Adrian BOTEZ: Întrebările ființei meteorosensibile (versuri)

de ce mi se-ntâmplă – Cele Rele – numai mie ?

de ce-s confundat – pe-orice Drum – cu Vița-de-Vie ?

de ce dau numai de Nebuni – fără Loc – Șah și-Ntrebare ?

de ce stau cu Capu-n Burlan – și cu Picioarele-n cu Totul-Alt-An  ?

de ce – când îl scot din Burlan – și-l arăt Razelor-Filigran

Capul meu nici Ochi ori Gură – nici Minte – măcar – nu mai are ?

 

tot așa – pot să-ntreb Sfincșii – ori Vântul-Stârnit-Dinspre-Mare

căci – orișicum – tot ăla rămân – cu Soarta-Necată-n Pahare…

nu te duce la Plită – când e Foc de Altare – ci umblă – pâș-pâș – în mână c-o Lumânare

din Loc în Loc – pe unde-i mai Lugubră Umbra – dar Zarvă-i de Sărbătoare…

 

…am învelit – cu grijă – Cavalerul de Pluș

le-am făcut Meduzelor – regulat – Duș

am făcut totul să rămân Copil – dar iată-mă-ncovoiat și Bătrân

 

înfipt în toate Durerile Lumii – și cu Sufletul – SPÂN !

…e-o vreme când  Soarele divorțează de Lună

și-atunci nu mai afli Rost-la-Viață – ori – în Munți și Pădure – CUNUNI…!

***

 

BOMBARDAMENTUL CU GOGOȘI S-A INTENSIFICAT   

 

Bombardamentul cu Gogoși s-a intensificat

disciplinată și bovină – mestecă Lumea-Turmă

(…pe Străzi și-Acasă – -n rânduri !) – doar Rahat :

să-i pese  – cui ? – de Criză și de-Apocalipsă ? – …ea în Haznale scurmă…

 

…că-am fost și Împărați ? – …sau doar Geamgii și Lustragii ?

totuna-i –când Știința toată – ți-e scrisă pe Gingii…

…așa s-a scurs Istoria Planetei și a Țării :

de Răstignirea Perlei să nu știi : Moda-i… ”Nisipul Mării” !

 

din cracă-n cracă-am coborât – ajuns-am Cârtițe de-Orbire :

precum în Cer – așa și pre Pământ – să nu știm a Citire…

toate-Alfabetele se scurg – în Fose Septice Anume

 

totul – pe Internet – e programat : Furajul n-are Nume…

…Hristoase-Doamne – nu te-nghesui : Autobuzul pleacă…

cată-a dura – din nou – în Infinit – Lumina Sfântă – dar SĂRACĂ

***

 

CÂINE BĂTRÂN

 

Câine Bătrân – năpârlescu-mi Părul peste tot

Părul – pe mine – a-l ține – nu mai pot…

s-a iscat – în el – o Furtună-Ngerească

și zboară – plutește înalt – nimeni să nu-l mai zărească !

 

am – în juru-mi – o Aureolă-de-Păr – Sfântofilă

ce se-ntinde prin Casă – pe Pajiști – prin Clorofilă

ba se amestecă – blajin – cu Pădurile și Munții

ajungând și-atingând Stelelor chiar Toiul Frunții…

 

cum vorbesc cu Propriul-Meu-Păr – Dezertat ?

cu răbdare – răbdare – și foarte civilizat :

el îmi răspunde-n Reverențe Caracatiforme

 

iar eu nu mai întreb –  de nimic – acest Fenomen Păros – cu Raze-Uniforme…

…țineți minte : veți ajunge – toți – la fel de Sfinți ca mine

Bătrâni și Neputincioși – dar cu Soare prin Vine…

 

să nu vă opriți – cumva – din năpârlit !

                         

mai bine trântiți – zdravăn – Capacul – peste Oala-de-Gândit !

năpârliți – năpârliți – Luminos și Sfânt (…ca ca orișice Javră-de-Câine…)

că e din ce în ce mai Sus – și e Bine !

***

 

LA PARADĂ

 

Pișpirică – la o parte : acum – trec Sfinții și Munții

și nu mai fă atâtea prezumții

de Paradă – când nu ești decât  un Păduche

scăpat de sub o claie de Păr – cu Muche !

 

învățați Respectul-de-Cer – Năpârstocilor

că – altfel…vă ia Mama Bobocilor !

uite cum Stelele – generos – se pogoară

să-ofere tuturor – înafara Proștilor ! – o Scară…

 

…Sfinții-Părinții și Munții : ce Paradă Rară

cum Căcăcioșii noștri nici nu visară !

