Valeriu DULGHERU: Locomotiva Dorin Chirtoacă mai are oare aburi?

145420-300x164

”Nu dor nici luptele pierdute,/nici rănile din piept nu dor, /

cum dor acele brațe slute /care să lupte nu mai vor.

Înfrânt nu ești atunci când sângeri,/ nici ochii când în lacrimi ți-s./

Adevăratele înfrângeri,/ sunt renunțările la vis”.

(Radu Gyr. Îndemn la luptă)

 

Nu este o întrebare retorică, este una principială după câte s-au întâmplat în ultimul timp cu Partidul Liberal, în general, și Dorin Chirtoacă, în particular. Pe parcursul alegerilor de orice nivel de la 2007 încoace Dorin Chirtoacă a fost locomotiva Partidului Liberal, a fost omul care a transformat Partidul Liberal în unul parlamentar, omul care după 7 aprilie 2009, a adus încrederea tinerilor într-un viitor mai luminos al acestei așchii de țară (speranță atât de terfelită de găinăriile politice ale unor găinari, care numai politicieni nu pot fi numiți!), omul care a câștigat de trei ori primăria în lupte crâncene cu rechinii comunisto-socialiști.

Intrat în marea politică basarabeană la sub 30 de ani Dorin Chirtoacă era un tânăr politician foarte promițător, politician de format nou, venit dintr-o nouă generație. Cu regret, a fost lăsat prea mult timp în umbră (pentru cariera lui politică poate nu era cazul să candideze la ultimul scrutin pentru Primărie, dar ne dăm seama că în acest caz Capitala ar fi nimerit în ghearele kremlinezului Dodon). Salvând capitala de ciuma comunisto-socialistă a pierdut din valorile unui politician de nivel național. Mare parte din vină o poartă președintele Partidului Liberal dl Mihai Ghimpu, care ar fi trebuit să se gândească mai bine asupra viitorului politic al lui Dorin Chirtoacă. Fiind bine educat, având cei șapte ani de acasă, Dorin nu a mers niciodată împotriva voinței unchiului său cu toate că în anumite cazuri situația o cerea. Unul dintre cele mai simptomatice cazuri a fost refuzul lui Dorin Chirtoacă propunerii din a. 2013 a grupului liberal reformator în frunte cu Ion Hadârcă de a prelua conducerea Partidului Liberal. Aceasta a fost cea mai mare greșeală a tânărului politician care a costat la nivel național degradarea Partidului Liberal. Grupul reformator a prevăzut acest lucru, dorind prin această acțiune să stopeze căderea Partidului. Dacă Dorin Chirtoacă accepta această propunere, rezonabilă sub toate aspectele, fiind mult mai cooperant, mai conciliant, ar fi evitat plecările succesive din partid a grupului reformator masiv al lui Ion Hadârcă (ulterior transformat în PLR), a ministrului apărării Vitalie Marinuță (2009-2014), a Anei Guțu (ulterior constituind partidul ”Dreapta”), a ministrului apărării Anatol Șalaru (2015-2016) ș.a. Soarta celui mai important partid de dreapta – Partidul Liberal, ar fi fost alta.

Dar ce să mai vorbim despre ce ar fi fost dacă… Să vorbim mai bine despre ce nu ar trebui să se mai întâmple. Dl președinte Mihai Ghimpu ar trebui să se ridice la înălțimea omului de stat, să se pătrundă de gravitatea situației (kremlinezul Dodon și țarul Putin se văd foarte aproape de împlinirea visului geopolitic în anul viitor!) și să cedeze conducerea Partidului Liberal lui Dorin Chirtoacă. Ar fi și un colac de salvare pentru nepotul său, aflat acum pe nedrept într-o situație jenantă, pe care n-o merită. Desigur, e târziu, mult prea târziu, dar totuși e mai bine decât niciodată. Dorin Chirtoacă merită să-i fie întinsă o mână prietenească în pofida greșelilor pe care le-a comis (sunt sigur, sunt doar greșeli). Creștini fiind i le putem ierta.

            Priveam deunăzi emisiunea Lorenei Bogza ”În profunzime” de la ProTv Chișinău cu primarul general al Capitalei Dorin Chirtoacă. Involuntar, mi se crease impresia că locomotivei PL-ului Dorin Chirtoacă i se termină aburul. În locul unui tânăr plin de entuziasm altă dată am văzut un tânăr obosit, dezamăgit, dezgustat de trădările din partea a mai multora, inclusiv, din jurul său, un tânăr care a pierdut încrederea în oameni. La întrebările moderatoarei, dar și a interlocutorului Vasile Butnaru, despre viitorul său politic Dorin Chirtoacă a dat un răspuns evaziv. Pe fața lui se citea dezamăgirea profundă în dreptate, de nedreptatea în ceea ce i se întâmplă. Lucru de înțeles, e omenește însă ”Adevăratele înfrângeri,/ sunt renunțările la vis”. Dorin Chirtoacă nu trebuie să renunțe la vis, nu trebuie să uite de promisiunile pe care le-a dat tinerilor de a rămâne acasă și a zidi împreună viitorul. Chiar și rezultatul ultimului referendum vorbește parțial despre încrederea pe care o mai au chișinăuienii în Dorin Chirtoacă. Dacă tinerii pierd orice speranță și ”brațele lor să lupte nu mai vor” atunci totul e pierdut pentru această așchie de popor român.

