George ROCA: Vivat, crescat, floreat Radio ProDiaspora și Revista ProLitera !

Motto:

„Ţi-e dor de ţară? Stai liniştit,

Radio ProDiaspora e lângă tine!”

Când am început să redactez această carte nu mi-am dat seama câtă complexitate se va ascunde între copertele ei, câte inimi vor bate la unison pentru a participa la un act scris desemnat unei aniversări de anvergură: sărbătorirea a zece ani de la nașterea unui post de radio iubit și apreciat de minunata echipă care îi dă viață. Deoarece am fost mereu ocupat cu revistele pe care le coordonez nu mi-am putut permite ca timp să ader la o emisiune radio, cu toate că, deseori, ascult cu drag și atenție emisiunile celorlalți colegi.

Într-o discuție avută cu doamna Ecaterina Cîmpean, directorul postului de radio ProDiaspora, am decis să „construim” o revistă adiacentă care să atragă nu numai ascultători ci și scriitori români, sau iubitori de limbă română scrisă, de pe toate meleagurile Pământului. Și astfel, în urma cu opt ani a luat ființă revista „ProLitera”. Am acceptat să devin redactor-șef al acesteia, aducând cu mine corespondenți cu care eram în legătură (de la alte reviste pe care redactam), producători de literatură care erau (și mai sunt încă) încântați să își publice lucrările în eleganta revistă (creată în spațiul virtual) și webmasterată chiar de directoarea postului de radio. Plăcută la vedere, atrage privirile și pe cei doritori să citească un material sobru, fie el de proză, poezie sau informațional. Cu timpul cititorii s-au înmulțit… și majoritatea au devenit și ascultători fideli ale minunatelor emisiuni de la postul de radio ProDiaspora!

Mulțumesc tuturor colegilor de la radio și de la revista scrisă pentru munca lor prestigioasă, dar și ascultătorilor și cititorilor revistei pentru interesul pe care îl depun pentru a ne cunoaște și pentru a ne face cunoscuți și altora. Fără dânșii nu am putea exista!

Acum, la aniversarea celor zece ani de existență doresc postului de radio ProDiaspota să dăinuiască cât mai mulți ani, să aibă ascultători fideli pe toate meridianele lumii, iar revistei ProLitera câți mai mulți cititori. Vivat, Crescat, Floreat!

––––––––

P.S. În anul acesta (2019) sărbatorirea celor zece ani de existență a postului de radio ProDiaspora se va face în localitatea Florești, așezare limitrofă municipiului Cluj-Napoca. Mulțumim pe această cale Primariei din Florești pentru generozitatea și căldura cu care s-au oferit să ne fie gazde. Am scris special pentru acest eveniment o piesa de teatru în doua acte, o comedie, pe care o dedic tuturor floreștenilor…

http://confluente.org/george_roca_1546330979.html?fbclid=IwAR3NxpeI3gOi2sHmTu5GITwTmr_x0iEhq4jHpP1Ogi3bp91dl2p_plA4tQk

George Roca

Redactor șef al revistei „ProLitera”

Mai, 2019 -A Sydney (Australia)

Ioan POPOIU: Creștinarea românilor (XIX)

Evoluţia creştinismului în secolele VII-X

Evoluţia vieţii spirituale (religioase) a populaţiei autohtone din stânga Dunării, în ultimele trei secole ale mileniului I, s-a desfăşurat într-un context politic şi etno-demografic fluctuant. Prăbuşirea stăpânirii bizantine în regiune şi spargerea romanităţii dunărene, sub aspect religios, al creştinismului, s-au soldat cu dispariţia organizării bisericeşti pe linia Dunării şi încetarea legăturilor dintre creştinătatea nordică şi cea sudică. Urmările au fost negative, în planul istoriei conjuncturale, dar ele au probat profunzimea creştinismului nord-dunărean şi rolul său în menţinerea identităţii etno-lingvistice şi spirituale ale autohtonilor. Mai întâi, credinţele, ideile şi practicile religioase ale populaţiilor care au pătruns în nordul Dunării. Crişana, Banat şi valea Mureşului mijlociu erau controlate, în secolele VII-VIII, de avari, influenţa lor asupra creştinilor romanici este nesemnificativă. Apoi, pe lângă avari, în secolele VII-X, în arealul românesc, au pătruns şi alte populaţii nomade răsăritene, anţii, etnie de origine alanică, mai ales în Basarabia, iar urmele bulgare sunt insignifiante.

Influenţa acestor nomazi euro-asiatici asupra spiritualităţii creştine autohtone se pare că a fost redusă, la fel ca şi a altor migratori: pecenegi, uzi, cumani. În spaţiul românesc, la începutul secolului al VII-lea, au pătruns şi au convieţuit cu autohtonii, slavii, populaţie indo-europeană cu credinţe, idei, practici, mituri, rituri proprii, ataşaţi de religia lor păgână. Ei adorau mai multe divinităţi, cinsteau elementele naturale (arborii, apele), practicau sacrificii animale şi umane, iar în domeniul funerar, slavii distingeau sufletul de trup şi practicau incineraţia. Studiul comparativ al spiritualităţii slave şi al celei arhaice româneşti i-a condus pe etnologi la concluzia că cea slavă a îmbogăţit pe cea autohtonă. Convieţuirea româno-slavă, a fost o realitate, care s-a accentuat din a doua jumătate a secolului al VIII-lea, aşa cum indică descoperirile din aşezări şi necropole, şi s-a prelungit până în secolele X-XI, cu slavii care vieţuiau în interiorul voievodatelor din vestul ţării. Lingviştii susţin că, în secolele IX-XI, se înregistrează împrumuturi masive slave în limba română, precum credinţe, cutume.