…mai deoparte – zâmbind unui Gând Amar

 

așezat pe-un Bolovan – stă Hristosul precar :

reflectează (…alungând – cu blândețe – -un Bondar…)

ziceam : reflectează Crist – cum nimeni n-are habar

 

că Roata Lumii-i stricată…chiar de Rotar !

…tot Circul ăsta – de circumstanță – la Mal

n-are Haz și nici Rost – fără un PERFECT SALT MORTAL !

***

    

ABIA DE AZI E-O IARNĂ RĂPCIUGOASĂ

 

abia de azi e-o Iarnă Răpciugoasă

cu Vijelii – Noroaie – și-o Spârcă-de-Zăpadă

despică Frigul Oase – arde Case

și tot ce e becisnic – lui i-e pradă…

 

a pustiit și Străzi – și Funduri-de-Păduri

a spurcat Ape – de-au rămas Lătùri

s-a zgâlțâit și Clampa de la Rai

de-atâta Danț Satanic – și de-atâta hai…

 

stau ghemuit sub Zdrențele de Gânduri

și-ncerc să peticesc o Viață fără Rânduri

dar nu se poate scrie Cartea-mea-de-Căpătâi :

 

se-ncurcă între ele – Rimele Dintâi…

…când Vijelia-n Stele va face pe Nebuna

aștept Ploaia-de-Foc : mistuie tot și-ntr-una !

***

 

ORICE-AȘ VREA SĂ SPUN – NEBÙNII VOR RĂSTĂLMĂCI        

 

orice-aș vrea să spun – Nebùnii vor răstălmăci

și chiar mai mult decât merit – mă vor umili…

singur să fii – cu Poveștile tale – jignitor de Alcore

vei sfârși devorat – prin Sloveniri Carnivore

 

e ca și cum n-ai putea să te miști

făr’ de-Avocat – căci altfèl – totul riști :

riști să te-nchizi Torționar – când tu ești doar Vegan

riști să fii zvârlit în Paner – ‘olalt cu un Prost și-un Mârlan…

 

taci – între Oameni Zurlìi : nici măcar Rugăciuni

să șoptești : căci Toate – la ei – sunt Minciuni !

doar ce grăit-a-Imbecilul – Șef și Bancher

                  

e-un Templu de Raze – chiar Raiul din Cer !

…în Lumea de-aici – ori ești Mut – ori ești Surd

ori Bogat să-i muțești ! – …ori Sărac și Absurd…

***

 

NIMENI NU-MI ÎNȚELEGE REVOLTA POVEȘTILOR MELE

 

nimeni nu-mi înțelege revolta Poveștilor mele

toți mă urăsc – pentru că văd pân’ la Iele

toți mă urăsc – pentru că vreau Rânduială și Rost

toți mă urăsc – pentru că n-am dezertat – încă – din Post…

 

Spiriduși-Moși – Ondine – colcăie-ntre Rime și File

Salamandra-mi nu arde – nici în Ură ori Mile :

m-azvârliți de pe orișice Astru – din Carte – în Noapte

dar eu mă întorc – ca Albina – -ncărcat de Miere și Șoapte…

 

degeaba-așteptați Prohodirea-mi sub Brazi :

Trei Cavaleri au venit – din Stele – cu-Ucaz

și Munți-s în Flăcări – în Platoși se-nchid Inorogii

 

neostenit – Cornul lor Alb străpunge Negrele-Orlogii…

…nu mi-e prieten vreun Om ? – Frați îmi sunt Duhuri :

singuri se scriu ele-n Cartea-mi – mazilită la Vulturi !

***

 

DOINA MĂRGĂRITARULUI

                  

Mărgăritarul din Scoică

strigă-ntr-una după Doică :

dar la Pruncii Cei de Rază

n-afli Doică – ci doar Groază !

 

ies din Valuri – iar și iar

în Dinți cu Mărgăritar

să fugă Ursita Rea

poa’ s-o lumina și ea…

 

n-am nici Casă – n-am nici Masă

doar un oaspete de Vază :

Năcazul șede la Vatră

parcă-i Dumnezău de Piatră !

 

desfac Dinții : Sfinți Părinții

vin la Vatra-mi – Ei – Cuminții :

s-oglindesc în Mărgărit

și învie – de-au murit…

 

cu Puteri de la Adânc

fudulul  Năcaz mi-ți frâng

și-l azvârlu drept în Foc !

