Olimpia MUREȘAN: Val prin nouri (poeme)

 

AUTOPORTRET

 

Mă văd mereu cum eram odinioară

Pe ulicioare zburdând din zori în seară.

Acum privesc în urmă cu nostalgie-

-Unde ești tu, minunată copilărie?

Troiene grele ne-au cuprins

Anii s-au scurs pe nesimțite,

Lumina din mine alunecă iute

Stele cu sclipiri în urme de ciute.

Respiră frunzele prin raze de lună,

Cuvântul meu devine mut ca o alună.

N-am stare, mă-împiedic, gândesc uneori

La timpul trecut ce mi-a dat fiori

De dragoste, dor, întâietate și chin

Pe plaiuri natale cu înscris destin.

Sunt eu, sunt aceeași cu gândul curat

Ancorat în stele, în înalt, în preaînalt-

Nimic din nimic să răsară apoi

Ființă, cuvânt, joacă, și soare și ploi.

Ah! Doamne, adu-mi-i înapoi

Anii ce fost-au mai buni decât noi!

 

 

VAL PRIN NOURI/ INIMĂ PICTATĂ CU

           LEBEDE ȘI CRINI

 

 

Val de ploaie se revarsă peste vesela natură

Cuib de lebădă s-ascunde unde roșu e pe undă,

Albul crin doarme în plăpumi de pământ-

Valul vieții iar se scurge în nori de ploaie aburind.

Vom trăi ca cedrul opt sute de ani

Fiecare celulă din corpul meu-

Este iubită de Dumnezeu-

Roșu aprins pe val e inima mea-

Mi s-a deschis o poartă prin nourii de crini

Albi de dor pentru Maica noastră-a tuturor.

Lângă un melc-înlăcrimatul crin

Ascultă al vremii roșu declin.

Șeic a fost totul, este, va fi

Tenebrele nopții la un joc de copii

Rugăciunea coboară din minte în inimă

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Val prin nouri (poeme)”

Mircea Dorin ISTRATE: Te-am supărat Hristoase (versuri)

DREAPTĂ SOCOTEALĂ

 

Cerșetor la porți de Raiuri milă cer, dat și iertare,

Pentru toate cât făcut-am pe lumeasca mea cărare,

Ca să pot de-acum a trece pentru lunga-mi veșnicie

În Grădina de poveste, ce-o visez din cea pruncie.

 

Spun să știe toți că fost-am hoț de inimi tinerele

Și furat-am la săruturi fără număr de la ele,

Și promis-am câte-n stele în a mele jurăminte,

Sub o lună-ascunsă-n nouri, din cea gură-mi care minte.

 

Am iubit din plin femeia, într-u toate virtuoasă

Și frumoasă și deșteaptă, mincinoasă, păcătoasă,

Ca mai toți, am fost nebunul nesătul de cea iubire

Și am ars, la fel ca ele, în extaz și-n pătimire.

 

Și-apoi încă, nu tu Doamne, poruncit-ai cu-a Ta gură

Să iubim pe lumea asta, scris lăsat-ai și-n Scripură,

D-apoi eu, creștin ca lumea, asta dară am făcut,

Recunosc în fața lumii, că atât, doar am putut.

 

Vreau să cred, că toate astea, nu s-or socoti păcate,

Ci-ascultare preasmerită de porunci din cer lăsate,

De mi-i dreaptă socoteala, nu-s bătut de sfânta soartă

Și-atunci eu, cel vrednicitul, ce mai caut la-stă poartă ?

02.03.2020

 

 

ACUM, VENITĂ-I   ZIUA

 

Tristețe e în ziua ce-abia a început,

Că molima se-ntinde și-n ea a încăput

Pământul tot de-acuma și bietul omenesc,

Ce rugi înalță iară, cu ochii spre ceresc.

 

Te-am supărat Hristoase, că multe ți-am făcut,

Ce n-ar fi fost le facem, ce Tu nicicum n-ai vrut,

N-am ascultat de vorba-Ți și pilda ce ne-ai dat

Și prea adânc căzut-am nevolnici în păcat.

 

Am vrut ce-l Rai din ceruri aicea să-l avem,

Cu tot și cele toate ce încă noi le vrem

Și ca hârciogii încă am adunat de toate,

Pământuri, bani, putere și ne-am făcut palate.

