Unii oameni, pentru a-și justifica conceptele referitoare la noncredință, fac apel la vorbele ateilor consacrați.
Marx este un precursor al comunismului ateist. „Adevărurile” lui Marx despre denigrarea religiei, pentru atei, pentru vulg, pentru ignoranți, pentru cei ce sunt „încremeniți în proiect” — expresie îi aparține domnului Liiceanu, folosită în lucrarea: „Apel către lichele” apărută în anul 1992 — au fost dogme de necontestat și au fost, obligatoriu, învățate în școală, în perioada de tristă amintire. Ateii au creat similitudini între Religie și Credință. Marx, discreditând Religia, se referea implicit și la Credința în Dumnezeu, era ateu convins.
Minciunile vinovate, cele ce au contribuit la spălarea creierelor nevinovate, au făcut istorie.
„Comunismul este societatea care garantează prostia ca încremenire în proiect… ”
Educația formează și dezvoltă personalitatea omului.
Studierea Religiei face parte integrantă din educație, din cultura unui popor. Societatea are nevoie de oameni nu numai bine pregătiți scolastic, intelectual, dar și de oameni sănătoși fizic, psihic, moral și spiritual.
Lumea se împarte în două: Lumea văzută și cea nevăzută. Cei care se referă la tot ce este palpabil, raportându-se la dictonul: „Doar materia este esențială” colportând expresii ateiste, fac jocurile anticristului. Expresiile precum: „Puterea stă în noi…” „Numai concentrându-ne asupra forței lăuntrice vom reuși să ne materializăm visurile…” exclud cu bună știință Divinitatea. Lumea nevăzută chiar dacă este contestată, dacă este necunoscută, sau pur și simplu ignorată, nu înseamnă că Legile, după care ființează, nu acționează independent de voința, de cunoașterea noastră, sau de acceptarea noastră. „Liberul Arbitru” ne-a creat iluzia că noi, oamenii, avem înnăscută calitatea „Factotum”. Am devenit egocentriști și dintr-un pragmatism exacerbat, am alunecat spre ateism, dând importanță supremă Eului, fiind convinși că numai cu forța proprie reușim să realizăm totul. Unii oameni, deși par credincioși, respingând exprimările ateiste, au studiat Biblia scoțând cuvintele, propozițiile, din context, interpretând în manieră personală, fac o distincție totală între Religie și Credință și au adoptat o doctrină fabricată de o voință tendențioasă.
O altă categorie de oameni sunt cei ce au studiat, cu abnegație, cu obiectivitate, în profunzime, fără să rupă nimic din context, cei care au studiat nu numai Sfânta Scriptură ci și Sfânta Tradiție, Sfânta Predanie, aceia care întregește Descoperirea. Sfântul Apostol Pavel îndemna: „Așadar, fraților, stați și țineți predaniile pe care le-ați învățat, fie prin cuvântul, fie prin epistola noastră” (II Tes. 2, 15).
Despre sfinți, faptele lor vorbesc. Nu va trebui să spun nimic de cei ce au primit, datorită vieții lor atât de bine plăcută lui Dumnezeu, au primit prin revelație cunoștințele ascunse nouă, noi cei ce suntem incapabili, deocamdată, să le purtăm. „Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi.” (Ioan 16, 12)
Ne-au luminat, sfinții părinți, prin scrierile lor interpretându-ne adevărurile.
„Credința este să crezi în Dumnezeul Cel de necuprins cu mintea”
„Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.” (Matei 17, 20)
Cu ajutorul Credinței, nu cu ajutorul forței lăuntrice se pot realiza lucruri ce par irealizabile pentru materialiști, pentru adepții convingerilor spiritualității ateiste.
Credința se întărește cu ajutorul Religiei, care face cunoscute adevărurile sfinte. Este o interdependență între cele două noțiuni.
Învățătura religioasă este o poruncă a lui Iisus: „Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Matei 28:18-20). Botezul şi catehizarea (studiul religiei Creștine), în acest pasaj sunt corelate; mulți păgâni, în urma predicilor Apostolilor au crezut și s-au botezat.
Religia are o funcție cognitivă, fiind o formă de explicare a lumii. Antropologul englez, Sir Edward Burnett Tylor, și-a îndreptat atenția și spre înțelegerea evoluției religiilor, considerând ca fiind caracteristic religiei, ideea de suflet. Religia Ortodoxă nu crede în diferențierea distinctă dintre un suflet natural etern și un trup natural muritor, nu crede că trupul este închisoarea sufletului și nici nu crede că sufletul se află într-o anumite parte a trupului…
Religia are și o funcție de echilibru, fiind un răspuns la tragediile vieții.
Religia este un liant al vieții sociale, afirmând superioritatea morală!
Studiind Religia învățăm cum să ne rugăm Lui. „Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate” (Matei 6, 7)
Trebuie să ne asumăm mărturisirea apartenenței de a fi Creștini Ortodocși, să ne însușim totalitatea principiilor religioase, să fim pregătiți și intelectual pentru a răspunde interpelărilor tendențioase, nu prin refuzul dialogului, ci în manieră misionară.
Religia este legătura liberă și conștientă a omului cu Dumnezeu.
Cunoașterea religioasă se obține de la textele sacre și/ori prin revelație personală.
Studiul Religiei pregătește și întărește Credința.
Existenzphilosophie, filosofia existențială — termen introdus de Fritz Heinemann — ar trebui să pălească în raport cu studiul Religiei Ortodoxe
Religia este capabilă să răspundă tuturor întrebărilor existențiale!
Lumea laică, câteodată, este supusă unor forme maladive a extremelor. Un medic român spunea că normalul este realizat de echilibrul darurilor lui Dumnezeu prin care ne asemănăm cu El. Sentimentul când este exacerbat, dragostea se transformă în gelozie. Excesul de Rațiune ne poate face insensibili.
Din păcate, nici Religia nu scapă de o formă de manifestare nedorită. Principiul fundamental, epistemologic, susține că o afirmație, oricât de profundă ar fi, nu poate justifica impunerea ei altor indivizi. O formă de alterare a Religiei este Fanatismul. Credința entuziastă este admisă, dar fanatismul… este o formă de judecată în locul lui Dumnezeu.
Creștinul este omul dragostei și al smereniei nu al fanatismului și al zelotismului fără discernământ.
Religia se învață, Credința se trăiește, dar Religia ne ajută să o înțelegem mai bine, ne oferă argumente pentru a ne defini și întări Credința, iar menținerea Religiei rezidă în Credință.
Revenind la Spiritualitate, dacă este considerată a fi o comuniune cu natura, o concepție care pune omul în centrul tuturor acțiunilor, o filozofie egoistă, o credință în forța proprie ca fiind unica sursă a reușitelor noastre… este o definiție falsă. Adevărata Spiritualitate este rezultatul Proniei, înseamnă asemănarea, tot mai mult, cu Creatorul, nu cu veacul ce se apropie tot mai mult de ziua cânt urâciunea pustiirii va sta în Locul Sfânt!
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!
——————————–
Teodor MEȘINĂ
27 iulie, 2018
Foarte bun și cuprinzător articolul! Scoate în evidență substanța religiei creștin-ortodoxe, puterea de afirmare a creștinului, ce nu trebuie să pălească în vremurile grele și tulburi de astăzi! Prin credință adevărată vom reuși să trecem peste grelele încercări ale lumii contemporane! Mai multe articole de o asemenea substanță sunt de dorit! Felicitări!