…poate trezesc vreun Noroc…

 

de-aceea nu mă despart

de Mărgăritar Nespart

și-oi da din Lumina lui

Orbului – Săracului…

 

…faci un Bine – vin Albine

și o scară de Gherghine

să ajungi degrab’ la Cer

fără de opinci de Fier

 

de faci Rău – chemi un Dulău

Negru Tare și Șelău

cari de duce între Dinți

pân’ la Smoalele Fierbinți :

 

nu-l mai vezi pe Dumnezău

doar o cioată de dudău…

***

 

PIERD ZILELE – ZESTREA LUI DUMNEZEU

 

pierd Zilele – Zestrea Lui Dumnezeu

și – una câte una – se scurg în Rigolă !

cu ele – -mi pierd și Vocea mea de Zeu :

îmi scuipă Lucrurile – îndârjit –  Alura mea Frivolă…

 

nu trândăvesc : privindu-mă – înțepenesc

cât de-asincronic ființez în Lume

cât de nepotrivit – ba chiar grotesc

m-am nimerit să tulbur o Genune…

 

nu-mi fost-a-n Gând să stingheresc :

se saltă-n cârduri – Ciori – când mă zăresc

convins sunt : Fantoma mea de-ar scoate un Cuvânt

 

Păduri și Munți și Ape – intra-vor sub Pământ !

…privesc – în Nopți Împărătești – spre Stele multe :

n-o vrea – de milă – vreuna – -ntr-însa să mă mute ?

***

 

PEREȚI

 

cad peste mine – din Pereți – ca din Mașina Gunoieră

Ologi și Ciungi – și Orbi și Arși – Smintiți și Paralitici…

mă rog – sunt – toți – Vechii-mi Colegi și Frați de Etajeră

cari mă sufocă – azi – l-Autopsia mea – cu Ochii Analitici…

 

Pereții explodează-ntr-una – Nevrednice Pelicule-ntre Vremi

Pereții nu te apără – ci-ți pun Căluș în Suflet – când Somnul vrei să chemi…

Pereții explodează-ntr-una – crispând pe Boul-Cuget

Tone întregi de Musafiri – rememorați ca Muget…

 

Pereții îmi trimit ‘napoi  (…o Minge Aruncată…)

cele mai crunte Schilodiri – Victorii Fulminante

pe care Măcelarul-Zeu – ”Mânecă Suflecată

 

le-a obținut – în Mii de Ani – prin Temple-Variante…

…sunt Frații mei – convulsionat vomați – de Sărbătoare

prin Amintirea din Pereți : Pereții Abatoare…

 

…acum – l-Autopsia mea – vin Duhul să mi-l fure

să-mi ia și Carnea – ca Palton : Zombies ce vor să-ndure

din nou – în veci de veci – Amin ! – SPERANȚELE IMPURE…

***

MUSTRARE ȘI ÎNDEMN CĂTRE DUMNEZEU

 

de când Te tot slăvesc și tămâiază Pământenii – -n Toamne

Ți s-a suit la Cap – și Ție – Doamne…

Tu și cu Sfinții Tăi – alcătuiți o Haită :

uitați – pe la Sărmani – să mai dați câte-o raită…

 

da – avem Vine : Crimă – Trădare și Ticăloșie

dar noi : O CLIPĂ ! – Tu : O VEȘNICIE !

mai lasă Drâmba Ta Divină – la hodină :

pogoară-Te – din Cer – pe ale noastre Răni – și-alină…

 

nu Te-am rugat de Viață – Moartea-i izbăvire !

dar dă-o când trebuie – nu după amintire…

ești Mitocan – cu toată Frumusețea – Tânără Făclia !

 

…deși – la Facerea de Toate –  Ea Ți-era Fudulia…

…nu schilodi – trăda : căci de-astea știm preabine :

vino aici – pe Prispă – să mai grăim cu Tine…

***

 

NU GRĂI DE VII ȘI NICI DE MORȚI

 

nu grăi de Vii și nici de Morți – când Cavalerul trece pe la Porți :

Sufletul se-ncheagă – din rece – tot mai rece : dispar Ierni-Sorți…

și – bàrem – taci ! – când trece Busuioc  :

Ceata-cu-Altar de Foc – drept la Mijloc…!

