Aș vrea să-mi dai…
„Din prag un gând se uită lung”
Nu ne-am văzut demult,dintr-un amurg.
Azi mă gândeam și eu așa, deodată,
Să intre-n casă gândul, deocamdată.
Și fiindcă că tu ești generos din fire,
I-aș spune gândului, să-mi dai o amintire!
I-aș cere tot ce nu se poate da,
Ți-aș cere calmul verde din privirea ta .
Să-mi dai măcar un sfert dintr-o iubire…
Să-mi dai o lună plină de sclipire.
Să-mi dai o simfonie de cuvinte,
Apoi, mă poartă-n sufletu-ți fierbinte.
Sărută- mă te rog! În vis de noapte,
Alintă-mă, spunându-mi fine șoapte!
Dă-mi tălmăcirea gândurilor tale!
Și iartă-mă, că ți-am ieșit în cale!
Iubirea mea nebună…
Din fiecare creangă de copac,
Mi se coboară-n poală-o amintire.
Mă-ntreb de ce? Dar nu știu ce să fac.
Tresar deodată!.. Mă gândesc la tine.
Din stelele-adormite-n bolta nopții,
Sub cerul fără fund,culeg Iubirea.
Secundele-n coloană-mi dau emoții
Un fluviu nesfârșit, e nemurirea.
Pământu-i liniștit și-adânc vibrează…
Lumină- albastră curge dintr-o stea.
Tu te strecori în fiecare frază,
Venită din neant, de undeva … ,
Și mă cuprinzi încet, mă iei de mână.
Îmi dăruiești mănunchiuri mari de flori.
Stingi cu-n sărut, Iubirea mea nebună.
Cu-al tău surâs, mă primenești în zori.
Ascunde-mă, la tine-n gând Iubire!
Și lasă-mă din când în când să sper.
Printre safire, vreau să-ti fiu sclipire,
Lângă Luceafărul aprins pe cer.
Iar când lumina nouă se strecoară,
Peste copacul vieții ce-a-nverzit.
Din vârf de plop Iubirea mea fugară,
Abia la tine-n prag s-a liniștit.
Cu gândul cel din urmă, tot la tine,
Se-ntreabă-n taină, ce să facă ea?
Se uită-n jur și-adoarme cu suspine…
Iubirea mea nebună, iubindu-te te vrea!
Pentru tine…
Într-o noapte de toamnă, când tăcerea-i stăpână,
Când Pământu’obosit își închide a lui pleoape.
Pentru tine-și arată stralucita-ai cunună,
Despletindu- și cosița, Luna curge pe ape.
Se oprește și vântul, el ce-mi știe tot dorul,
Numai curge nici timpul, călător peste noapte…
Pentru tine deodată,se destramă și norul.
Jinduiesc după tine.Te-aș sorbi printre șoapte.
Pe poteca stelară, aș zbura pentru tine…
Și ți-aș țese cu drag, o poveste de dor.
Mii de gânduri se-adună, mă inundă pe mine…
Rând pe rând le culeg,le păstrez cât mai bine!
Pentru tine vor fi amintiri de amor…
Anii se duc…
Acum când simt că viața-ncet se curma,
Din drum mă-ntorc, cătând al ei izvor.
Pribeag am rătăcit, fără de urmă,
Iar azi mă-ntorc, unde mi-e scris să mor.
S-a stins seninul razelor de soare.
De-a lungul anilor, tu te-ai schimbat.
Din luncă nu mai simt parfum de floare,
Surâsul tău suav, l-am și uitat.
I-aș spune vântului, acum să tacă!
În nopțile cu șoapte și cuvinte…
În asfințit vreau să mă-ntorc la matcă,
De doruri vechi, vreau să-mi aduc aminte.
Să râd, să plâng, să mă arăt pe mine.
Să mă iubești și mâna să-mi întinzi!
Trăind, iubind, sperând, să fiu cu tine!
Odată-n viață, aș vrea să mă cuprinzi.
De unde vin și unde plec, nu-mi pasă.
Pământu-mi pare acum nemărginit…
Un vânt subțire sufletu’mi apasă,
Iubesc pe-acest pământ, pân’ la sfârșit.
