AUTOPORTRET
Mă văd mereu cum eram odinioară
Pe ulicioare zburdând din zori în seară.
Acum privesc în urmă cu nostalgie-
-Unde ești tu, minunată copilărie?
Troiene grele ne-au cuprins
Anii s-au scurs pe nesimțite,
Lumina din mine alunecă iute
Stele cu sclipiri în urme de ciute.
Respiră frunzele prin raze de lună,
Cuvântul meu devine mut ca o alună.
N-am stare, mă-împiedic, gândesc uneori
La timpul trecut ce mi-a dat fiori
De dragoste, dor, întâietate și chin
Pe plaiuri natale cu înscris destin.
Sunt eu, sunt aceeași cu gândul curat
Ancorat în stele, în înalt, în preaînalt-
Nimic din nimic să răsară apoi
Ființă, cuvânt, joacă, și soare și ploi.
Ah! Doamne, adu-mi-i înapoi
Anii ce fost-au mai buni decât noi!
VAL PRIN NOURI/ INIMĂ PICTATĂ CU
LEBEDE ȘI CRINI
Val de ploaie se revarsă peste vesela natură
Cuib de lebădă s-ascunde unde roșu e pe undă,
Albul crin doarme în plăpumi de pământ-
Valul vieții iar se scurge în nori de ploaie aburind.
Vom trăi ca cedrul opt sute de ani
Fiecare celulă din corpul meu-
Este iubită de Dumnezeu-
Roșu aprins pe val e inima mea-
Mi s-a deschis o poartă prin nourii de crini
Albi de dor pentru Maica noastră-a tuturor.
Lângă un melc-înlăcrimatul crin
Ascultă al vremii roșu declin.
Șeic a fost totul, este, va fi
Tenebrele nopții la un joc de copii
Rugăciunea coboară din minte în inimă
Sc