 

…se-ntâplă-atâtea – între-un Hotar și Altul

Circul dispare : rămâne – pe Cer – Saltul ;

simți – printre Degete – Rozàriul cum declină

se umple de Parfumuri – Văzduhul de duzină…

 

…e-o Seară surdă – -amară și stingheră

nu știi ce Flori să potrivești la butonieră :

un Scai și-un Spin se ceartă pe-un Suspin

dar dinspre Taina-de-Tărâm – Lumini de Crin tot vin – și vin…

 

…ce-i de ținut în Buzunare ? – ce Concluzii

să tragi – după o Viață de Iluzii ?

că a trecut – prin Gară – -un Tren-fără-Semnal

 

iar Cavaleru-a fulgerat – spre beregăți – Pumnal…

…porniți spre Țara de-unde vine Busuiocul

și nu mai dondăniți – că n-ați găbjit Norocul…!

***

 

 

 

 

LA EXECUȚIA MEA

 

la Execuția mea – s-au tras

asupră-mi – toate

Gloanțele Lumii

 

am smuls – din mine – fiecare Glonț

Patriotic – le-am adunat – pe

toate – cu mare grijă – și

am durat – din ele – un

Palat : un Palat

înalt… – înalt… – …că mă uit – din balconul

Palatului – la

Soare și la

Lună – de Sus în

Jos

 

…Seara – târziu – strâng – între Două

Degete – Carnea-mi Răstignită – și

storc (ca pe Lămâie) – pe rând – Sângele – din

fiecare Rană – peste Capetele lor

Bălaie : ale

Soarelui – ale

Lunii – ale

Stelelor…

***

 

DIN GALAXII ÎN GALAXII – AM NIMERIT ÎNTR-O LATRINĂ !

 

din Galaxii în Galaxii – am nimerit într-o latrină !

Ceasul de Mână e de vină : a repornit Lumea Bătrână…

sunt obligat să-mi scot – din Suflet – Grenadele de Gelatină

s-arunc în Aer – Facerea Cretină !

…care intrase – de mult – în Carantină…

 

împușc și mitraliez – fără-ncetare – căci n-am Tavan ori Dușumele

(…să mă susțină – oricât ar fi ele de rele-infidele…!)

și nici măcar Pereți – de Apărare – la Casa mea – clădită – făr’ Zăbrele

de voie-de nevoie – între Stele…

…înconjurat de Cerul Explodat

eu chiar în Constelații – M-AM CAZAT !

 

Maestru de-Artificii și Canale

m-am instalat pe Cruguri Liminale :

Chipu-mi – bronzat de Foc și Funuri Bacanale

 

vi-i Noul Dumnezeu : ce dacă-i șubred ? – …are Prezențe-Astrale !

…pe mine – Pictor de Cratere Înflăcărate

să mă slăviți ! – …plătindu-mă ÎN RATE…!

***

PE ÎNSERAREA VOCII – I-AM SCRIS LUI DUMNEZEU

 

pe înserarea Vocii – i-am scris Lui Dumnezeu

spunând în care Locuri – Pescarul am fost eu…

i-am scris despre Tovarăși – ce – rând pe rând – pierdui :

Punct pus-am unde Soare apune după Grui…

 

nu am trădat pe nimeni – dar Singur mă găsesc

Bătrân – Sărac – eu – Trist – mă iscălesc :

o Cruce-n loc de Nume – o Lacrimă – Pecete

și – iarăși – între mine și El – se-nfìripă-un Perete…

 

dac-am fost sincer – și iar Te-ai supărat

nimic nu te ridică : rămâi Rege-Nghețat…

dar dacă vii în Țundră – cu mine – la Izvoare

 

Făptura se-Nnoiește – cad Ultime Zăvoare…

…ca să Te știu pe Tine – am Florile-n Grădină :

le urmăresc Capriciul – și mai semnez o Vină…

***

 

EU – CASA MEA

 

vulcani erupând : rănile Soarelui

ale Lunii – Stelelor-Logostele

ale Cereștilor Iele !

aceste Explozii Cosmice sunt Casa Mea

clădită din Mega-Împușcături Uranice și…de neoprit

Suitoarele Manolice Schele

Suitorul Zenit !

Continue reading „Adrian BOTEZ: Întrebările ființei meteorosensibile (versuri)”

Alaida FOPPA: Inima

Pictură de Barbara Walder

 ***

 

Inima

Se spune că ar fi
cât pumnul.
Foarte mică,
însă neobosită
pune-n mișcare toate
lucrurile.

Ea este truditoarea
ce impecabil bate
tânjind după odihnă,
și prizonieră este
nedeslușit visând
la evadare.

