Constantin MARIN: Aspecte pedagogice şi catehetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos de Pr. stavr. Radu Botiş

Lucrarea, apărută prin binecuvântarea dată de P.S. Iustin Sigheteanul, a văzut lumina tiparului la Editura Inspirescu (Satu Mare, 2013 şi a fost premiată la secţiunea Didactică, în cadrul ,,Cărţile Anului, Baia Mare, 2012. De asemenea, se precizează faptul că aceasta a apărut sub egida Asociaţiei Cultural-Creştin-Umanitară ,,Ars Vivat”.

În ,,Cuvânt înainte”, semnat de Pr. lect. univ. Dr. Gheorghe Şanta (de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca) se menţionează: ,,Cuvântul ca mesaj duhovnicesc îşi îndeplineşte sensul înalt numai atunci când slujeşte adevăratei realităţi, când are o putere ziditoare. Cuvântul zideşte din conştiinţa răspunderii faţă de semen, atunci când omul înţelege cuvântul ca pe o realitate dialogală. Prin Cuvântul lui Dumnezeu, se împlineşte o terapie duhovnicească. Cuvântul Scripurii are puterea renaşterii spirituale a vieţii integrale, fiind instrument forte în educaţie”.

,,Prefaţa” este realizată de Asist. univ. Dr. Valerian Marian, care consideră că ,,Parabolele şi pildele Mântuitorului (…) se înscriu, prin excelenţă, în categoria acelor exprimări care, sub forma cuvintelor înţelese de oameni, trimit la o realitate infinit mai profundă, inexprimabilă, inepuizabilă, ca sens, şi depăşind orice înţeles”.

Părintele Radu Botiş şi-a ,,parcelat” cartea sa în Cinci capitole: I. Persoana divino-umană a Mântuitorului Iisus Hristos; II. Mântuitorul Iisus Hristos – Învăţătorul prin excelenţă; III. Mântuitorul Iisus Hristos – Pedagogul şi modelatorul fiinţei umane; IV. Mântuitorul Iisus Hristos, Cuvântul-model pentru exegetul de azi; V. Actualitatea catehetică a pildelor lui Iisus.

În ultima parte a cărţii, descoperim capitolul intitulat ,,Din suflet prin Cuvânt” – gânduri despre carte.

Din primul capitol al cărţii, suntem părtaşi la opinia şi atitudinea părintelui Radu Botiş, referitoare la Scriptură şi, implicit, la Cuvânt: ,,Lumea fizică, deşi nu este conştientă sau nu poate fi ea însăşi conştientă de iubirea lui Dumnezeu, este făcută, şi ea, ca mijloc al iubirii Lui faţă de oameni şi, ca atare, să se arate tot mai desluşit El, cu iubirea Lui prin ea sau ca oamenii să vadă în ea iubirea lui Dumnezeu, iradiind prin ea lumina dumnezeiască, de care se umplu, văzând-o coborâtă chiar în cele ale lumii fizice”. Cât priveşte ,,Lucrarea Învăţătoarească a lui Iisus”, autorul cărţii de faţă consideră că aceasta este ,,elastică şi variată, ţinând cont de vârsta, gradul de cultură, profesiunea şi preocupările ascultătorilor Săi”. Iar despre ,,Iisus Hristos – pedagogul şi modelatorul fiinţei umane”, părintele Radu Botiş consideră că ,,Activitatea publică pe care a desfăşurat-o, mai bine de trei ani, Fiul lui Dumnezeu, a fost suficientă pentru a desăvârşi Revelaţia”. În continuare, sunt desfăşurate în carte (în detaliu) principiile şi metodele pedagogice folosite de Mântuitorul: principiul psihologic; principiul intuiţiei; principiul practic-educativ; metoda dialogului; metoda analitică; metoda observaţiei; metoda exemplului personal. Păstrând modelul fundamental – Mântuitorul Iisus Hristos – autorul cărţii pe care o recenzăm aminteşte de: pilda semănătorului, a seminţelor bune şi a neghinei, parabola despre comoara ascunsă în ţarină, despre mărgăritar şi năvod, parabola nunţii fiului de împărat, pilda despre lucrătorii viei, pilda lucrătorilor celor răi, pilda cu împărţirea talanţilor, parabola smochinului neroditor, pilda samariteanului milostiv, pilda bogatului nemilostiv şi săracul Lazăr, pilda celui ce datora zece mii de talanţi, pilda despre oaia şi drahma cea pierdută, pilda fiului risipitor, evanghelia din duminica lui Zaheu, pilda vameşului şi a fariseului, pilda bogatului ce i-a rodit ţarina.

Din suflet prin Cuvânt”, se numeşte capitolul dinspre finalul lucrării părintelui Radu Botiş. Aici descoperim opinii exprimate de oameni de condei despre această carte cu caracter pedagogic. Iată, în ordine, titlul materialului-contribuţie şi numele comentatorului acestei cărţi: ,,Iisus Hristos Atotputernicul Divin – Unificatorul prin înţelepciune între Cel ce L-a trimis pe pământ şi istoria pământeană”, de Al. Florin Ţene (Membru al Academiei Americană-Română, Preşedintele Ligii Scriitorilor Români); ,,Aspecte pedagogice şi catehetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos”, de Titina Nica Ţene (membru fondator al Ligii Scriitorilor Români); ,,Mântuirea prin Hristos şi… Om”, de Preot Protopop Onorific Ilie Bucur-Sărmăşanul (Liga Scriitorilor Români, Preşedintele ASTREI Sărmaşu – jud. Mureş); ,,Şi erau uimiţi de învăţătura Lui, căci cuvântul Lui era cu putere”, de Preot Ion Turnea (Liga Scriitorilor Români); ,,Îndemn şi stăruinţă”, de Ernest E. W. Herman (Liga Scriitorilor Români); ,,Gânduri despre noi”, de Prof. Dr. Mihaela Rotaru; ,,Adevărul Mântuitor”, de Prof. dr. Elena Trifan (Liga Scriitorilor Români); ,,Aspecte pedagogice şi catehetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos. Ieşirea din labirint, de Prof. Virginia Paraschiv (critic literar şi eseist, Liga Scriitorilor Români); ,,Dumnezeu lucrează prin oameni!”, de Ligya Diaconescu – ,,Revista Internaţională Starpres” (româno-canado-americană), membru al Clubului de Presă Transatlantic, membru fondator al ,,Association des mass-médias et journalistes roumaine sans frontiere”; ,,Carte de învăţătură”, de Prof. Traian Rus; ,,Şcoala, ca spaţiu al desăvârşirii omului”, de Prof. Valeria Oros; ,,Aspecte pedagogice şi catehetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos” – o cale de urmat, de Ing. Ion Nălbitoru (Liga Scriitorilor Români); ,,Gânduri aşternute”, de Prof. Ioan Ciorca (Liga Scriitorilor Români); ,,Atribute ale educaţiei religioase”, de Prof. Victor Becheanu (Liga Scriitorilor Români); ,,Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”, de Prof. Olimpia Mureşan (Liga Scriitorilor Români); opinia exprimată de Prof. Olimpia Sava, asupra cărţii de faţă; ,,Preotul Radu Botiş”, de Prof. dr. Adrian Botez.

Lucrarea părintelui Radu Botiş, Aspecte pedagogice şi catehetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos se constituie ca o participare şi contribuţie concretă la uriaşul efort de asanare a lumii de azi, în care ne este dat să trăim.

–––––––––––-

Constantin MARIN

18 mai, 2018

Lasă un răspuns