Acum când anii către stele pleacă,
Lăsând pustie calea-n drumul lor.
Nostalgic, viața pare că mă-ncearcă,
Trăind iubirea, chiar riscând să mor.
Anii se duc pe rând de parcă zboară,
Se scurg spre infinit,dar nu știu unde!?
În ani de zile, viața se măsoară…
Cum să opresc, coloana de secunde?
Noapte de toamnă
Undeva la cap de lume, își desface Luna sânul.
Măi târziu în miez de noapte,s-au oprit și vor să steie,
Mii de stele argintate, luminând a mea alee.
Greierele-ntr-o sulfină, cântă-ntruna ca nebunul.
Mă așez sub clar de luna, sub a nopții lăcrimare,
Tainic, astrele să-mi spună: de ce sufletul mă doare?
Când feerica natură, se revarsă cu splendoare,
Se lumină-ntinsa noapte, peste munți și peste mare.
Și doar vântul jalnic geme, peste nucul de la poartă.
De somn, pleoapele mi-s grele,iar în gând aud o șoaptă.
Cu năframa- ngălbenită,se coboară mândra Toamnă,
În veșmânt de frunze moarte,cerne norii sumbra Doamnă…
Dintr-un crâng, de lângă baltă, scutură din crengi alunii,
Dezbrăcați de-a lor podoabă,stau stingheri sub raza lunii.
Cântărețul de paradă a-ntrerupt concertul nopții,
Tremurând de spaima toamnei,se tot dă de ceasul morții…
Iar acum, când toamna plânge, curge din copaci și viața,
Simți cum lumea-ntreagă moare, și ce tristă-i dimineața.
Ca-ntr-un joc ce se repetă, pentru a nu știu câtă oară,
Peste lume timpul curge,peste lume timpul zboară…
Toamna vine și se duce,toamna-i toamnă, bunăoară.
Te-aș caută…
Din când în când, adun în gând culoare și iubire,
Din depărtări te regăsesc sclipind printre safire.
Cât de frumoși sunt ochii tăi, stropiți de fericire!
Ți-aș mai iubi de m-ai lăsa, smaraldul din privire.
Dacă-aș putea ți-aș dărui, măcar pentr-o secundă,
O rază caldă dintr-o stea, purtată-n a sa undă.
De același val ce freamătă târziu la țărm de mare…
Te-aș mai iubi de m-ai lăsa, când Luna-n cer răsare
aș pierde-n ochii tăi senini, oglindă-aș vrea să-mi fie,
Să-mi fi parfum din flori de tei, să-ți fiu o poezie…
Și te-aș iubi! Iubirea mea, chiar poate-o veșnicie,
Iubitule! Te-aș caută și-n altă galaxie!
Doamne, ție-ți mulțumesc!
Mă-ntreb de ce în lumea mare
E-atâta ură și păcat?
De ce a omului purtare,
Devine greu de suportat?
Și dacă viața-n zbor se scurge,
Alunecând cu zor la vale.
Iar ceru’albastru, începe a plânge…
Din calea noastră, chiar dispare.
Uimită sunt și consternată,
Mă-ntreb adeseori în gând,
Se schimbă lumea minunată?
Secretul vieții,nu-l pătrund!
Prin praf, prin fum, prin vorbe grele,
Avutul tău s-a risipit.
Căci, Doamne toate-s ale tale,
Tu Doamne,mi le-ai dăruit.
M-ai pus stăpân atotputernic,
Peste întinderi, peste mări…
Eu am uitat că sunt vremelnic,
Călcându-ți legea, mii de ori.
Dar azi, cuprinsă de tristețe,
Mă-nclin smerită-n față ta.
În jur e-atâta frumusețe,
Pe rană-mi pui, blândețea ta.
Mă-ntreb din nou de astă dată,
Purtându-te pe tine-n gând,
Fără iubire-adevărată…
Cum voi trăi pe-acest pământ?
Dar Doamne, toate-s doar prin tine!
Averea și puterea mea…
Iubirea, mângâierea-mi vine,
Din dreapta socotință-a ta!