Alaida Foppa

(Barcelona 1914 – Ciudad de Guatemala 1980)

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

***

El Corazón / Dicen que es del tamaño / de mi puño cerrado. / Pequeño, entonces, / pero basta / para poner en marcha / todo esto. // Es un obrero / que trabaja bien / aunque anhele el descanso, / y es un prisionero / que espera vagamente / escaparse.

Mugurel PUȘCAȘ: Confirmarea confirmării confirmărilor (pamflet)

CONFIRMAREA CONFIRMĂRII
CONFIRMĂRILOR

Curat-murdar, coane Fănică !

 

Văd ” comitete și comiţii „,
Aleși trimiși în Parlament
Prinși prin întunecimea minţii
Într-un scenariu evident.

 

Avem pravile de ocară,
Guvernul este audiat,
De patru luni nu e fecioară…
Astăzi e iar dezverginat.

 

Mă uit la voi și-mi bine acru,
Cu greu mai pot a înțelege,
De zeci de ani e-același teatru,
Cum, Doamne, vă putem alege ?

 

Când Constituția nu-i bună,
Faci alta nouă, îi dai zor !
( Fă, nene Iancu o cutumă ! )
Ce mai… Caragialesc decor !

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

18 februarie 2020

 

Mihaela BANU: Să-ți scriu mici slove-n carnea mută (poezii)

E vremea de-o gingașă primenire
– Pantum –

 

E vremea de-o gingașă primenire.
Întreaga viață-mi pare mai frumoasă.
Când mi se zbate fără contenire,
O inimă zvâcnind tumultuoasă.

 

Întreaga viață-mi pare mai frumoasă
Când rătăcesc cu mintea în neștire.
O inimă zvâcnind tumultuoasă,
S-a îmbătat din plinul de iubire.

 

Când rătăcesc cu mintea în neștire,
Inima mea, o pasăre sfioasă,
S-a îmbătat din plinul de iubire,
Nemaigăsindu-și drumul către casă.

 

Inima mea, o pasăre sfioasă,
Nu cere sfaturi, pilde, lecuire.
Nemaigăsindu-și drumul către casă,
E vremea de-o gingașă primenire.

 

Înțeleapta împăcare
– Tautogramă –

 

Înrobit în întristarea
Întâlnitelor înfrângeri,
Îmi înflăcărează îngeri,
În întreg, întruchiparea.

 

În înalturi înstelate
Întrebări îmbietoare,
Îndelung în închisoare,
Înfloresc înfiorate.

 

Învingând înșelătoare
Înălțimi însingurate,
Înadins înaripate,
Încăpeau în înserare.

 

Îmi însemn învățătura
În înscrisuri îngroșate,
Îndestul încercănate,
Înjghebând întăritura.

 

Înțeleapta împăcare,
Îndreptată, îmbunată,
Încheia îngenuncheată,
Învingând în încercare.

 

Să-ți scriu mici slove-n carnea mută …
– schaltinienă de dragoste –

 

Sub cerul nopții înstelate ne sărutăm ca doi nebuni;
E-un fel de dulce răzbunare pe timpul ce s-a scurs în van,
Cel care deopotrivă fost-a și bun prieten și dușman,
Dorindu-ne să treacă-n fugă, cu ale iernii legiuni…

 

În toamna stoarsă de-a ei vlagă, în recea noapte de brumar,
Săruturi să se spargă-n pieptu-ți, în valuri de efuziuni,
Sperând ca până-n primavară, ca-ntr-un sentimental bazar,

 

Să le expui fără-a le vinde, să-mi vadă dorul ce mocnea,
Ce rătăcit-a iarna-ntreagă, deși la gura ta râvnea

 

Să-ți scriu mici slove-n carnea mută, ca cel mai iscusit zețar.

 

Surâsul se statornicea
– Tautogramă –

 

Se strâng stihiile spre seară,
Stârnind salbatice scântei.
Subtile spaime se strecoară,
Surpând sfărâmături de stei.

 

Continue reading „Mihaela BANU: Să-ți scriu mici slove-n carnea mută (poezii)”

Maria HOTEA: Aprinde-n inimă scânteia (poezii)

Iubirea nu-i temătoare

 

Fuge clipa, timpul zboară
doar nisipul le măsoară,
Cuvântul se pierde-n zare
sufletul stingher mă doare
Ochii goi n-au strălucirea
ce le-o dăruia iubirea,
Sunt cuprinși iarăși de patimi
ce-i scaldă în calde lacrimi.

