Doamna Gurnişt ieşise teribil de nemulţumită de la coafor pentru că acesta îi scurtase prea mult părul la ceafă.
– Acum cine ştie câte luni o să treacă până o se dreagă ce a stricat neisprăvitul ăsta!
Intră bodogănind în casă şi găsindu-l pe Leopold senin, citind ziarul, îl luă în primire pe nerăsuflate: „Sigur că da… Ziarul şi televizorul! Dumnealui nu are familie, n-are soţie, n-are nimic. Dacă ar trăi mama, săraca, i-aş da dreptate, că doar ea mi-a spus că ce-am găsit la tine…”
– Dar bine, Matilduţa, îndrăzni Leopold. Cu ce-am greşit?
– Mai întrebi, domnule? Altele se cofează la Alexander sau la maestrul francez Henry… Numai eu trebuie să fac economie şi să merg la pârlitul de Jean chiorul. Nu mă scoţi la un restaurant sau la un spectacol, nu mi-am cumpărat o rochie de nu ştiu cât timp… Etc.
Leopold se retrase strategic în afara apartamentului, dar devenise un pachet de nervi. Îl zări pe Boris Glazpapier care era foarte bine dispus.
– Sigur că da, izbucni Leopold. Halal preşedinte de bloc ne-am ales. Iarba se usucă, uşa de la intrare stă fără clanţă şi tu zâmbeşti, încasezi taxa lunară şi eşti mulţumit… Halal!
– O să iau măsuri, spuse moale Boris, zău… ce ţi-a venit?
Leopold se simţi uşurat. In schimb Boris constată că îi creşte tensiunea. Îl văzu pe Şimon Şeinerovici care tocmai venea, fluierând, spre casă.
– Fluieră, fluieră, îl mustră cu severitate. Ţara arde şi baba se piaptănă…Matale parcă n-ai locui în casa asta.
– Dar eu cu ce am greşit? se bâlbâi Şimon. Ce s-a întâmplat?
– Auzi întrebare! strigă Boris furios. Pe luna trecută ai plătit? La muncă voluntară ai fost? Ştii numai să arunci chiştocuri de ţigări pe trepte, dar în ce hal a ajuns un bloc în care locuiesc numai intelectuali nu te interesează…
Boris mai continuă câteva minute cu critica, dar de fapt supărarea îi trecuse.
Trecuse… la Şimon! Acesta îşi aminti că nu a cumpărat iaurt pentru cină, se duse la cel mai apropiat magazin şi de cum intră îl luă în primire pe vânzător:
– Uite la ce preţ a ajuns iaurtul! Şi ce, ăsta e frigider? Te miri că totul se strică…
Băcanului îi dispăru zâmbetul amabil şi căută pe cineva să-şi descarce nervii.
Mă găsi pe mine:
– Vii să cumperi de doi bani, dar vrei să-ţi dau rest de la o sută. Toţi au pretenţii, vor lucruri bune dar să fie gratis dacă se poate. Numai răvăşiţi rafturile, dar cumpăraţi pe dracu…
El tăcu uşurat. Eu, în schimb… Sunt un om calm şi civilizat, dar nici chiar aşa. Unde naiba e coaforul care a pocit-o pe madam Gurnişt? Unde se trezeşte dumnealui? Las’ că scriu acum o schiţă umoristică să râdă toată lumea de el!
——————————————
Dr. Dorel SCHOR
Tel Aviv, Israel