Dorel SCHOR: O sută de dolari (schiță)

– Dragă domnule, dacă matale ai avea cinci minute pentru mine, ți-aș povesti o istorioară adevărată care mi s-a întâmplat chiar mie personal.

– Cu plăcere, domnule Glazpapier. Chiar și zece minute!

Boris Israelovici Glazpapier își suflă nasul într-o batistă enormă, sovietică, ca pentru a-și face curaj

-Am o ruda în Canada. Nu ma întreba exact cum mi-e ruda, că nu știu. Un om foarte cumsecade, ceva mai în vârstă, are un restaurant chinezesc la Montreal. Restauratul se numește Fay-Bysh. De ce? Foarte simplu, pentru că pe el îl cheamă Faibis…. Și într-o zi, cam acum un an, primesc de la unchiul Faibis o sută de dolari. O sută de dolari sunt ceva, nu? Oricând si oriunde, fie criza cât de rea, o sută de dolari rămân o sută de dolari. Ce să-ți spun, ne-am bucurat grozav…

– Înțeleg foarte bine, îl asigur. O sută de dolari sunt…

– Exact! Și atunci îmi spune Liuba, nevasta-mea, de luni de zile  nu mi-am cumpărat o pereche de pantofi mai ca lumea, ce-ar fi să profităm  de ocazie și să mă încalț și eu mai modern, că m-am săturat de sandale marca „Talpa lui Ilici”. Ce puteam să-i spun? Aveam o sută de dolari la care nici nu m-am așteptat, așa că i-am dat pe niște pantofi italienești. Nu trec două zile și vede nevasta-mea la super un serviciu  de cristal. Nici nu știi, îmi zice, de când îmi doresc  eu așa un serviciu  de cristal, ca madam Brodiciche are tot așa unul și-mi scoate sufletul de câte ori vin la ea în fiecare zi. Spun eu, e mai bie sa nu te duci la ea, decât să aruncam banii  pe sticlăria asta  care e bună numai s-o ștergi de praf.  Pe scurt, ca să n-o mai lungim, am adus eu argumente foarte sănătoase și până la urmă am cumpărat serviciul.  Dar nu m-am amărât prea tare, vorba aia, dacă nu primeam o sută de dolari și  primeam cadou un serviciu de cristal, ce era?!

– Calul de dar…

– Exact! Și peste vreo două săptămâni îmi spune Liuba, știi ceva, am o idee. Chiar în clipa când mi-a spus ca are o idee, am simțit asa un junghi ușor în stânga, dar n-am vrut s-o sperii. Tot am primit o sută de dolari la care nu ne-am așteptat, zice ea, ce-ar fi să-mi cumpăr o haina de piele modernă?!

– Înțeleg foarte bine, și-ați cumpărat haina de piele.

– Exact! Dar să știi că nu m-am omorât. Ce era dacă nu primeam cadou o sută de dolari?  Ce era dacă primeam un pachet  cu o haina de piele din Canada? Nu mă bucuram? Mă bucuram, noi să fim sănătoși, alții au necazuri mai mari…

– Ferească Dumnezeu…

– Da, dar nu m-a ferit pentru că după o pauză de, hai să zicem o lună, ce crezi că-mi zice Liuba? Ai văzut ce lănțișor cu diamante are madam Gurnist? Ea își poate permite și noi nu? Vreau și eu așa ceva. Mama dragă, i-am spus, ce rost are să cumperi la fel cu ea?

-Bun argument.

– Te cred. Chiar și Liuba mi-a dat dreptate. Ai dreptate, mi-a spus, noi o să cumpărăm ceva mult mai grozav! Tot am primit o sută de dolari pe daiboje, o s-o înebunim pe madam Gurnist…Așa că am cumpărat un pandantiv cu diamante, de atunci am rămas cu un sughit care ma apucă la serviciu. Și ca sa mă liniștesc, îmi spun: ce era dacă nu primeam cadou o sută de dolari?  Divorțam?  Nu divorțam, cine are acum putere să divorțeze?  Și când gândesc așa, sughițul mă lasă…Acuma, hai să-ți spun sfârșitul. Ieri am primit încă o sută de dolari. Am o mare rugăminte la matale. Eu îi schimb în sekeli israelieni, ți-i dau matale și când  o sa fim împreună cu Goldita, aranjăm noi treaba asta, te rog să-mi împrumuți niște parale, îmi plasezi banii și gata!

– Și la ce o sa ajute?

– Cum la ce? Să știe Goldita ca am datorii pana si la unul ca dumneata, isi mai poate permite s-o faca pe cucoana?