Alexandrina TULICS: Liviu…Liviu…

Întind mâna timid spre fetița cu privire îngândurată, îmbrăcată în haine de iarnă,cu privirea îndreptată spre cel care le aranjase în linie dreaptă să facă ”poza surorilor; Ana ,Tania, Sanda, Irina.

Se uită când la Tania, cea mai mică dintre ele, când la Irina,sora mai mare care pare atât de bucuroasă de ce se întâmplă.

-Faceți poze, faceți poze! Le strigase mama și fiecare se îmbrăcară repede ca pentru a petrece timp afară la joacă.

Căciulițe croșetate de mama, mânuși și hainele groase croite de Sârbu, croitorul cartierului care nu reușea să facă gulere rotunjite pentru haine de fete, le scoase pe scară dar și de această dată gulerul paltonașului Anei, arăta ca ”tras de urechi”

Tania o ținea strâns pe Ana de mână dar o căuta pe Sanda pe care o prefera la joacă. Se tot trăgea în spate să o vadă și pe Irina care i se părea cam departe de ea.

-Un, doi, trei, unu!

Fiecare râde sau zâmbește așa cum le spusese fotograful doar ea…Sanda,parcă nu este prezentă, nu afișează nimic din cele auzite.

Acoperită bine cu fularul ce-i ține gâtul ascuns, se uită parcă întrebător la cel ce încercă de două ori să o facă să zâmbească dar privirea ei transmite un dezinteres de ce se întâmplă, însoțit de o cercetare neutră.

E tristă?

Sunt doar câteva zile decând… și imagini i se perindă prin fața ochilor…

Era dimineața , înainte de a pleca la grădiniță, îmbrăcată cu șorțulețulul alb de pichet, bine apretat si călcat de mama,împodobit cu o fundă mare, bordeau, ca un fluture căruia -i făcea plăcere să-i simtă bărbia mișcându-se.

Își controlă ghiozdanul metalic pe care erau patru fete prinse întrun joc,semănând parcă cu ele, surorile în același număr.

Pachețelul, mărul și… se auzi un zgomot ca un gâlgâit de apă suflată, care-o făcu să se întoarcă,să se uite după Liviu, frățiorul care învăța să exploreze covorul , grăbit.

Nu-l văzu așa ca începu să alerge, căutându-l , strigându-l și parcă simți că cineva o împinge spre baia cu ușa deschisă unde era căzănelul cu apa adunată după baia lui de aseară.

Nu înțelese ce-s bulele de aer care se ridicau deasupra dar își propti bine genunchiul stâng de cazan și începu să caute cu mâinile în apă …

Apucă o parte a cămășuței ,simți forța să-l tragă cu amândouă mâinile și-l scoase,așezându-l tremurând de spaimă lângă cazan , pe frățiorul care-și lăsase capul moale întro parte.

Alergă țipând în fața ușii unde se întâlni cu mama ce venea cu bratul plin de lemne pentru teracotă.

Când își văzu fetita țipând mama înțelese că o grozăvie se întâmplase.

Aruncă lemnele, trecând pe lângă ea, căutând copilul pentru care înțelese că fetița țipa așa de tare strigând;

Liviu, Liviu, Liviu!

Fetița-i arătă fratele căzut ,continuând să plângă în hohote, astfel că în curând apăru doctorul Țepeluș care locuia în aceeași casă,îl întoarse pe toate părțile, îi consultă semnele vitale, îl bătu insistent pe spate scoțând apă și până nu-l auzi țipând nu-l lăsă, continuându-și ferm ce avea de făcut.

Plănsul mamei era o rugăciune spusă cu glas încet dar insistent, privindu-și copila atât de speriată,Sanda ei , a treia fiică pe care o așteptase împreună cu soțul să fie băiat.

Sanda se întoarse să vadă la cine se uita mama insistent și nu văzu pe nimeni…

Casa se umplu degrabă la aflarea veștii și cei prezenți priveau uimiți, murmurând cuvinte de mulțumire.

Fetița se oprise din plânsul greu dar inima-i bătea cu putere și simțea o vină care putea să-i aducă o pedeapsă pentru cele întâmplate.

Pe rând plecară cei prezenți și mama cu copilul în brațe, se aplecă în fața ei și o sărută duios, apăsat cu lacrimile care se împreunară cu ale ei ca o răsplătire întro victorie dumnezeiască.

Din tot ce-i spunea mama înțelese că fusese îngerul care-și salvase frățiorul de la înec.

Încă se mai afla sub emoție puternică când tata veni acasă, se așeză și el înaintea ei în genunchi să îl vadă mai bine și spuse;

-Sanda, așa fetită curajoasă are tata?

Așa mare și cuminte este fetița mea?

Mai plânse un potop de lacrimi în fața tatălui șimțind o ușurare când auzi cuvintele rostite cu dragoste, făcând-o să se simtă bine și liniștită.

Peste 29 ani , moartea avea să-l răpească pe Liviu tot de lângă ea …