Număram norii, adunam peticele să le facem pături în mai multe culori, ca-n zilele când înmulțeam făina făcând din ea colțunașii umpluți cu gemul întărit, când ouă erau adăugate omletei cu brânză și legume din care mâncau copii dornici de joacă și râs pe înfundate, când cineva al casei voia să se odihnească după văni de haine spălate cu mâna care își arătau curățenia afară pe sârmă. Spărgeam lemne, le tăiam cu joagărul, schimbam mânușile între noi fetele să nu ne înghețe mâinile, căram brațe mari de lemne pe care le stivuiam în cămară ca niște rafturi ce păreau pereți dubli ai camerei . Ridicam coșuri cu lemnele tăiate, le duceam la gura sobei unde citeam povești uitând să răspundem celor mai frumoase îndemnuri de; haideți la masă !
Ni se luminau fețele ca îngerilor în zbor, pictați pe frescele lumii, prindeam flăcări jucăușe pe față, dându-le nume, le chemam și parcă se întorceau luminându-ne iar noi eram atât de fericite! Nuci sparte cu ciocanul cel mic, miez dulce și povestiri din vara atât de bogată în care prințesele ei eram noi surorile.
Rochițe cu fundițe la fel, sandale cu același model, doar Luci avea culoare deosebită de a mea si a Irinei, ea fiind mai mare, astfel să nu le încurcăm la îmbrăcat. Pomi încărcați de roade, un cântec din frunză care străbătea seara care ne apucase numărând stelele, certându-ne câteodată pe ele, ca și când erau ultimele, ca la geamul cel mic unde se termina pâinea adusă pe cartelă.
Miros de boască, prune, struguri striviți din al căror must mă înțeapa și acum limba. Nuci, nuci, nuci câte butoaie rămăseseră goale în toamna aceea… Sat adormit sub bolta stelară, câte-o cucuvea ce-și uitase puii necertați se întorcea fulgerând văzduhul cu mustrarea ei.
Greieri concertând ca în ultimele zile de toamnă-n care-și pregăteau seara concertelor. Un bunic cu spatele adus, care făcea doi pași înainte și alții înapoi sprijinit în baston, croindu-și cruci mari în vorbele mulțumirii pentru tot binele.
Frig cu miros de vie culeasă de curând,un bagaj cu hainele care nu mai arătau ca la începutul verii când venisem și două mâini cu degetele înnegrite de strugurii: Algeria, Micodel ce-și lăsaseră culoarea, duceau vacanța la pachet înapoi în sertarul cu caiete, creioane ascuțite, gume de șters și o mare îngândurare întreruptă de învățătoarea care-mi striga numele , aproape speriindu-mă,gândindu-mă cum a ajuns de la catedră la țară… paradisul meu.
——————————–
Alexandrina TULICS
Delafield, S.U.A.
August 2020