 

Am învățat cu toții să folosim minciuna,

Trădarea, lașitate, în zi de zi într-una,

Uitat-am de iubire, de sfânta cea iertare

Cum Tu ne îndemnat-ai mereu cu-a ta purtare.

 

Tot nesătui rămas-am și, veșnic râvnitori

Suntem din cea născare, iar Ție-n veci datori,

Ne-ai tot iertat o vreme crezând că ne-ndreptăm

Și Ție ascultare de-apururi o să-ți dăm.

 

Ne-ai spus mereu de-o vreme, că vine ziua-n care

N-o să mai rabzi nimica și-i da la fiecare

Pedeapsă după merit, să țină veșnic minte

Că spusa Ta e lege, cum fost-a și-nainte.

*

Acum, venită-i ziua, după a mea socoată,

Să știm că lumea toată o fi la judecată,

Îmi rabdă dar pedeapsa și-nvață de la mine

Că Domnul, de când lume-i, a vrut ne fie bine.

 

Speranța Lui noi încă, mereu am înșelat-o,

Că după capul nostru, cum tot am vrut am dat-o,

Acum, în disperare, cerșim un dram iertare,

Dar pân-acum, de veacuri, ce tot făcut-am oare?

03.03.2020

———————————–

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș

Martie 2020

 

 

 

Ioan MICLĂU-GEPIANU: Lui Brâncuși

Lui Brâncuși

 

Maestre,

Eternitatea ți-ai făurit-o prin cântul unei dalte,

Iar cântul ți-a fost gândul a da lumină pietrei,

Precum te-ndemna harul, iubirea, simțirile înalte!

 

Văd tălpile picioarelor desculțe nisipul cald călcând,

Văd traista oltenească, privirea-ți ațintită spre locurile dragi,

Tu le-ai luat cu tine, în timp ce ochi-ți tineri în lacrime scăldând!

 

Așa trecură ani, ani mulți și roditori; Maestre, de tine ne e dor!

Ne-ai dăltuit în piatră acea hristică Masă, iar Începutul lumii,

L-ai dăltuit in Ou. Și ai creat din vis un – Templu din Indor!

 

Ai cucerit Parisul, și Londra, și Genova până-n departe Indii,

La Tg.Jiu însă-ai adus acea Poartă a Iubirii, iar azi de sărbătoare,

Se adun să te cinstească oltenii de la Jii, din Muza Adormită,

Vrem azi să reânvii!

 

Maestre,

Eternitatea ți-ai făurit-o prin cântul unei dalte,

Iar cântul ți-a fost gândul a da lumină pietrei,

Precum te-ndemna harul, iubirea, simțirile înalte!

—————————————

Ioan MICLĂU-GEPIANU

Australia, 2020

 

 

 

Camelia CRISTEA: Maică Sfântă

Maică Sfântă

 

Peste vremurile tulburi,
Peste vremi de încercare,
Maică Sfântă Preacurată
Să ne fii o alinare!

 

Peste gloata cea nebună
Care n-are nici un rost,
Maică Sfântă Preacurată
Să ne fii un adăpost!

 

Toți copiii ce te roagă
Să îi ei în paza Ta,
Maică Sfântă Preacurată
Asta e dorința mea.

 

Nu lăsa ca-n rătăcire,
Să ne pierdem de frumos
Maică Sfântă Preacurată,
Să ne faci precum am fost!

 

Întărește-ne în rugă,
Și-n virtuți de s-ar putea,
Maică Sfântă Preacurată,
Fie în toate voia Ta.

 

Frații toți, doar împreună
Să-i aduni la pieptul Tău
Maică Sfântă Preacurată,
Ne ferește de cei rău!

 

Iar prin lacrima tăceri,
Ce-a rănit și a trădat
Maică Sfântă Preacurată,
Ne ferește de păcat!

 

Scutul tău să stea alături,
Să ne apere de rău
Maică Sfântă Preacurată
Ăsta este crezul meu!

 

Pentru toată neputința
Ce-a trecut și prin deșert,
Maică Sfântă Preacurată,
Mă căiesc și vreau să iert!

 

Cu iubirea Ta prea sfântă,
Ne ferește de ce-i rău
Maică Sfântă Preacurată,
Eu sunt și copilul Tău!

 

Într-un ceas de pocăință
Lacrima o pun să stea
Maică Sfântă Preacurată
La sfânta icoană Ta!

