Absolut toţi negustorii de seminţe şi derivate semi-prăjite sunt de acord că cel mai priceput în această onorabilă branşă este colegul lor Academic Azulai. Nimeni nu ştie mai bine decât el să rumenească alunele siriene dar şi pe cele braziliene, să suplimenteze sarea atât cât trebuie la fistic fără să le decojească decât parţial, să păstreze aroma nucilor uscate şi a celorlalte grăunţe şi mai ales să asorteze puţin din fiecare sortiment ca împreună să rezulte o delicatesă remarcabilă.
Nu ştim cauza exactă, adică dacă dintr-un supliment de respect pentru el, sau dimpotrivă, domnului Azulai i se lipise o poreclă plasată iniţial de un cetăţean originar de prin Galaţi sau Brăila. Acesta era un client bun şi statornic, nu avusese nici un conflict cu el şi îl botezase Terente. La început Azulai acceptase, îi era absolut indiferent cum i se spune, dar cu timpul se interesase la alţi consumatori de seminţe şi aceştia îi furnizară date contradictorii. Unul îi spusese că Terente fură fete, cum ştia el dintr-un cântec popular, altul auzise că Terente era un bandit care nu se lăsase prins de jandarmi, ieşise şi o variantă potrivit căreia banditul făcuse avere pentru că fura la cântar.
Ei, treaba asta nu-i conveni de loc domnului Azulai şi din ziua acea se supăra straşnic pe cei care-l strigau Terente. Colegii s-au adaptat repede la situaţie, îi spuneau Acadamic sau Azulai, dar când vorbeau despre el în absenţa lui, continuau să-l numească Terente.
Ei, şi aici trebuie să spunem două vorbe despre un alt negustor de seminţe, începător şi mult mai modest în afaceri, Roberto Cohen. Roberto era din Argentina, avusese acolo un magazin bine asortat de sombrero, acele pălării mexicane care te apără de soare şi sub care poţi să tragi un puişor de somn în linişte. Roberto încercase şi la Tel Aviv să lanseze aceste pălării simpatice, dar nu avusese succesul scontat. Aşa că se reprofilase pe seminţe.
Şi pentru că fiul lui se apropia de terminarea liceului, se gândi să-l întroducă în noua lui specialitate, ca viitoare îndeletnicire. Cel mai bine, se gândi Roberto, ar fi ca băiatul să lucreze ca stagiar la vestitul Azulai. Doar se ştie că meseria nu se învaţă, ci se fură, genul de furt cunoscut şi acceptat de toată lumea. Domnul Academic îi primi binevoitor, oarecum măgulit de cererea lui Roberto, care confirma situaţia lui în clasament. Numai că băiatul nu cunoştea decât apelativul Terente şi cu toată sinceritate şi naivitatea vârstei îl numi ca pe hoţul de fete sau ca pe banditul care înşeală la cântar.
Nu mai e nevoie să spunem că praful s-a ales din proiectele lui Roberto. Dar părinte grijuliu şi iubitor îi spuse feciorului:
– Va trebui să renunţăm la această ideie . Ai să înveţi şi, cu ajutorul lui dumnezeu, vei ajunge doctor, profesor sau crainic de televiziune. Nicăieri nu scrie că toţi trebuie să fie milionari!
——————————————
Dr. Dorel SCHOR
Tel Aviv, Israel