Acum când știu că fără tine,
Aș fi sărac și mult prea trist.
Îți mulțumesc cum se cuvine!
Îți mulțumesc fiindcă exist!
Farmec și magie
Când liniștea din început de seară,
Pe țărmul mării se revarsă lină.
Într-un amurg ce-n taină se coboară,
Se-așterne-n suflet ordine deplină.
Când gându-mi zboară sprinten printre stele,
De pretutindeni glasuri îmi răsună…
Deșir magia, când mă uit la ele,
Sub bolta nopții, scaldă blonda Lună.
Ascult a lor vorbire fără șoapte…
O tainică poveste milenară,
Sub pulberea aurită-n miez de noapte,
În dar, primesc o dragoste plenară.
Albastră noapte, ploaie argintie…
Din lumi astrale,vraja mă cuprinde.
Când viața-mi este vis de poezie,
Natura-i un mister ce mă surprinde.
O! Dumnezeul meu,mister pe veci…
Cu farmecul naturii, mă uimești.
Tu, cugetul mi-l porți printre poteci,
Tu, mă ridici de jos.Tu, mă iubești.
Mi-ai pus alături: brazi și munți și ape,
Mi-ai dăruit un aer de cleștar.
Din toate, sufletu’mi să mi se-adape…
Întâmpinându-mă cu al tău har.
De acea Doamne, ție îți mulțumesc!
Și-atât cât mi-a fost dat să fiu ființă.
Smerit să trec hotarul pământesc,
Să fac cunună,cu a ta voință.
Doar pentru tine, fata mea…
Când te privesc acum, făptură vie
În taină-s încărcată de mândrie.
Renasc, întineresc, mă-ntorc în prag,
La clipa-n care te-am născut cu drag.
Te-am făurit râzând,cu bucurie…
Am pus în tine soarele și noaptea.
Ai fost izvorul meu de apă vie,
Comoara scumpă ce-mi trimite soarta.
Când te-am adus cu dragoste pe lume,
În nopțile pierdute cu nesomn…
Ți-am dăruit ce-a fost mai bun în mine,
Te-am legănat și ți-am cântat în somn.
Al vieții drum ți l-am deschis cu rost.
Urmează-ți calea către slava minții!
Tu suflet drag, să-mi fi un adăpost!
Să nu-ți îndepărtezi nicicând părinții!
Chiar tu la rândul tău,vei fi părinte…
Când viața ta va fi ca o tulpină,
Așa va fi mereu…tu ia aminte !
Să nu te-ndepărtezi de rădăcină!
Cât eu trăiesc, să știi copila mea!
În orice zi mi-e dor de-a ta suflare!
Și-n fiecare clipă lângă mama ta,
Făptura ta, zâmbind va fi o floare!
Toamna
Printre ierburile ude, pe-nserat foșnește vântul.
Dintr-o tufă lin se-aude,o vioară-ncet vibrând.
Plânsul frunzelor strivite, par să-ntunece Pământul…
Seranade curg prin aer, greierii se-ntrec cântând.
Din copacii de pe stradă, foi îngălbenite curg,
Vara-și strânge-n grabă mare,auritele-i cosițe…
Iar prin crânguri cad cernite,frunze-n vânatul amurg.
Un suav parfum te-atrage, printre coardele de vițe.
În târzia zi de vară, vântul dulce-ncet adie,
O mireasmă adânc ascunsă, dându-i vinului savoare…
Prin podgorii-mbelșugate, sufletul să ți-l îmbie,
Profeție pentru struguri dăruită de la Soare.
Toamna vine-nveșmântată, cu-a ei mantie brumată…
N-a uitat nici de-astădată, între dealuri și câmpie,
Să ne-aducă încă-o dată, bucurie și răsplată.
Cârduri de cocori ce pleacă și tot cârduri vor să vie…
Ca-ntr-un joc ce se repetă, pentru a nu știu câta oară,
După vară toamna vine,cu belșug și cu iubire.
Peste lume timpul curge, peste lume timpul zboară…
Chiar de viața mea apune, toamna vine iar la tine!
———————————-
Mia UNGUREANU
Decembrie 2019