—————————–

Camelia CRISTEA

12 martie  2020

(foto Cristina Nichituş Roncea – Icoana făcătoare de minuni, Mănăstirea Rarău)

 

Silvia FILIP: Poesis

Când ești cu mine…

 

Când ești cu mine

Sunt cameleon de sentimente,

Mă scutur prin frunze de dud

Să simt cum îmi iau energia

Din verdele iubirii tale.

Când ești cu mine

Am pietricele în buzunare,

Cum sunt bomboanele mentolate,

Ce-mi descătușează simțurile

Și-mi gâdilă cerul gurii…

 

Așteptarea nu doare

Așteptarea nu doare în încheietura

Din fermoarull inimii mele

Așteptarea nu doare în bărbia

Cusută cu pale de vânt…

Așteptarea nu doare în gâtul

Încordat de dor

Așteptarea nu doare în ochii

Albaștri din stor.

Așteptarea mă doare

Chiar și când ești cu mine…

 

 

Nuferi violet…

 

Nuferi violet ai pus la macerat

Într-o cupă cu înghețată

Ai admirat ikebana creată…

Nuferi violet stropiți cu cerneală de caracatiță

Ai prins în postavul din geam

Și i-ai dirijat pe tapetul de fum…

Nuferi violet mi-au umplut saci de gânduri

Nuferi violet s-au pitit printre rânduri…

 

 

Marea fierbe…

 

Marea fierbe ca o șampanie amestecată

Cu căpșune strivite în hău de marmeladă.

Marea am turnat-o într-un pahar de sticlă

Cu pești și căluți de mare scoși la plimbare

Continue reading „Silvia FILIP: Poesis”

Ernesto Cardenal: Epitaf pentru Joaquín Pasos

Sculptură de Paola Grizi, Italia

 

Epitaf pentru Joaquín Pasos

 

A fost pe-aici, cândva, mergând pe-aceste străzi
fără angajamente sau funcții sau vreun peso.
Și doar câțiva poeți și cerșetori, și curve
versul i l-au aflat.

Nicând peste hotare n-a plecat.
A stat toți anii lui încarcerat.
Acum în viață nu mai este.
Nimeni nu i-a făcut vreun monument…

Dar voi
să-l evocați când poduri ridicați,
turbine și tractoare și argintii hambare,
guverne binefăcătoare.

Căci el prin poezie a-nnobilat limbajul din popor,
limba în care-apoi s-au scris acorduri, legi
scrisori de amor,
decrete.

Ernesto Cardenal, Nicaragua (1925 – 2020)

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

 

Epitafio para Joaquín Pasos

 

Aquí pasaba a pie por estas calles,
sin empleo ni puesto y sin un peso.
Sólo poetas, putas y picados
conocieron sus versos.

Nunca estuvo en el extranjero.
Estuvo preso.
Ahora está muerto.
No tiene ningún monumento…

Pero
recordadle cuando tengáis puentes de concreto,
grandes turbinas, tractores, plateados graneros,
buenos gobiernos.

Porque él purificó en sus poemas el lenguaje de su pueblo,
en el que un día se escribirán los tratados de comercio,
la Constitución, las cartas de amor,
y los decretos.

Ernesto Cardenal, Nicaragua (1925 – 2020)

din: „Tiempo de amor”, Poesía moderna nicaraguense
POINT Editions 2014

Ileana VLĂDUȘEL: Risipă

 

Risipă

 

Sunt prizoniera unui trup din lut însuflețit cu vis

pe care timpul mi-l frământă în gură avidă și flămândă

însă nu moartea mă înspăimântă ci-acest război și această pândă

a vieții pentru o izbândă cu clipele, sperând un bis.

 

Trăiești, te înmulțești și mori, acesta-i rostul, restul mori

de vânt ce macină orgolii, ne-au scris în pietre călători

prin lumea asta și în nisipul ce îl scutură de ape vântul

și totuși repetăm și gândul și gestul ce-a risipit timpul.

 

Iar timpul nestatornic ceas, astupă urmele de pas

din praful drumului parcurs lăsând din lume un somn și-un gând

născut în ultima secundă, aici stă veșnicia, în vânt

și-n cimitirul cu pământ din trupul omului nătâng!

 

În cimitirul plin cu vise am fost doar carne pentru tun

într-un război cu mori de vânt.

