Nu aveam lift de o săptămână… Adică blocul în care locuim era fără ascensor. S-a defectat ceva, tipul de la întreţinere a venit, a verificat şi a stabilit că s-a ars motorul. A luat motorul cu el şi a dispărut. La telefon a declarat că motorul nu e asigurat, chestia asta trebuie să coste câteva mii de dolari, fără de bani să nu-l căutăm, că nu vine… Aşa că deocamdată urcam pe trepte, faceam pauze de respiraţie şi ne mai întâlneam cu vecinii.
– N-ai mai fost de o mie de ani la noi! m-a primt cu entuziasm Haim Nasgâtaşvili.
Eu, de fapt, sunasem ca să-i cer un pahar cu apă, dar dacă a insistat omul, ce era să fac? Am intrat în salon, m-am prăbuşit într-un fotoliu şi am băut o votcă mică. Nu singur… Mai erau trei invitaţi, nişte oameni foarte drăguţi, aşa că am ciocnit de câteva ori şi am dat să plec.
– Mai stai, m-a îndemnat gazda, altfel iar nu te văd decât dacă se strică ascensorul.
– Până una alta, am zâmbit eu trist, nici nu sunt şanse să-l avem prea repede reparat. Am să mai trec…
– O clipă, a intervenit atunci unul dintre oaspeţi, cum adică nu sunt şanse? Unde trăim, în junglă? Ia să-mi daţi numele individului…
Pe scurt, i-am dat ce ne-a cerut şi a doua zi a apărut tipul de la întreţinere în patru labe, puteaţi să-l vedeţi ce cumsecade se făcuse. Până după masă totul funcţiona şnur, iar preţul devenise rezonabil.
Aşa că peste câteva zile am intrat la Haim Nasgâtaşvili cu o sticlă de coniac franţuzesc şi l-am rugat s-o dea prietenului nostru comun. Nu m-am putut abţine şi am cerut câteva date despre persoană. Cine e, am insistat. Are o funcţie mare? e deputat? e de la poliţie?cine e persoana?
– Face parte din filiera secretă, m-a lămurit şoptit Haim.
– Cum adică? n-am înţeles eu. Cu ce se ocupă?
– Păi n-ai văzut? Face dreptate. Nivelează disproporţii.
L-am rugat pe vecin să renunţe la termenii farmaceutici şi să-mi explice cum devine cazul. Şi atunci, el mi-a relatat un caz oarecare, pentru ca eu să-mi fac o ideie.
– Imaginează-ţi că se întâlnesc trei prieteni, după mai multă vreme. Unul lucrează în port, al doilea e camionagiu la un depozit şi al treilea e conferenţiar la politehnică, om de ştiinţă. Şi fiecare vrea să ştie cum se descurcă ceilalţi. Zice primul, cel care lucrează în port:
– Eu sunt mulţumit de munca mea, câştig onorabil, am pe lună o leafă de o mie de dolari şi încă ceva…
– Eu la fel, spune camionagiul. Şi eu sunt mulţumit, am o leafă de o mie şi o sută de dolari şi mai pică ceva…
– Eu, spune conferenţiarul cam jenat, şi eu sunt mulţumit. Câştig cam trei mii de dolari pe lună.
– Şi mai pică ceva?
– Ce să pice? Trei mii în mână e un salariu foarte frumos.
– Frumos, nimic de zis! apreciază cei doi şi se uită unul la altul. Ai să primeşti lunar un ajutor. De ce naiba nu spui? Ăsta-i un câştig cu care se poate trăi?
– Bun, trag eu concluzia după ce Haim tace. Şi care e legătura cu domnul care a fost la tine şi ne-a ajutat în cazul ascensorului?
– Nici una, face Haim dezamăgit. Ce legătură vrei să aibă? Ţi-am povestit o anecdotă. Vrei acum să-ţi explic unde e poanta?
——————————
Dr. Dorel SCHOR
Tel Aviv, Israel
23 iulie, 2019