            Dorin Chirtoacă merită totuși să fie susținut pentru lucrurile bune pe care le-a făcut. Puse pe cântar ele trag mult comparativ cu unele greșeli. Să-i întindem o mână de ajutor, în special acum când se află într-o perioadă critică pentru el. Doar derbedei de alde Ivan Ceban, Novak, Bolea ș.a. nu văd schimbarea la față a Chișinăului (o văd și ei că e imposibil să nu vezi dar au ordinul Șefului de a lătra la tot ce nu este de culoare roșie). Artera principală, bulevardul ”Ștefan cel Mare”, reconstruit, replanificat; Piața Marii Adunări Naționale renovată; splendida ghirlandă de havuzuri și lacul din Valea Morilor (vă mai amintiți în ce mizerie îi fusese lăsat prin moștenire de comuniști!); strada pietonală făcută într-un stil retro; sutele de troleibuze noi puse pe linii grație deciziei primarului de a le asambla la Chișinău (le puteți compara cu căruțele electrice vechi, încă din perioada sovietică, de la Bălți care întotdeauna a fost condus de comuniști?); legarea aeroportului cu orașul printr-o linie de troleibuz fără fir (fiind rezolvată o veche problemă a transportului de la și la aeroport); străzile Aleco Ruso, Vasile Alecsandri, Grigore Vieru, Alba Iulia, Muncești; sutele de topogame, parcuri pentru copii, sunt doar unele din realizările Primarului General Dorin Chirtoacă. Și astea toate în pofida unei subfinanțări cronice, blocaj permanent din partea unei părți a Consiliului Municipal. Desigur, au fost și greșeli, poate prea multe, care însă nu pot reduce la zero frumoasele realizări. Cu regret, nu doar dușmanii înrăiți precum Ivan Ceban, desantat de Dodon din fotoliul cald de parlamentar în unul mai puțin cald de consilier special pentru a zădărnici activitățile benefice pentru Chișinău ale Primarului (înaintea referendumului recent se vedea deja în fotoliul mult jinduit de Dodon de primar al Chișinăului!), dar și unii de-ai noștri insistă doar asupra greșelilor, uitând ce se putea întâmpla cu Capitala dacă în 2011 sau 2015 la cârma Capitalei veneau comunisto-socialiștii. Într-un fel este de înțeles de ce unii au pierdut încrederea în Dorin.

Dar, să stăm nițel strâmb și să gândim drept. Este cunoscut faptul că până acum procurorii nu i-au găsit lui D. Chirtoacă practic nimic compromițător (cu excepția unei presupuse implicări (care mai trebuie dovedită!) în afacerea cu parcările care i-ar fi adus un presupus beneficiu!): nici acasă, nici la serviciu; nici palate luxoase cum are Dodon; nici mașini luxoase cum are Dodon; nici tot soiul de firme cum au mai toți demnitarii (deseori obținute peste noapte). Dar în zece ani de primar, fiind acolo unde se învârt foarte mulți bani, putea să se căpătuiască și el cu diverse proprietăți, cum au făcut alți primari, hoți în toată legea, aflați și ei sub învinuire (Șor, Usatîi), se primblă bine mersi pe la Bruxel (este cazul lui Șor!), la Moscova (cum este fugarul Usatîi!). Asta e o dovadă a cinstei tânărului Dorin Chirtoacă chiar dacă a făcut și greșeli. Este doar la moara kremlinezului Dodon această autobiciuială, această mâncărime fratricidă. Pericolul major Dodon trebuie să ne unească.