Aceasta-i viața, acesta-i drumul

iar timpul, un afet cu tunul lăsând din trupul nostru fum!

 

Și acest război purtat nu lasă, măcar un leș să povestească

Și de-ar lăsa cu ce folos, când din ambiție deșartă

În lupta pentru nemurire, timpul ce Azi ne e sortit

Îl folosim să adâncim mormântul în care stăm tribut.

 

Și timpul cere timp să treacă prin pusta adunată-n soartă

și prin tic tacuri de secunde se adună leșuri, umbre, umbre.

De unde știm c-au fost odată, visând la cer, bucăți de viață?

Din adierile de vând ce duc cât mai departe în timp povestea clipelor pierdute!

————————

Ileana VLĂDUȘEL

13 martie 2020

 

 

 

 

Cosmin Ștefan Georgescu: Poeta Donaris

POETA DONARIS

                           Poetei Dunia Pălăngeanu la Aniversare

 

Poeta a Dunării eterne ,
În versul tău mă regăsesc
În nopţi în care Luna cerne
Întregu-i val împărătesc.

 

Când Giurgiu în ziua se arată
În strofa ta mă închin duios
Sub chipul tău gingaş de fată
Îti porţi talentul maiestos.

 

Cenaclului tu i-ai dat viaţă
Ca Zana Zorilor demult .
Profesorul latin din Piaţă
Îţi tot declama al sau tumult.

 

La Turnul Ceasului scrii şoapte
Şi Catedralei i te închini ,
În via ta cu roade coapte
Poemele prind rădăcini.

 

Petre Ghelmez îşi pune-o haină ,
Câmpia Platinei e în rod ,
Şi-o folkistă în a ei taină
Îti poartă versul spre norod.

 

Inviţi Bulgaria la noi ,
Prin truda ta şi a ei artă,
Mă chemi pe mine înapoi
Să stau cu Vinea pe o hartă.

LA MULŢI ANI !

—————————————————–

Cosmin Ștefan Georgescu

Giurgiu/Paris

14 martie 2020

Revista Logos şi Agape

Anatol COVALI: Visele mele le pun să toarcă (poeme)

O VIAŢĂ NOUĂ
*
*

Du-te tristeţe. Nu se mai poate
să-mi stai în gânduri şi să suspini,
când al tău suflet, cu răutate,
însămânţează-n inimă-mi spini !
*
*
Pleacă durere. Cât să reziste
trupul în care te zbengui des,
când decolează de pe-a lui piste
lacrimi din care fulgere ies?
*
*
Daţi-vă-n lături spaime bizare,
căci locu-mi nu e printre căderi.
Inima-mi este mistuitoare,
sufletul plin e de adieri.
*
*
O viaţă nouă vreau în cotururi.
Sper ca-n esenţe s-aud pulsând
imaculate, splendide-azururi
unde să bântui din când în când .

12 martie 2020

 

Altfel
*
*

Nu mai mi-e frică. Merg mai departe.
Îmi scol căderea când mă mai frâng.
Nu-mi pasă dacă prin geamuri sparte
vin cucuvele şi-n jJjuru-mi plâng.
*
Cât va să fie o să-mi convină.
ţţŢelul e simplu şi e modest.
Îmi fac coliba pe o colină
şi-i las pe alţii pe Everest.
*
Visele mele le pun să toarcă
fire modeste pe-al vieţii fus
şi din târâşuri visez că parcă
cu-arìpi uşoare zbor cât mai sus.
*
Fără tristeţe, fără regrete
către-al meu capăt mă-ndrept cântând,
căci în deşertul său nu mi-e sete
cât simt izvoare-n trup susurând.

11 martie 2020

 

Contraste

*

 

Nu las durerea să mă mai soarbă,
printre decepţii nu-mi mai fac drum.
Zburd în speranţă prin a ei iarbă
şi trăiesc vesel clipa de-acum.
*
Nu mai vărs lacrimi stând în tristeţe
şi din buruiene făcând cununi.
Noilor visuri le dau bineţe
croind din zâmbet mii de minuni.
*
Nu stau pe gânduri în amintire
torcând regrete pe fus de dor.
Strâng în buchete noua rodire
şi-alerg cu dânsa spre viitor.
*
Nu-mi pasă dacă ninge sau plouă
că despărţirea va fi-n curând.
Sufletu-îşi spală faţa cu rouă,
inima zburdă-n mine cântând.