 

Numai gându-i călător
precum păsările-n zbor,
Lasă-n urmă doruri grele
amintiri se nasc din ele
Trecători sunt doar fiorii
pierdu-ți în praful uitării,
Unde nimeni nu pătrunde
și prin vise îi ascunde.

 

Numai cioburi de iubire
mai renasc dintr-o trăire,
Răscolesc adânc în suflet
înecat de atâta plânset
Nici suspinele în tăcere
nu-i aduc o mângâiere,
Chinuri grele îl lovesc
liniștea iar îi răpesc.

 

Năucit de dor mi-e gândul
ce se întrece iar cu vântul,
Printre umbre se strecoară
în amurg,în prag de seară
Risipește-n grabă vise
ce-n tăcere sunt cuprinse
Limpezind ochii-n lumini
de lacrimi fiind iarăși plini.

 

Adormit e-n vis și dorul
ce-l trezește lin fiorul,
Minunată apare-o clipă
când iubirea se înfiripă
Strânge în brațe sentimente
ce în suflet lasă amprente,
Deschide larg o fereastră
cu lumina ei albastră.

 

Aprinde-n inimă scânteia
fermecată îi e văpaia
Mă poartă prin labirint
păstrând tainic legământ
Liberă-s de amăgiri
cu speranța în priviri
Iubirea nu-i temătoare
Vocea îi e dulce chemare!

 

 

Marea mea iubire

 

Marea mea iubire rămâne numai marea
Doar ea poate cuprinde-n brațe zarea,
Mă simt ca marea uneori în zori dimineții
Când o privesc simt doar frumusețea vieții.

 

Trăiesc în liniște clipa ce-mi este minunată
Și-n trăire intensă sufletul meu mi-l înalță,
Dar viața,deseori îmi pune-n clipă și furtună
Eu îmi doresc să-o schimb cu-o alta bună!

 

Mă îndepărtez de toți și mă închid în mine
Și în singurătate sunt liniștită și îmi e bine,
Rămân doar cu gândul călătoare-n depărtări
Cu doruri aprige ce se pierd în magice visări.

 

Le port în suflet precum marea are țărmul ei
Cu valurile înspumate ce se sparg la chei,
Doar marea îmi arată infinitul ce-i divin
Când îl privesc, albastru-i în clipele ce vin!

 

Cum ceru-i albastru la fel este și marea
Doar în tăcere stând îi ascult chemarea,
Iubesc cântecul mării și-n magic răsărit
Văd soarele auriu cum se înalță la zenit.

 

În raze aurii privirii mi se arată infinitul
Ascult cântecul mării când lin adie vântul,
Vreau să-l ascult pe soare sau furtună
Marea mă cheamă și-n răsărit de lună.

 

Continue reading „Maria HOTEA: Aprinde-n inimă scânteia (poezii)”

Alice PUIU: Cuvinte ale timpului (poeme)

În alt poem

 

O așteptare se rătăcise

în vitralii prin ramuri de gând

și-o petală dintr-un timp

înscris în cercuri de cenușă

ardea tăcerea dintr-o insulă

pierdută-n eul îngenunchiat în mine

și-n consistența unei dimensiuni răzvrătite

tu înnodai depărtări ale cuvântului

din alt tărâm, din altă lumină.

Tristeți rotite-n vers de clopote ninse

aprindeau pe ziduri arse-n uitare

frunze din ruga unei despărțiri

în care erai durerea unui cer

prăbușit în absurdul neant

din altă zodie, din altă zare.

O umbră pulsează acum în mugurii de lut

nemărginind această plecare

într-un amurg de ape arzând fantomatic

însingurarea ornicului ce te-a-nchis

în alt vers, în alt poem.

 

 

Antinomii sepulcrale

 

zvâcnesc râuri selenare

în așteptarea neîmpăcată

din albul arzând în frunze

și-n frigul entropic

dintr-un culoar nedefinit

vise și veacuri rătăcesc

în netălmăcite hăuri

în care tu zăbovești

ca o chemare de dincolo

de sensul sinelui nerăscumpărat

ca o respirație-nfășurată de cuvinte

ce-mparte mirarea ochiului

în două antinomii sepulcrale

și-un labirint ce-și ramifică tăcerea

prin oasele acestei despărțiri

m-ascunde-ntr-o clipă

în care tu, vers agățat de sălciile din lună

îți destrami umbra

pe buzele acestui ianuarie

spulberat prin cotloanele unui orologiu

ce-nvârte pe-un cadran fără numere

rămășițe din glasul unui orb

cu ochii răsturnați

peste pânza unor formule alchimice

înnodând ramuri dintr-un timp închis

în iarna unei oglinzi

ce-a prins în ridurile nemuririi

aurul mut din pietrele

pe care moartea și-a înscris

amprenta abisală

 

 

Arzând cărări de cuvinte

 

M-am destrămat prin sinuoasa tăcere

a unei frunze ce-n stinsa cădere

dintr-un arbore de gânduri

a poposit pe inima ta.