Pe fondul diferenţelor structurale romanici-slavi, inclusiv pe plan religios, influenţa spiritualităţii slavilor asupra celei a autohtonilor trebuie să fi fost tardivă, după ce creştinismul a cuprins masa autohtonilor. Dar Petre Năsturel a arătat că deosebirea între credinţa creştină a populaţiei autohtone şi politeismul păgân al slavilor se reflectă în conservarea, în limba română, a termenului boz (pl. bozi)-„idol”, care derivă din slavul vechi bozi (pl. bogu)- în momentul în care slavii păgâni au venit în contact cu strămoşii românilor, ei erau politeişti. Pentru românii creştini, divinităţile noilor veniţi erau idoli vulgari. Ca urmare, aşa-zisul adstrat slav al culturii populare româneşti, mai ales cel mitologic şi religios, trebuie înţeles drept nişte calcuri pe un fond străvechi, care în anumite condiţii social-politice (dominaţii străine), demografice (convieţuiri, asimilări) şi spirituale (moşteniri indo-europene) a putut îmbrăca o nuanţă de factură slavă. Dar bogata zestre romană şi thraco-dacă (a se vedea bazele creştinismului) a constituit adevăratul fundament al universului spiritual românesc.

Etimologia slavă a multor vocabule ce vizează aspecte ale mitologiei şi religiei populare româneşti nu mai este satisfăcătoare-se găsesc soluţii în fondul autohton thraco-dacic, latin sau indo-european, întrucât fenomenul îşi are originea în realităţile spirituale specifice romanicilor la contactul cu slavii. Vocabularul românesc ce desemnează credinţe, superstiţii, cutume (obiceiuri) cuprinde numeroase dublete (triplete) lexicale (latino-slave, thraco-latino-slave), ce oferă o imagine specifică despre interferenţele şi convieţuirile spirituale dintre romanici şi slavi. De pildă, terminologia daimonologiei româneşti: alături de slavonismele duh, diavol, vârcolac, mor, moroi, zmeu, vrajă, vrăjelniţe se află lexemele traco-dace bală, balaur, dulf, zgripţor, zgripţuroaică, dar şi latinul drac (draco) alături de care stau „cohorte” întregi de genii, îngeri, existenţe divine supra- sau sub-mundane de origine greco-romană şi orientală ce au „populat” spaţiul Daciei şi Moesiei Inferior. Apoi, un alt termen, semidivinitatea Baba (pl. Babele), originar (lingvistic) din sl. baba, ca Baba Dochia, Baba Hârca, Baba Cloanţa, Ursitoarele, după S. Fl. Marian, dar acestea nu se explică doar prin mitologia slavă, ci mai curând prin suprapunerea lor peste universul mitic al gerontocraţiei şi gerontolatriei autohtone, existenţa termenilor thraco-daci moş, moşa, moaşa (pl. moaşele), poate fi un indiciu. Este posibil, apoi, ca românescul rusaliile, făpturi mitice malefice, care iau minţile oamenilor, să aibă corespondent în rusalce-le slave (din rusalka, pl. rusalki), divinităţi feminine din ape, câmpuri şi păduri, dar suportul (real) religios şi etnografic este cel autohton, divinizarea elementelor naturale (păduri, câmpuri, ape, lacuri) este prezentă în regiunile carpato-dunăreano-pontice, ocupate de romani, prin adorarea Sylvanelor, Geniilor, Nimfelor, la fel şi la geţi (daci), înainte şi după Zalmoxe. La fel ca şi semidivinităţile cu nume slave drăgaicele (drag), milostivele (milostiv), sfintele (sfânt), ele se integrează marii „familii” de personificări originare din spaţiul religios autohton (precreştin), cunoscute în credinţele populare ale românilor, sub numele de „iele” (din thr.-dc. elle sau preindoeur. ellai), din care fac parte zânele (zână), din lat. Diana, sânzienele (sânziana), vântoasele (vânt), lat. ventus, frumoasele (frumos)-lat. formosus, măestrele (măestru) –lat. magister.