10 martie 2020

 

Întrebări

*

Oare nu e mai greu lângă Domnul
unde este lumină mereu?
Cum se poate trăi fără somnul
plin de vise trimis de Morfeu?
*
Nu-i pedeapsă prin spaţii să bântui
fără ţeluri şi fără cusur
şi să nu mai am ce să mai mântui
în nucleul eternului pur?
*
Voi putea să uit lumea în care
am avut împliniri şi dorinţi,
dar şi triste decepţii amare
care-au scos al meu suflet din minţi?
*
Ce voi face cu dorul ce-n mine
o să fie un veşnic frământ?
Va putea veşnicia reţine
al meu suflet mânjit de pământ?

9 martie 2020

 

 

P R E Z E N Ţ Ă

*

Câtă-ncântare fulgeră-n mine
când din iubire îmi fac nucleu
din care iese şi-n care vine
fără odihnă chiar Dumnezeu.
*
Îi simt prezenţa în respiraţii,
I-aud în sânge glasul divin,
prin orice fibră trece-n vibraţii
luminând neguri cu-al Său senin.
*
Suflă în norii ce-mi umbresc bolta,
mângâie tandru noii mei zori
şi îmi zâmbeşte când în recolta
ce-mi creşte-n suflet mângâie flori.
*
Nu lasă răul să mă înhaţe
ca de durere să fiu înfrânt.
Când trist mă vede, mă ia braţe
şi mă îndeamnă să râd, să cânt.

8 martie 2020

 

Trenuri
*
*

Ce de trenuri! În iureş năvalnic
halta mea o ignoră pe rând,
când mă văd aşteptând, trist şi jalnic,
ale ploilor bice-ndurând.
*
*
Mi-a rămas o speranţă. Acarul
mi-a şoptit că există-un triaj
unde-aşteaptă plecarea marfarul
ce pe şine devine miraj.
*
*
Va opri?… Sau în chip de nălucă
am să-l văd cum se pierde în zări
nedorind aşteptarea-mi s-o ducă
şi s-o lase într-una din gări.
*
*
Mai aştept… Trenuri trec… Somnul vine
şi adorm obosit, pe peron,
visând cum zboară-n iureş pe şine
trupul meu prefăcut în vagon.
Continue reading „Anatol COVALI: Visele mele le pun să toarcă (poeme)”

Florin-Cezar CĂLIN: Fiica nopții din amurg…

 

Fiica nopții din amurg…

 

– Mi-este frică de-ntristare … cu rușinea în oglindă!,

… sau pedepsele divine … puse chiar de Demiurg.

ai tras lozul neștiinței … și l-ai spânzurat de grindă,

devenind, pentru o vreme, fiica nopții din amurg.

 

”- Văd c-ai răzuit talonul … validat de Univers!”,

(poți să cazi în introspecții, cât de cât, ereditare).

… dar să știi că Infinitul … are numai unic sens,

și-o să îi deguști dulceața, prin inspecții ancestrale.

 

Poți zdreli în vis oceane … bântuite de fantasme!,
… încercând să pipăi Luna, pe obrajii săi de foc.
sau să guști din ironia … ce se-ascunde în sarcasme,
… numai injectând în vene zbor de îngeri cu noroc?.

 

Mi-ai badjocorit privirea povestindu-i iarna mea,

… și persecutat în vise tot ce își dorește viața.

pentr-o clipă de iubire … tu destin mi-ai mutila,

(începând din zorii zilei, care mai alungă ceața).

 

Eu sunt lagărul cu demoni și-al nevoii de-a renaște,
(din orgoliile sacre … puse-n zbucium feminin).
”- Tu îmi ești destinul vieții și nevoia de-a cunoaște!”,
… și-a vedea … că Infinitul nu-i glumă de arlechin.

 

– Mi-ai ținut în șah iubirea, vis a vis cu nebunia!,

… iar în mascarada vieții ai fost Iadul meu nocturn.

(lava lui se cam trsansformă, când dă piept cu agonia),

… șoaptelor … ce niciodată nu prea știu ceea ce spun.

 

M-ar adulmeca tristețea dar ai spânzurat-o-n grindă,

(insistând să-ți fie martori … Iadul sau chiar Demiurg).

… ai tras lozul frumuseții … chiar dacă e în oglindă,

devenind, pentru o vreme, fiica nopții din amurg.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

Martie 2020