Rătăcitori printre greierii

pulsând în scrum de lună

ne-am scris pe pleoape

respirația telurică

a unei metanii de dincolo

de noaptea gândurilor arse,

de dincolo de apele uitării

unde-n amurgul ultimei călătorii

despărțirea de noi înșine zăbovea.

Suspendați în verdele

arzând cărări de cuvinte,

zâmbim în ora de ceară

din care curg stele și vise

și liniștea luminii.

Ziduri gonesc prin vălătuci de fluturi

și străzile inundate de seva

unei primăveri hoinare

alunecă-n cerul ce-adună

în palmele ideilor

și-n văzduhul întrebărilor

tot necuprinsul ierbii

tot infinitul unui ram de viață.

 

 

Cândva un sentiment

 

Alunecam pe frunze

ca un ochi venit dintr-o stea

ce căuta rătăcirile nopții

când mai aproape

când mai prelung

zvâcnind cu glas de fărâmă necuprinsă

în tăcuta îmbrățișare a unui lut

ce-și croia neînțeleasa depărtare,

mă risipea volbura colbului

pe-o coamă arsă de văzduh nescris

și literele-și destrămau culoarea

devenind muzică și sfere din alt contur,

creșteau întrebări pe-un umăr de lună

și-n cuvântul arborilor se-adunau aripi

din rugăciunea unor păsări de lumină,

treceam prin axa abstractelor neanturi

în versul risipitei aurore dintr-un veac

plutind haotic cu fața

către cel ce n-am fost încă copil

doar tăcută îngemănare dintre începuturi

când dragostea abisului devenea înălțare

spre cel ce-am respirat o neghicită taină

a unui descânt dintr-o materie

de gânduri și idei

și-atunci mi-am zărit umbra,

mocnită plecare

către lumea de dincolo de sânge și oase

pe-un deal pe care creșteau visele

celui ce-oi fi cândva un sentiment

înmugurit pe-un ram de viață.

 

 

Clipa unei azime

 

Iederă-n oglinda miilor de labirinturi

șiroind rătăcirea unui deal

prin fluide crengi dintr-o lună

ce destramă infinitul

în care cresc ceruri nescrise

dintr-un alt contur de gânduri

Continue reading „Alice PUIU: Cuvinte ale timpului (poeme)”

Vasile MIRCESCU: Am vrut să-ți scriu

Am  vrut  să-ți  scriu,  mă  jur ,
chiar  de nu  crezi !
Am  vrut  să  știi  ca-mi  este  greu ,
dar  tu  n-ai  cum  să  vezi,
Că  sufletul  îmi  este  frânt
și  pace  nu-mi  găsesc,
Că-n  fiecare  zi  eu  sufăr
și  nu  mă  regăsesc…

Sunt  gol  pe  dinăuntru ,
secat  de  lacrimi  și  dorințe,
Pierzând  și  drumul ,
pe  care îl  găsisem  înainte !
Drum  curat,  frumos  bătătorit ,
de  atâtea  vorbe  dulci ,
Dar ce  păcat,  a  dispărut
și  au  rămas  doar  gropi  adânci…

 

Mai  pot  spera  ceva,
scriindu-ți  o  scrisoare  ?
Chiar  de  ai  uitat  de  mine
și  ai  ales  o  altă  cale ?
Îmi  calc  orgoliul  în  picioare,

nu  pot  renunța  la  tine,
Rămân  doar  cu  speranța ,
că  vei  citi,   ce-i  scris  de   mine !

 

Căci  sunt  bolnav,  cum n-am  mai  fost ,

sunt  bolnav  de… Tine…

Ești  întocmai  ca  o  febră

ce  a  pătruns  adânc  în  mine,

Arzându-mi   dorul  și  iubirea,

iar  sufletul  cumplit  mă  doare…

Vino  și  stinge-mi  febra  cu-n  sărut,

că-i  grav…  În  mine,  totul  moare  !