Bogăţia patrimoniului cultural romanic şi rezistenţa sa în faţa celui slav se observă şi din influenţa exercitată de latină asupra slavei, elementele de origine latină din limbile slave referitoare la credinţe, cutume, superstiţii sunt o consecinţă a bilingvismului şi convieţuirii spirituale. De pildă: luna (lat.)-luná (slv), lunaticus-lunátik, Rosalia-rusalja, Calendae-Koljada, Creatio-Creciune, Crăciune-Kračun (bg.), Troian-Trojanu. Singura populaţie creştină, dar eretică (ariană), care a trăit, la începutul secolului al VII-lea, alături de romanicii din Crişana, Banat şi Transilvania o reprezentau gepizii, dar pierderea poziţiei lor politice şi sociale dominante odată cu distrugerea regatului gepid de coaliţia avari-longobarzi, apoi dispariţia episcopiei ariene a „Gepidiei” şi integrarea în nucleele creştine ortodoxe romanice au dus la asimilarea lor de către autohtoni, spre sfârşitul secolului al VII-lea. Populaţia autohtonă, evoluţia sa religioasă (creştină), după ruperea graniţei dunărene a Imperiului (614) până la creştinarea bulgarilor (864) şi revenirea bizantinilor (970), este dificil de surprins istoric, lipsesc informaţiile (scrise), iar cele arheologice sunt extrem de puţine. Cauzele sunt multiple: încetarea organizării bisericeşti şi a reţelei urbane din regiune, interpunerea (năvălirea) păgânilor, slavi şi bulgari, între Dunăre şi Haemus, reducerea teritorială a Imperiului şi întreruperea legăturilor cu centrele bisericeşti din Bizanţ, constituirea khaganatului (statului) avar în Panonia şi încetarea legăturilor cu comunităţile creştine din Europa centrală şi Italia, criza iconoclastă la Bizanţ, infiltrarea unor alogeni în arealul locuit de romanici.

Până în secolul al IX-lea, materialele (obiectele) creştine sunt foarte rare, cele mai multe sunt produse locale, în secolele VII-VIII, obiectele creştine scad dramatic în Transilvania, Banat, Oltenia, teritoriile provinciei Dacia, în Crişana şi Maramureş, ele sunt complet absente ca şi înainte. Explicaţia acestei situaţii: schimbările de structură în civilizaţia Transilvaniei, odată cu sfârşitul secolului al VII-lea (bulversările politice şi demografice în urma pătrunderii unor grupuri numeroase de slavi dinspre nord-vest şi infiltrarea avarilor târzii pe valea Mureşului). În Banat, la Sânnicolau Mare (jud. Timiş), s-a aflat un tezaur cu vase de aur cu cruci şi inscripţii, de provenienţă bizantină. La sud de Carpaţi, obiectele creştine sunt puţine, situaţie explicabilă prin impactul foarte puternic pe care migraţia slavilor şi apoi a bulgarilor l-a avut asupra populaţiei autohtone şi a organizării sale bisericeşti. Între Carpaţi şi Nistru s-au descoperit mai multe materiale creştine sau „creştinate”, realitate datorată calmului „politic” instalat de „pax Chazarica”, ceea ce a dus la încetarea migraţiei neamurilor de stepă în zonă. Ele s-au aflat la: Costeşti (jud. Iaşi), Lozna-Străteni (jud. Botoşani), Stoicani (jud. Galaţi), datate în secolele VII-VIII. Numărul redus de materiale creştine nu înseamnă abandonarea credinţei, atât de răspândită anterior, care să justifice o „reevanghelizare”, în contextul convertirii slavo-bulgarilor, ale Bizanţului.

Continue reading „Ioan POPOIU: Creștinarea românilor (XIX)” →

Alexandru NEMOIANU: Despre chip

Poziţia Bisericii a fost şi este dintotdeauna clară şi fermă: orice copil este un minunat dar de la Dumnezeu, iar în pântecul femeii, din momentul conceperii, este o nouă persoană umană. Contestată de susţinătorii avortului, această poziţie a Bisericii se vrea trimisă la coşul istoriei, blamată, catalogată ca învechită, neadaptată la omul „nou”. Numai că blamata şi învechita poziţie a Bisericii este confirmată pe zi ce trece de explorările medicale care-i confirmă spusele: genetica demonstrează că în faza de dezvoltare numită a zigotului poate fi determinat sexul, culoarea părului sau a ochilor pruncului aflat în acest proces de dezvoltare. A considera omul în faza de dezvoltare zigotică mai puţin om e la fel de greşit ca a considera un copil de un an ,care încă nu poate merge singur, mai puţin copil decât unul de cinci ani, care aleargă prin curte. Care drept îţi dă voie să ucizi un copil aflat în fază embrionară? De ce nu îţi permite acelaşi drept să iei viaţa unuia de 3 ani, în raport cu unul de 8 ani? Dacă avortul este o simplă procedură, dacă prin avort nu ucidem, de ce orice femeie care trece printr-o astfel de experienţă rămâne traumatizată sufleteşte?… De ce vorbim de consiliere post-avort?

“Persoană” derivă din grecescul “prosopon” care însemnă:față,”mască” și mai ales,manifestarea conștientă a individului.În limba română acest termen,folosit des în scrierile religioase,s-a tradus prin “față” și încă mai exact prin “chip”.În vremea mai nouă vechea exprimare românească,de “chip” s-a înlocuit cu cea de “persoană”.Acea exprimare ,veche românească de “chip”,este cea mai exactă și care se potrivește Omului.

Omul este făcut după “chipul” și “asemănarea” lui Dumnezeu.