Și atunci, să venim cu o mână întinsă lui Dorin Chirtoacă biciuit pe nedrept. Am rămas atât de puțini! Chiar dacă ”înfrângerile dor” îl chemăm pe Dorin Chirtoacă să nu renunțe la luptă. Acum el trebuie să vină la mesele rotunde de creare a Alianței ”Centenarul”. Desigur, Partidul Liberal nu mai este cel de altă dată, dar totuși rămâne cel mai important între partidele liberale existente, având structuri în teritoriu și un  segment de unioniști încă fideli Partidului. De aceea, având odinioară foarte bune relații cu președintele Traian Băsescu, Dorin Chirtoacă trebuie să vină alături de el, alături de minunații tineri de la ODIP, ”Tinerii Moldovei”, BUN, de toate componentele Asociației ”Acțiunea 2012” și să contribuie la crearea Alianței ”Centenarul”, unica șansă de stăvilire a ciumei comunisto-socialiste. De la prima masă rotundă cu genericul ”Constituirea Alianței Centenarul” din 20 august curent de la București, de la cererea insistentă a tinerilor susținuți de peste 100 de organizații prounioniste de tineret, au trecut peste trei luni. Iar carul unionist stă pe loc cu toate acțiunile unioniste extrem de necesare ale tinerilor.

Pe mine personal nu mă interesează cum se va numi acest partid sau bloc de partide (eu       l-aș numi Centenarul!). Ca susținător fervent al Unionismului mă interesează să fie constituită această Alianță. Sub aspect doctrinar nu există nici un impediment. Atât Anatol Șalaru, Ana Guțu sunt liberali (chiar foști colegi de partid). Din același considerente și PLR în frunte cu dl Ion Hadârcă (de asemenea, foști colegi de partid), dar și PNL cu aceeași doctrină liberală și prounionistă trebuie să se regăsească la aceste mese rotunde și să creeze Alianța ”Centenarul”. Este unica șansă de a ne opune valului dodonist-putinist în alegerile din 2018. Faptul că haita dodonistă este atât de pusă împotriva lui Băsescu vorbește despre recunoașterea pericolului Băsescu pentru realizarea planului geopolitic al Kremlinului. De ce curentul unionist nu s-ar coaliza în jurul președintelui Traian Băsescu? Pentru realizarea acestui important proiect unionist este strict necesară o maximă colaborare, loialitate din partea tuturor actorilor unioniști (Chirtoacă, Șalaru, Hadârcă, Guțu, Pavlicenco), mai puțină rânză și mai multă luciditate. Și atunci vor fi șanse reale de creare a polului unionist în viitorul parlament.

Mai este o problemă în realizarea proiectului ReUnirii. De menționat că curentul prounionist în Basarabia a fost întotdeauna comensurabil ca pondere cu curentul prorus, dar din păcate mai întotdeauna nevalorificat în măsură. Pe parcursul celor 27 de ani după independență acest curent a fost prezentat în parlament în proporție de doar 9…16%. Actualmente conform sondajelor curentul prounionist ar reprezenta peste 30% însă în situația în care se află partiduțele prounioniste (dezbinate, numeric neînsemnate, dar cu ambițiile nemăsurate ale liderilor) nu există nicio șansă de a le valorifica. Dar chiar dacă l-ar putea valorifica sunt în stare să facă Unirea? Categoric nu! Pentru a acumula în parlament 50%+1 voturi pro-Unire ei trebuie să coalizeze cu alte forțe potențial unioniste la moment. Așa au procedat și la 1918: Blocul Moldovenesc a făcut coaliție cu socialiștii (drept că acei socialiști erau pronaționali, cei de astăzi, care doar socialiști nu pot fi numiți!, sunt scule ale Kremlinului) și țărăniștii care, inițial, erau împotriva Unirii. Atunci basarabenii l-au avut pe un Constantin Stere care a știut cum să aducă adevărul celor mai puțin informați, a știut cum să încline balanța unirii chiar cu ajutorul celor șovăitori.

Un lucru este cert: în cazul constituirii Alianței Centenarul este strict necesară colaborarea cu toate forțele proeuropene (blocul de pe centru-dreapta (PAS+DA), PLDM, PPEM ș.a.), chiar și cu unele forțe sănătoase din PDM, lucru menționat și de dl Traian Băsescu la ultima întâlnire cu forțele prounioniste. Dușmanii înrăiți ai unionismului sunt kremlinezul Dodon cu haita lui de lupi flămânzi. Tov. bolșevic în fustă Z. Greceanîi a declarat deja că în luna februarie va avea loc congresul psrm la care va fi votată lista candidaturilor socialiste pe circumscripții. Când va face același lucru Alianța ”Centenarul”? Este foarte important ca în circumscripții să se dea lupta între grangurii socialiști și restul, să fie reduse la minim luptele fratricide. Să i se acorde tot ajutorul candidatului cu cele mai reale șanse de victorie.

Dacă vom fi uniți avem toate șansele de a-i avansa pe candidații lui Dodon și Plahotniuc în pofida susținerii financiare, logistice, informaționale majore.

––––––––––––

Valeriu DULGHERU

Chișinău, Republica Moldova

3 decembrie, 2017

Lasă un răspuns