Dorel SCHOR: Poveste adevărată

Într-o zi, padişahul unei ţări de la Soare Răsare colţ cu Soare Apune îi chemă la el pe vizirul mâinii drepte şi pe vizirul mâinii stângi şi le spuse:

– Vreau să pun la încercare priceperea voastră în treburile de conducere, darul de a vă descurca pe teren şi inteligenţa naturală. Am să vă cer o chestie. Dacă rezultatul va fi pozitiv, vă menţin în slujbă, ba mai adaug şi un supliment la leafă, participare la telefon sau spor de ruşine, văd eu…Dacă însă daţi chix, atâta vă trebuie, vă scot la pensie şi o să trăiţi din alocaţia minimă pe economie…

– Încearcă-ne, prea luminate! spuseră cu câte o jumătate de gură cei doi viziri. Vom pune umărul împreună şi nu există să nu scoatem treaba la capăt.

– Tocmai aici e aici, râse în barbă, cu viclenie, padişahul. Tot chichirezul este că fiecare va lucra absolut separat. Veţi porni în misiune care aici, care colea, pe direcţii opuse… Eu voi da fiecăruia câte un galben şi peste o lună vreau să-mi aducă fiecare câte un berbec gras şi o pătură groasă, dar nici galbenul să nu-l cheltuiţi.

Cei doi viziri plecară foarte amărâţi, gândind cum să se descurce, căci misiunea li se părea peste poate de dificilă. Păi, nu?

Dar peste o lună, cei doi viziri se înfăţişară bine dispuşi, coborâră din B.M.V.-uri, iar şeful tare se miră văzându-i pe amândoi cu ce le ceruse, câte un berbec gras şi o pătură groasă, dar şi cu galbenul în palmă. „Uite ai naibii, se gândi padişahul, politicienii ăştia cad ca pisica în picioare”…Dar le zâmbi diplomatic:

– Cum ai făcut tu? îl întrebă pe vizirul mâinii drepte.

– Am întâlnit un cioban cu studii academice, răspunse vizirul mâinii drepte. El m-a învăţat să cumpăr cu galbenul un berbec netuns. Cu lâna lui, ciobanul mi-a ţesut două pături de calitate. Una am vândut-o unui turist american şi am luat pe ea un galben. Aşa că mi-a rămas bebecul, o pătură, iar galbenul iacătă-l.

– Bravo, domnule, îl lăudă padişahul. Dar tu cum ai reuşit? îl întrebă pe vizirul mâinii stângi.

– Eu, răspunse acesta, am întâlnit o ciobăniţă cu patru clase primare. Ea mi-a dat un berbec şi o pătură gata împletită pentru un post de secretară la Academie. Iar galbenul mi-a rămas şi am de gând să-l investesc într-un fond pentru stimularea cercetării ştiinţifice.

Aţi mai auzit vreodată o poveste atât de adevărată?