“Chipul” cuprinde caracteristicile date omului,din clipa zămislirii sale; putere contemplativă,putere rațională, putere duhovnicească, liber arbitru. Acestea sunt “date”, ”înnăscute” omului, așezate în el. Prin dezvoltarea lor, prin buna lor folosire, care continuă în veșnicie, omul poate dobândi, prin Har, ”asemănarea” cu Dumnezeu. Deci “chipul” este o stare potențială, iar “asemănarea” o stare care trebuie dobândită, cu Harul lui Dumnezeu, dar și cu strădania omului. În această înțelegere distrugerea “chipului” este ucidere și mai mult, crimă împotriva Duhului Sfânt. Căci trebuie să înțelegem foarte bine: nu există în întreaga creație o forță mai tare decât libera voință a ființelor înzestrate cu conștiința de sine și înțelegere duhovnicească. Folosirea spre rău a acestei voințe libere poate avea urmări devastatoare. Aici trebuie să vedem colosala importantă a fiecărei persoane, a fiecărui “chip”.

“Omul” nu este un număr socio-economic și nu este un “simplu” individ, parte a unui grup. Aceste criterii de recensământ se potrivesc celor care nu cuvântă.

“Omul” este o persoană, adică o ființă conștientă de dubla sa alcătuire, trup și suflet, și mai ales conștientă de faptul că existența sa este parte dintr-un plan desăvârșit și veșnic. Împrejurarea că un număr de oameni, număr ale cărui dimensiuni nu au nici o importantă, nu înțeleg sau nu iau în seama acest lucru este trist, dar fără consecințe privind ‘persoana”. Încă mai mult.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Despre chip” →

Val RĂZEȘU: Lumea a fost creată prin Cuvânt

În primul rând, d-le George Roca, sincere felicitări pentru inițiativa realizării acestei cărți! Deşi sunt un altruist născut iar nu făcut, sunt foarte zgârcit atunci când vine vorba despre persoana mea. Am considerat şi consider că omul este doar suma realizărilor sale. Să fiu recunoscut după faptele mele. (…) Creatorul dă fiecărui un dar tocmai pentru a-l determina să învețe a dărui din dragoste şi cu bucurie. De aceea ni se va cere socoteală pentru folosul trecerii noastre prin această lume. (…) Lumea a fost creată prin Cuvânt. De aceea omul trebuie să fie conştient că este unica făptură căreia i s-a dăruit această putere nemăsurată de a crea el însuşi lumea şi viitorul.

Scriitorul este robul Cuvântului şi prin aceasta preot al Nemărginirii. Iar poetul ar trebui să fie cel mai aproape de Marea Taină, deoarece numai lor li s-a dăruit limba îngerilor, să poată vorbi nestingheriți cu Dumnezeu. Am scris foarte mult, am publicat foarte puțin, scârbit de munții de maculatură care se revarsă pe piață drept poezie. Aş putea într-o lună să public şase volume de poezie, care sunt scrise deja, ezit să o mai fac. Am publicat „Cântec pentru evadarea din frig”, „Floare de Lumină” şi „Simfonie cu maci”. Public in reviste din țară şi străinătate. Colaborez sporadic la mai multe posturi de radio, şi de un an permanent la Radio Prodiaspora, unul din colaboratorii d-nei Mioara Gram, la realizarea emisiunii „Artă, Ştiință şi Religie – În Căutarea Drumului Comun”. Venirea mea se datorează doamnelor Mioara Gram şi Ecaterina Câmpean (director general al postului de radio). Fiecare „De trei ori femeie” cum ar fi spus Monica Tatoiu! Le sărut sufletul doamnelor Nicolae Nicoleta, Anca Cheaito, Lili Lazăr şi Mirella Pintilie Jaber. Personalități şi voci care dau frumusețe şi demnitate omului, în această lume a dezumanizării, unde aproape toți indivizii cunosc prețul tuturor lucrurilor şi valoare a nimic.

Voi încerca să redau ceea ce a înclinat balanța în favoarea acestei emisiuni, fără a folosi deloc cuvintele mele de atunci. Pare imposibil, nu? Deloc! Când un lucru trebuie să se întâmple, se întâmplă… Nu din coincidență. Nu există coincidențe! „Coincidența este modul lui Dumnezeu de a rămâne anonim”. Este adevărat, citesc mult, dar după ce am pierdut a doua oară materialul aşi fi renunțat dacă nu mi-ar fi căzut în mână cărți care să conțină parcă „stenograme” ale discuțiilor cu d-na Mioara Gram. Iar vreo doi autori parcă ar fi tras cu urechea şi ar fi auzit tot. Mi-am amintit că Biblia, deşi a fost scrisă de patruzeci de bărbați… pare opera unuia. Aşa, că am hotărât să-l las pe unul să concluzioneze tot ceea ce afirmă ceilalți, după discuțiile mele cu d-na Mioara Gram. Care poate să confirme, sau să infirme tema şi termenii în care am discutat.

