ai vedea şi mănăstiri. Opul s-ar chema Blaga, nu Lulu, ori Blu-Blu. Pentru drama Blaga: apoi, domnule, s-aduc şi bâta? Ad-o, omule, ad-o, în ziua judecăţii. Bufniţa, cf. Brâncuşi – şoimul. Paşaport pentru Bucureşti. Daussen. Delegat al cuvântului.
mama se mişcase peste pământ
pământul se mişcă peste mama
de-aş mai mişca în mama
la orice mişcare născându-mă
peste pământ sub pământ uşa
mai frumoasă moartă mai frumoasă moartea
păsăruica scrisului Brâncuşi
cenuşiu culcată pe-o parte
în fundul cutiei cu ochii deschişi
spre ogor zvârlind-o căzu pe ciment
Mama vine cu 24, rapidul. Liviu ne chemase în Baia de Criş, Lancrăm e pe la vreo 120 km. Transcrierea subiectelor, dramatizarea hronicului (citeşte-l, măcar) – ai preferat Zamolxe. Voiam să te familiarizez cu existenţa revistelor (o vrei pe cea de şah). Ne trecu ultima zi de singurătate a noastră fără mama. Nu ştim telefonul de la salvare, nu bate-n masă că se-mplineşte (refabricarea). M-a zgâriat, ca pe tine, bouganvillea. Pasiunea pentru Beatles. Stingere către stingere. Citiţi de ciocli pe bacşişuri. Prima oară când nu mi-m scos paltonul (şi morţilor le e frig). Întârzieri de trenuri, mai ales internaţionale (copiii nu mai au voie-n gări, la aruncat dulciuri – dacă nu primeau, aruncau ei cu pietre – îi fotografiază şi fac propagandă). Nu guturai sărutai.
Şi pe dv. v-a chemat la miliţie, doamnă (i-a venit inima la loc, arsese bancurile: era pentru altceva, să scrie, de mână şi de tipar, toţi oamenii spre identificare de „prostii”, deci manuscrise). Cioc-cioc, un băiat din Gorj, în delegaţie şi de voie. Inventarea unui porţelan mai ceva decât Meissen îi adusese concedierea lui şi a nevestei, patru luni detenţie (nu plecase din casa maică-sii obligate s-o evacueze. Unul s-a spânzurat, altul a făcut şi el ceva, casă-n cetate cu zid de 80 cm, singuri în curte, dar bărbatul se îmbată zilnic şi o bate. Spicheriţa sârboaică: „dragi telespectatori” (români). Îl acuzase, totuşi, că a violat o femeie de serviciu.
Câinele, revăzându-te, după săptămâni, îţi dă ocoluri cât mai largi, ca unei turme, se complică dulceaţa conversaţiei cu fel de cataclisme de cameră, de tren, de încuscrire, de congres antropologic, de cristal băut din cristal (vodcă românească), de maşini zdrobite de treiler (nu aţi auzit, n-am avut vorbă de sanscriţii fii şi discipoli, merci, everybody’s one). Fac poezii, şalangere, înţepăcios cocolos, cât a mâncat păsărica din gura mea, nu s-a mai pişat unde l-am spălat, apă caldă ori rece nesex ne petrece, bătaie de nu se coace, pornişi bitâlşii, la revedere, apa asta, că după drum, mâine sunt director, în Munţii Făgăraş, nu mănânci dulce, nu te-ngraşi, aia nimic, nici noi, nici robinete, închidă-se la schiuri din perete.
În Polizu, pachet paralelipipedic mai mare ca sicriul Sfintei Filofteia. Pe masa Pituţei, cuţitul Ginei. Maşină nemţească, cu caractere româneşti, trimiseră la Chişinău cu text românesc. De la minister, infracţiunea a fost comisă, ordinul a fost semnat, începând cu 1 ianuarie director la Pedagogică. N-avusesem leu şi m-am trezit în Cişmigiu, am mers pe jos tot Elisabeta, Dr. Lister, suit treptele spre centură, încă vreun ceas de aşteptat (aveam un tichet de autobuz, l-am folosit la tramvai, până la orăşel, şi am străbătut noul Brâncoveanu. Vă văd că zdrobiţi a timpului ţeastă, mâine aş putea respira, cândva cuartet, acum trio, bată-te să te bată, renunţa la ghiduşii, da’ şi realitatea a renunţat la ăla, uomini di rispetto, ce-a făcut Eminescu cu Timpul, l-a scris singur aproape.
L-au lăsat să plece din spital, pentru a-i face loc altuia din Măgura. S-aduci medicamentele. Lasă fata să doarmă. Ai fi vrut să fi fost mai mare, ţi-am spus că mai bine copil, şi s-o face viaţa mai bună. Tu şi Mări discutaţi melodramele din vecini, neiubirea de radicali, telefon Ionuţ, paralel Celan, reproş Mongolia, curiozitate Popescu, finished the wine, cu Nana, teoria slujbelor, a preşedinţilor americani, tataia dormea. Greierii de mi-au plăcut, ascultă-i singură. Substanţa se înveseleşte în antisubstanţă.
Pedagogia orientală, gură la guru, garou în gară, aparte de templu aparat. I frig mi, I laibăr, freegdom. Înţeles-ai Zagreb în pofida Londrei. Geta ziarista are cancer urcat la ganglioni. Ţaţa Anica Stejar, masonul Devotto. Apărai apă, rai. La coadă la ouă, carnetul de muncă mi-a căzut în noroi. Terente în apă, respirând prin trestie. Elvira nu răspunde, da, Grete-Stelică. Ce-am mai tuşit săptămâna asta. Aibă-te setea din care nu poţi ieşi. Faţa retrasă sub palma dreaptă, când îţi fac dragoste de nescris. Rumegă-mă rugă. Noi, căutătorii de pâine. Căţeii frumoşi te scăpau de şobolani. Duci haiduci.
––––––––––
Dr. George ANCA
București
29 iunie 2019