Sunt fericit !

*
Mă bucur că-n destin nu mai am sens.
Îi dau eu unul luminos şi dens,
plin de splendoare,
de căutări, de visuri şi cu-un ţel
care, tot timpul, împliniri plenare
are în el.
*
De-o viaţă-ntreagă strâng în tolba mea
nu numai meteori şi câte-o stea,
ci şi luceferi
din care constelaţii-îmi făuresc
pentru-a-mi trimite-acolo solii teferi
cu-un gest firesc.
*
E viaţa îngrozită de-al ei puls?
Am să îi dau cel mai superb impuls,
căci simt în mine
puteri ce n-au nevoie de efort.
De la o vreme doar gânduri senine
în minte port.
*
Îmi place de cel care sunt acum,
care păşeşte hotărât pe-un drum
fără oprelişti,
ce nu mai are lângă el cărări.
Şi-s fericit profund de ce privelişti
mi-apar în zări.

11 februarie 2020

Fără popas

*
Ce primăvară mi-a intrat în trup!
De flori crengile-aproape mi se rup
şi ce lumină
mi-a inundat al inimii meleag
unde aştept nerăbdător să vină
tot ce-am mai drag.
*
În vremea ce în iureş a trecut
atâta bucurie n-am avut
în nicio clipă.
Surâd sau râd şi fericit visez
că nu o să mai fie vreo risipă
în niciun crez.
*
M-am regăsit sau altul sunt acum
când bucuros colind pe noul drum
ce-mi stă în faţă
şi mă îndeamnă să-l parcurg voios,
să îmi trăiesc zâmbind noua mea viaţă
şi-al ei prinos.
*
Au dispărut din tristu-mi efemer
nămeţii mari şi viforâtul ger
şi văd noi ţinte
în zările unde aud un glas
ce-mi spune blând să merg doar înainte
fără popas.

12 februarie 2020

SUNT MULŢUMIT !

*
O iarnă minunată simt în trup !
Nu mai e ger. Nu urlă niciun lup
iar ceru-mi ninge
fulgi jucăuşi de-un alb strălucitor.
Focul ce arde-n minte nu se stinge
arzând de zor.
*
În inimă s-au adunat nămeţi,
dar nopţile par dalbe dimineţi
şi când mai bate
vreun vânt, o adiere pare-a fi,
ce mângâie cu mâini imaculate
zi după zi.
*
Privesc în ochii sufletului meu
şi văd al fericirii curcubeu
lucind feeric
şi răspândind mirifice culori
în care se preschimbă-orice-ntuneric
în splendizi zori.
*
Sunt mulţumit că am uitat să plâng,
că nu îmi pasă că e doar un crâng
a mea pădure,
că cerul împlinirii e senin
şi c-am văzut că n-are clipe dure
al meu destin.

13 februarie 2020

DIN CÂND ÎN CÂND

*
Din când în când mai vine în azur
câte un nor ce-aruncă umbre-n pur
şi în lumină
mai sunt şi nopţi adânci sau triste seri
când brusc încep păreri de rău să vină
din fostul ieri
*
şi sufletul tresare speriat,
iar inima are un ritm ciudat
căci mintea toarce
din caieru-amintirilor pe rând
triste-amintiri ce vor să îţi încarce
gând după gând
*
cu tot ce în trecutul tău a fost
mai bun, mai rău , cu rost sau fără rost
în viaţa care
a cunoscut bine şi rău din plin,
zbucium şi calm,venind pe rând se pare
dintr-un destin
*
pe care n-ai putut să îl învingi
chiar dacă-acum cu anii tăi îl ningi
şi râzi de dânsul,
în timp ce el priveşte ca un sfinx,
iar tu eşti sigur că se-ascunde-ntrânsul
cel mai crud linx.

14 februarie 2020

Pare ciudat

*
Pare ciudat, dar aş sta ceas de ceas
cu propriul meu suflet la taifas
fără-a mă teme
că aş putea vreodată să regret,
spunând că este pierdere de vreme
acest tabiet.
*
Mi-e drag să îi simt zâmbetul suav
când vede că devin tot mai firav
şi-ncep să şchioapăt
prin viaţa ce îmi pare tot mai grea,
iar el îmi spune că până la capăt
mă va veghea.
*
Îl cred întotdeauna findcă ştiu
că vrea să plece-n zări cât mai târziu,
că încă speră
să nu mă vadă-nvins în efemer,
de viaţa ce adesea e-o panteră
ce-ar vrea să pier.
*
Nu am avut prieten mai fidel
ca sufletul ce-a fost mereu altfel
şi totuşi unic,
un înger dat de Bunul Dumnezeu
cu care pot în voie să comunic,
destins mereu. Continue reading „Anatol COVALLI: Noi zori (matepoeze*)” →