Val RĂZEȘU

Constanța (România)

Colaborator al emisiunii:

„Artă, Ştiinţa şi Religie – În Căutarea Drumului Comun”

Radio ProDiaspora:

https://www.liveonlineradio.net/germany/radio-prodiaspora.htm

Constantin GEORGESCU: Portret de ascultător la Radio ProDiaspora

Născut in satul Laura, comuna Vicov de Sus, în anul 1951, iulie, ziua 22, este nevoit împreună cu părinții și cei trei frați ai, săi să se mute în orașul Rădăuți, județul Suceava, unde tata acestuia lucra ca subinginer la o fabrica de industrie locală. Aici face Școala Generală, urmând studiile la Colegiul Național Eudoxiu Hurmuzachi. Încă din tinerețe, cochetează cu literatura fiind un fervent cititor de literatură, la început tot ce îi pica în mână, apoi selectându-și cărțile citite. Studiază Istoria Literaturii Române si Istoria Literaturii Universale, înțelegând rolul literaturii în țară și în lume.

Trăiește o perioada de incercări în pictură, muzică și poezie. optând în final pentru poezie .De abia în 2009 publică prima carte de versuri „Libertatea de a fi trist” care se bucură de un mare succes la publicul cititor. În anul următor , publică un nou volum de versur intitulat „Flaut în iarbă” Între timp publică poezie la diferite reviste literare cum ar fi: Luceafărul, Plumb, Obcina Literară, Convorbiri Literare.

ÎN anii următori publicĂ „Foșnetul cuvintelor” și „Ochiul de rezerva”. Publică poezie la revista „Parnas 21” și „Moldova literară”. Este membru fondator la revista Obcina literară. În 2013 devine membru la Societatea Scriitorilor Bucovineni cu titulatura de poet. În anul următor devine membru al Societătii Pentru Cultură si Literatură în Bucovina. În același an, este fondatorul cenaclului literar și artistic „Minion” din municipiul Rădăuți. După o periodă mai nefastă pentru poet, acesta publică volumul de versuri „Așteptănd inorogul” cu un mare succes la publicul cititor. În 2014 scoate volumul „Secerișul de ninsori”. Publică la revista ProLitera având în proiect alte Continue reading „Constantin GEORGESCU: Portret de ascultător la Radio ProDiaspora” →

Rodica DANU: Un deceniu de existență, un deceniu de frumusețe și sensibilitate

Poate că uneori îți înfloresc în suflet iubiri ce nu dorești să se sfârșească niciodată, poate că pe parcursul unei vieți alegi mereu cu ce sau cu cine să te însoțești, dar sensibilitățile sunt cele care acceptă sau nu hotărârea minții. Când între cele două: minte și suflet se statornicește o armonie, se naște clipa bucuriei, fericirea! Ea nu vine întotdeauna din lucruri mari, ci mai degrabă din trăiri simple, armonioase care-ți bucură clipa, ceasul.

De vreo patru ani am intrat într-o lume ce-mi era străină, dar mă pasiona, o simțeam ca un suflu înnoitor în viața mea care dăduse în pârg de ceva vreme. Noua mea pasiune purta un nume cu rezonanță, se numea Radio Prodiaspora. Uneori nu aveam timpul necesar, dar dorința de a mă întoarce în lumea aceea mă stăpânea tot mai tare. Emisiunile erau minunate, dar oricâtă voință aveam nu-mi puteam împărți timpul, așa că m-am statornicit la una-două emisiuni, unde îi întâlneam pe toți.

Aici mi-am găsit prieteni, aici mi-am împărtășit gândurile prin poeziile pe care le scriam și le scriu, prin comentarii, aici am ascultat glasul inconfundabil al doamnei Ecaterina Cîmpean, directoarea acestui post de radio, recintâdu-mi poeziile! Familia mea era nelipsită de la aceste emisiuni pline de o frumusețe și o căldură sufletească fără egal! Am plâns și uneori m-am bucurat alături de acești oameni care mi-au devenit asemenea unei familii. Rar am întâlnit atâta implicare, atâta dăruire la un om pentru a uni suflete și a le dărui clipe de bucurie.

Continue reading „Rodica DANU: Un deceniu de existență, un deceniu de frumusețe și sensibilitate” →

Adrian SCRIMINȚ: O poveste adevărată…

Mi-am început cariera în 1992 la Teatrul Muzical din Brașov. Mi-am părăsit facultatea de jurnalistică în 1995 pentru a onora un contract cu cel mai modern teatru al fostei Yugoslavii: Teatrul Național Sârb din Novi Sad. În 1998 am reprezentat acest teatru la concursul internațional de balet Oleg Danovsky. Am luat mențiune (locul 4) și am fost înaintat în funcție.

În 1999 au început bombardamentele NATO asupra Yugoslaviei. Am rămas singurul străin pe teritoriile lor. Am fost acuzat de poliția militară sârbească de fapte care nu trebuiesc spuse: după un control mi-au găsit mai multe dicționare în diverse limbi străine, o agendă cu foarte multe companii din străinătate, cu o săptămână înainte de război fusesem la o audiție în Germania și cerusem o adeverință că fusesem acolo, mi-au mai găsit o hartă făcută de mână cu localitățile sârbești care le erau bombardate, căci nu le știam geografia și mi le însemnam singur, ca să am ce povesti acasă, războiul fiindu-mi aventura vieții.

