Isabel Allende spunea odată că „Adevărata prietenie rezistă timpului, distanţei şi tăcerii”, lucru perfect adevărat în ceea ce mă priveşte referitor la amiciţia cu jandarmul, starostele, poetul, scriitorul, editorul făuritor de reviste şi antologii, fondatorul unor festivaluri şi concerte de colinde, dar în primul rând OMUL Vasile Bele din Chiuzbaia.
Dacă am învăţat ceva de la acest prieten al meu e în primul rând bunătatea, apoi dragostea faţă de aproapele său, cei aflaţi în nevoi şi nu în ultimul rând dăruirea cu care ştie să-şi valorifice talantul dat de Dumnezeu.
Ar fi multe de spus de minunata lui familie, de doamna Cristina, contabilă la bază, cea care ţine sacul cu bani să nu rămână niciodată gol, de cei doi copilaşi care acum sunt în capitala Ardealului, – Bogdan absolvent de Babeş-Bolyai e pe picioarele lui şi se descurcă de minune, Bianca, studentă la aceeaşi prestigioasă universitate, despre mămuca Anuca, parcă desprinsă din scrierile lui Barbu Ştefănescu Delavrancea.
Făcând o scurtă radiografie, îmi amintesc cum Vasile Bele ne-a invitat pe toţi cei de la Cenaclul Scriitorilor la un guiaş după şedinţa de cenaclu, unde i-au poposit în ogradă, printre alţii poeta Ioana Ileana Şteţco, prozatorul Valeriu Sabău, Vasile Dragomir, Ioan Meteş Morar, Vasile Dan Marchiş, Marin Pungă şi mulţi alţii.
Tot datorită lui am ajuns la Mănăstirea Chiuzbaia, loc sfânt, unde am putut să mă reculeg, să-mi încarc bateriile, să am o apropiere firească de Cel de Sus.
Trăgând o linie pur aniversară, Vasile a trecut un pic de un jumătate de secol, îmi dau seama că eu am fost de mai multe ori la Chiuzbaia decât a fost el la Lucăceşti, dar am de gând să îndrept lucrurile. Aceasta s-a întâmplat şi fiindcă el reuşeşte să fie mai convingător, dar şi datorită reliefului mirific de acasă. Dacă eu stau în centru, la drum cum se spune, casa lui este pe o colină, înconjurată de nişte dealuri pline de brânduşe primăvara şi în toamnele târzii.
Vasile Bele prin tot ce a scris până acuma se dovedeşte a fi un scriitor consacrat, cunoscut peste tot în România, mai nou şi în diaspora, un răsfăţat al sorţii şi al premiilor literare, acolo unde participă. Zilele trecute a primit „Meritul cultural” de la Oradea, la un festival Eminescu.
Ar fi multe de spus despre prietenul cu „P” mare Vasile Bele, despre proiectele la care am participat sau participăm în continuare, cum ar fi „Antologie de texte. Recenzii de cărţi – Personalităţi ale literaturii contemporane. Sincerus verba” , zece volume!
Din modestie (pe care Vasile o are din plin!) nu am pomenit de Tabăra de literatură din Baia Sprie, o încercare şi o experienţă nouă pentru noi, la care a pus umărul şi poetul popular, alt fârtat de-al nostru – Nelu Danci din Plopiş!
În scurtul meu expozeu, vreau să-i urez sănătate, putere de muncă, bucurii alături de cei dragi, succese pe plan familial şi literar şi să fie acelaşi Vasile Bele, pe care-l cunosc de multişor: generos, sincer, altruist, făcător de bine! La mulţi ani, tânăr jandarm-pensionar! Să trăiţi!
Gelu Dragoş