——————————–

Vasile MIRCESCU (Vali M.)

Ploiești

Alexandrina TULICS: Fărâme de Lumină (versuri)

Îmbrățișarea primăverii

 

…Mi-am prins coconi de salcie în păr,

Și ghioceii-i țin în mână,

Lalelele le am în odăița cu iertări

zambilele-albastre stau pe masă,

Printre miresme;Îmbrățișări să-mi dea,

și șoapte îngerești din lumea cerului să-mi spună.

Mi-am pus brândușele în geam,

Să plece înghețarea arogantă

Să vină,cânte,trilul mierlelor-n copac

Și mieii iar să zburde

ca-n minunată țara noastră.

Am pașii încălziți pe cale,

Mă duc să mă smeresc doar Lui,

Să las în urmă umbra și-nghețarea

Mă duc cântând doar Mielului.

Îmi pregătește Domnu-o dimineață

În noaptea-n care iarna în zăpadă se răsfată,

‘N oftatul meu de dor de primăvară

Și undele luminii ce inima-mi -nconjoară.

Mă duc,mă duc pe Cale,să ies

din ierni,îngheț și strâmtorare.

 

 

O vară în iarnă 

 

Sub mantia albă a iernii,

Sunt şoapte cu dorul de vară,

Visează teiul din curte

Şi-n flori, miresmi i se strecoară

Se-ascund în doiniri şi salcâmii,

Cu dorul de zumzetul lin

Al rugilor celor ce lucră afară

Şi-al vrednicelor albini.

Se simte o boare amară,

Puterea din verde pelin.

Continue reading „Alexandrina TULICS: Fărâme de Lumină (versuri)”

Emilia-Paula ZAGAVEI: Frânturi de suflet (poezii)

Blestem

 

Te-am îngropat în suflet blestem greu de iubire,

Te-am ars pe rugi amare a dorului nebun,

Jelindu-ți amintirea la porți de izbăvire

Cu lacrimi reci și uscate ce trupul mi-l răpun.

 

Te-am rătăcit prin gânduri înnegurate-n timp,

Am presărat în urmă-ți otravă de uitare,

Umbra tristeții însângerate din vechiul anotimp

Lăsând-o zeilor ofrandă de simplă meditare.

 

Te-am plămădit din lutul bicisnic al visării,

Cârpind nevolnicia-mi pe vasul încă ud,

Uscându-te la soare, dând alt sens așteptării,

Scrijelindu-mi destinul pe-al nemuririi nud.

 

 

TRISTE CUVINTE…

 

Poveste cu triste cuvinte înghețate

Se scurge nevolnic spre tăcut gând,

Uscate iluzii pe-un vis cocoțate

Sfărâmă lacrima căzută-n pământ.

 

De doruri e plină cămara iubirii

De patimi ascunse după un rug

Tăceri ancestrale împart nemuririi

Și verbul cel mut învăț să-l conjug.

 

Cad picuri de stele printre păcate,

Mustește de doruri iubirea din vis,

În suflet iluziile-mi curg dezbrăcate,

Gând orb se îndreaptă spre paradis.

 

Țes în tăcere adâncă durere

Cu un surâs leg un dor de alt dor,

Ițele vieții au parfum de tăcere

Viața își scutură tăcută un nor.

 

 

DEZROBIRE

 

Pe marginea uitării dintre noi

Răsar tristeți sădite-n amintire,

Amarnic plâng cu lacrimi albe ploi

Adăpostind  un gând în răzvrătire.

Continue reading „Emilia-Paula ZAGAVEI: Frânturi de suflet (poezii)”

Corneliu NEAGU: Legenda

LEGENDA

 

Citește-mi din legenda

sosită astă seară

cu file încărcate

de sfinte neuitări,

întoarse obosite

în prag de primăvară

pe vânturi nevăzute

și cârduri de cocori.

 

Voi asculta cuminte

povestea renăscută,

rămasă agățată

pe-o margine de gând,

și-atunci voi înțelege

că-n magica volută

bemolii din fligoarne

vor reveni curând.

 

Vestitele fanfare,

ajunse iar în parcuri

cu-aceeași revărsare

de vaste partituri,

ne vor lovi uitarea

ca nesupuse icuri

înfipte fără milă

în inimi de păduri.

 

Tăcerea regăsită

în fila de legendă

ne va aduce somnul

din margine de nori,

iar vraja așteptării,

venind să ne cuprindă,

pe trupurile noastre

va cerne doar fiori.

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

17 februarie 2020