Mi s-a confiscat pașaportul, cei de la tribunal m-au sfătuit să nu apelez la traducător, căci le știam bine limba, trebuia să primesc 15 zile închisoare. Cei de la ambasadă mi-au zis: „Îți recomandăm un avocat foarte bun din Belgrad, cam scumpuț, dar foarte bun – în contextul în care pentru Teatrul Național Sârb din Novi Sad făceam voluntariat pe atunci (îmi era mai frică de România decât de bombardamentele lor). M-am salvat cu ajutorul mass mediei – Radio Europa Liberă și Vocea Americii în limba sârbă- care i-au forțat cu sesizări. La ultima întrevedere cu conducerea teatrului directorul însoțit de doi avocați ai instituției mi-au spus: ce v-a trebuit vouă NATO?! Nu am fi putut rămâne prieteni, noi sârbii și cu voi românii? Mă dusesem să le cer datoriile pe un an de zile. Din cauza inflației banii întârziați mai valorau câteva tricouri. „Nu mai merită să te reîntorci la ei nici măcar ca să îi înjuri”! mă sfătuia tatăl meu, după deportare. Mi-am lăsat însă cu ei ușile prieteniei deschise…

În 1999-2000 am lucrat pentru Teatrul Național Pecs Ungaria. În 2000-2002 în Teatrul Național Split. Mi-am adus soția în Teatrul Național Rijeka (pe atunci iubită) la 400 kilometri depărtare. În 2002 Iunie am plecat să lucrez în Nordharzer Stadtebung Theather din Halberstadt Germania. Am rezistat doar patru luni. Am fost lucrătorul care și-a dat cel mai rapid demisia din acel teatru. M-am întors în Croația, în Rijeka, și am cerut-o pe Alexandra de logodnică. În acel teatru, cu ocazia unui spectacol de Crăciun, președintele Croației, Stepan Mesici, a avut o dorință, să facă pentru prima dată o fotografie cu o balerină. Aceea a fost soția mea.

Din Rijeka ni s-a propus să merg ca director al baletului la Teatrul Național Osijek, tot din Croația, Alexandra tot acolo, ca pedagog de balet. Nu au avut fonduri, așa că am fugit din Rijeka prin intermediul unei demisii memoriu și am ajuns în Bosnia, în teatrul Național Sarajevo, unde am lucrat timp de patru ani, pentru un salariu mult mai bun.

Din 2003-2007 am lucrat într-un teatru plin de istorie, Teatrul Național Sarajevo. Am făcut și programe artistice pentru taberele de menținere a păcii de la Butmir Sarajevo SFOR, și am avut ample relații cordiale cu delegația Ambasadei României din Sarajevo. În TN Sarajevo am avut cele mai frumoase și mai reușite roluri.

Întoarcerea în România a fost dezastroasă. Nu doresc încă să desecretizez cauzele revenirii. În orice caz, datorită statutului înalt pe care mi l-am realizat într-un timp relativ scurt în Sarajevo, acest lucru nu a mai convenit unei anumite părți a administrației teatrului de acolo, o parte mai minusculă, ce-i drept, dar mai puternică. Am fost rugat să întocmesc demisia în acordul ambelor părți, ca să las loc de bună ziua, fără să fac memorii la ambasade. Patru ani mi-au trebuit să îmi revin.

În România, în Brașov, am înflorit pe partea culturală mondenă, extrateatrală, prin intermediul câtorva mii de spectacole și evenimente. Am fost recompensat cu două premii pe cultură însemnate, una din partea Uniunii Naționale a Patronatului Român, la gala respectivă călcând pe aceeași scenă cu Marian Râlea, Tudorel Stoica, Raed Arafat; și un altul din partea ascociației culturale Art Respect, alături de toată spuma cultural mondenă, afaceristică, jurnalistică, sportivă a orașului Brașov. În 2016 am fost catalogat pe locul 41 într-un top 50 al personalităților brașovene, un sondaj întocmit de Agenția Metropolitană Brașov (Primăria Brașov) și revista FVDBV; peste mine fiind Jan Paler, lista culminând cu Ion Țiriac, Horia Brenciu, Dumitru Prunariu… Invitat să candidez ca și consilier local și ulterior pentru camera deputaților de către anumite formațiuni politice. Am acceptat provocările. Sunt membru, or membru onorific a mai multor asociații care funcționează pe bază de voluntariat: Uniunea Națională a Patronatului Român de la Brașov, Clubul Rotary Kronstadt, Asociația Noul Spital de la Brașov- președinte Dumitru Prunariu, director executiv al asociației culturale Vibe Music Production, și alte organizații…

Referitor la Radio pro Diaspora, emisiunea mea se numește Pro Contra, și expune un paralelism între lucrurile frumoase, sublime, și cele grele. Mi-aș dori să se concretizeze sub forma unui Talk-Show. Am ales să emit pentru acest post de radio pentru că nu refuz provocările, întotdeauna descoperi și te alegi cu ceva din ele.

Radio ProDiaspora reprezintă, poate, una dintre oportunitățile cu care pot să jonglez, punându-mi-o în propriul avantaj. Încă nu pot constata dacă viața mi se schimbă sau nu de când emit. Sunt totuși în faza incipientă și am foarte multe alte îndeletniciri. Mi se pare totuși flatant că oamenii îți dau importanță și pe această latură. Totuși de când emit – am peste 10 emisiuni – mi s-au concretizat noi perspective, noi posibilități de înfiripări ale unor noi proiecte, persoane pozitive cu care am venit în contact, și multe alte premize desemnate unor schimbări în sereotipicul demers al propriei vieți cotidiene…

––––––––

Adrian SCRIMINȚ

Brașov, mai 2019

Realizator al emisiunii:

„Pro-Contra”

Radio ProDiaspora

https://www.liveonlineradio.net/germany/radio-prodiaspora.htm

Ilarion BOCA: La mulți ani Radio ProDiaspora!

Cu doar un an în urmă, cineva mă întreba dacă am vreo relație culturală cu scriitorii din diaspora. I-am răspuns că nu am nici o relație! Persoana respectivă m-a privit în tăcere, dar am simțit în privirea ei un fel de reproș nemărturisit în cuvinte. Apoi, ca printr-o magică întâmplare am cunoscut-o pe doamna Mioara Gram și prin dânsa, marea și frumoasa familie ce slujește cu modestie Radio ProDiaspora.

Am fost impresionat de la început de înalta calitate morală și umană a membrilor acestei familii de artiști. Deschiderea lor spre un nou model de dialog, în care spiritul polemic se bazează pe iubire și înțelegere, pe valorificarea a ceea ce este bun și drept în credința fiecărui om, mi-a revelat condiția umană cea mai aproape de statura noastră morală, ca oameni. Iată, toate aceste date au pus bazele colaborării mele cu Radio ProDiaspora.

Am înțeles încă din copilărie că oamenii sunt diferiți și pentru că am evoluat în medii diferite, dar și pentru că diversitatea slujește unui scop cosmic. Așadar, noi suntem asemenea unei grădini cu miliarde de flori! Fiecare floare aduce parfumul și culoarea sa în acest Univers! Și ceea ce este fascinant, în familia radioului ProDiaspora nimeni nu a trasat o linie a gândirii, cei ce au venit în această familie erau, cu toții, animați de asemenea frumoase și nobile idei. Nimeni nu are pretenția că el este cel mai mare, ci, toți slujesc cu o smerită credință celor din jur, neuitînd că iubirea aproapelui trebuie să fie un crez ce își are izvorul în Lege. Iată cum, parcă printr-o minune, m-am alăturat și eu acestei echipe de gânditori și creatori pentru a trudi și eu, după puterile și priceperea mea, pe Drumul Comun ce duce la desăvârșirea și umanizarea noastră continuă.

Fie ca munca noastră să dăruiască luminii opere și repere frumoase, oameni care slujesc celor din jur după cele mai înalte reguli și principii morale. Pentru mai binele nostru este nevoie de o etică bazată pe educație, dreptate și adevăr, iar cei din familia acestui post de radio și-au făcut un crez din aceste repere.

Continue reading „Ilarion BOCA: La mulți ani Radio ProDiaspora!” →

Lili LAZĂR: Bucuria de a descoperi Radio ProDiaspora, un fenomen al internetului

„De fiecare dată,

când nu mai am nimic de spus,

descopăr cuvinte noi

care parcă atunci prind viață,

dar nu mă ating de ele,

pentru că mi-au cerut

să le las să crească…”

Am început cu aceste versuri ale mele și din dorința de a-mi exprima mirarea vizavi de ce aș putea să spun, să fie mai potrivit, dar și din nevoia de a mărturisi, bucuria ce am avut-o descoperind Radio ProDiaspora. Ascultam si mă minunam, mi se părea prea mult ca eu sa fiu cea care ar vorbi, mai aveam de crescut. Radio ProDiaspora este un fenomen al internetului, oricând la îndemână, datorită unor oameni inimoși, o echipă unită care a depășit limitele virtualului, s-au creat punți între suflete, s-au creat relații de prietenie, bazate pe admirație, pe instinct de multe ori, pentru că oricât de departe am fi unii de alții, în virtual, este destul să schimbi câteva vorbe cu cineva, ca să știi, că te afli în aceeași poveste cu omul respectiv.

Așa mi s-a întâmplat mie, cu Mioara Gram, sigur că am cunoscut-o printr-un prieten comun, colaborator și el, dar povestea noastră, putea să se lege, sau nu. Eu nu sunt un om de radio, îmi permit să spun însă, ca sunt un om de cuvânt, cu mare emoție mă plec în fața cuvintelor alese, în fața gândurilor minunate ce se îndreaptă spre mine…

Cum să nu răspunzi unor intenții bune, cum să nu prinzi curaj? Mioara Gram, este omul potrivit la locul potrivit, în echipa ei am ales să fiu, alături de alți colaboratori, pe care îi apreciez atât de mult, precum Anca Cheaito, Nicoleta Nicolae, Mirella Pintilie Jaber și Val Răzeșu Toate astea nu s-ar fi întâmplat, dacă draga noastră Ecaterina Cîmpean, directorul general al postului de radio ProDiaspora, n-ar fi avut încredere în mine. Așa a început cu pași mici, povestea noastră. Anul acesta, adică în 2019, întâlnirea de zece ani a realizatorilor dar și ai tuturor ascultătorilor postului de radio, care vor dori să ne fie aproape, va fi la Florești, Cluj.

Vă aștept cu emoție și bucurie!

Cu drag, pentru dumneavostră,

Lili LAZĂR

Cluj-Napoca (România)

Colaborator al emisiunii:

„Artă, Ştiinţa şi Religie – În Căutarea Drumului Comun”

Radio ProDiaspora:

https://www.liveonlineradio.net/germany/radio-prodiaspora.htm

Alexandru NEMOIANU: Pământul Românesc

Spațiul românesc, pământul românesc are o frumusețe, unitate și armonie care copleșesc. Este vorba în primul rând de echilibrul peisajului. Un peisaj care cuprinde, în alternanță blândă, câmpie, dealuri munți, râuri și păduri. Acest echilibru blând al spațiului geografic a influențat și sufletul românesc și a așezat minunatul echilibru românesc, bunul simt românesc, care resping orice exces. Unui asemenea spațiu și unui Neam cu asemenea suflet doar Credința Adevărată, Ortodoxia se putea potrivi și de aceea Ortodoxia Românească cuprinde întregul “fenomen” românesc și îl binecuvântă.

Cunoscutul geograf și filozof al geografiei, savantul francez Emmanuel de Mortonne, încheia cu următoarele cuvinte un articol publicat la Paris în 1933 și intitulat „Satul Românesc subcarpatic”; …” Modestele case ale țăranului român, grupate în sate cu ulițe întortochiate, au avantajul-față de templele grecești sau basilicile bizantine-de a fi forme vii, de a răspunde unui gen de existență socială care s-a perpetuat de-a lungul secolelor până în zilele noastre”.

Acest mare savant și prieten al Românilor, a străbătut cu piciorul întregul spațiu în care viețuiau Români. El a alcătuit studii valoroase și a ținut numeroase prelegeri despre geografia și spațiul românesc. Dar Emmanuel de Mortonne a surprins mai mult decât detaliul sec științific, el a observat legătura dintre Om și pământ în spațiul românesc.

În cuvântarea rostită în prezența Regelui Ferdinand în București, în 1921,cuvântare intitulată, „Noua Românie în noua Europa”, savantul francez spunea,..;” O Românie, având Carpații drept axă, un fel de șiră a spinării, este, din punctual de vedere al structurii geografice, un stat bine echilibrat, al cărui centru de gravitație este tocmai acolo unde sunt izvoarele însăși ale vieții naționale. Iată un stat înfățișându-se în condițiile unei vieți sănătoase.”
De fapt ochiul pătrunzător al acestui mare cărturar dezvăluia o taină din veacuri ascunsă; legătura fizică și spirituală dintre om și loc în spațiul;,”de la Nistru pan’la Tisa”.

Această observație, făcută de un mare filozof al geografiei moderne, nu face decât să întărească, prin argumente și studiu științific, ceea ce cronicarii și toți cei care iubesc Neamul Românesc, știau și știu de multă vreme. Ceea ce ei aflaseră cu sufletul. Este bine cunoscut versul care însumează cele amintite, „dar noi locului ne ținem, cum am fost așa rămânem.”

De fapt cei care au studiat și studiază așezările românești (și asta înseamnă satele românești) au constatat respectul, similar oficierii unei taine sacerdotale,cu care strămoșii noștri s-au comportat în relația cu pământul, locul în care viețuiau.

De mare valoare pentru studierea satelor românești în evoluția lor istorică sunt așa numitele ‘hotărnicii”.
„Hotarniciile” sunt un gen aparte de documente medievale care, de regulă, sunt cuprinse în actele de donație emise de către cancelariile oficiale. Aceste ‘hotărnicii” dau informații de foarte mare valoare referitor la întinderea satelor și teritoriului ce îl aveau în stăpânire. Cel care va studia un asemenea document pe hartă sau, încă și mai bine, direct pe teren, nu va putea să nu rămână uluit de modul extrem de judicios în care teritoriul era structurat. Exista o splendidă armonie între suprafața de teren arabil, livezi și fâneață. Totul era gândit temeinic, echilibrat, făcut cu grijă ca ordinea firească să nu fie tulburată. Aceiași grijă se arăta pentru teritoriul necultivat, dar care făcea parte din hotarul satului, adică apele, pădurile, pășunea alpină.

Pe cursurile de apă se puteau așeza doar un număr limitat de mori și se putea pescui doar o anume cantitate de peste. La fel în păduri, se puteau tăia doar anume cantități de lemn și doar în anume locuri,în anume „slobozanii”, în anume „zabrane”, care se roteau din vreme în vreme, pentru a îngădui pădurii să se refacă. Pășunile alpine erau împărțite între sate cu chibzuială, astfel ca toți să poată avea folos și fără a strică așezarea din veci.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Pământul Românesc” →